619 matches
-
rezultatul încercărilor individul de a trece dincolo de sine pentru a se topi într-o comunitate mai largă. Prin jocul subtil al cufundării în anonimat, la intersecția cu universalul, acesta cîștigă o nouă dimensiune, din plin satisfăcătoare prin variate forme de narcisism colectiv. Iar atunci când exacerbează trecutul istoric, însușindu-și momentele de eroism practicate de alții, nu face altceva decât să compenseze propria lipsă de glorie și să-și salveze o existență banală de la acuzația de ratare și lipsă de strălucire. Al
Alo-imagini, infra-imagini by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/11203_a_12528]
-
guvernare. Cu câteva excepții binecunoscute, intelectuali români mai importanți sau mai puțin importanți au pus umărul la sprijinirea unui regim lipsit de legitimitate în anii de maximă teroare, pentru ca, ulterior, să contribuie la găsirea unor formule stilistice apte să satisfacă narcisismul și orgoliul unor dictatori cvasi-analfabeți, dar care ajunseseră să creadă că își binemeritau titlurile de academicieni. Mulți dintre cei care au susținut puterea comunistă în mod direct sau nemurindu-i artistic "realizările" se află și astăzi în prim-planul vieții
O maladie a sufletului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9514_a_10839]
-
păstrate sau aruncate ca sarea care-și pierde gustul. Chiar dacă îi asistă crizele, teoriile, chiar dacă îi moșește devenirile, scriitura este prea fardată pentru intimitatea de care vorbeam. Am fost tentat să văd în Mai nimicul nostru o doză însemnată de narcisism. Fie că amintește de părinți, de Dumnezeu, prieteni sau politică - toate angajate într-o mișcare centripetă - jurnalul este dominat de un singur eu, al autorului. Numai că eul acesta a devenit un subiect sau un pretext pentru o carte în
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
va fi însemnând asta din punctul de vedere al autorului. Referințele din urmă par menite întrucâtva să rotunjească o idee despre aria largă a fenomenelor contorizate. Documentarea în ansamblu a acestei cărți (în care se scrie - deloc rău - și despre narcisism) trădează, pe de altă parte, nedezmințit și naiv, un anume narcisism caracteristic multora dintre autorii francezi. Dacă în filosofie celebrat la cote înalte și cu sfieli de modestie bombastică este Descartes, în psihanaliză fixația bibliografică a lui Brunner se va
O carte bună, În pofida autorului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16662_a_17987]
-
din urmă par menite întrucâtva să rotunjească o idee despre aria largă a fenomenelor contorizate. Documentarea în ansamblu a acestei cărți (în care se scrie - deloc rău - și despre narcisism) trădează, pe de altă parte, nedezmințit și naiv, un anume narcisism caracteristic multora dintre autorii francezi. Dacă în filosofie celebrat la cote înalte și cu sfieli de modestie bombastică este Descartes, în psihanaliză fixația bibliografică a lui Brunner se va numi, cum altfel, Lacan. Nu-i vorba aici, desigur, să se
O carte bună, În pofida autorului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16662_a_17987]
-
întâmpla, complexul de inferioritate se convertește într-unul de superioritate ce se dorlotează într-un limbaj ce riscă însă o oarecare inflație: Și dacă totuși scriu - în loc să citesc pur și simplu -, o fac deopotrivă din nihilism, din fascinație și din narcisism. Uneori e la mijloc orgoliul nelimitat că m-am născut pentru a spune lucruri care, altfel, ar rămâne pe veci închise în sine. E și bucuria ascunsă de a tăia arhitecturi ascunse în idee". Mărturisindu-și cu o ardoare adolescentină
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
Cioran. în felul lor rezumă intersecția dramatică de opinii a unei generații. Definesc oarecum exact starea de spirit și preocupările mele de acum." Pe ce tipare poate deveni absurdul un psihoexperi-ment și un deziderat rațional, iată ce-l preocupa. Un narcisism răsturnat, o dragoste neîmpărtășită complică orice tentativă de a limpezi cazul printr-o dominantă. Pe toate fețele întors, motivul sinuciderii rămâne echivoc. Bunăoară, plecarea lui Emil Ivănescu s-a petrecut în anul 1943, an de catastrofe militare, prevestind vremuri negre
Finis coronat opus by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9512_a_10837]
-
în scrisori, în texte fierbinți sau glaciale. Mă gândesc că dacă pasul final ar fi fost contramandat - vezi indecizia altui Emil Cioran -, tânărul ar fi cunoscut ravagiile comunismului, iar în cazul longevității, anii de după. S-a sinucis Emil Ivănescu din narcisism, dintr-o prea prelungită aplecare asupră-și sau fiindcă, din același complex, ajunsese să se deteste? Cea de a doua ipoteză ar lămuri în linie dreaptă cazul, cu probe din Jurnal: "Mi-a spus într-o seară că există întotdeauna
Finis coronat opus by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9512_a_10837]
-
în spațiul românesc, iar restul, de cca.30%, îl reprezintă cumpărători neidentificabili și autocumpărători. Întrebarea de final este următoarea: pentru cine s-a făcut, pînă la urmă, această licitație la Paris? Răspunsul este simplu: pentru spațiul românesc, adică pentru flatarea narcisismului și vindecarea unor vechi traume ale artistului român, pe de o parte, și în beneficiul direct al organizatorilor francezi. Cine a pierdut din această acțiune prost concepută, insuficient pregătită și de la bun început gîndită ca un spectacol de manipulare? În
„De la București la Paris“ și retur (III) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7394_a_8719]
-
sau mai putin întîmplător, îl reprezintă în context. Însă pe lîngă faptul că, din punct de vedere muzeografic, expunerea s-a făcut într-un mod extrem de echilibrat, fără a se șarja o componentă în defavoarea celeilalte - adica și fără puseuri de narcisism, dar și fără atitudini de opereta, pseudoreverentioase, de gazdă carpatina cu un bimilenar exercițiu al ospitalității -, expoziția are cîteva caracteristici generale care nu trebuie ignorate. Iar cea mai importantă dintre ele este aceea că ea s-a constituit că un
Confruntări româno-belgiene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18073_a_19398]
-
Îl zăream încă în 1954, într-o înveșmîntare neverosimilă, de senior interbelic, la Casa sScriitorilor ori la Athénée Palace, plutind deasupra mizeriilor obștești. Un soi de emulație se desfășura între cei doi, legată de o estetizare a persoanei, de un narcisism scăldat în dezangajarea de fond, amorală. }intind ambii o "eliberare" care să dea măsura potenței lor creatoare, acceptau pînă una-alta un suficient de spectaculos joc oportunist. "Mai mult decît prin scrisul său neliniștit și prin personalitatea sa inconformistă, Baconsky
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
invenția în marginea realității până la calomnie. Semnalul critic al prozatorului ar merita comentat mai pe larg, ca un efect de falsificare a realității sociale și morale în procesul "creator" al oricăror memorii, susceptibile de lipsă de exactitate și de onestitate. Narcisismul memoriilor lovinesciene face ca autorul să denunțe numai vanitatea altora, dar nu și vanitatea proprie, prezentă în germene în chiar numele său "Eugeniu", ascuns zadarnic sub inițiala E. și dezvăluit cu satisfacție ironică de scriitorul ofensat. Mergând mai departe, Camil
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
magic după care adevărata realitate, existența noastră desăvîrșită, sînt probleme care privesc lumea eroico-ficțională, aceea a imaginilor atemporale, și nicidecum aceea a gesturilor simple și a nenumăratelor evenimente pe care ni le oferă istoria mică. Prinși în această avalanșă a narcisismului magic și a mîntuirii în efigie, aproape că nu a existat componentă a societății românești care să nu se vrea reprezentată și să nu se viseze gravată în paradisul de bronz, de piatră, de oțel și, la rigoare, chiar de
Monumentul public, între mobilier și magie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9108_a_10433]
-
ultimii patru ani, în aceea de director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Municipiului București, instituție din sistemul Ministerului Culturii. Rezumînd, arta noastră monumentală de după 1990 este marcată profund de ficționalizarea istoriei din perioada comunistă, de narcisism romantic și mitologizant și, mai ales, de cultul eroilor, de tropismul exemplarității pe care țările civilizate ale Europei l-au consumat cam pînă prin secolul XIX. Așadar, în loc să ne manifestăm astăzi în spiritul timpului în care trăim și să ne
Monumentul public, între mobilier și magie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9108_a_10433]
-
densă, impermeabilă, de beton armat a celuilalt nu apare nici un gol, nici o breșă prin care s-ar putea strecura ceva... Singurul confesional posibil: verticalitatea foii de hîrtie. Numai că și ea, imaculata, primitoarea foaie albă e un frecvent vector al narcisismului, sub forma sa cea mai răspîndită, aceea din lumea literar-artistică. Prin ce mijloace reușesc unii autori contemporani, tineri sau mai puțin tineri, dar care cu greu ar putea fi asimilați sferei meritocrației talentuoase sau unei îndelung statornicite celebrități cîștigate pe
Despre nombrilism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9384_a_10709]
-
pentru a o înțelege trebuie să se raporteze în permanență la propriul sine. Eu-l supradimensionat, veritabil centru al lumii în scrisul lui Octavian Paler, nu este, de aceea, proba existenței unui orgoliu nemăsurat al autorului sau rodul unui eventual narcisism fără limite, cum cred unii, ci calea aleasă de eseist (după caz, prozator) pentru cunoașterea lumii. Pentru că scriitorul a învățat de la antici că nu există cunoaștere în absența cunoașterii de sine. Filtrînd întreaga realitate înconjurătoare prin sensibilitatea propriei sale conștiințe
Confesiuni rivelatorii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12715_a_14040]
-
și ironică, în același timp, care absoarbe, asemenea unui ciclon, expresivități obosite și detalii pline de prețiozitate, pofta insațiabila de joc și un bogat repertoriu de simboluri păgîne, paleocreștine și creștine, își face loc și o evidență sete autocontemplativă, un narcisism capricios și inocent care privește, în doze sensibil egale, atît feminitatea ca principiu cît și chipul determinat și diurn (sau nocturn!) al artistei. Aceeași tehnică a jocului strălucitor și a autoreflectării, în care grația se îngîna permanent cu accentele de
Ut pictura poesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18121_a_19446]
-
este că nu se ia în serios și are proprietatea termenilor, edificând în maniera sado-maso, ironic, persiflant, sarcastic. Dorind să se smulgă din captivitatea plictiselii (adevărata dramă a omului!), nu poate evita unele ieșiri în decor, agravate de puseuri de narcisism. în privința femeilor, nu este un cuceritor, drept care dă apă la moară maschiliștilor și strategiei lor de a degrada discursul amoros, de a-l coborî în deriziune. Terminat de nevroză, ajuns omul fără însușiri, nemulțumit de slujba la Castel, abulic și
Măști și farse by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10354_a_11679]
-
de fond ale fenomenului însuși, o disfuncție inacceptabilă a metabolismului receptării și un impas grav al conștiinței de sine a artei plastice românești. Împotriva acestei crize de creștere a unui organism tînăr, așa cum este cultura română, împotriva frisoanelor simultane de narcisism și de ură de sine, împotriva proiectului scurt și a amneziei lungi se ridică acum lancea donchijotescă, adică solitară și romantică, a lui Tudor Octavian. Și la primul strigăt de luptă, o lume nouă a început deja să freamăte sau
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
oeuvre est de l'hospitalité", exclama încrezător Victor Hugo; „j'y entre chapeau bas". II Artist capabil să-și conducă ordonat și rodnic explorarea, sub semnul calm al reflexiunii, Constantin Flondor pune în acest exercițiu de claritate altceva decît un narcisism impenitent. Repudiază tot ce ar însemna cultură vulnerabilă a subiectivității, egolatrie complezentă. Zvelt, longilin rasat, ca înfățișare oferită privirilor, e, totuși, mai degrabă imun la amăgirile pe care le poate prilejui practica de a se zugrăvi pe sine. Parcă amintindu
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
demonstrației o cere. În cele mai multe cazuri, autorul nu speculează aceste avantaje tactice, trecând pur și simplu mai departe. Analistul este foarte îndrăgostit de textele pe care le citește; și aproape deloc de cel pe care-l scrie. O doză de narcisism îi e însă necesară criticului; iar eseistului, cu atât mai mult. Cu merite incontestabile, scrisul lui Antonio Patraș mai are nevoie doar de puțină regie care să le pună mai bine în valoare.
Critica analitică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9204_a_10529]
-
În scrisul lui Dan Coman (auto)ironia, umorul, și desfătarea ludică prin grotesc și morbidețe definesc o structură artistică complicată. În primul roman, Irezistibil (2010), Dan Coman prefera să motiveze contrapunctic un anumit nivel din Așteptarea lui Mălaicu-Hondrari, anume toxicitatea narcisismului social. Cu cel mai recent roman, el se găsește mai aproape de Adrian Chivu, cel din Caiet de desen. Și în Parohia avem de-a face cu o lume dizarmonică, unde răbufnirile violente nu sunt neapărat suma unor căutări și inadecvări
Literatura loser-ilor by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4567_a_5892]
-
a frazelor celeilalte. (Poate că ideea în sine nu-i entuziasmantă. Dar, pusă în context, ea reușește să tulbure.) Mecanica nu se mai plachează, iată, asupra viului. Filmul se poate derula, până la urmă, oricum. Ultima lectură însă, act pur de narcisism, face apel la memoria afectivă a celei dintâi, revelându-i, o dată în plus, întregul lirism: Când a fost sărbătorită de nepoți, strănepoți și de cele două fete care încă mai trăiau, Ioana a reținut pentru totdeauna doar gustul fisticului din
Anonimatul celebrității by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7101_a_8426]
-
magic după care adevărata realitate, existența noastră desăvîrșită, sînt probleme care privesc lumea eroico-ficțională, aceea a imaginilor atemporale, și nicidecum aceea a gesturilor simple și a nenumăratelor evenimente pe care ni le oferă istoria mică. Prinși în această avalanșă a narcisismului magic și a mîntuirii în efigie, aproape că nu a existat componentă a societății românești care să nu se vrea reprezentată și să nu se viseze gravată în paradisul de bronz, de piatră, de oțel și, la rigoare, chiar de
Răzbunarea lui Lenin monumentul public după 1989 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14884_a_16209]
-
au scăpat de această epidemie a pseudomonumentului, aici realizîndu-se și cîteva dintre cele mai reprezentative lucrări de for public din ultimii cincizeci de ani. Rezumînd, arta noastră monumentală de după 1990 este marcată profund de ficționalizarea istoriei din perioada comunistă, de narcisism romantic și mitologizant și, mai ales, de cultul eroilor, de tropismul exemplarității pe care țările civilizate ale Europei l-au consumat cam pînă prin secolul XIX. Așadar, în loc să ne manifestăm astăzi în spiritul timpului în care trăim și să ne
Răzbunarea lui Lenin monumentul public după 1989 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14884_a_16209]