501 matches
-
Coșmarul acestei idile se termină cînd iubirea este adusă pe un plan subiectiv. Poetul schimbă atunci foaia și pruncul cu arc devine simbolul unei mari, iremediabile nenorociri. Într-un poem meditativ ( CÎnd mă mîniesăm pe Amori) numele lui Amor este nălucire, ademenire, privirea lui e otrăvită, plăcerea ce o provoacă este pentru ticălosul om o suferință lungă și grea. Conachi dezvoltă ideea, desigur comună În poezia Renașterii și În mica poezie pastorală, că legea iubirii este tiranică. Ea zdruncină așezările, tulbură
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a devenit amoriu: zeul a fost identificat cu simțirea lui, mitul cu semnificația sa. Poetul erotic vrea proba materială a existenței („să pipăi a ta credință”), Însă, ca și poetul de mai tîrziu care caută dovada divinității, nu află decît nălucire. El se adresează, atunci, omenirii avertizind-o asupra marelui rău ce-o amenință: „Deșteaptă-te, omenire, din visui ce te orbește Și, cunoscînd ce-i amoriul și pe cît te osîndește, Izgonește-l din sîmțîre Și spune spre pomenire Vacurilor depărtate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asupra marelui rău ce-o amenință: „Deșteaptă-te, omenire, din visui ce te orbește Și, cunoscînd ce-i amoriul și pe cît te osîndește, Izgonește-l din sîmțîre Și spune spre pomenire Vacurilor depărtate Nenorocirile toate Ce vin dintr-o nălucire”. Este imaginea unui rău abstract, incontrolabil, de origine divină, acționînd ca o lege aspră Într-o lume pregătită s-o primească. Nici o idee mai profundă nu putem afla la acest prim nivel al poeziei. Conachi n-are imaginația necesară pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Duhovnicul nu se pricepuse să-i dea o explicație pe potrivă, bătuse câmpii cu unele presupuneri și sfârșise prin a-i spune să citească mai puțin, căci fraged cum era risca să-și populeze inima cu prea multe umbre și năluciri care ar fi dat apă la moară unor coșmaruri și spaime. Se întoarse în chilia lui extrem de abătut, ca și cum s-ar fi aflat pe buza unui puț. Până și aerul avea acea jilavă duhoare de criptă, de râu îngropat într-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sau să transporte greutăți enorme? Nu-și dădeau seama că era îmboldit de o energie ce se revărsa precum un râu? Chinuit de acele îndoieli, se refugia în munca fizică tocmai pentru a evita să fie prins la mijloc de năluciri, să fie pritocit de fantezia sa fără margini și prejudecăți. Cu voință se puteau muta din loc și devia albiile râurilor; cu puterea creierului, își dăduse seama, putea să capete orice și-ar fi dorit, cu excepția cunoașterii directe a lui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în prag, blocând ușa. Omul în haină de piele privi câteva clipe la Maca și la haina de piele care nu semăna cu a lui. — Unde erați acum o oră ? întrebă. Nu ăștia, arătă spre cei doi care își înecau nălucirile în pahare. Voi trei, unde erați ? — Luați-o mai ușor, interveni bătrânul Coropciuc. Dar nu reuși nici cu o parte, nici cu cealaltă. Ce treabă ai dumneata ? întrebă, la rândul lui, Maca, privind cu dojană la Jenică, pe fruntea căruia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zilele, din mijlocul suferințelor și patimelor de cari este cuprins, tinde întruna, gravitează cătră un ideal. În fiecare zi el crede că l-a atins și iarăși în fiecare zi se convinge că idealul de ieri nu este decât o nălucire a minții sale; încît credinți religioase, sisteme metafizice nu sunt decât părțile repetate ale unei spirale imense care, ridicîndu-se prin infinitul timpului, ne conduce la Divinitate, căci acolo numai se află adevăratul răspuns ce omul îl caută pre pământ ". [2
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
ceremonii, când la pomenirea numelui neuitatului erou clopetele se clatină, salvele de tunuri vuiesc de două părți de pe vârfurile munților. Atunci: Mușchiul zidului se mișcă, pintre iarbă se strecoară O suflare care trece ca prin vine un fior... Este ora nălucirei: Un mormânt se dezvălește, O fantomă 'ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine cătră țărmuri... stă... în preajma sa privește. Râul înapoi se trage, munții vârful își clătesc. Ascultați!... marea fantomă face semn... dă o poruncă... Oștiri, taberi fără număr
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
apoi plângând amarnic, sperios și mulțumit; și josnicie. Nu vrei să vezi o limpede-amăgire, otravă-ți pare-a fi dulce licoare, folosul spre-a pagubei iubire, că-n iad Încape-un cer Îți pare, viața și suflet dat pe-o nălucire: iubirea-i; de-a gustat o știe oricare 1. Nu. Acestea sunt sentimentele variate, contradictorii și confuze care pot Însoți periplul amoros și care ne spun cum stau lucrurile. În cazul lui Lope, presupun că rău. E ușor de prezis
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
privești, dacă privești spre viitor sau spre trecut și se părea că el privește doar spre trecut. Rămăsese pentru el întrebarea, de ce visa numai ochi? Se întoarse cu fața în jos și iarba rece, mătăsoasă, îi învălui fruntea. Ca o nălucire de o clipă, văzu alți ochi albaștri larg deschiși, privindu-l întrebător. În ei se zbătea o întrebare ca o sălbăticiune mică prinsă în laț. Și acum, ca și atunci îl cuprinse acea panică fără motiv. Doamne, cât este de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
consideră că trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al acestei nații gregare care ne agresează, agasanți și insistenți cu orice ocazie! Să ne coborâm și să vorbim, așadar, pe înțelesul minții lor, și așa mult împuținată de ură și năluciri deșarte! Profesorul propune ca să se facă două liste, riguros alcătuite, care să fie făcute publice și să se tranșeze odată și pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligați să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
a dat peste ea! Iar eu ca un bun cunoscător al ofului popular nu mă pot abține să nu rostesc, precum cronicarul: „Oh! Oh! Oh! Vai de țară! Ce vremuri cumplite au agiunsu și la ce cumpănă ai cădzutu!”... „Ce nălucire de stăpâni ca aceștia ai avutu! Ce sorți de viață ț-au cădzutu! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare iaste...!”. La aceasta s-ar mai putea adăuga o constatare mai recentă, pusă pe vers și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
arătat El însuși cu trup de om nedeosebindu-se de noi cu nimic în ce privește ființa acestui trup”. (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, cartea I, II, 23, în PSB, vol. 13, p. 36) 54 „Avea un trup adevărat și nu prin nălucire 54. Domnul îmbrăcând trupul, l-a îmbrăcat pe acesta întreg cu toate pătimirile (afectele) lui, încât, precum spunem că trupul era al Lui, așa trebuie să se spună că și afectele trupului erau ale Lui, deși nu atingeau dumnezeirea Lui55
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ca om, păstorind poporul, iar ca Dumnezeu, mântuind lumea”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p. 29) ,,... ca să nu se creadă că nălucire este întruparea Sa, încredințează pe oameni despre întrupare nu numai prin vederea trupului Său, ci și prin aceea că a stat printre oameni multă vreme 56 și a trecut prin toate cele omenești. N-a venit pe pământ sub chip
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
anxios, întrebându-se pentru ce? ori până când?, individul se încălzește cu himere, dându-și iluzia atingerii nevăzutului și întrezărind, dincolo de iubire, de tragic și moarte, limanuri consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni febrile de caracter inductiv, unificând fervorile cu nălucirile, cu dezirabilul și cântul; orizontul apropiat lasă loc absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea incantatorie favorizează o antrenantă musica humana, o stare perceptivă simpatetică, totalizând și acompaniind cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
țară materie, țară idee" (Treapta de real și de vis). Disjuncții, antimituri, stări de spirit contrastante se încrucișează pluriform, balansând între vedere (de unde obsesiva invocare a ochiului) și non-vedere. Senzații termice opozitive alternează între "foc și gheață". De o parte nălucirea cuvântului nenăscut încă, de alta apelul la fondul folcloric milenar, la structuri consacrate. Somn și trezie, luciditate și tresăriri ale inconștientului, sublimități și dezvrăjire acestea prind în raza lor vibratilă însăși viața, alcătuind o lume personală, făcând ca în individual
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aceea care surâzând, / aceea care Totu-având, / aceea care nume n-are, / în somnul meu moartea visând, / cea care mă omoară-având / în gând mereu pe-aceea care!" Însumare fluctuantă de cânt, de sublim și mister, feminitatea astfel văzută rezonează cu permanentele năluciri ale comentatorului ardent savurând minunea, asediat însă de întrebări. Nu desenul primează, nici cromatica, nici, ca la alții, atracția ochilor, ci tentația de a surprinde acel nu știu ce ori nu știu cum al partenerei, misterul cu care adoratorul tinde să se întregească. Anticul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e frică de fiecare vers nou, mi-e teamă să-l scriu" (Nu ești singur când scrii). Dimensiunea ontologică, inclusiv opțiunile poetului se înscriu în parametrii unei Transilvanii agreste, cu impact la intelectualii școliți la oraș dar ducând cu ei nălucirea orizontului deschis; Goga, Blaga, Cotruș și alții, iată nume emblematice. Pe scurt, George Vulturescu, unul dintr-o "generație" fracturată, crescută "printre blocuri", urmează un traseu spiritual analog; gândul lui se îndreaptă "către sat", către "lutul" celor duși. "Academia mea: iarba
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prezență a răposatului rege sub gorganul său, ca și cum Agamemnon ar fi fost de față și ar fi acționat prin intermediul fiului regăsit. Într-adevăr, Oreste este cel care va introduce în mod explicit tema eriniilor, figuri legate de crimă și de nălucirile nopții. Și nu e întâmplător faptul că tocmai în această scenă a recunoașterii este evocat semnul nocturn trimis îndeobște de cei morți, acea țepușă de bronz ce apare ca un mesaj al asasinatului nepedepsit și al mâniei tatălui, țepușă asociată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
groaza (phobos) provocată de arătări ori de imaginile înfricoșătoare din vis. Sângele mamei sale, scurs și închegat în pământ, va cere la rândul lui răzbunare, va trezi eriniile din somnul lor. Imaginile ce se nasc în mintea lui Oreste, înspăimântătoare năluciri, sunt cele ale unor femei semănând cu Gorgonele, îmbrăcate în negru, cu capete în jurul cărora se încolăcesc șerpi. Din ochi li se preling picături de sânge. Corul nu le vede, dar Oreste, da. Sunt „cățelele mamei sale”, care i-au
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
făptură ireală. Iar când va apărea aievea, înainte de a avea certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire dintre cele ce tulbură visele. După cufundarea în lumea tenebrelor, eroul celebrează întoarcerea la lumină. Firește, această coborâre în bezna Infernului și această revenire la lumina zilei sunt de neconceput fără ajutorul zeilor, privilegiu de care se bucură din plin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căci aici eriniile se materializează, apar pe scenă alături de fantoma Clitemnestrei. Faptul că eriniile capătă o formă nu are însă nici o importanță: chiar absente din scenă, ca la Euripide, ele sunt prezente în privirea halucinatului încolțit, hăituit de fantome, de nălucirile unui delir care-l împinge din acea clipă spre moarte. Plăsmuirile nebuniei, precum apariția fantomatică sau imaginea din vis, închid în ele o egală prezență a invizibilului și a forțelor sale ambivalente. Ca și fantoma, vedeniile ce bântuie delirul sunt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Gorgo. Încercând să-l convingă pe Oreste că aceste vedenii nu sunt decât niște iluzii optice (Oreste crede că vede ceva acolo unde nu există nimic, imaginile delirului fiind lipsite de substanță), Electra își dă destul de repede seama că, deși nălucirile lui Oreste sunt doar plăsmuirile unei minți rătăcite, ale unei simple doxa, ele au o putere reală asupra victimei lor, reducând-o la neputință. Așadar, unul dintre atributele zeilor este și acela de a crea fantome sau imagini amăgitoare, adevărate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
eidolon-ul ca prezență efectivă a invizibilului și7 eidolon-ul ca phasma, în sensul de iluzie vidă de realitate, în sensul de amăgire, imprimă un caracter ambivalent aparițiilor lui Dionysos printre oameni. Formele, înfățișările pe care le ia Dionysos sunt nu numai năluciri, ci și semne ale prezenței efective a zeului. Dionysos este capabil să se ascundă sub chipul unui om, devenind astfel un eidolon, un invizibil realmente prezent, dar e în stare și să plăsmuiască forme fantomatice al căror rol este acela
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept ispititoare momeală. În tragedia greacă, statutul Elenei pare de-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]