5,217 matches
-
universalitatea stărilor afective și lucrurilor se menține în sfera "gândului etern", în sfera luminii absolute, la Blaga nimbul cosmic este clar-obscur. Limita lucrurilor se estompează, se pierde într-un halo de luminescență viorie prin care are loc absorbția în existența mitică. Rezumând, Eminescu conferă stării poetice sens peren făcându-ne să participăm la fiorul cosmic cu deschidere până la zborul fulminant al lui Hyperion către Demiurg; Tudor Arghezi dă valoare universală lucrurilor prin condensarea cosmosului în jurul lor, prin centrarea lor în lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
până la zborul fulminant al lui Hyperion către Demiurg; Tudor Arghezi dă valoare universală lucrurilor prin condensarea cosmosului în jurul lor, prin centrarea lor în lume, considerându-le cea mai inatacabilă certitudine; iar Lucian Blaga își propune să transsubstanțieze lumea prin alchimia mitică, fără însă "a încerca trepte mai sus", cum scrie în una din poezii sale târzii, cu titlu semnificativ, Ecce tempus. La Eminescu stările poetice se petrec transorizontic, dincolo de dincolo confine cu zborul "intelectului eroic", de care vorbește Giordano Bruno, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
parte, de desăvârșita orân duire ca în tabloul unui maestru al picturii a peisajului țării iar pe de altă parte, de spiritul baladei vrâncene, prin care are loc solidarizarea, nuntirea omului cu natura și moartea devenită neoexistență mirifică sub cataliza miticului. Armonia și viziunea nemuririi transtanatică își au sorgintea în triada tracică Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și moartea devenită neoexistență mirifică sub cataliza miticului. Armonia și viziunea nemuririi transtanatică își au sorgintea în triada tracică Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost esențial pentru lirica lui Hölderlin, dar de inspirație elenă. În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și viziunea nemuririi transtanatică își au sorgintea în triada tracică Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost esențial pentru lirica lui Hölderlin, dar de inspirație elenă. În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mărturie despre ea, de a o "păstori" mai mult, Ființa se realizează abia în om cu ajutorul Poeziei, incluzând în sfera poeticului toate artele. Pentru Lucian Blaga, sensul cântului este apărarea mistică a tainei, bucuria vieții revenind iubirii transfigurată poetic și mitic. Pentru Eminescu nonsensul suprem este moartea, întrebându-se în Mortua est !: Tu chip zâmbitor trăit-ai anume/ Ca astfel să mori ?" Au sens e în lume ?" Viața este un joc al morții cu ea însăși, un joc al cunoașterii propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
născut o lume a durerii și a pieirii. Budismul religie filozofică a fost creația suferinței metafizice a lui Buddha în fața suferinței universale și a morții. Suferința lui Iisus a creat creștinismul, o meditație dureroasă asupra destinului tragic al omului consecutiv miticii greșeli și căderi adamice. În ambele viziuni, viața este o interminabilă Săptămână a Patimilor. * Suferința scoicii născând perla când este rănită, constituie un simbol absolut în Natură această pădure de simboluri, cum a numit-o Baudelaire și anume: forma, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Kali la indieni, fie o lege incomprehensibilă precum moira în Grecia antică, fie rătăcirea omului în complicitate cu un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr, omul este umilit și condamnat la suferință și moarte pe toată eternitatea; din primele zile are loc un fratricid, simbol lugubru panuman. Urmează episoade precum Sodoma și Gomora; incestul fiicelor lui Lot; cumplitele suferințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
despărțirii (și reîntâlnirii) prin dragoste. Acestea fiind date, se naște o nouă întrebare: nu este o ironie a sorții să cauți fericirea nu prin tine însuți, ci prin celălalt? Semn al celor aleși, ori al neputincioșilor? Platon imaginase o explicație mitică: nostalgia sufletului după întregul originar și dorința parcurgerii drumului de la un eros terestru la un eros celest. Nu cumva înțelepții caută fericirea în sine tocmai fiindcă prin celălalt nu durează decât o singură clipă (ultima)? Ce fel de bucurie există
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ca pretext să rămână de vorbă cu doamna Veronica, vecina de palier, care s-a hotărât într-o dimineață să pună perdeluță la ghenă, nu de alta, dar să-și poată exila acolo bărbatul după masa, să-și facă și Mitică-al ei, poftim, damblaua, adică mici la grătar, care, dintr-un motiv ce și are probabil originile în tainele bucătăriei trace, afumă de nu mai știi cum să despuțești casa de mirosuri; și să obișnuiască și el o bere, două
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
secolul al V-lea, dar față de care cetățeanul începe să se distanțeze, relevându se astfel cu precădere latura sa artistică. Atunci când tragedia modifică mitul și îl reconstruiește, ea aduce inovații radicale, care schimbă în mod hotărâtor semnificația însăși a povestirii mitice, în măsura în care se face trecerea de la un fapt general, ce funcționează ca memoria colectivă, la o formă literară strict reglementată. În cadrul mitului, eroii apar drept puncte de referință, având valoare arhetipală. În cadrul tragediei, eroii nu mai au valoare absolută, ci propun
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
și se contopește cu povestirile mitologice într-o viziune completă despre lume. La Sofocle este strâns legată de lumea mitologiei și constituie „elementul determinant al structurii sociale”, în timp ce la Euripide reprezintă un simplu element convențional 2. Eschil aparține încă epocii mitice, stăpânite de conștiința soartei implacabile; față de lumea lui Homer, care nu cunoaște sentimentul culpei, eroul eschilian are conștiința vinei sale. La Sofocle, mitul apare mult mai umanizat; eroii săi sunt oameni care se înalță însă deasupra condiției obișnuite prin suferință
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
necesare unei bune înțelegeri și anunță sosirea personajelor. Comentariile lor servesc la lămurirea sensului piesei. În sfârșit, corul semnalează prezența autorului în textul său. El reprezintă unul dintre rarele personaje supuse în întregime fanteziei poetului, fără nici o constrângere din partea tradiției mitice. II.3. Eschil, Sofocle, Euripide sau intersectarea biografiilor Suntem în epoca războaielor medice. La Salamina, flota grecească o distruge pe cea a Marelui Rege al Persiei, Xerxes. La Atena, bucuria oamenilor nu mai cunoaște margini, serbările se țin lanț, se
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
și alții. Lucrarea de față nu-și propune să prezinte toate operele contemporane care au valorificat legenda atrizilor; de asemenea, nu poate face abstracție de faptul că acest subiect nu a fost străin nici dramaturgiei românești. Dintre piesele de inspirație mitică, amintim tragedia în trei acte Electra, de Edgar Th. Aslan (1896Ă, cu un vers fluent, datorat activității de încercat traducător al autorului. E o piesă cu neașteptate lovituri de teatru, apariții supranaturale, ciocniri violente între eroi, potrivit gustului vremii pentru
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
Sartre „s-a definit prin întrega sa activitate ca un autentic spirit renascentist al epocii noastre”, după cum afirma Romul Munteanu 1. Sartre extrage din teatrul clasic grec și din estetica lui Hegel propria sa concepție despre un teatru auster, moral, mitic, aducând cu un ritual, un teatru inspirat din mitologia elină în care împrejurări deosebite și situații limită forțează personajele la o alegere vitală. Militantul pentru libertatea omului, pleacă de la premisa că resortul principal al tragediei grecești era libertatea, ideea de
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
p?strarea unei identit??i". În opera eminescian? termenul devine de fapt un concept, ale c?rui semnifică?îi artistice pot fi definite printr-o tripl? raportare: la no? iunea de spa?iu poetic, la perspectiva cosmic???i la dimensiunea mitic?. Astfel, prin raportarea la conceptul de spa?iu poetic, privit că sistem complex, la a c?rui configurare contribuie pe de o parte parametrii temporali ?i spa?iali cu multiplele lor semnifică?îi filozofice, iar pe de alt? parte, sentimentele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
nimic, de?i tot era ascuns.../ Când p?truns de sine Însu?i odihnea cel nep?truns", cănd „umbră celor nef?cute nu-ncepusea se desface, / ?i În sine Împ?cât? st?pânea eternă pace!... " („Scrisoarea I"). Prin raportarea la dimensiunea mitic? a crea? iei lirice eminesciene, topos-urile poetice I?i amplific? semnifică?iile originare de elemente constituente ale peisajului. Atribuindu-le valoare arhetipal?, fantezia creatoare a poetului preschimb? simplul cadru natural Într un spa? iu fantastic, În care totul este
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Insufle?it ?i Înzestrat cu aură magic? a mitului. În acela?i timp, ele exprim? dorin?a omului de a dep??i grani?ele timpului, „revoltă Împotriva ireversibilit??îi timpului ", pentru c? topos-urile poetice eminesciene amintesc de semnifică?iile mitice ?i cosmogonice pe care le aveau, În vechea spiritualitate oriental?, acele vechi desene cu valoare sacr? ce Întruchipau ideea de „imago mundi” de „centru al lumii" numite „mandata ". Natură are În poezia lui Eminescu sensul acesta originar de existen?? privit
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
a lucrurilor Într-un mod atât de concret, apropiat de cel al percep?iei umane. Devenit el Însu?i „model ?i, cu timpul, un mit al spiritualit??îi noastre"' (Eugen Simion), Eminescu ?i-a construit astfel propriul s?u univers mitic, concentrându-se, dup? cum subliniaz? criticul , În jurul a opt mituri,: mitul na? terii ?i mor?îi universului mitul istoriei, mitul În?eleptului, al magului, al dasc?lului care ? ție s? citeasc? semnele Întoarse din cartea lumii ?i ap??? legea veche
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
universului mitul istoriei, mitul În?eleptului, al magului, al dasc?lului care ? ție s? citeasc? semnele Întoarse din cartea lumii ?i ap??? legea veche, mitul erotic, mitul oniric, mitul Întoarcerii la elemente, mitul creatorului ?i mitul poetic. ??zute din perspectiv? mitic?, elementele ce compun acest „cosmos viu" al universului poetic eminescian, I?i dep??esc limită impus? de sensul originar, devenind „topos-uri magice", „topos uri sacre" sau, pur ?i simplu „mituri". În partea a treia a lucr?rii au fost
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
simplu „mituri". În partea a treia a lucr?rii au fost relevate semnifică?îi artistice ale unor toposuri poetice eminesciene, acestea fiind raportate la cele trei dimensiuni ce definesc coordonatele artistice ale operei eminesciene: perspectiva liric?, cea cosmic?? ?i dimensiunea mitic?. De exemplu luna, privit? din perspectiv? cosmic?, este, prin Ins??i imaginea ei de ou primordial Întruchipând „Începutul lumii", simbol al genezei. Luna este de asemenea metafor? a timpului cosmic. În aceast? ipostaz? de ochi ceresc „ce prive? te lumea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
lume cu toamnă ?i cu seară ei ?? doare că o ran? Spre mun?i trec nori cu ugerele pline. ?i plou? " Sufletul poetului devine astfel un imens receptacul al durerii universale, al existenței macrocosmosului, condi?ia uman?, „În?eleas? că mitic?, arhetipal? condi?ie cosmic?" , fiind Întruchipat? de fiin?a poetului. Poezia, „dimensiunea spiritual? care suport? cel mai greu defini?iile" (N. St?nescu) , „art? a limbajului" (P. Valery), „Începe de acolo de unde frază scris? e apt? ?? re?în? În ea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
organizând-o, recreând-o: „Lumea nu mai este o mas? opac?, ci un cosmos viu, articulat ?i semnificativ" , a?a cum devine, În plan artistic, universul poetic. Configura?iile spa?iale ale universului poetic eminescian cumuleaz? astfel ample rezonan?e mitice. Este acesta unul dintre motivele pentru care George C?linescu numea elementele ce alc?tuiesc peisajul eminescian „idei-divinit??i", simboluri ale „materiei În ve?nic? alc?tuire", ale unei „entit??i metafizice", pentru care timpul este infinit: „ Ce mi-i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
-n?elepciune" s-a bucurat cândva, În „vremuri de mult trecute", cănd „gândul era paz? de vis ?i de eres", cănd „basmele iubite erau Încadev?ruri", În epoca sacr? a mitului, singura care putea reconcilia idealul cu realul, spa?iul mitic fiind un ț?ram magic În care zeul I?i f?cea sim?it? prezen?a prin crea?ie, iar omul putea oricând accede c? tre lumea absolut? a cunoa?terii: „ În vremi de mult trecute, cănd stelele din ceruri
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
eminescian? este manieră atât de proprie prin care artistul I?i creeaz? propriul univers spa? io-temporal, atent configurat În peisaje ce uimesc prin ineditul lor. Fie c? descrie o natur? de o frumuse?e magic? ale ??rei adânci rezonan?e mitice amintesc de spa?iul românesc arhaic, ori peisaje fantastice spa?îi siderale, cosmice, peisaje uraniene, selenare, subacvatice sau, dimpotriv?, situate În inima p?mântului unde fantezia creatorului nu pare s? aib? limite, fie c? Închipuie universul de odinioar? al vechilor
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]