435 matches
-
E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! " Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila râde și se-nclină peste gratii - Ca un chip ușor de înger e-arătarea adoratei - Din balcon i-aruncă-o roză și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Firul de iarbă, vântul și păpădia (fabulă) A fost odată un fir de iarbă ce, în fiecare primăvară, încolțea. Soarele, din ochi voia săl soarbă, Când, firul de iarbă, ca un Făt-Frumos, creștea. Gâzele și fluturii se odihneau pe firul mlădios și-ademenitor; și, vai, din când în când mai chicoteau, făcându-l din ce în ce, cuceritor. Dar, într-o zi, vântul, foarte gelos pe înălțimea, culoarea și succesul lui, veni și-l întrebă cu glas mieros: - Frate, de ce ești
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
sulița balaurul dorințelor și Liubelor din mine, Liuba copil, care a deschis ochii geroși spre cel mai vajnic român al românilor, lăsat prins de ruși pentru a-și duce românii acasă, drept pentru care trupul ei de cedru înghețat deveni mlădios ca o creangă de pin, boț de lut sub cupele palmelor lui de sculptor-modelator al dragostei, amprentându-i trupul și sufletul cu tot ce ar fi dorit să fie și a fost, Războiul Mondial era în toi, vânătorul Satelitu ochea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
altfel, voluptăți nemaiîntâlnite și despre existența cărora nu știa nimic. La un anumit moment, G șopti languros: Ești super de bun, mersi, acum să ne ocupăm amândoi de prietena noastră! Ia privește-o! Rică rămase uimit de corpul longilin și mlădios, de capul de păpușă, de pleata rebelă de sub care Îi zâmbeau ghiduși ochii migdalați ai frumoasei ... Viorela! Toți trei s-au Îmbrățișat fără reținere și s-a repetat scena de mai Înainte doar că rolurile au fost inversate și când
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
o stea căzătoare, a poposit pe șandramaua boschetarului Ben, arzându-l de viu. O moarte cumplită și nedreaptă! Vecinii cloșardului, Antoniu și Kawabata, cloșarzi ca și el, au privit neputincioși Înălțarea la cer a vecinului Ben, sub formă unui fum mlădios, ș. a. m. d. Antoniu râde, după ce a literaturizat ipoteticul sfârșit al lui Ben. -Kawabata, după ce că ești necredincios, mai ai și gânduri sinistre. Amintește-ți de focul Gheenei, nu dori sfârșitul bietului Ben. Dincolo vei mânca numai tocană de legume, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
adevăratul sens al cuvântului, iar titlurile din reviste nu sunt motivul pentru care le cumpăr. Dacă vreți să știți, le cumpăr pe toate pentru poze. Stau și studiez fiecare fotografie lucioasă pentru câteva minute, sorbind din priviri membrele lungi și mlădioase ale modelelor, taliile lor subțiri, pielea aurie și strălucitoare. A ajuns o rutină: încep cu figurile lor, privindu-le îndeaproape fiecare pomete sculptat în parte, bărbia în formă de inimă și îmi clătesc încet ochii cu trupurile lor, având grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
savanți, cruzi și melodioși ca în studiile de coafuri ale lui Leonardo. Dar pentru descrierea acestui păr, pe care sculptorii din vechime n-ar reuși să-l scoată din daltă, oricât de fină ar fi dentiția ei și oricât de mlădioase le-ar fi încheieturile, mi-am rezervat trei sferturi din pa ginile acestea față-n față, ca două aripi de fluture virtual sau ca un pictorial al celei mai erotice dintre revistele erotice ale lumii. Entuziast, aproape nebun de exaltare
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sub veșminte, pesemne că era goală. O clipă se îndoi că Macro ar fi fost la înălțimea misiunii, dacă își închipuia că o asemenea femeie îl putea fermeca pe el, care în casa Antoniei avusese sclave cu pielea ca mătasea, mlădioase ca niște trestii, ce fuseseră educate de mamele lor, preotese ale iubirii în templele din Syria; pe el, care își potolea încordarea și adormea sub mângâierile drăgăstoase ale lui Helikon. Ennia îi puse o mână pe genunchi și-l mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
s-o șterg, că am pedagogia și, dacă întârzii, taica Makarenko e-n stare să nu mă mai primească la oră! Știi ce încuiați sunt tipii ăștia care predau pedagogia!... Și fata o luă la fugă cu pas săltat și mlădios pe coridor, făcându-se nevăzută. Faină bucățică! comentă Dobrescu, uitându-se lung în urma fetei. E noua ta iubită? E iubita lui Nichi Stelescu, mă, cap pătrat! îl puse binevoitor la punct Victor. Un tip deștept și dat dracului, nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ei cu bastonul ridicat amenințător în aer, gata s-o trosnească. Păi așa de urât mă vezi, cucoană? Ia ține niște complimente din partea comitetului de plajă! Dar în loc să izbească, spre uimirea și spaima prietenelor, își lasă senzual bastonul asupra trupului mlădios al mamei și începe s-o pipăie sau mângâie cu capătul lui falic și brusc domesticit. Mama, înmărmurită și ea pentru o clipă, se desprinde subtil de sub mângâierea insistentă, sare într-o parte și se reapucă de desenat, propunându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și mă împinge spre marginea curții către tulpinile silfide și păroase ce se unduiesc vag în ritmurile brizei. Astea sunt flori ornamentale. Nu fac semințe ca cele de câmp. Oamenii le cultivă doar pentru frumusețea lor. Vezi ce delicate și mlădioase sunt? Cu cât sunt mai înalte și mai suple par mai maiestuoase. Parcă ar fi din altă lume! Floarea e ceva mai mică și gingașă, tulpina fină și elegantă. Și "tata" le pipăie senzual tulpina, la fel cum ar masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se pună pe dănțuit. Se opri lângă masă, aproape de Dante, În timp ce Baldo se dădea grăbit la o parte. Poetul Înțepeni, pradă unui neașteptat sentiment de rușine. Pentru o clipă, amintirea Beatricei care umbla pe străzile Florenței se suprapusese peste mișcarea mlădioasă a șoldurilor dansatoarei. Acum avea, În sfârșit, ocazia de a privi de aproape trupul acela statuar care Îl stârnise Într-o asemenea măsură. Picioarele goale se iveau de sub tivul turcoaz al mantiei, Împodobite cu lucitoare inele de aur. Pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ușoară, În timp ce se ridica pe vârfuri ca să vadă mai bine, pentru a o recunoaște cu intuiția amintirii unui bărbat Îndrăgostit. Nu mai știa ce hotărâre să ia. În clipa aceea, femeia se deplasă și ea spre ieșire, cu pasul ei mlădios. Pentru câteva momente, poetul avusese impresia că Noffo Îi făcuse un semn atunci când trecuse pe lângă dânsa. Un inchizitor, un ereziarh, o târfă. Trei cărți ieșite dintr-un absurd pachet de tarot, reunite Într-o biserică. Nu izbutea să priceapă relația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care pătrundea prin ferestruică, stârnit de vânt printre ramurile palmierilor, aflați acum atât de aproape. Apoi vântul păru a se înteți, zvonul' dulce de ape se făcu șuierat de valuri. Își închipuia, dincolo de ziduri, o mare de palmieri drepți și mlădioși, unduind în furtună. Nimic nu semăna cu ceea ce își închipuise ea, dar valurile nevăzute îi răcoreau ochii obosiți. Stătea așa, greoaie, cu mâinile atârnând, ușor încovoiată, simțind cum o pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Nimic nu semăna cu ceea ce își închipuise ea, dar valurile nevăzute îi răcoreau ochii obosiți. Stătea așa, greoaie, cu mâinile atârnând, ușor încovoiată, simțind cum o pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la palmierii drepți și mlădioși și la fata care fusese cândva. După ce se spălară, coborâră în sufragerie. Pe zidurile goale cineva zugrăvise cămile și palmieri, înecând totul într-un sirop roz și violet. Prin ferestrele boltite se strecura o lumină sărăcăcioasă. Marcel îl întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vedea cum urcă din deșert, cuprinzând cerul întreg, viță de aur înghețată atârnând din zenitul întunecat, din care voi putea să beau pe săturate, să-mi umezesc gaura asta neagră și uscată, pe care nici un mușchi de carne vie și mlădioasă n-o mai răcorește, să uit de ziua când mi-am plătit cu limba nebunia. Era cald, cumplit de cald, seara se topea, sau așa mi se părea mie, aerul îmi înțepa ochii și vrăjitorul a intrat fără bască. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
așa de drăguțe cu mine, așa de amuzante, așa de dulci. Nu mă lăsau să mănânc singură, ci îmi dădeau fiecare îmbucătură bine aleasă direct în gură, cu degetele lor. Mi-au masat gâtul și spatele până s-au făcut mlădioase ca ale unei pisici. Au cântat toate cântecele pe care le știau. Mama avea grijă să am mereu cupa de vin plină și mi-o ducea la gură atât de des încât în curând nu prea mai puteam să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că eu sunt surd”. Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana putrezea făceam să se nască alta, verde, mlădioasă, care, înfășurată în jurul copacilor, mă apăra și mă ținea captiv. Apoi în locul necunoscutului a apărut individul cu mers de pisică, iar eu am constatat că mă aflam în camera mea și mă miram de ce i se vedea individului umbra fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Atunci a văzut orașe frumoase și necunoscute, care nu erau ca ale țării lui, chiar dacă erau mai mici. Orașele acelea străine în care a intrat aveau mult aur și argint, aveau cărnuri dulci și poame răcoritoare, aveau printre sclave dansatoare mlădioase și cântărețe gingașe și multe alte lucruri și făpturi care se aflau și în țara lui. Dar în orașele străine toate acestea se puteau prăda. Totuși nu-l încînta numai prădăciunea. Oamenii erau pretutindeni alții și, după desfătările din scurtele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la plecare. Pe scenă eram cei de la balet. Invitații, pe care îi serveau zece chelnerițe cu scumpeturi (caviar, șampanie, șampanele și fursecuri) luară loc . Ringul de dans era acum liber și ochii erau ațintiți asupra noastră. Eu mă simțeam ușoară, mlădioasă, liberă-n vânt și mișcările mele erau de o tandrețe deosebită. Pașii corecți, ținuta impecabilă și talentul meu constau în felul în care mă iubeam. Eram ca o lebădă care se privește încet, discret, și atunci când o face îi ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Și au fost deja expediate beneficiarului 47 de războaie automate de țesut mătase, din 78 câte mai erau de predat până la sfârșitul anului... Iar din cele 140 de mașini minunate care aproape 94 au ieșit pe poarta întreprinderii..." Cu pași mlădioși și lingușiți, necunoscutul alunecase deja la coada mașinii, unde își trecu, cu balans, bastonul la subțioara brațului stâng, descleștând, c-o iscusită lovitură de pod al palmei, portbagajul. Rămase apoi nemișcat, aparent somnolent, cu geamparalele jucîndu-i totuși haos în cap
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperia, Un straiu de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-au ei Un pod din pânza lor diamantoasă, Legăndu-l dincolo de alți copaci. Prin podul străveziu și clar străbate A lunei rază și-nverzește râul Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră Nemaivăzută feerie. - Iară peste pod Trece albă, dulce, mlădioasă, jună, Albă, ca neaua noaptea, păru-i de aur Lin împletind în crinii mînilor, Ivind prin haina albă membri-angelici, Abia călcând podul cel lung cu-a ei Picioare de omăt zâna Miradoniz. Ea-ajunge în grădina ei de codri Și rătăcește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite se descopăr, i se-mbie Și ascultă cu iubire tot ce valurile-i mint
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aurul tot al zilei și îl împle de splendoare, De poți număra în fundu-i tot argintul adunat. Apoi iar se pierde-n codrii cu trunchi groși, cu frunza deasă, Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă, Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea vrajei - o cetate fu frumoasă, A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]