494 matches
-
îngăduit a-și cultiva propriul "centru" creator și spiritual. De altminteri, Gellu Naum a adresat grele imputări suprarealiștilor autohtoni tocmai pentru că ei n-au priceput nevoia de-a acorda acțiunii lor poetice o dimensiune transcendentă, care să acopere viața: "Pentru moderniștii din România, problema (suprarealismului) a rămas, evident, o problemă formală. Teoreticienii de la unu, 75 H. P. etc., trecînd prin Franța, au rămas surprinși văzînd că revolta suprarealistă depășea imaginea poetică (...). Această preocupare numai formală, numai poetică este într-adevăr un
Salvarea unei specii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15449_a_16774]
-
dinpo trivă, sunt întrezărite printre ele. Lucia Negoiță - o prezență a ultimei etape a generației șaizeci. Poezia ei, atât ca versificație, cât și ca tematică, se răfrânge și pe spațiul generației următoare. « Poezia Luciei Negoiță poate fi situată în spațiul modernist - o invitație la descoperirea eului într-o oglindă, undeva departe de traficul monoton al rutinei cotidiene. (Arina Lungu) ». « Lucia Negoiță își impune o simplitate austeră. O claritate a trăirii ce nu poate trece neobservată. Fiecare amănunt ce ține de real
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
ecuație simplă. Autorul, marcat de mediul (efervescent, magnetizant) care se formase în jurul lui Nichita Stănescu spre sfîrșitul anilor ’70 (de altfel a și publicat de curînd un volum cu scrisorile primite de la Tatiana Stănescu, mama poetului), nu este totuși un modernist tipic. Teme (și poncife, din păcate) naționale se strecoară nestingherite în versuri în care recunoaștem sunetul anilor ’60, un poem La Eminescu se termină în sunet de trîmbițe ("Mai suntem încă! Și mai rămîn/ În constelații urmele noastre:/ Limba Română
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13706_a_15031]
-
pornind din anii '60 și până la nivelul anilor '80, atunci când sfârșitul modernismului avangardist a devenit vizibil: 1. Un prim postmodernism, de reacție, constă în respingerea nevoii constante de transformare și originalitate (criteriu modernist), dificultatea crescândă și abordarea (pur) intelectuală a moderniștilor determinând revenirea la o muzică mai tradițională și accesibilă: George Rochberg - forme și sintaxa tradițională, David Del Tredici și Ellen Zwillich - revenirea la tonalitate și narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii populare, Lorenzo Ferrero - noi concepții ale tonalității, Wolfgang
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
definitivat, cu aproximare, în anii șaizeci în fenomenul minimalismului că apogeu al modernismului (s.n. - O.G.), ca o reușită în deconstrucția muzicii până la semnificanții ei de bază: pulsația, acordul, sonoritatea. Muzică anilor șaptezeci a marcat începutul perioadei postmoderne." ((1) "The modernist project of this century was concluded, give or take a few years, during the sixties with the phenomenon of minimalism, the apogee of modernism, with succeeded în deconstructing music to its basic signifiers: a beat, a chord, a sound. The
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
extins și consistent de conținuturi și idei marginalizate și chiar ignorate, transformând câmpul activităților artistice dintr-un tribunal inchizitorial și confruntare obligatorie a contrariilor dialectice într-un banchet rabelaisian cu intrare liberă. În același sens, a adoptării unui punct „optic” modernist, putem interpreta și problema „impurității” de care dă dovadă câmpul activităților muzicale postmoderne în opinia lui Guy Scarpetta în cartea intitulată L’Impureté (Editură Grasset, 1985). A doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
context modernist foarte specific, cînd literatura era un act de contestare socială și trebuia să aibă un rol negativ, așa cum o vede el. Definiția lui e mai puțin aplicabilă azi, cînd distincția înalt/ trivial nu mai este ce era pentru moderniști. Adorno consideră din start că există o industrie a conștiinței și că întotdeauna cultura este o anomie, încît arta și cultura se află într-o relație dialectică. Să presupunem că este adevărat că, într-o cultură de masă ca a
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
limita orizontului, poetul se simțea aproape de cer. Își construise o lume a lui din care, cu încăpățînare, n-a vrut să mai iasă. Și totuși, acest autor își dobîndise, imediat după debut, la primele volume de versuri publicate, reputația de "modernist": sub influența simbolismului francez triumfător, tînărul poet adoptase versul liber, strofa de fantezie, mergînd de la 2 la 40 de versuri, renunțase la toate constrîngerile metrice tradiționale, dar, mai ales, făcuse din visarea impenitentă și continuă unica temă a poemelor sale
SCRISORI PORTUGHEZE - Teixeira de Pascoaes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14392_a_15717]
-
Negrici în delimitatea modernismului de premodernism, aplicând, în poezie, criteriul lui Hugo Friedrich, de altfel un criteriu structural, filosofic, ontologic, și nu estetic. Ceea ce numesc unii neomodernism (N. Stănescu și alții) este pentru E. Negrici modernism radical. "Neomoderniștii sunt chiar moderniștii!" (165). Intrarea și ieșirea de pe liste a scriitorilor - valurile de valori - să aibă drept explicație certitudinile politice suverane și deloc iluziile critice nu întotdeauna constrânse? Ar fi, se mai crede, un semn de înapoiere, să se mai scrie istorii ale
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
efort de recuperare a decalajului, calchiază formule și poetici aflate, în Vest, în succesiune istorică. Așa cum Eminescu este, simultan, romantic și clasic (ceea ce, într-un alt spațiu cultural, ar reprezenta o contradicție în termeni), Bacovia poate figura ca simbolist, ca modernist și ca anticipator al postmodernismului. De la Eminescu la Tristan Tzara, de la romantism la dadaism, numărăm câteva decenii. Ceea ce în Occident se petrece (mai bine zis: se parcurge) lent și organic, prin sedimentare și adăugiri cultural-istorice, la noi se întâmplă brusc
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
profund, s-a putut crede că el se integrează, cumva, cuminte și regulat, în dialectica școlilor și curentelor artistice ale civilizației europene moderne. îi vom găsi pe suprarealiști înghesuiți, de obicei, între dadaiști, futuriști, constructiviști și diverse alte feluri de moderniști. Dar toate aceste curente ne sânt familiare, ideologia lor e simplă, uneori caricatural de simplă. Putem înțelege mistica noului, a vitezei, a experimentului. A torsionării sintaxei, a fragmențarismului. în toate există o căldură umană pe care o recunoaștem, o aspirație
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
le-ar numi Eliot. Citind versuri ca "Așa precum ne spune Herodot, / Pe vremuri vase lungi, cartagineze / Lăsau în goană țărmuri și faleze" etc, ne înfiorăm, nu pentru că poetul ne comunică miezul miezului a ceea ce a înțeles el trăind, asemenea moderniștilor, ci fiindcă ne conduce către un mare portal de marmură pictat iluzionist pe un zid și ne arată, sub acel portal, marea, de asemeni pictată, pe care corăbii pictate simt imposibilitatea mișcării, așa cum o postula Zenon. Simțim încremenirea, blestemul timpului
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în frac și ghetre, pe Podul Mogoșoaiei. Autor al unei poezii rescrise, Doinaș a fost până la moarte un mare poet retrăit, readus, nostalgic și melancolic, printre noi, ca să nu uităm noțiunile de mare poet și mare poezie. 113 Ultimul mare modernist Nichita Stănescu se află astăzi între idolatrie și negare, iar asta nu spune prea multe despre personalitatea sau opera lui, ci mai ales despre climatul în care azi sânt judecate valorile în România. Se înfruntă azi în cultura noastră o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
viața și opera lor. Sunt marile noastre valori, de care nu trebuie nimeni să uite! Am să revăd Luvrul, pe Mona Lisa, să aflu, la vârsta mea, ce impresie îmi mai face. Mai vreau să-i văd pe impresioniști, pe moderniști, să văd tabloul lui Matisse cu ia românească dăruită de Pallady, să mă plimb pe la Barbizon, pe urmele lui Grigorescu și Andreescu... Doamne, dar câte nu sunt de văzut... Apoi la Grand Palais, la Rodin și, din nou, la Brâncuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de cravată asimeterice, par atrăgători, uluitori chiar. Această abilitate de a arăta perfect chiar și când sunt sub influența drogurilor puternice pe care le pot cumpăra banii lui Firoz, este specialitatea lor, talentul care i-a detașat de ceata de moderniști și i-a adus aici, la Fatehpur. În seara asta se depășesc pe sine, pentru că Firoz le-a promis un spectacol special. Da, domnule, Cornwell Birch a revenit în oraș. Birch abia s-a întors din Orașul Îngerilor, unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și un fenomen interesant de notat, pe care Lebrecht îl denumește „eșecul invenției muzicale“. Heifetz, Menuhin, Horowitz și Rubinstein au cântat muzica unor compozitori în viață, Prokofiev, Rachmaninov, Sibelius, Bartok, Syzmanowski. Toscanini, care nu poate fi dat drept exemplu de modernist, a inclus noutăți în concertele sale, în timp ce Stokowski, dispărut în 1977, a dirijat în premieră circa 800 de lucrări. „În zilele lor muzica era în viață“, spune Lebrecht, care vede o îndepărtare masivă a publicului de modernismul atonal și tendința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
de propriul meu popor! — Ce poetic!a spus Poetul Extrem de Netalentat. Fiindcă era extrem de netalentat, avea obiceiul să asemuiască absolut totul cu poezia. — Suntem blocați. Suntem blocați Între Est și Vest. Între viitor și trecut. Pe de o parte sunt moderniștii laici atât de mândri de regimul pe care l-au construit, Încât nu poți să le aduci nici o critică. Aceștia au armata și jumătate din stat de partea lor. Pe de altă parte sunt tradiționaliștii convenționali, atât de mândri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să le aduci nici o critică. Aceștia au publicul larg și cealaltă jumătate a statului de partea lor. Nouă ce ne mai rămâne? Puse țigara la loc Între buzele sale livide și crăpate, unde a rămas tot timpul nesfârșitei sale litanii. — Moderniștii ne spun să mergem Înainte, Însă nu avem Încredere În ideea lor de progres. Tradiționaliștii ne spun să mergem Înapoi, Însă nu vrem nici să ne Întoarcem la ordinea lor ideală. Prinși Între cele două părți, facem doi pași Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În fine, dacă o excepție confirmă regula, atunci aceasta se numește Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești... Oricum, cu Arcadie Suceveanu, multe disocieri care ocupă deseori capul de afiș al disputelor literare se dovedesc futile. Șaptezecist? Optzecist? Modernist? Postmodernist? Mărul îndrăgostit de vierme (Augusta, 1999) este dovada sigură a faptului că Arcadie Suceveanu mânuiește cu aceeași siguranță și dezinvoltură metafora cu substrat metafizic și ironia, biografismul de suprafață și scenariul solemn, paradoxul avangardist și scepticismul care ascunde lipsa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
opuse. Una a fost acea faimoasă Conferință culturală și științifică pentru pacea lumii, de la hotelul Waldorf-Astoria din New York în martie 1949, la care se dădea citire discursului stalinist impus lui Șostakovici, condamnându-l pe Stravinsky, ca trădător al Rusiei, alăturat moderniștilor reacționari. Emblematic și mai puțin știut, compozitorul se ducea să asculte, în noaptea de după încheierea conferinței, concertul cvartetului Julliard, la care se cântau primul, al patrulea și al șaselea cvartet de Bartok, din categoria celor „formaliste“, „reacționare“. Șostakovici îi felicita
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
adunare de mullahi. Clerul era, la rându-i, divizat. O parte respingea tot ce venea din Europa, Însăși ideea de democrație, de parlament și de modernitate. „De ce, spuneau ei, am avea nevoie de o Constituție, dacă avem Coranul?” La care moderniștii răspundeau că Sfânta Carte le lăsase oamenilor grija de a se guverna În mod democratic, fiindcă acolo era scris: „Treburile să vi le puneți la cale prin bună Înțelegere”. Cu abilitate, ei adăugau că, dacă musulmanii, la moartea Profetului, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nimeni n-a Îndrăznit să-i interzică intrarea. Când prim-ministrul se așază la loc, nu se aud nici huiduieli, nici aplauze. Nimic altceva decât o tăcere strivitoare, copleșitoare, insuportabilă. Apoi se ridică un venerabil seyyed, descendent al Profetului și modernist din primul val, care a susținut Întotdeauna misiunea Shuster. Discursul lui e scurt: — Este, poate, voința lui Dumnezeu ca libertatea și suveranitatea să ne fie smulse prin forță. Dar nu le vom abandona de bună-voie. O nouă tăcere. Apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în care trăim, m-a și dezvirginat. Îîn sensul că, în timp ce mă viola, țipa și se extazia, bolborosind cele mai îngrozitoare porcării și incantații. Un amestec răutăcios de acuzații cu care își presărase deja povestirea: împotriva evreilor, a intelectualilor, a moderniștilor și a celor cu înclinații psihanalitice. În ceea ce îl privea, era clar că violul repreyenta un act cu țintă precisă. Simțeam că, forțându-mă pe mine, își forța propriile limite. Nu încă, spuse el, sărutându-mă cu blândețe, limba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui Mihail Dragomirescu dă măsura unei schimbări de paradigmă: între atmosfera culturală dominată de pozitivism și atmosfera postromantică marcată de spiritul nietzscheano-wagnerian al Decadenței, distanța este marcată. Postjunimistul dogmatic va deveni, în deceniile care vor urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători ai lui Ion Minulescu și - după încă două decenii - va conduce prima teză de doctorat din România despre fenomenul poetic avangardist: Anarhismul poetic de Const. I.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
război - bolșevic. Într-un studiu recent: „Felix Aderca: jewishness and modernism“, publicat în revista Studia Hebraica, nr. 1, București, 2001, Mihai Mândra relevă succint afinitatea spiritului iudaic secularizat cu modernismul și avangarda: I detect in the figure of the Jewish modernist artist an aesthetic sublimation of his ethnic otherness, a consequence of his existential history marked by the experience of cultural displacement and isolation. This artist inherits from his ethnic ancestors the condition of perpetual emigration/immigration, homelessness and spiritual transitoriness
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]