802 matches
-
și XVI Notă la Cartea II, fabula III A doua Culegere (1678): Cărțile VII-XI Avertisment Dedicație pentru Doamna de Montespan Epilog Cartea VIII, Fabula IV, "Puterea fabulelor" Discurs pentru Doamna de la Sablière A treia Culegere (1694): Cartea XII Dedicație pentru Monseniorul Duce de Burgogne. Prefața originală, scrie G. Genette (1987, p. 183), "trebuie să asigure textului o lectură adecvată [...]: iată de ce și iată cum trebuie să citiți această carte". Așa procedează și La Fontaine în aceste scrieri, în funcție de public, de destinatar
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
moralele) atrag atenția fabulistului. Astfel, putem citi în "Nota autorului" din 1678: "A trebuit să caut așadar alte îmbogățiri și să extind mai mult circumstanțele acestor povestiri, care, parcă, păreau că o cer". De altfel, în Epistola din 1668 dedicată Monseniorului Delfin, La Fontaine insista deja asupra îmbinării utilului cu plăcutul, a divertismentului cu învățarea: Totul vorbește în opera mea, chiar și peștii. Ceea ce spun ei se adresează tuturor oamenilor. Mă folosesc de animale pentru a instrui oamenii. În final, tendința
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
unul dintre muritori să le fie tată, deoarece el vorbea cel mai bine cu zeii. De unde și legătura cu natura puerilă a fabulei: Aparența e puerilă, mărturisesc; dar aceste copilării sînt veșminte pentru adevăruri importante, putem citi în Epistola adresată Monseniorului Delfin. Nașterea omenirii, copilăria fiecărei generații, fabula asigură nevoia de reînnoire a continuității universale. După cum vedem, prin universalitatea fabulei se întrupează relația dintre noutate și tradiție. Acest lucru este arătat și de fabula cu Prometeu, în "Prefața" din 1688: Cînd
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
garanție în voința afirmată a căutării universalului. Această valoare este restituită prin greutatea cuvîntului, chiar dacă ea este mincinoasă, din moment ce este o fabulă: cu toate acestea, prin minciună se pot scoate la iveală adevăruri esențiale și primordiale. Versul din Epistola către Monseniorul Delfin: Totul vorbește în opera mea, chiar și peștii, este mult dezvoltat în Epilogul Cărții XI: Astfel Muza mea, la malul unui val pur, Traducea în limba zeilor, Tot ce spun sub ceruri Ființele ce împrumută vocea naturii. Tălmaci ai
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
aer și o direcție puțin diferită de cea pe care am dat-o primelor, atît din cauza subiectelor, cît și din dorința de a crea o operă mai variată. De asemenea, și Nota autorului din cea de a treia culegere, adresată Monseniorului Duce de Bourgogne insistă pe paralelismul dintre puterea monarhului "care face destinul atîtor popoare și națiuni" și talentul fabulistului pentru care "dorința de a plăcea" este scopul esențial. 3.3. Lectura fabulelor Public(urile) "A îndruma cititorul înseamnă mai întîi
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
și cele mai superbe capete". Această comparație căutată în cele două sfere de activitate și de influență se regăsește în dedicația făcută Ducelui de Bourgogne și îi conferă fabulistului, datorită obiectul său atemporal, libertate de gîndire și de acțiune. Dedicația "Monseniorului Delfin" este extrem de explicită: Dar, pentru că îmi propun să vă amuz, dar și să vă laud prin versurile mele, mă grăbesc să ajung din nou la fabule. Dacă dedicațiile definesc obligatoriu un public specific și numit, în schimb prefețele fabulelor
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
numeroase formule pentru a exprima ceea ce a vrut să realizeze. Tocmai precizarea demersului literar este dorința fundamentală a fabulistului. Și, dacă pentru a-ți plăcea, plătesc orice preț, Măcar voi avea onoarea să o fi făcut, putem citi în dedicația "Monseniorului Delfin". De asemenea, în Avertismentul de la a doua ediție a Fabulelor, La Fontaine precizează originalitatea demersului său în Cărțile VII-XI: Trăsăturile familiare pe care le-am presărat din plin în cele două părți s-ar potrivi mai degrabă invențiilor lui
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
categorie, Descrierea, la care se adaugă reducerea prozopografiei și a etopeei la categoria Portretului, categorie ce include adesea caracterul (portretul general). În schimb, Paralela este considerată ca fiind un al treilea tip de descriere; cum este cazul, de exemplu, la Monseniorul Grente 2 și A. Egli3. Cealaltă tendință (F. Wey4 și A. Vannier 5) constă în a adăuga la categoria Descrierii și cea a Portretului, categoria Tabloului, simplă hipotipoză, în anumite lucrări sau categorie picturală, în altele. Tabloul glisează astfel de la
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a face distincția dintre Portret (Prozopografie, Etopee, Paralelă sau Caracter) și Peisaj (Topografie) și vom rezerva un loc aparte cazului descrierii de acțiune (Cronografia, Tabloul și Hipotipoza)9. 1. P. Ricoeur: "Rhétorique-Poétique-Herméneutique", în M. Meyer, p. 144, ed. 1986. 2. Monsenior G. Grente: La Composition et le style, ed. G. Beauchesne, Paris, ediția a 9-a, 1930. 3. A. Egli: Rhétorique. Leçons de style à l'usage de l'enseignement secondaire, Payot, Lausanne, 1912. 4. F. Wey: Remarques sur la langue
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a devasta florile din parter și a-și umple buzunarele cu fructele specifice anotimpului. Grădina episcopatului e grădina tuturor, spre marea disperare a grădinarului-șef, care și-a exprimat față de noi vii plângeri în acest sens. Dar aceasta e voia monseniorului, și ea nu suferă împotrivire; toată supravegherea se reduce la a modera ardoarea risipei. În zilele de sărbătoare, e rândul săracilor, cărora le este permis să vină și să adune fructele căzute. Sejurul nostru la Buzău a coincis cu o
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
se vedea ce spunem despre acest subiect mai detaliat în capitolul despre armată și despre băile din Mehadia. Hermanstadt în original (n. tr.). raki în original; această notă este valabilă pentru toate aparițiile ulterioare ale cuvântului rachiu (n. tr.). 74 Monseniorul Dionisie, episcop sufragant al Buzăului, e un prelat remarcabil; fiind un bărbat foarte frumos, de cel mult patruzeci de ani, cu o figură simpatică, cu o privire în același timp blândă și autoritară, conversația omului bisericii este plină de farmec
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
remarcabil; fiind un bărbat foarte frumos, de cel mult patruzeci de ani, cu o figură simpatică, cu o privire în același timp blândă și autoritară, conversația omului bisericii este plină de farmec; vorbește latina, greaca veche și cinci limbi moderne. Monseniorul Dionisie este cel care a tradus în limba română le Génie du Christianisme (Geniul creștinismului, n. tr.). Se pare că opiniile sale așa-zis avansate sunt oarecum temute. Marii boieri, ce formează majoritatea în cameră, nu vor să-i valideze
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Génie du Christianisme (Geniul creștinismului, n. tr.). Se pare că opiniile sale așa-zis avansate sunt oarecum temute. Marii boieri, ce formează majoritatea în cameră, nu vor să-i valideze alegerea. Episcop titular, ar fi deputat cu drepturi depline; or, monseniorul Dionisie e un adversar dificil. Așa că neatârnarea caracterului său i-a adus destituirea în 1864. Majo (masc.) sau maja (fem.), cuvinte de origine spaniolă desemnând la începutul secolului al XIX-lea un tânăr bărbat/o tânără femeie elegant/ă dintr-
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
dea argumente satisfăcătoare. Așa se explică numeroasele încercări de restabilire a unei punți de legătură între domeniile artei și cele ale Bisericii, prin diferitele manifestări culturale ce i-au avut ca inițiatori pe dominicanii Marie-Alain Couturier și Raymond Régamey, pe monseniorul vienez Otto Mauer, și pe mulți alții. La vremea lor, aceștia au reușit să reunească în cadrul cultural ecleziastic mari personalități ale perioadei, provenite din toate domeniile artei, precum Pierre Bonnard, Fernand Léger, Germaine Richier, Georges Rouault, Henri Matisse, Georges Braque
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
stârnită în acel an, 1910, de perspectiva dezlănțuirii molimei dă mărturie și un document provenit dintr-o sursă mai puțin obișnuită în țara noastră, o "scrisoare pastorală", redactată de arhiepiscopul catolic al Iașilor, în legătură cu previzibila apariție a holerei. De fapt, monseniorul Camilli a socotit necesar doar să reactualizeze, în această împrejurare, "epistola" de pe vremea epidemiei din 1893. El le explica acest gest credincioșilor în termenii următori: Spre a preântâmpina orice învinuire nedreaptă împotriva guvernului și autorităților țării, precum și spre a vă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
o divinitate necunoscută, care avea luna drept cunună și un șarpe la picioare. În speranța că va primi explicații cu privire la semnificația ei, făurarul i-a arătat mensa celui care, în vremea respectivă, era considerat cel mai expert colecționar de artă: monseniorul Pietro Bembo, venețianul umanist, nobil, iubitor de petreceri, ambasador al Republicii venețiene, secretar al rafinatului papă Leon al X-lea și viitor cardinal. Monseniorul a privit masa, nu a dat nici o explicație, pentru că nu înțelesese nimic, dar s-a arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a arătat mensa celui care, în vremea respectivă, era considerat cel mai expert colecționar de artă: monseniorul Pietro Bembo, venețianul umanist, nobil, iubitor de petreceri, ambasador al Republicii venețiene, secretar al rafinatului papă Leon al X-lea și viitor cardinal. Monseniorul a privit masa, nu a dat nici o explicație, pentru că nu înțelesese nimic, dar s-a arătat doritor s-o cumpere. A plătit prețul cerut și a expus-o în sălile Palatului Venezia. Ieșind astfel din nou la lumină după atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de roman, pe elevii prieteni și totodată dușmani Eddie Amsel și Walter Matern, să învețe acolo, pentru ca, din vestiarele sălii de gimnastică, să nimerească ușor în gangurile joase ale franciscanilor... Și nici atunci când, după câteva luni, profesorul meu de latină, monseniorul Stachnik, s-a întors și a continuat să predea la Sankt Johann, nu am pus întrebări incomode, cu toate că mă bucuram de renumele de a fi nu numai un elev recalcitrant, ci și unul cu gura mare. Și, oricum, el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în romanul meu retrospectiv, Calcanul, un monument imposibil de ignorat acelui profesor de latină și fost președinte al partidului de centru al orașului liber, neobositului apărător al fericitei Dorothea von Montau. El și pustnica gotă. Eforturile lui pentru sanctificarea ei. Monseniorul era cuprins de euforie de îndată ce cura ei de slăbire devenea tema abordată de noi. Cu mare ușurință se lăsa momit să abandoneze țarcul în care creșteau severele structuri sintactice ale limbii latine; era suficient să întrebi de acea Dorothea, sacră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la chip și la trup. Toate astea, precum și gulerul lui în permanență strâns în jurul gâtului, le-am readus în memorie pentru a evoca un profesor de latină. Totuși, această odă târzie nu ar fi putut fi decât parțial pe placul monseniorului Stachnik. Prea erau antagonice perspectivele din care apreciam viața și moartea prin inaniție a pocăitei Dorothea von Montau. Și, pe la mijlocul anilor ‘70, pe când călătoream împreună cu soția mea prin ținutul din jurul Münsterului, ca să explorez detalii locale din epoca barocă pentru povestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu zi a bătrânului domn în mijlocul acelor femei care-și duceau traiul lor monahal, pe care numai la sosire le-am văzut la față, în straiele acelea ce acopereau totul. Cochet, așa cum nu se arătase niciodată ca profesor de latină, monseniorul își spunea „cocoș pe cuibar“. Ședea în fața mea, mai rotofei decât îl aveam eu în memorie: bucătăria mănăstirească îi pria. Am trăncănit numai puțin despre cea în sfârșit sanctificată. Pe plan politic, el reprezenta în continuare poziția partidului de centru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ascultat cu plăcere scurta mea relatare despre călătoriile repetate la Gdańsk - „Aud că Sankt Trinitatis a fost reconstruită și că e la fel de frumoasă ca odinioară...“ -, dar, atunci când am încercat să vorbesc despre tăcerea mea de atunci, despre culpa mea neprescrisă, monseniorul Stachnik a îndepărtat-o cu o mișcare a mâinii. Ego te absolvo, mi s-a părut că aud. Somat doar rareori de către o mamă de o pioșenie măsurată să merg la biserică, am crescut totuși, încă de mic, sub influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu era lipsit de talent. Trădarea era la ordinea zilei. Era suficient un denunț anonim. În anii aceia, gimnaziști zeloși întru credință își trimiteau destul de des profesorii - cum s-a-ntâmplat un an mai târziu cu dascălul meu de latină, monseniorul Stachnik - la Sttutthof, în lagărul de concentrare. Ea a supraviețuit războiului. La începutul anilor ‘60, când, împreună cu fiii mei gemeni Franz și Raoul, călătoream prin Schleswig-Holstein ca să citesc seara, în public, din romanul meu Ani de câine la Cordes, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rănească opt doici, lucru ce l-a determinat pe ambasadorul Suediei să remarce„vecinii Franței să se teamă în fața acestei lăcomii“. Cu toată bucuria și euforia momentului nașterii moștenitorului - urmat la doi ani de un alt„miracol“, nașterea fratelui său, Monseniorul, Ludovic al XIII-lea era de-a dreptul dezgustat de copil. Astfel, în 1640, când Delfinul avea doar doi ani, tatăl său nota în jurnal:„Sunt total nemulțumit de fiul meu. Imediat cum mă vede, începe să țipe ca și cum l-
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
pour servir à l'histoire de Louis XIV, se povestește:„Este momentul să amintim exemplul domnului de Vardes. Datorită unei intrigi împotriva domnișoarei de LaVallière și al unui cuvânt nenorocit pe care l-a spus despre ducesa de Orléans, soția Monseniorului, Vardes a fost închis la Bastilia și apoi trimis la Montpellier unde a rămas douăzeci de ani. La întoarcerea sa, regele, care îl iertase, nu s-a putut abține să nu-i ia peste picior vestimentația. La rândul său, Vardes
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]