496 matches
-
boțita.Mobilul suna insistent.” Unde umbli noaptea ?” îl interogă soția.” Știi că nu pot să dorm singură”... O liniști suspect de repede pe trupeșa Margot. „Și ce dacă mi-i dragă o dolofană...? Frumoasă e, și nu dau socoteală; Când mușterii ne vin,fără tocmeală, Cobor în beciu,de sîrg cu o stacană Și vin le-aduc și pită,brînză,poame, Și dacă gologani-i văd pe masă Le spun la toți:Cînd vi s-o face foame. De-ți fi
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
ridica fum gros și întunecos de la gunoaiele grajdurilor, cărora li se dăduseră foc, după ordin. La Sf. Ion, unde stau de ordinar birjile, nu era nici o altă birjă decât o singură caleașcă îmbrăcată pe dinăuntru cu mușama neagră, spre ferirea mușteriilor de molimă. De acolo plecarăm înainte, pe strada Carol de astăzi, și sosind la Curtea Veche, cu carele după noi, când să începem a urca Podu Târgului de Afară, văzurăm că iese din vechia cârciumă a bătrânului Gherasim un sas
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Că hangița era a doua nevastă a hangiului, fiindcă prima îi murise. Și era o șerpoaică de femeie de te băga în boale! Numai s-o fi văzut și nu-ți mai venea să pleci de la han. Parcă plutea printre mușterii. Își arcuia mijlocul ca o trestie, iar sânii se îndesau în iie gata s-o rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de te băga în boale! Numai s-o fi văzut și nu-ți mai venea să pleci de la han. Parcă plutea printre mușterii. Își arcuia mijlocul ca o trestie, iar sânii se îndesau în iie gata s-o rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din povești! Și ce ochi avea! Două flori de cicoare deschise în zori, pitiți sub niște sprâncene aruncate ca
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
el! Acum era hotărât să n-o lase să dispară ca fulgul... N-a trebuit să aștepte prea mult, fiindcă din dosul ușii de la bucătărie a apărut hangița, ca un fluture alb. Și fiindcă în han nu mai era nici un mușteriu, a venit glonț către el. ― Cu ce doriți să vă servesc? - a întrebat ea, prefăcându-se a șterge fața de masă cu șervetul ce îl purta pe braț. Ochii, însă, îl săgetau pe mușteriu ca două sulițe de foc. Lotrul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în han nu mai era nici un mușteriu, a venit glonț către el. ― Cu ce doriți să vă servesc? - a întrebat ea, prefăcându-se a șterge fața de masă cu șervetul ce îl purta pe braț. Ochii, însă, îl săgetau pe mușteriu ca două sulițe de foc. Lotrul a răspuns calm: ― Vreau o ulcică cu vin roșu, din cel din care bea bărbatul tău, și un copan de pui rumenit, așa ca pentru un om flămând - a răspuns el, învăluind-o cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ai bate din palme, țiganca i-a adus un ulcior încă fierbinte, cu dop de ciocălău. ― Ia-l și să fie de leac. Ai grijă, zmeule! Nu uita să-mi aduci ulciorul, că mi-a mai trebui și pentru alt mușteriu. ― Fii fără grijă. Am să ți-l aduc. A pornit glonț către bordeiul din pădure, pentru a aștepta vești de la hangiu. Mai degrabă de la hangiță. Nu putea să meargă la han, fiindcă nu știa dacă pe acolo n-o fi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
apoi dacă licoarea adusă de la Zaura e de vreun folos... În seara aceea, se părea că luna avea de gând să-și împrăștie toată pulberea de argint pe care o avea în poală... Lotrul a ajuns aproape de han când ultimii mușterii cu chef, cocoțați în căruțe, îndemnau caii pocnind din bice ca arnăuții. A mai zăbovit puțin până să bată în poartă. Gândea să nu fi rămas vreun mușteriu ce a uitat de casă... Când și-a dat seama că e
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
care o avea în poală... Lotrul a ajuns aproape de han când ultimii mușterii cu chef, cocoțați în căruțe, îndemnau caii pocnind din bice ca arnăuții. A mai zăbovit puțin până să bată în poartă. Gândea să nu fi rămas vreun mușteriu ce a uitat de casă... Când și-a dat seama că e liniște deplină, a bătut. ― Un bob zăbavă și oi deschide - s-a auzit din prag glasul hangiului. ― Bine te-am găsit, jupâne - l-a întâmpinat lotrul. ― Intră și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un vin din cel de soi a cădea bine? ― Mă mai întrebi? ― Treaba îi ca și făcută. Numai să dau porunca. Spunând acestea, hangiul s-a îndreptat spre bucătărie. S-a întors repede, cu chip să-i țină de urât mușteriului. Motivul adevărat era altul. După ce lotrul cu ai lui au atacat convoiul cu mirodenii, acum aștepta să vadă ce zice de alișverișul lui... Pentru lotru, întoarcerea hangiului așa de iute era mai mult decât o măciucă la un car cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a cercetat cu grijă tot ce se afla în curtea hanului. Când a fost sigur că nu e nici o primejdie, a intrat în han. A rămas preț de o minută în prag, cântărind din priviri pe cei de față. Ultimii mușterii tocmai se pregăteau de plecare. Când au ieșit, Irinuța a apărut, cu gând să facă ordine în urma lor... Cum lotrul era așezat, ca de obicei, în cel mai umbrit loc din încăpere, ea nu l-a văzut din prima clipă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cuprinsese și durerea din umăr, într-o clipă a fost în fața lui. Acesta nu s-a speriat, ci a dus mâna la jungherul de la brâu. „Fii pe pace, băiete. Eu sunt. Cine mai este în han?” „Nu mai este nici un mușteriu. Au să vină ei peste vreo șase zile, când se întorc negustorii de la Galați. Da’ hai înăuntru, că îi ger nu șagă”. „Da’ unde-i taică-tu?” „Păi, nu prea știu. A plecat după niște vin. La Cotnari parcă...” „S-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mamă Irinuță. Mă duc”. Lotrul gemea din când în când, dar nu scotea nicio vorbă. „Uite că mă pedepsește Dumnezeu. Vai de păcatele mele! Dacă?...” - nu și-a mai putut duce gândul până la capăt, fiindcă s-a auzit glasul unor mușterii. Niciodată aceștia nu sunt mai gălăgioși ca iarna. Mai ales când afară-i ger aspru... Îndată a intrat Petruță: „Mamă Irinuță, a venit... jandarul cu încă un om”. La auzul acestor cuvinte, chipul hangiței s-a albit ca peretele. „Ce
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să trăiești, băiete, și să ne trăiască și cei de acasă. ― Să deie Dumnezeu - a răspuns Todiriță, cu un oftat scăpat din strânsoarea sufletului. Au gustat din rachiu cu aducere aminte... ― Să știi că Aizic aista știe să-și țină mușteriii aproape - a reflectat Todiriță. ― Păi, cine ar mai trage la hanul lui dacă ar umbla cu cine știe ce samahoancă în loc de rachiu de soi? Și uite ce pastramă ne-o pus dinainte! S-o mănânci și cu ochii! - a apreciat Dumitru. Au
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
întind eu la vorbă și clienții mei fac zâmbri - s-a dojenit hangiul, luând-o din loc cu zgomotul încălțărilor scorojite târâte după el... După ce a adus cele cerute, s-a așezat în spatele tejghelei. Se vedea limpede că aștepta ca mușteriii lui să-și arate dorința de a-l asculta. Asta doar după ce or mai gusta câte ceva... Și n-a fost nevoie de așteptare lungă, fiindcă cei doi l-au îndemnat din priviri să le depene noutățile... Hangiul a tușit ușor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mai era plecat cu gândurile aiurea, a întrebat: ― Cât avem de plată, jupâne? ― Pentru niște gospodari ca dumneavoastră n-a fi mare lucru. Îi o nimica toată, mai ales că pastrama am dat-o eu, așaaa... ca să vă am de mușterii când îți mai veni la târg. ― Nu știu cum să spun, jupâne, da’ așa ne cam obligi să venim mai des la târg - a apreciat Dumitru spusa hangiului. ― Da’ ce mare afacere ar face un amărât de hangiu - fără mușterii ca domniile voastre
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am de mușterii când îți mai veni la târg. ― Nu știu cum să spun, jupâne, da’ așa ne cam obligi să venim mai des la târg - a apreciat Dumitru spusa hangiului. ― Da’ ce mare afacere ar face un amărât de hangiu - fără mușterii ca domniile voastre - dacă îți veni și mâine și poimâine pe aici? Ia acolo vreo doi gologani și în rest?... Vorbe. ― Și vorbele sunt bune, jupâne. Uite, eu. Eu n-aș putea sta ca huhurezu’ în vârf de copac, fără să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că zilnic discuțiile se învârt numai în jurul acestui subiect, își dăduse seama că oamenii chiar știau despre ce vorbesc. Pasiunea lui pentru metalul galben i se aprinsese din nou în suflet. Mai întâi intrase și el în vorbă cu ceilalți mușterii, oferindu-le câte un rând de băutură. Oamenii, care la început îl priviseră cu oarecare rezervă, îl primiseră alături de ei, invitându-l chiar la masa lor. Îi trăsese de limbă cât mai discret posibil, încercând să nu se arate prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ei”<footnote I. Constantinescu, op. cit., p. 168. footnote>. Vociferările Miței, totala agitație a ei nu par a avea un substrat temperamental real. Plămădindu-și melodramatica răzbunare în fața lui Iordache, ea-și schimbă dintr-o dată atitudinea la apariția unui intrus: „Un mușteriu...”. Fără a mai insista pe această latură contradictorie a personajului, Caragiale sugerează astfel superficialitatea Miței, clișeul livresc din comportarea ei. Ștefan Cazimir indică „sursele Miței” în romanța lui C. A. Rosetti A cui e vina („m-ai uitat pe mine
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
același regiment, poți să fii sigur. Apropo, nu cumva ai prin familie foști liberali sau țărăniști? Fiindcă dacă ai, te paște un stagiu de toată frumusețea la batalioanele de muncă. Și acolo pe mine unul, drăguțule, m-ai pierdut de mușteriu. Dar pe vremuri? Cu sute de ani în urmă? Pe vremea lui Mircea cel Bătrân? Ha? Ce ziceți? Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână, iar în urma lor se-ntinde falnic armia română!... Mda. Cel puțin voievodul mergea în fruntea trupeților
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lecție la cuvântul créée și făcuse următoarea observație: ia să facă bine francezii să nu ne mai ia peste picior că avem în limba română cuvinte care conțin trei de i unul după altul copiii, de pildă, sau surugiii, sau mușteriii -, fiindcă uite că și ei au în limba lor cuvinte care conțin câte o vocală repetată de trei ori la rând! Créée! Caraghios, nu? 2 Că se înșela, sau nu, asta-i altă poveste. 3 Dar minijupele au revenit în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să își vâre gambele dezgustătoare între ale ei. Dar Cealaltă Carol era într-adevăr preocupată de dispariția lui Dan și a tizei sale. Într-un domeniu unde gradul de respectabilitate scădea văzând cu ochii, iar preocuparea pentru sănătate subția rândurile mușteriilor, persoanele ca Dan constituiau de departe cei mai buni clienți ai ei. Un alcoolic îmbrăcat cu o pelerină sau un impermeabil Gannex ori măcar cu o jachetă de calitate o făcea pe Cealaltă Carol fericită o bună bucată de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care încerca să ajungă afară, în stradă. Dar cursul ulterior al acțiunii a fost în întregime decis de Carol și de reflexele ei din ce în ce mai rapide. Simțind că „odorul“ îi e amenințat, Carol apucă o sticlă de lichior abandonată de un mușteriu pe tejghea și, răsucindu-se, îi aplică lui Ted Wiggins o lovitură fulgerătoare în partea laterală a capului. Izbitura fusese atât de puternică, încât sticla ricoșă în carcasa dură a casei de marcat și se făcu țăndări. Ai putea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și păr, creme antirid, săpunuri parfumate, și trebuia să care mereu mostrele după el, în două valize mari, și valizele erau foarte grele, îngrozitor de grele, dar bunicul le căra cu stoicism, fără să se plângă vreodată, tolera până și glumele mușteriilor chercheliți, și într-o zi, în restaurantul Elefant, a cărui faimă era cam deocheată, patronul i-a propus bunicului un rămășag, că dacă bunicu-i de acord să se dea cu loțiune de păr pe..., dar atunci asistența a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
glas, tot târgul. Atelierul a fost deschis a doua zi: câțiva clienți vroiau ceasurile pe care le lăsaseră la reparat. Cheia a fost găsită în buzunarul meșterului; a descuiat un funcționar de la Primărie, asistat de un jandarm. În stradă, în afara mușteriilor, se tot aduna lume. În scurtă vreme, peste o sută de oameni; cereau să le fie arătate cărțile. Tomurile acelea uriașe, scrise într-o limbă necunoscută. Povestea li se părea mai încurcată decât încercau unii să o înfățișeze. Ceasornicarul poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]