402 matches
-
Bermont. - Ce faceți voi la biserică? le întreba mama, copleșită de treburile gospodăriei. - Aprindem lumânări și ne rugăm - răspundeau fetele. - Cui și pentru ce vă rugați? - Ne rugăm la Dumnezeu și la Sfânta Fecioară cu Pruncul, să ne apere de năvălitori, să putem și noi trăi în pace. Pe Jeanne o impresionau din cale-afară glasul clopotelor bisericii. Se retrăgea într-un loc mai singuratic și le asculta cu evlavie, ca și cum ar fi ascultat o muzică divină. - Vai, Catherine, dar clopotele noastre
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
învețe minte - a venit cu o contrapropunere unul din comandanți, plesnind de orgoliu, el neconcepând ca o femeie să facă considerații de ordin tactic și să aibă cuvântul hotărâtor în chestiuni militare. Cu toate acestea, prin lovituri succesive, descurajante pentru năvălitori, valea Loarei a fost eliberată chiar în ziua de Paște. Astfel, drumul spre orașul Reims, locul de încoronare a regilor francezi, a fost despresurat. în duminica de 17 iulie, Charles al VII-lea a fost încoronat, într-o solemnitate aleasă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
de Remesiana a contribuit la creștinarea bessilor traci. După apariția ereziei ariene, populația latină, ca și romanitatea răsăriteană, au rămas fidele ortodoxiei Bisericii universale. Episcopatele latine s-au menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirii bizantine la Dunăre, în secolul al X-lea. Reinstalarea stăpânirii bizantine asupra Dobrogei a dus la refacerea organizării administrativ-politice, închegarea comunităților creștine, reactivarea structurilor bisericești și construirea unor noi lăcașuri de cult, multe din cele vechi fiind distruse de năvălitori. În localități precum Garvăn (jud. Tulcea)-sec. XI, Niculițel (jud. Tulcea)-sec. XI-XIII s-au ridicat biserici, iar la Basarabi-Murfatlar, Cassian și Dumbrăveni au fost întemeiate mănăstiri, în aceleași secole. În acest interval, avem centre bisericești-episcopii la Dorostolon, Tomis, Axiopolis
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și amestecul de populații, cumplite prădăciuni, distrugeri. În acel moment s-a rupt firul continuității pe aceleași locuri a numeroase așezări autohtone din Dacia. Multă populație rurală și din vechile orașe romane a fost nevoită să se retragă vremelnic din fața năvălitorilor sau din vârtejul mișcărilor de populații și s-a mutat în locuri mai ferite, unde își înjghebează noi așezări sau de unde revine la vechile sale vetre. Sub dominația nominală a hunilor (375-454), exercitată asupra unor mari părți ale Daciei romane
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ce erau-ei au trebuit s-o învețe de la alții, de la stratul etnic de bază, vechii autohtoni-romanicii. Și dacă mai târziu această populație autohtonă a ajuns să numească cu cuvinte slave acțiuni și unelte pe care ea însăși le-a transmis năvălitorilor veniți peste dânsa (slavii), aceasta se explică prin influența exercitată pe malul Dunării de aceiași slavi, fixați acum în sudul fluviului și deprinși cu viața așezată, deci și cu agricultura, sub conducerea elementului roman dunărean și sub supravegherea Imperiului.14
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slave nu s-au limitat la ocuparea părții de câmpie a teritoriilor românești, ci s-au întins și în regiunea deluroasă-deal, ca și podgorie, sunt cuvinte slave-și în cea de munte, până în văile cele mai ascunse. De această dată, năvălitorii (slavii) se instalează efectiv în ținuturile ocupate și pretutindeni-asistăm la o colonizare slavă. Nu este vorba numai despre o dominație politică, ca până atunci, și de unele grupuri reduse de populație, stabilite în mijlocul autohtonilor, ca pe vremea sciților, celților și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rușine" (tratatul din 681)-cedarea din partea Împărăției universale față de acest "popor barbar și venetic", față de "această pacoste" (Iorga). Care era realitatea social-politică în sudul Dunării, după 679-681 ? Triburile slave sub dominație bulgară, obotriții sau predenesensii și-au păstrat autonomia față de năvălitorii turanici. "Statul" bulgar, ca și cel hun și avar, ca și orice creațiune turcească, folosea pe lângă comandanți de cetăți, colectori de tribut, de daruri și delegați (trimiși). Dar unele triburi slave se revoltă, iar altele trăiesc pașnic cu bulgarii dominatori
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
II, Iași, 1923-1928, considera că poporul român s-a format în Moesia Superioară și cea Inferioară, Dacia Traiană și Panonia Inferior. Populația romanizată a fost strămutată în dreapta (sudul) Dunării, iar câtă a rămas pe loc, ori s-a contopit cu năvălitorii, ori s-a păstrat până la venirea românilor de peste Dunăre, iar românismul s-a dezvoltat numai în Peninsula Balcanică. El susținea că românii stabiliți în sud, după 275, au început să vină în nord, în secolul al VII-lea, după stabilirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și va șterge orice urmă de romanitate de o parte și de alta a Dunării. Cu toate acestea, în epoca când o "cezură" părea inevitabilă, elemente romanice sau romanizate au continuat să traverseze Dunărea și să se amestece cu noii năvălitori barbari (slavi). După Menandru, în 578, slavii din Muntenia capturaseră numeroși prizonieri romani, în cursul expedițiilor lor în sudul Dunării. În secoul al VII-lea, pe vremea lui Heraclie (610-641), în Actele Sf. Dimitrie din Salonic, se menționează stabilirea în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori și dusă în părțile Panoniei (teritoriile dunărene). Textul spune: "Acolo însă, ei păstrează de la părinții lor moravurile romanice, trăiesc împreună precum odinioară evreii, iar întărirea sufletească le-o dă credința ortodoxă și povestiriule despre strămoșii lor". În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
căruia avea loc procesul etnogenezei românilor. Vrem să subliniem că slavizarea Daciei traiane, ca și a teritoriilor limitrofe de la sud de Dunăre, Moesia Inferior, Dacia Aureliană, Dardania, Moesia Superior, a fost aproape completă. Aici (în sud) au căzut în mâinile năvălitorilor toate orașele (la nord de Dunăre, ele dispăruseră mai înainte, după 275), toate câmpiile și văile mai largi, ba chiar și văile mai ferite, din munți. S-au menținut neslavizați numai romanicii împinși de valurile slave în văile cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Munteniei ca o nouă putere politică. Pătrunși în zonă după 900, pecenegii își consolidează pozițiile în Câmpia Dunării, la începutul secolului al XI-lea, odată cu așezarea lor în masă aici. Riposta anemică și postarea în defensivă a conducătorilor Imperiului în fața năvălitorilor de la nord a dus la pierderea totală a controlului politic asupra teritoriilor extra-carpatice ce au încăput în mâinile nomazilor. Populația autohtonă românească nu se putea opune încă forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ci de populația locală.14 Penetrația în nordul Dunării a pecenegilor (vezi cap. X), populație nomadă de stepă, a determinat autoritățile bizantine să întărească și să adapteze sistemul de apărare al themei de frontieră Paristrion tacticii de luptă a noilor năvălitori, care își bazau atacul pe cavalerie. Pentru atacuri, pecenegii preferau iernile grele, când Dunărea se transforma într-un pod de ghiață pentru năvălitori. Din cauza acestei primejdii, între Dunăre și Mare a fost ridicat un val de pământ și unul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întărească și să adapteze sistemul de apărare al themei de frontieră Paristrion tacticii de luptă a noilor năvălitori, care își bazau atacul pe cavalerie. Pentru atacuri, pecenegii preferau iernile grele, când Dunărea se transforma într-un pod de ghiață pentru năvălitori. Din cauza acestei primejdii, între Dunăre și Mare a fost ridicat un val de pământ și unul de piatră. Pentru a se apăra de năvălitorii nomazi în aceste secole (X-XII), autoritățile bizantine au construit marele val circular de pământ din nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pentru atacuri, pecenegii preferau iernile grele, când Dunărea se transforma într-un pod de ghiață pentru năvălitori. Din cauza acestei primejdii, între Dunăre și Mare a fost ridicat un val de pământ și unul de piatră. Pentru a se apăra de năvălitorii nomazi în aceste secole (X-XII), autoritățile bizantine au construit marele val circular de pământ din nordul Dobrogei, de la Niculițel (jud. Tulcea). Sub urmașii lui Vasile II, puterea militară imperială a slăbit și la fel s-a întâmplat cu apărarea frontierei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ducele" acesteia, Constantin Diogene. Începând cu 1032, atacurile pecenege s-au deplasat spre Balcani și s-au repetat până în 1036. În primăvara acestui an, sub împăratul Mihail IV, asupra teritoriului Dobrogei s-a abătut o întreită năvălire cu grave urmări: năvălitorii au distrus tot ce le-a ieșit în cale, oamenii tineri prinși au fost uciși, iar prizonierii au fost supuși la chinuri cumplite, cinci strategi ai armatei au fost capturați. În urma invaziei pustiitoare din 1036, așezările de pe malul drept al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de supuși ai săi, în regiunea Silistrei, unde a fost bine primit și avea obligația de a apăra frontiera bizantină. Dar ceilalți pecenegi de sub conducerea lui Tyrach au atacat sudul Dunării, în 1046 (1048), în fruntea unei imense mulțimi de năvălitori. Decimați de boli, cei care au supraviețuit s-au predat autorităților imperiale și au fost colonizați în nord-estul Bulgariei, cu toate acestea, au urmat noi lupte între bizantini și pecenegi. Alți guvernatori ai themei Paristrion din cursul secolului al XI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, care l-a înștiințat pe împărat despre atacul cuman (Anna Comnena, X, 2, în Fontes, III, p. 115). Pe de altă parte, scriitoarea bizantină precizează că românii din sudul Dunării, buni cunoscători ai drumurilor din zonă, îi călăuzeau pe năvălitori (cumani) prin defileele munților, în înaintarea lor spre Adrianopol. Dar, în final, expediția din 1094 s-a încheiat prin capturarea pretendentului și prin respingerea cumanilor. Un alt atac cuman a avut loc în 1114, în zona Vidinului, dar împăratul Alexie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
renunțări momentane, pecenegii n-au abandonat planurile lor de a organiza incursiuni în sudul Dunării, cu toate că sălașele lor se aflau la mare distanță. Despre incursiunile lor întâlnim referiri în lucrările lui Masudi: în 932, poate și mai târziu, aflăm că năvălitorii erau patru popoare turce nomade, printre care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba de pecenegi, de fapt, în 934, a fost o năvălire a ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lângă Piatra Neamț, care supraveghea Bistrița mijlocie. O însemnată grupare mongolă a urmărit atacarea Episcopiei cumanilor, situată în regiunea de curbură a Carpaților (Vrancea). Comandantul armatei mongole care a acționat aici era Bochetor, cu o poziție înaltă în ierarhia militară a năvălitorilor. După ce au trecut Siretul în pământurile Episcopiei cumanilor, mongolii au înfrânt oastea ce apăra regiunea, iar episcopia a fost distrusă. Ajunse în teritoriile de la curbura Carpaților, oștile mongole s-au divizat, un corp s-a îndreptat spre Țara Bârsei, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au divizat, un corp s-a îndreptat spre Țara Bârsei, prin pasul Oituz, calea de legătură între Moldova și Transilvania. Straja pasurilor de munte era asigurată aici de români și secui ("Ollaci et Siculi"), care au fost înfrânți de năvălitori. După ce au ajuns în Țara Bârsei, mongolii au reușit să înfrângă armata voievodului Transilvaniei, care a căzut pe câmpul de luptă, apoi au înaintat prin sudul regiunii spre vest, în direcția Panoniei. De la curbura Carpaților, un alt grup militar mongol
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul din ei fiind numit pentru o mie de sate. Acești canesi (balivi) sunt tătari, dar instituția era împrumutată de la români. Canesii se adună aproape săptămânal
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XIII-lea, poate fi dedusă din însemnările de călătorie ale lui Guillaume de Rubruck și documentele cancelariei ungare.8 Teritoriile românești extra-carpatice și formațiunile politice existente, unele dependente de coroana ungară, au fost silite, sub impactul șocului psihologic provocat de năvălitori, să recunoască dominația tătară. Dar acele căpetenii tătare care primiseră ținuturile din zona Dunării de Jos încă nu știm dacă le-au folosit efectiv pentru pășunatul turmelor (Bugeacul și Bărăganul), în urma retragerii acestora din 1242. Ar fi necesare informații suplimentare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]