490 matches
-
n-a murit, nici n-a fost îngropat, nici n-a înviat”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LVIII, III, în PSB, vol. 22, p. 250-251) „În Hristos ceva este necreat, iar ceva, creat. Și spunem că necreat în El este faptul de a fi etern, dinainte de veci și Făcător al tuturor lucrurilor; iar creat, trupul ce Și l-a plăsmuit asemenea trupului smereniei noastre, prin întruparea cea pentru noi”. (Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
nimic infinit, în care nu există materie decît în stare de potențialitate. De fapt, în Vid totul e în această stare, din el totul decurge, se ivește, este un cîmp de potențialități. Pitagora îl numea Absolutul. Vidul este esența Ființei necreate, marele nemanifestat care se manifestă, din care se materializează universuri, lumi efemere, trupuri... Doar el rămîne neschimbat. "Schimbătorul Neschimbat", cum îl numea Aristotel, deși nu are nume, nici formă. Este esența eternă a tot ceea ce vine către existență. Poate omul
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
pătruns de sufletul divin, toate ființele și neființele, este originea tuturor lucrurilor. Nu există nimic în creație, cu viață sau fără viață, care să nu fie pătruns de sufletul divin, interiorul și exteriorul a tot ce există. Izvorul creației este necreat, iar realitatea fundamentală fapt acreditat încă de Vede nu are proprietăți fizice. Cînd descrie acea (tat, în sanscrită) realitate supremă, Vedanta spune: "Acesta este lucrul pe care nu ni-l putem imagina, dar din care izvorăște întreaga imaginație. Acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și artefactele dăunătoare prin scăderile lor de sens. Nu putem vorbi de religie fără să întrezărim măcar invizibilul, deschiderea spre celălalt tărîm. Trăim într-un loc fărîmițat, fracturat, căzut, din care nu putem ieși fără acest model transcendent, al Sofiei necreate, oglindit în univers și în inima omului. În opinia părintelui Scrima, expresia fericită de "unitate transcendentă a religiilor", ca și întreg efortul autorului își au originea în orizontul deschis de Rene Guenon, "a cărui umbră luminoasă, străvezie pînă la inaparență
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
exterioare, ortopraxii în care celălalt este expediat ca străin, păgîn sau chiar dușman. Or, Dumnezeu nu poate fi îngrădit în ritualuri, nu are forme cultice, etnice sau naționale. Ca pe Tabor, transfigurarea înseamnă de-pășirea oricărei forme, reverberația luminii pure, necreate. "Transcendentul fiind chemarea la marea sărbătoare a Universalului celui Viu, refuzul ei nu ține oare de temerea noastră față de da-rurile Duhului și de tendința de a ne zgribuli în micile noastre adăposturi preacunoscute?", se întreabă părintele Scrima. Acestea sunt numai
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separat, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă, o șansă făcând posibilă o eventuală mântuire. Sensibil și inteligibil. Dar ce înseamnă aceste cupluri de opoziții pentru un materialist? Pentru un filosof care
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
poetul, rămâne animatorul veacurilor, se identifică cu firea, cu începuturile ei, cu ideea de absolut: "Cât de pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între Pustie și nemărginire"). Poetului îi stau în față lumina necreată, necuprinsul, nemărginirea, fulgerele care îl făuresc, pentru că "fără capăt este începutul": "Mă clatină un frasin din adânc/ și ard în mine cerurile toate" pentru că simțim încercarea de-a face ceva, "ceva" mai aproape de viața omului decât de limbajul lui. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
doresc de-a pururea să fiu/ zdrobit de tine cu iubire/ Decât să viețuiesc înmormântat/ în acest veac ucis de cimitire/ Paharul bucuriei l-am sorbit/ Beție sfântă pururi Slavă ție/ Eu nu mai sunt decât un Imn divin" ("Lumină necreată în Pustie"). Imnul năzuinței spre cer e contrapunctat de cântarea închinată vieții simple, împărtășită din roadele pământului: "Nu-i nici filozofie multă de folos/ Nici sihăstrie multă nu-i folositoare/ Să te lași dus e bine să fii duh/ Acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Albușul este învelit în "trei atlazuri" protectoare, "culcușul viu fiind principiul masculin ("sărutul plin"). Gălbenușul reprezintă principiul pozitiv, al plinului, al feminității care vrea să se împlinească prin creație. În oul universal se află cele două principii (imagine a lumii necreate), dar și imaginea plodului care reprezintă spiritul. Alte simboluri: ceasornicul ("fără minutar") care măsoară ritmurile succesiunii între viață și moarte, ca un adevărat cronos universal; în ou gălbenușul înseamnă stingere și moarte, luând forma creatului, iar albușul reprezintă viața. Un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de această libertate, este sclavul acestui accident rizibil care este nașterea: "E ora trei dimineața. Percep o secundă, apoi una, apoi altă, fac bilanțul fiecărui minut. De ce toate astea? Pentru că m-am născut"43ț El deplora ieșirea din starea de "necreat", perfecțiunea unui fluid luminos. Prin naștere, omul atinge deja esență râului, în viziunea lui Cioran, iar pentru Sábato, isi inaugurează nefericirea. Până și florile s-au scufundat prin venirea omului, într-o stupefacție din care încă nu și-au revenit
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
numai într-o stare transfigurată, extatică, a conștiinței. Așa ceva promite gnosis-ul, de ieri, de azi, dintotdeauna: mîntuirea prin cunoaștere, o cunoaștere ce nu exclude, ci dimpotrivă implică credința, speranța și dragostea, oferind lumina celui care o caută, lumină neîn-serată, lumină necreată. "La ceasul cînd se-adună atîta noapte, putem noi fi la granița luminii-adevărate?" (Yves Bonnefoy, citat de I. P. Culianu în Gnosticism și gîndire modernă: Hans Ionas, Editura Polirom, Iași, 2006). Pînă la urmă e vorba de a găsi ceea ce misticii
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sălășluiește în lumile inferioare, penetrînd pînă la nivel mineral suflul vital ce le asigură existența. Este o emanație ("lumină din lumină") întîlnită, sub diferite nume și la hermetiști, și la gnostici (Sophia, Ennoia), neoplatonicieni, dar și în creștinismul răsăritean (energiile necreate) și în sufismul islamic, cum arată Constantin Bălăceanu-Stolnici, în Kabbala. Între gnoză și magie (Editura Vremea XXI, București, 2004). În Călăuza rătăciților, Maimonide spunea că aceasta este lumina emanată de Dumnezeu pentru a-L slăvi, este singura manifestare a Divinității
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
plâns între suspine; Așa, viață fără moarte, Se risipesc adunate vis peste vis florile. Și altceva ce mai pot să spun în afara cuvintelor de nimeni sprijinite, Căzut, ridicat de cădere? Că am existat întâmplător, Nor devorat de alt nor, Creat necreat rut Prin sinea sa ce piere. Privesc anticele popoare, Mă las privit de ele. Lacrima învață să zboare Cu sarea ca piele. Cuvintele fericirii îmi stau pe buze, Spune-mi o dată și încă o dată Minunile ascunse. Mă voi preface Că
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
parcurs "codisciplinar" consacrat producerii de "mijloace" cu tot mai reduse "devianțe" prevenite de americanul R. Merton. Aceasta ar putea conduce la conceperea creației ca gândire a originii, a începutului, a principiului din care derivă originea, inclusiv spinoasa problemă a creatorului necreat, sau a limitei care nu limitează, cum lansa formula C. Noica prin anii 1970-1980. Acestea ar putea să fie concepte și valori care ne-ar îndepărta de limitarea creației, de către oameni cu gândire mărginită, la hrematistica și kleptocrația amintite mai
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a discuta diferența dintre alegorie și simbol nu în domeniul teologiei, ci în cel al filozofiei artei. Distincția este importantă, întrucât ea delimitează de la început obiectul ca aparținând lumii, modalităților „profane“ ale revelației. Simbolul presupune unitatea metafizică dintre creat și necreat, formă și conținut, iar din punct de vedere teologic, dintre divin și sublunar. Pro blema este că opera de artă, obiect contingent, istoric, nu poate găzdui o astfel de relație. Romantismul, care exaltă natura sim bolică a artei, apelează pentru
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
leagă de momentul ei de incipit. Schleiermacher este primul care observa că expresia poetica, opusă celei retorice, se bazează pe un moment primar, care-i permite eului creator să întrevadă, chiar dacă în contururi încă neclare, forma generală a operei încă necreate. Atât de puternică este aceasta clipă originară și atât de bogate îi sunt conținuturile vizionare, încât receptorului nu-i rămâne nimic altceva de făcut decât să se supună entuziasmului. Hermeneutul german subliniază că expresia poetica este descriptiva și deschisă interpretării
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
conceptibile, putând fi echivalata cu un prezent absolut 142. Pe de altă parte, "Golgonooza" reprezintă Orașul Artei și al Manufacturii al lui Los143, o reprezentare simbolică a operei de artă. Funcția să este aceea de "a da formă tuturor lucrurilor necreate" (Damon, 1988, p. 164). Aspectul de ansamblu al orașului surprinde, fiindcă, precizează Steven Vine, acesta acomodează opoziții structurale: "Totalitatea istoriei este încorporată în Golgonooza deopotrivă coșmarurile istoriei și operele vizionare" (1993, p. 158). Uneori, arată Andrew Lincoln, acest spațiu urban
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
A construi, spune Ralea, înseamn a afirma, a determina, adic a nega, a refuza restul, care este datul Iar acest dat are mai multe accepții în înțelegerea lui Ralea. O prim accepție este aceea a naturii, natura e dat (deci necreat de om, iar pentru c și omul este parte din natur (iar din aceast perspectiv chiar el e dat (de fapt, zice el, produs al naturii creat sau autocreeat, în procese lungi evolutive, prin care s-a desprins de celelalte
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
să conștientizeze că „trezia” înseamnă zbatere cu tine însuți, că „trezia” înseamnă provocare întru (re)cunoaștere și întru anticipare a ceea ar trebui să fie menirea unui artist. Iar acest proces al zămislirii nu putea trece decât prin „necuvânt”, prin „necreat” și, ca „Iărâmă”, firește, înspre un generos „ospăț al minții”. Cu-atât este mai merituoasă recunoașterea, sinceră și nedisimulată, cel mai frumos dar, ca o prosternare în fața unui prinț al poeziei românești. Bucuria de a se adăpa la fântâna dătătoare
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
lumini veșnic înstelate, aprind făclii îmbujorând cuprinsul. Să-ncercăm, poate vom auzi o șoaptă: „rn cântec minunat crește prin mine-n lume...” (Misterium tremendum) gertfa poetului este și jertfa noastră. Să nu uităm: „Nu poți birui vremea nefiind biruit...” (Lumina necreată) Mult calm și multă iertăciune pentru toate relele ce ți-au umbrit ființa, iubite poet! „Pustia - pergament ceresc” - mâncatu-le-a pe toate. Pe toate. Poetul s-a simțit adeseori singur, obsedat de „alpinele redute” (Autoportret) șoptindu-și, sfâșitor de
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
o stare indescriptibilă. Acest repaus mișcător presupune un tip de întindere sau interval<footnote Sfântul Grigorie de Nyssa a găsit o întrebuințare cuprinzătoare pentru acest termen, afirmând că nu există nici un fel de diastima sau întindere sau interval în interiorul ființei necreate a lui Dumnezeu, căci extensia timp-spațiu nu poate fi folosită în cazul naturii divine, și de aceea nu poate exista nici un fel de interval timpspațiu fie în interiorul unei Persoane, fie între cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Orice existență creată
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
tip cosmogonic ocupă un loc esențial, el stând la baza creării întregii existențe, a cărei desăvârșire apare descrisă în paginile Vechiului Testament, Cartea Facerea. Încă din primele rânduri ale acesteia, apar informații importante legate de starea inițială a lumii încă necreate, care descriu imaginea oceanului primordial și a Dumnezeului creator. Textul relatează despre un timp nedefinit, sugerat doar prin expresia "La început", care în acest context plasează evenimentele creației în acel illo tempore de care amintesc și alte culturi vechi. În
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
instanță verbul (logosul) "Să fie..." cere haosului să se transforme, următorul moment biblic prezentat marchează deja împlinirea poruncii date și apariția rezultatului așteptat. Ceea ce nu se prezintă însă, este tocmai modul în care cuvântul creator acționează, modul în care materia necreată încă primește porunca, și-o însușește și o transformă în lege existențială, ducând-o la îndeplinire. Logosul desparte universul între existență și inexistență, între creație și non-creație. Importanța acestuia constă așadar în încărcătura sa simbolică și în capacitatea sa creatoare
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
interior" creației și cel "din afara" lui. Prin opoziția față de haos, orice creație reprezintă un cosmos desăvârșit, un univers în sine, lumea apărând prin aceasta ca un ansamblu de mistere microși macrocosmice, un amestec de haos și ordine, de creat și necreat. În spiritul acestei abordări mitologice a fost remarcat și faptul că orice realizare umană repetă simbolic momentul cosmogonic primordial, creația constituind din această privință un act spiritual fundamental, emanat din atributele divinității. În conformitate cu doctrina filosofică a creaționismului, care susținea că
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
360) „Uciderea este luarea cu sila a vieții unui om. Cel care vrea să nimicească învățătura cea adevărată despre Dumnezeu și despre veșnicia Lui, ca să pună în locul ei minciuna, spunând fie că universul este fără pronie, fie că lumea este necreată, fie că sunt minciuni temeiurile adevăratei învățături, acela este cel mai mare criminal”. (Clement Alexandrinul, Stromatele, stromata a VI a, cap. XVI, 147.2., în PSB, vol. 5, p. 465) „Degeaba au mai văzut ei atâta frumusețe în creație, atâta
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]