646 matches
-
de același simptom. Ceilalți mușterii, aflați la alte mese, contaminați de spasmele lui Oliver, se ridicau și se așezau pe scaune, cântând la unison cu el. Chiar și Bikinski, care se ferise să se atingă de frigăruile lui Satanovski, se molipsi și el de ciudatul sindrom de care fusese cuprinsă În Întregime Corso, numai că, În loc să cânte cocoșește, scoase un pe gâtlej niște sunete ce aduceau cu un răpăit de tobe, acompaniat de o trompetă. Terasa arăta ciudat. Acompaniați ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de voluntari și s-a năpustit În fruntea lor asupra oștirii muntene. S-a Întors după două ceasuri, plin de sângele celor uciși, victorios. A poruncit ridicarea taberei și continuarea marșului spre Moldova. Culmea este că oștenii lui s-au molipsit de nebunia comandantului. În loc să protesteze, cum ar fi făcut orice armată europeană, au Încălecat și au dat pinteni, ca și cum abia ar fi așteptat prima ciocnire cu armata otomană. Târziu am Înțeles că oamenii aceia, deși locuiau În Transilvania, socoteau Moldova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cu frica cui? Unde? - Păi dacă ai promis... trebuie să-ți respecți promisiunea, nu? - Nu. De ce? Alexandru se zgudui de râs, apucându-se de coama calului. Comunicarea dintre el și fratele lui atingea absurdul perfect. Ștefănel nu Înțelese, dar se molipsi de veselia fratelui său și Începu și el să râdă. - Măi, omule... Încercă Alexandru să explice, dar nu reuși, fiindcă râsul Îl inundă. Își dădea seama că fratele lui nu pricepe ce spune el și viceversa și amândoi au dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
idei și lucruri, prin mijloace, desigur, necunoscute, dar a căror evidență era familiară lui Mini, cum ne sunt familiare atâtea fenomene naturale, mai nainte ca legile lor să fie probate. Acea uscăciune a sufletelor era azi un ce material care molipsea atmosfera din jur. Mini căutase tot timpul, în chip inconștient, apărare împotriva acelei uscăciuni; simțise o nevoie permanentă să atingă lucruri netede și reci, porțelane și cristale. La masă o nemulțumise căldura mâncărilor și fermentația lor. Nu-i fusese foame
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
întâlnit, tinere. Bobby încuviințează în tăcere și-i întinde tacul. Câștigă primul tur și Bobby se strecoară pe balcon să fumeze. Jubilează cu energia suprimată a unui spion plin de succes. Siguranța de sine a jucătorilor de biliard l-a molipsit și pe el și acostează un chelner comandându-i un gin și apă tonică, ca un alb care se bucură de plecăciunea adâncă a unui servitor ciocolatiu. Ia băutura și duce o mână la spate, imitându-l inconștient pe Philips
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
gaura sub ochelari, dar are un ochi desticlă, degeaba se ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul ăla de doctor de nebuni. M-am molipsit, asta e, boală rea, molipsire. Bătrânul Tizian s-a molipsit de murdăriile voastre. Când să atingă suta, l-au atins vremurile. Moare marele Tizian! Așa scrie la carte, moare Tiziano Vecellio. Când te gândești... Carol Quintul mi-a ridicat penelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul ăla de doctor de nebuni. M-am molipsit, asta e, boală rea, molipsire. Bătrânul Tizian s-a molipsit de murdăriile voastre. Când să atingă suta, l-au atins vremurile. Moare marele Tizian! Așa scrie la carte, moare Tiziano Vecellio. Când te gândești... Carol Quintul mi-a ridicat penelul de jos. O zi ca asta, ieri a fost. Scăpasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trecut. Mai ales, Prudența. Prudență, nu nepăsare. — La portrete nu am egal, să știi. Încă din timpul nesfârșitei mele vieți, eram maestrul câtorva generații. Acum, ce mai contează... Am 99 de ani, ți-am spus. Am să mor, m-am molipsit. Nimeni n-o să mă regrete. Doar menajera mea. Dată dracului. Frumușică. Încă tânără, zău așa. Mă îngrijește, înțelegi. Ne îngrijim, din când în când. Mai pot, sunt încă viguros. N-am scăpat de păcatul ăsta, vigoarea. Diavolița profită. Mă lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tânără, zău așa. Mă îngrijește, înțelegi. Ne îngrijim, din când în când. Mai pot, sunt încă viguros. N-am scăpat de păcatul ăsta, vigoarea. Diavolița profită. Mă lasă să profit, vreau să zic. Viguros, ca un nebun... Dar m-am molipsit și am 99 de ani. Microbi parșivi, ca timpurile astea, n-am să scap. Sunt pe moarte, ți-am spus. — Monstrul tricefal e oriental, dar ați urmat Europa. Nu zoomorfă, ci antropomorfă. Europa, adică Apollo și Christ? Lupul înfometat, devorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
parcă, dintr-odată. Nu-s prost, tinere, știu ce las aici. Bolovanultrebuie cărat, ținut cu dinții. Da, da... Ca pe o comoară! Altceva nu avem, să știi. Să-l ferești de microbi! Nici nu știi când cum... uite, m-am molipsit de molimavoastră. Am să mor. De la voi m-am molipsit, de la proști m-am molipsit. De la proști, mă dă gata molima voastră. Am 99 de ani, moare Tiziano Vecellio, să știi... Capul mare și greu căzu peste colanul cu scoică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aici. Bolovanultrebuie cărat, ținut cu dinții. Da, da... Ca pe o comoară! Altceva nu avem, să știi. Să-l ferești de microbi! Nici nu știi când cum... uite, m-am molipsit de molimavoastră. Am să mor. De la voi m-am molipsit, de la proști m-am molipsit. De la proști, mă dă gata molima voastră. Am 99 de ani, moare Tiziano Vecellio, să știi... Capul mare și greu căzu peste colanul cu scoică, bătrânul era epuizat. Un enorm sforăit gros, cu zguduiri, cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dinții. Da, da... Ca pe o comoară! Altceva nu avem, să știi. Să-l ferești de microbi! Nici nu știi când cum... uite, m-am molipsit de molimavoastră. Am să mor. De la voi m-am molipsit, de la proști m-am molipsit. De la proști, mă dă gata molima voastră. Am 99 de ani, moare Tiziano Vecellio, să știi... Capul mare și greu căzu peste colanul cu scoică, bătrânul era epuizat. Un enorm sforăit gros, cu zguduiri, cuprinse parcul spitalului. Adolescentul Tolea tresări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ești, conteazè ce faci! Matei vrea acțiune! Cuvintele ucid faptă! Matei, hai, vino! îmi zâmbește de parcè și-ar fi amintit un lucru frumos, Unde? Ducem aparatele la mine în cabinet, apoi, vreau sè-ți arèt ceva! mè cheamè, eu mè molipsesc instantaneu de bucuria ei pe care deocamdatè nu mi-o dezvèluie, o urmez fèrè împotrivire, m-aș lua dupè ea chiar dacè aș ști cè la capètul drumului pe care mè poartè m-ar aștepta cèlèul că sè-mi desprindè capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
celor ce au îndrèznit coborâri cu sèniile, zgomot și râsete, Ioana, bucuroasè cè nu e singurè, stèruie în ceea ce vrea sè arate tuturor, ca pe un trofeu, îl vedeți?! e cu mine! e al meu! Aș fi putut sè mè molipsesc și eu de bucuria ei, dar nu fac nici un efort în acest sens, mai sunt doar câteva ore pânè la miezul nopții, aștept, În curând, febra de dinaintea coborârii la masè cuprinde toatè cabană, în douè camere, una a bèieților, cealaltè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
peste fiecare foc, de i se văzu pielea albă a pulpelor. Sări și Nicolae, chiuind, cu bereta de catifea într-o mână și făcând fel de fel de figuri cu picioarele prin aer. Zbura peste focuri și veselia lui îi molipsi pe toți. Doar Safta se codea. Clucereasa clătină din cap. Nici Marițica, măritată de curând, nici Safta nu-i semănau deloc, ca și cum n-ar fi avut în ele nici măcar o picătură din sângele ei. Copila asta iar mă face de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să-l ducă din nou spre nisipuri și terenuri pietroase. Și apăru dintr-o dată lângă el, ivit din neant, în tăcere, în ciuda celor patru cămile încărcate, ce-l urmau fără să facă nici cel mai zgomot, de parcă s-ar fi molipsit de la stăpânul lor sau le-ar fi speriat faptul, pe care instinctul lor îl percepea, că intraseră într-un cimitir. Arătă din cap spre baracă: — De ce ai pus santinelele în paturile lor? Crezi că stau mai bine acolo decât unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai câte vorbe îi zburau pe la urechi, măcar că nu-i dădea mâna să creadă că numaidecât Roșioara, Vasilica sau Geta, pentru că și fără ele erau destule leșinate să scornească mizerii care să se vânture din gură-n gură și să molipsească lumea și tot cartierul ca de o boală, și până la urmă bine a făcut că n-a mai atârnat la ele cu copilul, cum ar fi fost la una ca Roșioara, unde stătea Mugurel claie peste grămadă cu copiii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-i spună? Nu-i, desigur, ceva cu care să te lauzi, da’ nici să te rușinezi, măcar că destui se miră de chestia asta ca de o boală rușinoasă, de care tocmai s-au vindecat sau tocmai sunt pe cale să se molipsească de ea. Trăim doar de niște ani în România lui Iliescu, și cine știe ce-o să mai fie, ceea ce nu e însă o justificare pentru nea Petrică. Uite-l cum s-a blocat și parcă a înțepenit de atâta indignare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mea, asta ține și de foame, și de sete, și de dor de codru verde, iar la o adică-i o boală, care de buna seamă c-o avea un nume în tratatele de specialitate și de care ne-am molipsit unul de la altul, la fel ca și de sărăcie, însingurare, înstrăinare. Cu aceeași trudă și umilință, învățăm pe pielea noastră cât de străini suntem în lumea asta, mereu pe fugă și pe picior de plecare, împărtășindu-ne din mers din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
modă. M-am strecurat de-a lungul mai multor stative care făceau ca locul să ia aspectul și mirosul unui bazar afgan tradițional dintr-un cartier sărac al Kabulului, chinuindu-mă să nu mă ating de ele ca să nu mă molipsesc și eu. Ieșind pe neașteptate În stradă, m-am trezit față În față cu o tânără care Își făcea de lucru cu reverul unei haine lungi până la pământ și groaznic de urâtă. Își ridică ochii spre mine și tresări când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
celei a lui Șirin, momentul unei făgăduieli, buzele mele pe sânii oferiți cast de mama mea de-o seară și, mai presus de orice, Manuscrisul care mă aștepta, cu paginile deschise, În brațele păzitoarei lui. Celor care nu s-au molipsit niciodată de obsesia Orientului aproape că nu cutez să le povestesc că, Într-o zi de sâmbătă, la apus, cu papuci În picioare, Înveșmântat În tunica mea persană și purtând pe cap o kulah din blană de oaie, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
înghit nimic din pricina durerii, febra crește, tata îi telefonează mamei, este din nou bolnavă, iar are roșu în gât, apoi mă transferă cu boala mea, cu pijamale și pături din casă în casă, pentru ca Yotam cel micuț să nu se molipsească, și așa nu se simte prea bine, și Udi vine să mă viziteze după școală, se întinde pe patul înfierbântat, iar eu murmur, lasă-mă acum, sunt bolnavă, el pleacă jignit fără să spună o vorbă, aud apoi hârșâitul tălpilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea spune, peste puțin timp va fi ziua mea, și eu mă împiedic, așa este, ce vrei să faci de ziua ta? Ea zice, doar o petrecere obișnuită, voi invita toată clasa, vom juca jocurile învățate la școală, eu mă molipsesc de entuziasmul ei, din câte se pare, acum se înțelege mai bine cu colegii, dar nu îndrăznesc să o întreb nimic, pentru a nu o întrista. Nici o problemă, Noghi, spun eu, mai este destul până atunci, dar timpul trece repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă fac nimic. Aveam de gând să vorbesc cu Naoko despre senzația aceasta, considerând că ea mă poate înțelege cel mai bine, dar n-am reușit niciodată să-mi găsesc cuvintele potrivite. „Ciudat“, gândii eu. Se pare că m-am molipsit de la Naoko. Cred că-i boală gravă asta cu găsitul cuvintelor. Sâmbăta seara stăteam în hol, lângă telefon și așteptam să mă sune Naoko. Cum cei mai mulți studenți erau plecați sâmbătă seara, holul era de obicei aproape gol. Obișnuiam să privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în vacanță. La ora trei dimineața unul îl trezește pe celălalt: „Mărine! Ce-i? Deschide ochii și spune-mi ce vezi. Cerul. Și mai ce? Și Luna. Și? Și Carul Mare. Și? Și Ioane! aștia ne-au furat cortul!” Râd molipsindu-i și pe cei din compartiment. Continuă Alexandru: — La ora de istorie se cere să se numească unsprezece mari personalități. La sfârșitul orei, profesoara îl întreabă pe Bulă: „De ce nu ai predat lucrarea? Doamnă profesoară, nu știu pe cine să
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]