12,372 matches
-
lui Brâncuși. Deși contemporan strict cu Paciurea, din punct de vedere al gîndirii plastice și al cercetării formale, Brâncuși se situează în descendența acestuia. Dacă Paciurea mai păstrează încă elemente fabulatorii, dacă încercările sale rămîn mai departe în- tr-o convenție narativă și în cadrele unui figurativism șarjat, Brâncuși țintește dezintegrarea materiei, scoaterea tridimensionalului din regimul gravitației și de sub fatalitatea oricărei arhitecturi exterioare. Ca și Paciurea, dar într-un alt timp și într-o altă perspectivă filosofică, Brâncuși recurge, în disputa sa
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
întreg sui generis, cu oricâte fragilități de construcție, ele trimit adesea nu numai asociativ, ci și genetic la principii din poeticile modernismului contemporan. Mai sintetic sau mai descriptiv, în raport și de auditoriu, tatăl, personaj prezent în aproape toate excursurile narative, își expune doctrina ,eretic" îndeosebi în Tratatele despre manechine, tonurile parodice, grotesc-comice, alternând cu cele aparent serioase, toate exprimând sensurile profunde ale unei metafore. Pregătindu-le în cel dintâi prin explicitarea relației conținut-formă și a creației-evaziune dintr-un plictis paralizant
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
în continuă mișcare și modificare de forme. Presupunând, însă, totodată, posibilitatea reapariției în virtutea aceluiași principiu într-un moment cu totul imprevizibil și într-o formă tot atât de imprecisă. Celelalte texte, cuprinse în volumul intitulat generic Manechinele, extind ilustrările nu numai aparent narative asupra spațiului și timpului care găzduiesc și asistă generativ aceleași procedee de mitologizare a unei realități aparținând primei vârste a naratorului. Realitate percepută precumpănitor senzorial, asemenea unei lumi de senzații, impresii și halucinații într-o poetică a visului-visare, interferează armonios
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
veteranii, chiar tineri, oricît ar părea de ciudat, ai vreunui război antitotalitar? Primii care, fiindcă nu mai scriau despre deceniul șase, ci despre sfîrșit de șapte și întregul opt, au spus, cu ecranarea pe care i-au plătit-o tehnicii narative și cu scuza jocului, că delațiunea și trădarea sînt, pînă la urmă, rodul unei alegeri? Cu alte cuvinte, oamenii îi cad victime unui sistem pe care tot ei, din slăbiciune sau din dorința unui ce profit, l-au susținut, adaptîndu-se
Toate numele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11559_a_12884]
-
cuprins și unicul roman al lui Vasile Vasilache. Într-un articol din 1999, publicat în revista ,Literatura și arta", Felicia Cenușă relevă ,modalitățile de deconvenționalizare a romanului tradițional în Povestea cocoșul roșu de Vasile Vasilache", identificând o multitudine de tehnici narative: fragmentarismul, descentralizarea și dezintegrarea subiectului, povestea cu sertare, metanarativitatea, dislocarea povestirii, parodie și burlesc, ceea ce ar îndreptăți înscrierea în categoria romanului corintic. Bazat pe aceleași argumente, în 1997 Alexandru Burlacu consideră romanul ,primul între foarte puținele modele postmoderniste" ale literaturii
Un roman comic izvodit dintr-o snoavă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11562_a_12887]
-
proza aceasta are o anumită vârstă la figurat, în sensul maturității estetice, dar și la propriu, prin biologia personajelor. Ele sunt îmbătrânite înainte de vreme, arse de vântul sălbatic al epocii (lumea veche, interbelică, așezată a fost distrusă și în prezentul narativ vedem doar resturile ei calcinate); și, totodată, măcinate interior de uriașa decepție ce a survenit entuziasmului inițial. Dat fiind că scriitorul avea, la data instalării comunismului, douăzeci și ceva de ani, poate că nu este o exagerare biografistă să spunem
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
Magda Goebbels era evreică. Dar, dacă tot soțul ei era responsabil cu propaganda, poate o contaminase și pe ea. Iar sinuciderea lor plus uciderea copiilor o fi fost tot un act de supremă propagandă. Filmul nu e lipsit de "burți" narative, dar, din punct de vedere istoric, accentul cade pe câteva situații care îi dau peliculei vortexuri dramatice care nu te lasă să te plictisești: faptul că Hitler se întoarce împotriva propriului popor sau acela că, deși rușii erau la minute
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
unora din romanele grafice. Scenariul e luat din aceeași sursă. În loc de ,bule naratoare", fiecare dintre cei trei eroi i se aud gândurile, ba chiar unul vorbește către spectator. Faptul că Rodriguez urmează cu ferocitate storyboard-ul lui Miller îi conferă disciplina narativă de care avea atâta nevoie, comentează criticul american de film Roger Ebert. Nu sunt sută la sută de acord cu această informație dar, ca să explic de ce, trebuie să relatez un pic din film (fără să îl stric pentru viitorii spectatori
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
face propria lui activitate polițienească. Iar femeile, of, avem polițistă lesbiană, stripteuză cu ambiții de avocat și o pleiadă de prostituate-luptătoare, care împușcă și atacă îmbrăcate în lenjerie intimă. Da, voila un alt film în care muierile sunt doar motoare narative, iar bărbații sunt machos. De altfel, virtuțile pe care le postulează pelicula sunt forța brută și rezistența la durere, materializată în capacitatea de a nu țipa. Dacă nu v-ați prins până acum, s-o spun pe șleau: Orașul păcatului
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
cele din urmă convinsă, aceasta va lăsa în suspensie povestea obsedantă a femeii pornite să afle soarta avută de prietenul evreu ridicat de fasciști, la vîrsta de opt ani, odată cu părinții. Cînd și cînd se revine asupra acestui potențial fir narativ. Deși personajele (nici măcar creionate) ale episodului sînt doar numite în răstimpuri, prezența lor în carte își are tîlcul ei, formînd un diptic împreună cu victimele gulagului, prezente într-o digresiune spre final. Așadar, victimelor nazismului din proiectatul roman al femeii cu
În Italia - Creație literară pentru inițiați? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11570_a_12895]
-
atâta vreme, ca și literatura din România, într-un fel de seră a controlului ideologic și a auto-mulțumirii naționale, are nevoie de o baie de cosmopolitism. Romanul nu se poate dezvolta, nu poate evolua, nu se poate diversifica stilistic și narativ, fără aceste deschideri. Nicolae Popa încearcă, atât în poezia, cât și în proza lui, o astfel de ieșire din tiparele tradiționale. A debutat în 1983 cu volumul de versuri Timpul probabil și a continuat cu alte trei: Ghid pentru cometa
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
resursele oniricului, dar se bazează pe un solid suport realist al narațiunii. Autorul mizează pe un joc estetic între construcție și deconstrucție, mistificare (prin inserturile de fantastic) și demistificare (prin analiza rațională, distructivă, a ficțiunilor misterioase). Rezultatul este un produs narativ postmodern, cu un moderat caracter ludic. Cubul de zahăr, niciodată perisabil sau dizolvabil, e un fel de obiect magic, ce trece de la narator (prozatorul însuși, așa cum se prezintă în prima secvență a cărții) la personajele sale. El reprezintă "dulceața vieții
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
nu se îmbină suficient de coerent și de organic, creând impresia de silit și artificios. Se vede însă că romanul e îndelung lucrat în detalii și ingenios construit, poate chiar prea ingenios în amestecarea derutantă a elementelor dintr-un puzzle narativ și imaginativ. Nicolae Popa face o surpriză plăcută ca prozator (povestirile onirice din Păsări mergând pe jos mi-au plăcut mai mult decât romanul). E, fără îndoială, un scriitor important din noile generații, un poet și un prozator ce îți
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
morală în lupta împotriva uitării și a indiferenței. Dar linia, punctul, pata, hașura, verticala și orizontala compozițiilor nu sînt aici doar materiale de construcție reci și indiferente, care descriu obiectul și atît. Ele individualizează, propun psihologii, identifică laconic sau aproximează narativ, creează o atmosferă atît de diferită de la un caz la altul și prelungesc forma, integrînd-o într-un ansamblu imaginar, dincolo de limitele ei mecanice sau convenționale. însă dimensiunea cea mai importantă a desenelor lui Olian este candoarea lor, lipsa oricărui artificiu
Desenul și memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11638_a_12963]
-
droguri a lui Tony, din care el emerge ca dintr-o experiență mistică. De data aceasta însă, violența cadrează cu cea descrisă de teoreticienele franceze: "înfruntarea ca trăsătură a interacțiunii umane din zona interpersonală intimă - ceea ce vedem sistematic în schema narativă a serialelor americane difuzate și la noi cu procedeul tehnic al filmării preferențiale în "plan apropiat" (deci asocierea dintre o anumită schemă narativă și anumite procedee de vizualizare), favorizează reprezentarea violenței și agresivității ca un fapt uman natural (mai puțin
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
teoreticienele franceze: "înfruntarea ca trăsătură a interacțiunii umane din zona interpersonală intimă - ceea ce vedem sistematic în schema narativă a serialelor americane difuzate și la noi cu procedeul tehnic al filmării preferențiale în "plan apropiat" (deci asocierea dintre o anumită schemă narativă și anumite procedee de vizualizare), favorizează reprezentarea violenței și agresivității ca un fapt uman natural (mai puțin cultural), ceea ce conduce la o reprezentare a violenței televizuale într-o perspectivă apropiată darwinismului social". Doar că pivotul acestei reprezentări este personajul central
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
de România literară. Exceptând textele publicate prin diverse periodice culturale, prozatorul craiovean a mai avut o apariție în Antologia de proză scurtă Respiro (Editura Dacia, 2003). La vremea respectivă, literatura lui Adrian Buz mi s-a părut de un snobism narativ supărător. Monologurile destructurate, plate și interminabile, alternanța ostentativă a vocilor și a perspectivelor, în afara cronologiei, linearitatea textelor naiv autoreferențiale, punctuația redusă exclusiv la cele trei puncte și stilistica neîngrijită, totul pe un fond epic sărac, îngreunau inutil lectura și nu
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
în afara cronologiei, linearitatea textelor naiv autoreferențiale, punctuația redusă exclusiv la cele trei puncte și stilistica neîngrijită, totul pe un fond epic sărac, îngreunau inutil lectura și nu m-au convins. În Zidul moale nu se desparte cu totul de formula narativă a volumului precedent, dar e evident că Adrian Buz scrie acum mai matur. Cele șase proze ale volumului nu sunt toate inedite. Be Cool Honey-Bunny și Iugoslavia, mon amour (acum cu titlul ușor schimbat) sunt reluate din antologia Respiro. Cu
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
acum mai matur. Cele șase proze ale volumului nu sunt toate inedite. Be Cool Honey-Bunny și Iugoslavia, mon amour (acum cu titlul ușor schimbat) sunt reluate din antologia Respiro. Cu minime variații, prozele sunt scrise în același stil al interferențelor narative unde alternanța discursurilor înseamnă fractură, indeterminare, fragmentarism la nivelul scenelor, dar un secvențialism, de data aceasta, din fericire, mult mai bine controlat. Epicul rămâne în continuare doar un pretext narativ, e banal sau te lasă mai degrabă indiferent. În general
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
minime variații, prozele sunt scrise în același stil al interferențelor narative unde alternanța discursurilor înseamnă fractură, indeterminare, fragmentarism la nivelul scenelor, dar un secvențialism, de data aceasta, din fericire, mult mai bine controlat. Epicul rămâne în continuare doar un pretext narativ, e banal sau te lasă mai degrabă indiferent. În general, discursul confesiv al naratorului e declanșat de o seară ratată, o întoarcere de la o petrecere, o discuție anume... Nu detaliile sau cadrul exact și complet îl interesează pe Adrian Buz
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
dar voluntar inadaptați și blazați, mai mult martori decât actori sociali, iar revolta, atunci când poate fi detectată, se consumă muțește, undeva într-un for interior. "Criza" este oarecum confuză, poate doar o bizară stare mentală. În Be Cool Honey-Bunny vocea narativă se întreabă chiar asupra rostului "povestirii". Rătăcirile lui Picu vorbesc, în fond, despre această ireversibilă lipsă de sens, dar și despre o oboseală și o epuizare inclusiv la nivel scriptural: "nu e cu putință să afli ceva nou, nu e
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
mai bună proză a volumului e X, tocmai pentru că omogenitatea de care vorbeam mai sus e naturală și nu cere neapărat o sforțare în sensul unui dezechilibru senzațional. Între subiect și discurs se creează, așadar, o mai bună rezonanță, ritmul narativ fiind cel potrivit. Altfel, nici aici nu sunt multe de spus: X este protagonistul unei povești de dragoste chinuite sfârșite confuz. Un love story care se pretează foarte bine jocului de perspective și temei degradării individuale de care vorbeam. La
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
unde rostul istoricului literar e să scuture tomurile de praf și să facă ordine. După aceleași procedee - al decupajului pe decenii și al organizării materiei pe generații - a redactat ulterior, în 1975, două volume despre Poezia românească contemporană. Inadecvarea stilului narativ și automatismul simplei inventarieri tematice sar imediat în ochi. Al Piru scrie la fel despre Nichita Stănescu și Poeții Văcărești, despre Camil Petrescu și Mihail Davidoglu. Procedează ca un chirurg, căruia îi e indiferent pacientul. Răceala de execuție a operațiunii
Critica de dicționar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11630_a_12955]
-
80", această cumințenie s-a ținut scai de autor. În majoritatea cronicilor pe care le-am citit, de oriunde s-ar pleca, se ajunge inevitabil la cumințenia prozatorului, vecină cu inocența. Dacă alți "optzeciști" dovedesc mari subtilități textuale și rafinamente narative, Cristian Teodorescu nu face decât să scrie o proză, cum să zicem mai bine?, cuminte... Numai într-o discuție asupra mijloacelor, procedeelor artistice este acceptabil un asemenea epitet. Și chiar și atunci, ar fi o mare eroare să condiționăm valoarea
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
axa de rezistență a prozei. Cele optsprezece povestiri din volumul Îngerul de la benzinărie sunt tot atâtea incursiuni într-o realitate specifică personajului, în medii familiale și profesionale investigate minuțios, iar nu panoramate dintr-o perspectivă de înălțime auctorială și centralitate narativă. Prozatorul se apropie - la propriu și la figurat - de protagoniștii săi, însoțindu-i în întâmplările pe care le parcurg, ascultându-le ofurile, dar lăsându-i să se descurce singuri, fără salutare intervenții de la Centru. Cadrul general fiind realist, miza volumului
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]