680 matches
-
și ea tresare, să nu-și strice machiajul. Se-aude al tunetului sunet înfiorător ce-ncremenește totul c-un moft devorator. Nu mai există scăpare din urgia naturii până ultimul ecou aduce liniștea uitării. O liniște-aparentă, căci ploaia-și varsă năduful cu sunete-nfundate stropii lovesc pământul. Picurii grei și mari cad furioși din înalturi fără nicio milă, din ale cerului zăgazuri. La tot pasul se preling mari șiroaie, apa-și iese din matcă, dup-o asemenea ploaie. În fața acestei patimi
POVESTEA FURTUNII de IRINA BBOTA în ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372770_a_374099]
-
pe care tot omul izolat vremelnic le ține pentru a supraviețui. Printre izbituri de topor și ciocan prin care piroanele luau și mai strașnic în primire ușa de la intrarea în colibă întărind-o, „moș” Dâră părea a-și fi vărsat năduful cu care îndeobște îl lua în primire pe Damas, alegând să folosească înjurătura ca pe singura modalitate simplă și directă de a-și vărsa focul ajuns, iată, vălvătaie, din pricina naturii dezlănțuite dar și pleaznă scăpărătoare de destin nemilos cu care
BASTARDUL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 172 din 21 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372100_a_373429]
-
și fără inimi, pentru a zândărî și sângera alte inimi, cum s-a și întâmplat vezi bine. Buzele le erau pecetluite celor doi frați când băiatul era de față, nici înjurăturile nu-i mai erau de ajutor lui Dâră când năduful era prea mare, nimic nu-i alunga gândurile negre și nici exasperările neputinței, nu se mai rostogoleau bolovănos din abruptul inimii, continua să-și reproșeze insuficienta aplecare de a citi gânduri ascunse și viclene, o bănuială acolo, filozofa adesea, n-
BASTARDUL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 172 din 21 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372100_a_373429]
-
tăcerile-mi ascund între cuvinte, când vântul rece suflă, privirea Ta m-alinte! Când lacrima din geană-mi se pierde în plâns tăcut, când răni mă ard, speranța să Te aflu n-am pierdut. Când șoapte negrăite, mi-or îndulci năduful, când plânge cerul în tăcere, să-Ți sorb cuvântul, Când clipa mi Te-arată, Ți-ating chipul în treacăt, și-ngenunchind, inima-mi eliberez din lacăt. Azi vreau să-nvăț să cred și să mă înveți, la rându-Ți, să uit
TE CHEM, DOAMNE! de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1395 din 26 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379634_a_380963]
-
îți țiuie în ureche doar șoapta meditativă a Arlechinului, părăsit și el, într-un colț al scenei întunecate: “- Cât de puțin îi trebuie unui om ca să fie fericit!” (pag. 130) Ritmul însuși al acestui “jurnal” este, și el, ca un năduf răbdat îndelung. Meandre și volute, curgeri line și învolburări, suișuri și coborâșuri, rotiri, alunecări și rostogoliri, toate acestea compun o melopee la fel de complicată ca viața însăși. Oricât de grea, această viață este, pentru cei mai mulți dintre “eroii” romanului, un infern suportabil
JURNALUL „DEVENIRII PRIN SUFERINŢĂ” (GRIG GOCIU – “CĂMINUL RACOVIŢĂ”. CARTEA A III-A) de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379579_a_380908]
-
clipă n-am crezut Că teiul meu nu mai există, A dispărut. Cincizeci de ani aici mereu, Cincizeci de ani. De necrezut, Atâta timp l-am tot văzut, De strajă stând la geamul meu Și a căzut. O, Doamne, ce năduf amar. Și-n anii buni, și-n anii grei, Mi-a fost amic bătrânul tei Și mă-ntreb acuma chiar: Dece mi-l iei? Juma’ de veac, azi pot să zic, De insomnii ades tehui, Îi tot vorbeam în noapte
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379572_a_380901]
-
In prima clipă n-am crezutCă teiul meu nu mai există,A dispărut.Cincizeci de ani aici mereu,Cincizeci de ani. De necrezut,Atâta timp l-am tot văzut,De strajă stând la geamul meuși a căzut.O, Doamne, ce năduf amar.Și-n anii buni, și-n anii grei,Mi-a fost amic bătrânul teiși mă-ntreb acuma chiar:Dece mi-l iei?Juma’ de veac, azi pot să zic,De insomnii ades tehui,Îi tot vorbeam în noapte luiDespre
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379572_a_380901]
-
întoarce spatele. S-a întors și el încet, abătut și trist, ca un om trecut prin necazuri pe care nu le-a putut depăși. A întins cu palmele câteva cute din uniforma-i șifonată, a tras șapca pe frunte cu năduf și s-a depărtat în tăcere, fără să mai privească înapoi. Era neliniștit și speriat de felul în care a decurs acea discuție în care nu a fost stăpân pe situație în niciun moment... * La prima oră, Silvia se afla
EPISODUL 4, CAP. VISE SPULBERATE, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379680_a_381009]
-
curajul de a striga adevărul, așa cum o face Virgil Ciucă. Acest lucru i-a atras, nu o dată consecințe și necazuri. Dar, fiind o fire revoluționară, n-a pregetat să-și susțină punctul de vedere în fața lumii. De aceea spune cu năduf: „În neagra adversitate / Înfrunt capete de hidră”. (Gând de primăvară). De multe ori, poetul își acordă un răgaz din revolta de care este cuprins și atunci e năpădit de suave flori, de nescrise vise, de ape imaginare, buchete de narcise
POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374678_a_376007]
-
boala ei de inimă includea toate suferințele de-o viață, deci și pe cele pricinuite de unicul bărbat din viața ei. Cum ar fi fost mai bine, se întrebă tardiv Mira?! Să se fi confesat în stânga, în dreapta, ca să scape de năduf?! Nu știa dacă făcuse bine ori dacă greșise. Își ascunsese durerea, o înăbușise, vrând să uite de ea... Bravase, cu siguranță că da! Norocul ei fusese copilul. Renée, deșteaptă, frumoasă, afectuoasă, o făcuse mândră și împlinită ca mamă. Cu părinții
CAPITOLUL 8 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1822 din 27 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378620_a_379949]
-
purtau. Stănescu, Gogu Rădulescu, Moldovean, Dăscălescu și multe alte nume îmi sunau ca ceva cunoscut, deși nu prea știam eu bine funcțiile lor. Știam ca sunt „oameni mari", precum se exprima ea. A pomenit și de Ceaușescu dar cu oarece năduf, mai ales când mi-a povestit, mai târziu, de ce a refuzat apartamentul ce i se oferise în cartierul Primăverii... Povestea fără sa o întrerup, mai ales că eram uluit oarecum de ce auzeam, cu ușurință, cu avânt ori cu ciudă, cu
CUTREMUR (4 MARTIE 1977) ÎN AMINTIRI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377722_a_379051]
-
și Hahalera. Strîngere de mînă și Prostul își descarcă pe nerăsuflate oful. Cum s-a culcat, cum și-a așezat perna sub cap, cum... și dă-i și dă-i. Hahalera îl ascultă și spune aha, după fiecare avalanșă de nădufuri spune aha. O fi cel din colț? se frămîntă Prostul, o fi căierul? Hahalera îi pune Prostului mîna pe umăr și-și apropie gura de urechea-i clăpăugă: te mai îndoiești? nu știi cine fură? și-i sîsîie șerpește: Licheaua
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Eu știu lumea așa de când m-am născut. Uite, se pare că el știe mai mult, a cunoscut și o altă față a lucrurilor. Are simțul destinului, Întrezărește o cale de ieșire. Dom’le, tipul devine interesant! Își scutură cu năduf ciubotele pe asfaltul șoselei și continuă: O vom scoate noi la capăt. Bunica-mea, Dumnezeu s-o ierte, avea o vorbă: nu aduce anul ce-aduce ceasul. Ceasul istoriei o poate lua mai repede sau mai Încet, după cum vrem și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
face îmi va spune «Mă gândesc». Și cât vreți să pariați că, dacă intru în departamentul de producție, îl vom vedea alergând pe hol anunțând un ordin de schimbare. Iar dacă face asta, am să-l concediez”. Directorul își vărsa năduful din cauza frustrărilor în organizarea procesului de creație. Ca mulți alți oameni, credea că creativitatea este o problemă care „ține de mental”, și nu de comportament. Bineînțeles că era nervos, deoarece nu poți comanda gândirea altcuiva. Directorul se temea că inginerul
Managementul performanței. Strategii de obținere a rezultatelor maxime de la angajați by Aubrey C. Daniels () [Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
iubeață „damă de verde”, și pe acelea mai năbădăioase ale aprigei ploieștence Mița Baston. Stârnește în acest fel gelozia fioroasă a lui Iancu Pampon, cartofor cu merchez și „ex-tist” de vardiști, și oțărârea neputincioasă a lui Telemac Răzăchescu, zis Crăcănel. Năduful Miței Baston se manifestă zgomotos, întărâtat, în clișee de țipătoare melodramă. Sminteala continuă la bal, unde suita de quiproquouri, de păruieli și bastonade e la locul ei. Un bal mascat, cum nu se poate mai nimerit pentru aceste personaje de
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Dronca, dovedește că poetul oltean are acces la utopie. În notațiile critice pe marginea unor scrieri literare, el preferă textele de substanță „natural emotivă”. În comentariul, cu ton panegiric, Poezia lui Al. T. Stamatiad (1937), criticul de circumstanță își varsă năduful pe felul de a scrie, „anarhic, arbitrar și absurd”, prin care cohorta de „dadaiști, futuriști, integraliști, ermetiști” nu ar face decât să producă o „bâiguitoare confuzie lirică”. Pentru autorul unor poeme ca Romanță și Tu, sora mea, Durere..., totul este
BASSARABEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
numea poetul) și „cânepa indiană”, fac parte din aceeași familie, dar că sunt diferite. Și „cânepa franțu- zească” îl îmbată pe secerător, provocându-i reverii involuntare, dar „este improprie transformării în hașiș”, chiar și „după expe- riențe repetate”, scrie cu năduf nedisimulat Baudelaire. În schimb, 437Narcotice și halucinogene în spațiul carpato-dunărean continuă poetul, „hașișul sau cânepa indiană [...] posedă pro prietăți îmbătătoare cu totul ieșite din comun, care, după câțiva ani, au atras atenția savanților și a oamenilor de lume din Franța
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
din vacuitate sufletească. Credeau unii romantici în bogăția sufletului barbar; crezuseră niște rafinați în utopia lui „bon sauvage”. Un mare poet al nostru scrisese cândva: “într-adevăr nu ne-ar strica puțină barbarie!” Exclamația aceasta venea dintr-un fel de năduf, nu lipsit desigur de anumită îndreptățire, dar nu trebuie luată à la lettre. Barbaria e în primul rând vacuitate sufletească și lipsă de imaginație; are o pornire instinctivă împotriva creației; are un fel de simț obscur al valorilor și de câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Cu domnul Laszlo. Păi atunci, cînd se Întoarce. Să Încercăm să dezvoltăm această idee. Consultantul Își Închide cu zgomot carnețelul. — Să mergem. Pornesc cu toții mai departe și eu aștept pînă cînd cei trei dau colțul, după care Îmi exteriorizez cu năduf frustrarea. — Ce-i? spune Jasmine, care s-a prăvălit la loc pe canapea și scrie un sms. N-o să facă nimic niciodată În felul ăsta! Brianna nu se Întoarce decît peste cîteva săptămîni și, oricum, n-avem nici o șansă dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
tipuri caracteristice. Schițele de moravuri, aceste „caractere” ale lui R., apar în „Propășirea” (1844). „Cânticelele comice”, „scenele naționale” pe care le-a scris (Bețivul, Păun Burlacul, Pavel Clopotarul, Harță sau Balaban Răzeșu, toate publicate în 1857) dau în vileag, cu năduf, dar și cu ironie, păcate morale și anomalii sociale. Însemnările prilejuite de misiunea diplomatică, Suvenire și impresii de călătorie în România, Bulgaria, Constantinopole (1858), sunt scrise, cu nedezmințita ironie a autorului, într-o manieră ce dezvăluie plăcerea digresiunii. De aici
RALET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289122_a_290451]
-
într-o clipită. Aidoma poeților din veacurile trecute, cel care scrie Manifest pentru sănătatea pământului (1980) întrebuințează versul la orice, îi impune toate corvezile la care e supusă vorbirea obișnuită. Recurge la el pentru a se confesa, a-și vărsa năduful, a se căi, a se justifica, pentru a slăvi și a veșteji, pentru a denunța, a amenința, a condamna, pentru a formula judecăți, pentru a instrui și a îndemna, pentru a evoca și comemora, pentru a mobiliza. Exprimând întotdeauna expansiv
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
spre exemplificare arată că e vorba despre tineri Într-adevăr talentați. (Ă) 1. Strungarul Ion Dumitrescu, de la schela Tâgoviște, a scris o poezie. (Ă). În Marginalii sunt citate patru versuri care dovedesc aptitudinile lui. E vorba de chiaburi: Le crește năduful/și gândul cel rău cum crește urzica/pe lângă părâu». În scrisoarea adresată ziarului Chemarea, tovarășul Ion Dumitrescu a scris: «Simțeam că trebuie să scriu. Nu știu dacă am reușit să fac ceva bun, dar nu mi-am putut stăpâni Îndemnul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de peregrinări ca profesor - Pitești, Mizil (aici obține definitivatul), Piatra Neamț, Buzău, Oltenița, Suceava. La București, predă franceza la un pension de fete, la Școala Normală, la Liceul „Mihai Viteazul”. Câtva timp, a fost „gardian mâzgălitor de catastife” la închisoarea Văcărești. Nădufurile și ricanările lui de „belfer” mai aparte răbufnesc într-o seamă de foiletoane din „Curentul”, o parte dintre ele fiind absorbite în cartea, în două volume, Însemnările unui belfer (1935, 1939). Nimeni nu ar fi zis, întâlnindu-l pe rubicondul
BOTEZ-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
chefuri și intrigi meschine, adunate, în special, în volumele Schițe umoristice (1923), Nuvele (1924), Un scos din pepeni (1926), Alte schițe vesele (1928), La clubul decavaților (1929; Premiul Societății Scriitorilor Români). Oamenii au mania pălăvrăgelii stupide sau sunt copleșiți de nădufurile și ipocriziile vieții conjugale. În cele mai bune dintre aceste texte (Școala, Pisălogul, Recomandațiuni, Unde stă norocul, Un scos din pepeni, La urlătoare, Forța publică, În clasa a doua, Petrecere între prieteni, Cunoștință veche) sunt satirizate cu forță prostia, necinstea
BRAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
irigată de o poezie molcomă a ritmurilor existenței, din care răzbate din când în când un țipăt. De sub coaja groasă a monotoniei ce acoperă viața celor din jur, copilul percepe sensuri care altora le rămân ascunse, comentează cu luciditate și năduf goana după tot felul de nimicuri și lupta pentru existență, simte acut frustrările și izolarea, înregistrează schimbări implacabile care îi marchează orizontul cunoașterii. Amintirile unora și altora îi vorbesc despre răscoala de la 1907, iar copilăria și o parte din adolescență
CALUGARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286046_a_287375]