627 matches
-
Și mă văd cum închid încet-încet ușa la casă, să nu trezesc toată liota de frați care doarme, și tot într-un clănțănit o duc pân-la brutărie. Acolo, și mai frig, și mai întuneric, șade toți ciuciți, care poate, mai moțăie, care nu, nu-i mai tace gura, că s-a prăpădit și cutare, că ălălantu zace, că p-ăla îl îngroapă azi, că p-ăla mâine, că aia din colț care are un neamț la ea face rost de permis
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dă-i, păi cât e de când îl moșmondește ? — Da mai lasă-l morții de ceas, madam Ivona ! Ce-ți bați capu cu el atâta ! Vine el, domnu Niki, și vede ce-are... Sau ceasornicaru... Io zic, io auz ! Că ea moțăie din cap și-și vede de moșmondeala ei ! Eee, că mai stau ce mai stau, și-o să i-o zic de-a dreptu ! Că știe că mai e o săptămână și tot trebe să-mi dea banii, dar se face
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În fugă, soliștii au brațele pline de buchete de flori, prin stație, o inundație de aplauze din sala care a ieșit din transă, se pare că și cei de la Partid au fost impresionați, căci și ei sînt oameni, iar tu moțăi pe o banchetă tapisată cu un pluș roșu ros și plin de praf, acoperit cu un halat care miroase un pic a mucegai, Într-o cameră-depozit, prin ușa comună se aud vocile balerinelor, În cabină, se grăbesc să-și curețe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mult de o jumătate de oră. După o jumătate de oră, Portocală primește cadou de la Gărăgău un bobîrnac peste ureche. Locotenenții și celelalte cadre militare au plecat rînd pe rînd, a mai rămas doar un maistru militar bătrîn, care acum moțăie cu capul căzut În piept; e momentul să ne relaxăm și noi. Încep discuțiile de ventriloci, Încep micile farse făcute răcanilor, cineva Își taie unghiile și, prin sonorul televizorului, unghiera se aude ca o insectă, mirele, vecinul din patul de la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
el să arate la fel și În anul morții mele. Iar În compartimentul curat și plin de inox și de sticlă nu se mai schimbă opinii, pasagerii Își admiră dispozitivele electronice cu aere tăcute, sobre. Singura care nu admiră nimic, moțăie cu teamă, e o țărancă ce-și ține papornița de rafie În brațe și care pare o fantomă pe care anul 1989 ne-a lăsat-o cadou - o fantomă care Își drege vocea și suspină, probabil sub presiunea unui verbiaj
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mirare e doar că cineva poate dormi sau măcar ațipi într-un asemenea vacarm. Toți se prăpădesc de râs în timp ce victima clipește des, buimacă. Dar domnul Panciu nu face niciun alt comentariu, a și uitat de incidentul cu elevul prins moțăind. Uneori adresează întregii clase întrebarea: Știți voi de ce fac eu glume din când în când?... Evident, nu știe nimeni. Le explică tot el: Fiindcă matematica e aridă. Nu pentru toți, de bună seamă, dar pentru mulți este. Ați auzit de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aproape. Numai să-i dibuim posturile de pază și al nostru îi! M-am uitat la ceas. Se apropia ora când de obicei se schimbă sentinela din post. Nu trebuie să ne apuce o asemenea clipă... Întâi, sentinela, care chiar dacă moțăia, 29 se trezește. Apoi, șeful gărzii vine cu schimbul. Nu, nu! Nu-i bine să ne apuce un asemenea moment. Trebuie să neutralizăm sentinela înaintea sosirii schimbului. Toaibă, din ce parte spuneai că ai auzit tusea? Din față, jumătate dreapta
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
înflorat, nimic altceva. “Să știi că gândul de veghe - mehenghiul - a avut dreptate...” - am gândit eu resemnat. Am mâncat și, după o scurtă hodină pe margine de crivat, am urcat în cerdacul bătrânului. De departe, mi s-a părut că moțăie în fotoliul lui, dar, când m-am apropiat, am băgat se seamă că privea spre mine cu ochii mijiți, ca și cum m-ar fi cântărit, întrebându-se: “Unde îi sunt gândurile? Îi sunt la cele ce avem de descusut sau...?” ― Sărut
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
spațiului interzis" a căpătat, însă, ceva decrepit. N-am văzut pe nimeni care să înlăture gunoaiele și spuma murdară pe care valurile o aruncă la țărm. In schimb, pescărușii se adună în cârduri pe plaja degradată acum de dejecțiile mării. Moțăie la soare, siguri că nu-i deranjează nimeni. Sunt bine păziți. Jandarmul care stă deasupra, lângă o gheretă cenușie, veghează ca nici un curios să nu treacă gardul de sârmă, retras, față de vechea "graniță", cu vreo cincizeci de metri. Pe dig
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
îmbarce. Vecina de scaun, care și-a scos o carte din geantă, își face cruce în momentul decolării. Mă grăbesc s-o imit. Apoi, iau o hartă, să mă lămuresc ce traseu de zbor vom urma. În jur, pasagerii citesc, moțăie sau discută... Pentru noi românii, un drum la Paris e un eveniment. Distanța dintre Boston și Chicago e mai mare. Totul arată, însă, ca un zbor de rutină. Ca într-o cursă București-Cluj. Americanii au altă percepție a distanțelor. Nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pentru golul din jur nu pot să dau vina pe ghinioane. El este opera mea. Din păcate, nimic în viață nu poate fi luat de la capăt. Sisif era, cu siguranță, tânăr, în vale, înainte de a sui coasta muntelui. O cioară moțăie, observ, pe crengile oțetarilor, departe de grupul de pe zid. S-a născut, poate, și ea în zodia Racului. Revăd turlele celor două biserici din Lisa, ridicate spre cer ca două brațe scheletice. Curtea pustie pare ieșită din timp și am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la inimă. Din care pricină, poate, am clacat. Cum n-am însușiri de stoic, trebuie, măcar acum, să le suplinesc cu ce pot. În ultimul moment, mai arunc o privire în urmă spre zidul din fundul curții. Ca de obicei, moțăie pe el câteva ciori. E ultima imagine pe care o zăresc înainte de a deschide poarta, cu o mică ezitare, exact cum se întîmplă în visele mele.
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
trebuiau să-l vadă. Însă nu și Julius, era prea mic pentru a-și da seama de nenorocire și umbla destul de liber Încât să apară cînd te așteptai mai puțin, În pijamaua lui de mătase; se oprea cu spatele la infirmiera care moțăia, privind cum murea tatăl său, cum murea acel om elegant, bogat și chipeș. Julius nu putea să uite dimineața aceea când, la ora trei, Înainte de a se crăpa de ziuă, la lumina unei lumînări, În timp ce infirmiera croșeta ca să nu adoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trebuia să stea cît mai aproape, uite-al naibii, parcă i-ar fi silă de bani, azvîrle monedele În dreapta și-n stînga, astea-mi pică drept În palmă, sărut-mîna, părinte. Părintele Aurelio se Îndepărtă demn, În timp ce Susan, la volanul Mercedesului, moțăia și parcă-și amintea vag că trebuie să se Întoarcă acasă, dar nu vedea de ce ar fi trebuit să se grăbească și rămase nemișcată, proptindu-se cu mîinile de volan. Julius, care se topea de dragul ei, Îi scoase din poșetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mă ducă la un prieten la patru, adăugă. Trezește-mă la trei“. Țanțoșa acceptă, din fericire. L-au trezit la trei fix și o oră mai tîrziu, foarte elegant și mort de somn, plecă spre Cano. Pe drum Începu să moțăie, capul i se izbea de geamul camionetei și era din ce În ce mai greu să-l țină drept. Carlos Îi spusese de nenumărate ori să nu se sprijine de portieră, o să se deschidă și o să cazi de-a berbeleacul, dar el nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tivă! Suplu și alb ca laptele, Bart-ul trece pe sub ocean atât de lin, încât parcă tot tavanul lui devine treptat de sticlă și poți vedea prin el lu mina verde, tulbure a mării și forfota peștilor argintii. Într-o dimineață, moțăind pe un scaun de plastic în metrou, deodată am văzut-o. Nu eram singurul. De fapt, absolut toată lumea din vagonul puternic luminat o privea. N-am fantezii cu negrese. Am întâlnit câteva, în diverse ocazii mondene, și mi s-au
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Îmi stăruie, mai ales, în minte o ntâmplare petrecută într-o noapte de Crăciun sau de Paști când, câțiva copii ai satului, aduși de părinți, bunici, unchi, sau mătuși la biserică, se distrau copios pe seama lui nea Lisandru, care cam moțăia-n strană; profitând de neatenția lui, picii îi suflau mereu în lumânarea pe care aceasta o ținea în mână. A răbdat omul cât a răbdat, iar când n-a mai putut, a slobozit cu o voce puternică, baritonală, binecunoscutul: “Ai
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
perindaseră toată dimineața, Încă de la ivirea zorilor, de-a lungul digului și peste pasarela ce duce spre un mare vas militar care așteaptă să-i Înghită pe toți. Hamalii negri stau tolăniți pe sacii plini cu ovăz din preajma toboganului, supraveghetorii moțăie pe grămada de boabe sau, ghemuiți În cerc În spatele unui zid de saci, joacă pasionat zaruri. Între timp trupele Înaintează. Șirurile cafenii, Înfierbîntate merg, se opresc, se odihnesc, Își potrivesc mai bine pe umeri, cu gesturi obosite, ranițele grele, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aglomerație umană, dar în stație, acul busolei lui metalice zvîcni spre estuarele și munții din nord. Se hotărî să-și viziteze, totuși, tatăl. Gîndește-te cum merge pe același traseu descris la începutul Cărții întîi, Capitolul 18, cu diferența că acum moțăie mai tot drumul și coboară la satul Glencoe. Suie un drum îngust spre căminul de tineret, o cărare printr-un tunel de crengi. E toamnă și munții revarsă nuanțe de purpuriu, portocaliu, și verde-auriu, care ar fi arătat stridente, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
imensă și întunecată încercă să-l lovească, îl rată, se balansă ca o ghioagă pentru a-l lovi din nou. Se trezi în dureri mari și bandajat; era într-un pat cu un tub în braț. Stătu acolo visînd și moțăind, fără să se gîndească la nimic. Presupuse că se află din nou în institut, dar salonul avea ferestre dincolo de care era întuneric, iar paturile erau înghesuite, aproape fără spațiu între ele. Toți pacienții erau foarte bătrîni. Cei care se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vârsta lui, e nebun...“. Și, pentru că tot eram nebun, făceam o mică minune, țineam degetele într-un anumit fel sau mai știu eu ce făceam, oricum, mă cuprindea o amplă liniște interioară, o vastă seninătate, borfașii se potoleau, începeau să moțăie ca la comandă, ăla gol mă lăsa în pace, ușa de fier se deschidea, eram chemat afară, condus într-un birou unde o vedeam ca prin ceață pe mama vorbind cu unul, un tată de familie, firește, care spunea : „Păcat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ceva mai departe. Zgomotele astea se stinseră treptat. Corl aștepta răbdător să se facă liniște. Odinioară, înainte de a fi ajuns relativ nemuritori, corlii obișnuiau și ei să doarmă noaptea - își adusese aminte de acest obicei privindu-i pe oamenii care moțăiau în bibliotecă. Un zgomot stăruia totuși: pașii a doi oameni continuau să răsune în liniștea care învăluise nava. Pașii treceau mereu prin fata cuștii, se depărtau puțin, apoi se întorceau. Din păcate, paznicii mergeau separat. Întâi trecea unul dintre ei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
tic-tac-ul pendulei și sforăitul bătrânului. Ațipise răpus de emoții și oboseală. Melania Lupu își netezi părul pe frunte apoi degetele alunecară în jos, de-a lungul gâtului. " La ora asta Șerbănică doarme, de obicei, dus. Știu cum se întîmplă! El moțăie cu gazeta în mână în timp ce Florence se unge cu untdelemn pe față. Toate demachiantele i se par falsificate. În felul acesta, poți să-ți dai seama, draga mea, dormitorul lor miroase totdeauna a salată. Când lui îi cad ochelarii pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta lumină, o senzație care semăna foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]