369 matches
-
pentru că ajută la clasificări complexe (cum preciza de altfel chiar Durand). Imaginarul, pentru că a demonstrat că păstrează pentru perioade foarte lungi de timp imaginea comunității despre sine și despre organizarea lumii perceptibile și non-perceptibile, poate fi asimilat unei modalități de narare a istoriei și a politicului (factor de coagulare a comunității), o reflectare a lor, în chip necesar coerentă. Ordonarea sistemului imaginarului reiese nu din dedublarea vreunei logici voluntariste a lumii reale în mentalul colectiv, precum într-o oglindă, ci din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
istoria încetează tot mai mult să fie povestea creată de națiunile europene albe despre ele și despre restul lumii. Ea încetează să mai fie punctul de vedere al statelor puternice sau învingătoare. Ea începe să fie tot mai mult o narare obiectivă, în care și cel slab își poate articula propria sa cauză, în care învinsul își poate judeca învingătorul. Este de fapt singurul mijloc de a înainta nu numai spre o înțelegere obiectivă a evenimentelor, ci și spre o lume
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
189, arătând că nu atât războiul în sine întemeiează cunoașterea istorică, cât puterea de transformare a unor idei și concepții originale. Foucault pune semnul echivalenței între istoricismul politic modern și întemeierea istoriei scrise, ceea ce nu este tocmai veridic. Nu numai nararea (incompletă) a războiului creează istoria și/sau istoricismul. Cunoașterea, și cu atât mai puțin cunoașterea istorică, nu are, în mod explicit și de la natură, o vocație războinică. În schimb, ea are, în obiectivul ei, acea vocație de a prezenta disputele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
adevăr dedus din povestirea propriu-zisă a miturilor și căutarea unui adevăr incifrat, „ascuns” dincolo de text: Rațiunea condamnă mitul; ea Îl exclude, Îl gonește ș...ț; dar ostilitatea filosofiei este una de principiu: căutarea esenței, a rațiunii de a fi, excluderea narării de povestiri. Miturile trebuie să fie considerate niște alegorii, adică un limbaj indirect În care adevărurile fizice și morale autentice sunt ascunse. A sesiza aceste adevăruri ascunse sub haina mitului Înseamnă să faci inutil Învelișul, de Îndată ce el a fost străpuns
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la 30.XII/1951, cronica se mărginește să nareze subiectul romanului (...). O ținută asemănătoare cronicii despre Cociubei o are și cronica Elisei Vasilescu intitulată Cinci opere ale dramaturgiei sovietice - radiodifuzată la 22 decembrie 1951. Procedeul utilizat este tot al simplei narări, seci și lipsite de analiză (...). Alunecarea în afirmații generale își are uneori originea în greșita înțelegere a temei. O pildă grăitoare o constitue cronica lui Dinu Săraru din 23 noiembrie 1951, intitulată Literatura sovietică, cea mai înaintată literatură (...). Sub învelișul
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
în pensionul germanului Faltin și în „gimnaziul nobilimii” din Chișinău, rememorare dirijată prea vizibil, parcă spre a „documenta” ce putea fi simptom sau cauză a firii insurgente a protagonistului. Abia în partea a treia, intitulată Inițierea, se intră pe făgașul narării cursive a faptelor și întâmplărilor ce culminează cu arestarea proaspătului bacalaureat admis în „mișcare”. Acest segment, împreună cu volumele Lutul, Hotarul și Nostalgii, formează ceea ce s-ar putea numi „romanul” revoluționarului rus de origine basarabeană Ion Răutu, neîndoielnic panoul cel mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
o narațiune la persoana întâia sau la persoana a treia, istoria alunecă inevitabil către autobiografia personajului narator. În mod repetat, fie că e vorba de Doris Lessing, David Lodge, Martin Amis, istoria recurge la povestirea unei vieți ca tipar de narare. Nu mai multe vieți de importanță egală, ca în arhitectura impresionantă a unui Galsworthy, chiar Dickens. O singură viață, ce le înghite pe toate în faldurile ei. Unicitatea eroului Desperado, capttivarea lectorului, stau în tiparul narativ individualizant. Incidentele se adună
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Gray, Swift, Ackroyd, Huxley, Orwell) și eroii țâfnoși (v. Barnes, Lodge, Bradbury, Fowles). Eroii neputincioși își duc povara rememorării cu resemnare și oarecare lirism. Eroii țâfnoși trec de la ironie la sarcasm și ajung tot acolo. Uneori câte un roman readuce nararea clasică, cronologia, doar pentru a o ironiza în final, după o cursă contra cronometru încheiată fără câștigător. John Fowles, de pildă, creează un suspans greu de suportat, care nu se încheie nicicum. Narațiunea a murit, dar trecutul autorului găsește mereu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează "ziua" modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado e un jurnal al
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a ei. Fără excepție, moderniștii fac loc în subtextul lor convențiilor pe care le contestă. Cei care lasă dezordinea memoriei să tiranizeze textul cu adevărat, indiferenți la "intrigă", love interest ori cronologie, sunt autorii Desperado. Fie că e metodă de narare (Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro; Waterland, Graham Swift) ori obsesie a prezentului (Lessing, Fowles), memoria e substanța eroului. În aparență, Lessing, Lodge, Bradbury, Amis, Barnes scriu doar în și despre momentul prezent. În realitate eroii sunt împovărați de somnul a tot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eram orfani se bazează exclusiv pe frânturile de amintire care, în final, dezvăluie un adevăr cumplit (intriga e prea fragilă pentru a sprijini intensitatea ororii, acesta fiind, cred, neajunsul major al romanului). Colecționarul de John Fowles se petrece la momentul narării: Miranda moare captivă, într-un prezent foarte concret, după eșuarea încercărilor ei de a scăpa din temnița construită ingenios de răpitor. Dar povestea Mirandei n-ar avea niciun haz dacă nu s-ar concentra în jurul jurnalului ei, care descrie trecutul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trecutul, prezentul și viitorul plutesc în vid, se combină și se recombină. Gravitația romanescă nevoia de un viitor confirmat de autorul însuși a pierit. Rămâne ca autorul să găsească o alternativă la tradiția basmului, să descopere o un mod de narare care să înlocuiască tradiționalul "Și mai departe? Și? Și?." Dar mai rămâne ca în absența acestui "Și? Și?" lectorul să descopere și el altă rațiune de a citi... 1.6. Linia Est-Vest în literatura Desperado Desperado, între est și vest
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Unconsoled e înconjurat de o mare de oameni, dar pe niciunul nu ajungem să-l cunoaștem mai îndeaproape. Toți rămân măști fără viață. Tehnica jurnalului e în fond o revenire (aparentă) la romanul realist, picaresc, de aventuri; o revenire la nararea fără pretenții. Revenirea e doar pe jumătate, fiindcă ea se combină inevitabil cu Fluxul conștiinței (de la Joyce încoace, până și bestseller-urile cele mai rudimentare, romanele polițiste de acțiune și nimic mai mult, se scriu cu sintagma "gândi el" sau
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acestea sub aparența unui umor binevoitor. Efectul e cu atât mai distrugător ironic cu cât vine direct din înțelegerea independentă a lectorului. Nu ni se spune ce poveste urmărim ori ce atitudine ar trebui să adoptăm. Decidem singuri aceste lucruri. Nararea trebuie să fie cel puțin la fel de inventivă ca și substanța volumului, pentru ca textul să aibă efect. Martin Amis a aflat cel mai bun mod de a comunica: a inventat eul scindat. Eul cărții e mai întâi eul interior, care vorbește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un adevăr știut de toți, textul lui Amis dovedește că literatura poate câștiga atunci când cuvintele pierd teren. Martin Amis demonstrează resursele tehnicii atunci când născocește acest dialog complicat al lui Eu cu El: tehnica romanescă e inepuizabilă, iar tehnica inventivă/stilul narării este omul. Martin Amis, Time's Arrow, Penguin Books, 1992 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia criticului Malcolm Bradbury își începe cariera ca ironist, ca autor de proză persiflantă, mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum ar fi James Joyce sau Virgnia Woolf, s-au îndârjit să sfărâme narațiunea și să înece proza în lirism. Ești eminamente liric, dar în cu totul alt mod. Te-ai întors la bucuria de a povesti și te încântă nararea. Mânuiești povestirea cu scopul evident de a-l nedumeri pe lector, de a-l incita să descopere lectura activă. Între lirism și narațiune, care ți-e mai pe plac? Îți complici voit povestirea, ori e spontan și inevitabil procesul? GS
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Li se amestecă poveștile, romanul e un carusel care îl uluiește pe lector, silindu-l astfel să plece în căutarea timpului pierdut. Pe de altă parte, timpul istoric devine un prezent continuu. Optezi pentru simplitatea istorisirii... GS. Înclin să prefer nararea la persoana întâia "inteligențe în mișcare", cum spuneai. În acest fel am acces direct și în profunzime la personaj, iar în cele din urmă stabilesc pe această cale chiar o relație cu lectorul. Vreau să evoluez "cu" personajele mele, să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Dumnezeu.”). Cântece din fluier adună poeme datând din anii ’50-’51, din care doar puține și-au găsit locul în paginile revistelor românești din exil. De aici, și o anume tentație a înregistrării conjuncturale, ca și o vizibilă tendință spre nararea în versuri. Dacă în Poeme ghivizii (1962) jocul liric antrenează la un moment dat desprinderea de temele frecventate și înscrierea într-o modernitate a poeticului ușor pastișată și parodiată, în Catapeteasmă bucovineană (1963) revenirea la obsesivele imagini ale tragediei românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
viața lui Mihai Viteazul între a. R. 2311-2354 (Xp. 1558-1601). Inovația cronologică introdusă de Laurian nu este, totuși, de o originalitate radicală. Înaintea lui, Samuil Micu (1995) [1805], în lucrarea sa nepublicată Istoria și lucrurile și întâmplările românilor a început nararea trecutului românesc pornind de la " Stricarea Troiei", ajungând în cele din urmă la nașterea lui Romulus și Remus și la zidirea Romei. Iar Gheorghe Șincai, în Hronica românilor, rămasă și ea nepublicată până în 1853, utilizează în paralel un sistem de datare
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]