901 matches
-
nimic nu-l descumpănește mai mult ca minciuna. Pentru un sceptic care nu crede în nimic, hotărârea de a apăra cu înverșunare adevărul contra minciunii face cât o profesiune de credință nominalistă: anti-idealist, opus existenței unor entități universale dincolo de cuvânt, necredincios în materie de idei generale privitoare la existența autonomă necrezând în realitățile singulare, reducând cuvintele la o convenție utilă și necesară pentru a sparge singurătatea ontologică, Montaigne devansează filosofia contemporană preocupată să răstoarne platonismul. 23. Autobiografia lumii. De unde și religia
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că cineva tot trebuia, până la urmă, să le Înfăptuiască, dacă nu din alt motiv, măcar pentru a exista astfel În lume opusul binelui, adică acele exemple cu potențial educativ care pot asigura Îndreptarea morală a altora. Μ Iisus către Toma Necredinciosul: „Fericiți cei ce au văzut și au crezut; dar mai fericiți cei ce au crezut fără să vadă”. Această observație a lui Iisus vizează, de fapt, o limită psihologică a omului: procesele sale evaluative sunt Întotdeauna reflexul subiectivismului propriilor interese
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
necredință, dragoste și ură, de un farmec și o poezie discrete. Cartea se construiește concentric, pe mai multe planuri, dar urmând trama unui destin cristic, al iubirii, al jertfei și al credinței în aproape, care se opune celuilalt destin, al necredinciosului, un Iuda avid de putere pentru că este slab și îi persecută pe ceilalți simțindu-se persecutat. Acțiune propriu-zisă nu există, doar mici întâmplări cotidiene peste care plutește bănuiala unei conspirații, dialoguri mărunte și pline de tâlc, amintiri din copilărie, fragmente
ILEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
devină cuvântul o biserică, una În care dogma nu s-a așezat Încă În praful altarului, e nevoie de un concept cu vedere. Îi voi spune și lui concept-vedere. În termeni paulini, iată care sunt trăsăturile lui: știe limbi pentru necredincioși; În el sunt daruri felurite, unele Întoarse spre un mădular al trupului, altele Înspre altul (a face dragoste Înseamnă a dărui, dar și a zidi și, mai important, a nu cădea - cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o dorește Dumnezeu; însă, oricât de rea ar fi, cetatea pământească în sine este un lucru măcar în parte bun, așa cum se vede din faptul că și animalele respectă anumite legi. Dar totul în mod relativ: pacea și ordinea celor necredincioși sunt în esență false. Adevărata cetate, așadar, este numai cetatea cerească, organizată pentru a asigura cetățenilor săi adevărata libertate, cea creștină: cetatea pământească nu are dreptul să fie numită astfel. De aceea, republica romană, imperiile asirienilor și ale egiptenilor, care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o dorește Dumnezeu; însă, oricît de rea ar fi, cetatea pămîntească în sine este un lucru măcar în parte bun, după cum se vede din faptul că și animalele respectă anumite legi. Totul însă în mod relativ: pacea și ordinea celor necredincioși sînt în esență false. Adevărata cetate așadar este numai cetatea cerească, organizată pentru a asigura cetățenilor săi adevărata libertate, cea creștină: cetatea pămîntească nu are dreptul să fie numită astfel. De aceea, republica romană, imperiile asirienilor și egiptenilor, care au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
devenit un țesut? Răspunsul e dat de poetul însuși: un lucru ieșit din mâini omenești, țesătura, trece în domeniul divin, devenind țesut - deci un fragment de viață, la îndemâna doar a Pantocratorului! Sfârșitul poemului e mai puțin sfâșietor sentimental decât pare. Necredinciosul Sf. Toma feminin vrea să pipăie flanela - tocmai acum când ea a devenit consubstanțială cu ființa umană (în partea de divin a acesteia). Suferința eului liric e neîndoielnică: De ce pretinzi că nici n'a fost nici o flanelă, Că nu mă
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
literatura qumranică, Adormirea lui Moise, 4 Ezdra, Apocalipsa siriană a lui Baruh și Oracolele sibiline. Pot fi inventariate șapte „motive principale”. Le prezentăm în ordinea frecvenței cu care apar: 1. apogeul răului (cel mai frecvent); 2. tiranul eshatologic; 3. războiul necredincioșilor/neamurilor împotriva poporului ales; 4. fiarele haosului; 5. Beliar; 6. Nero rediuiuus; 7. profetul mincinos. Comparând aceste „motive”, prezente în literatura intertestamentară, cu cele din literatura creștină, Peerbolte ajunge la următoarele două concluzii: în primul rând, motivul „războiului neamurilor împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prefixe: privativ; <ϑ4‑ („contra”) și ⇓ΒγΔ‑, („supra”). Ideea de negativ, de „mai puțin”, de lipsă ontologică și axiologică este exprimată prin privativ din expresia ® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η sau din ‑<≅:≅ jΗ. Acesta din urmă se poate traduce prin „impios/ necredincios/ ne‑legiuit”, dar nu trebuie pierdut din vedere nici sensul metafizic al termenului, cel de „anomalie”, de „creatură stranie”, „nefirească”. Prefixul <ϑ4‑ al substantivului derivat din verb <ϑ46γ∴:γ <≅Η exprimă ideea de adversitate; personajul este „potrivnic” prin natura sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Așadar, Dumnezeu, printr‑un gest de „milă” ușor cinic, trimite celor păcătoși un Mesia al lor - un fals Mesia, evident -, dându‑le satisfacția unei „antimântuiri”. La urma urmei, toți vor primi ceva: cei credincioși, adevărul cel aducător de pace, cei necredincioși, amăgirea consolatoare. În rezumat, Epistola a doua către Tesaloniceni a fost scrisă și s‑a răspândit ca substitut al celei dintâi, cu scopul bine determinat de a contrabalansa ideile eshatologice pauline. Autorul nu își propune să îi apropie pe cititori
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de „nelegiuire”, înțeleasă ca „impietate”, „răutate”, mândrie - din faptul că se consideră pe sine Dumnezeu și se proclamă ca atare în fața întregii lumi - și violență. El lucrează „prin puterea lui Satan” (neconfundându‑se însă cu acesta) și îi amăgește pe necredincioși prin minuni și semne mincinoase. Cristos îl ucide prin „suflarea gurii Sale”, punând astfel capăt „antiparusiei”. Epistola întâi a lui Ioan Denumirea de „Anticrist” apare pentru prima dată în epistolele ioaneice. Astfel, în capitolul 2 al Epistolei întâi, versetele 18
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acum chiar este în lume (6∀ℜ <¬< ƒ< ϑ⎝ 6Φ:∑ Schismaticii neagă, așadar, realitatea Întrupării. Am întâlnit deja, în 2Tes., expresia ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η, care se referă la „un duh” trimis de Dumnezeu ca „mângâiere” pentru cei necredincioși. În epistola lui Ioan, regăsim, amplu dezvoltată, aceeași temă (Β< Β<γ¬:∀ ™ :← ®:≅8≅(γ℘ ϑ∈< ζ30Φ≅¬< ƒ6 ϑ≅¬ 2γ≅¬ ≅⇔6 ♣Φϑ4<), nu fără legătură cu teologia expusă în scrierile eseniene. În aceste scrieri și mai ales în Testamentele celor doisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Învierii lui Cristos. Martorii se simt apărați de puterea lui Dumnezeu. Ca și Mântuitorul, ei îndeamnă la pocăință; sunt omorâți, dar înviază la puțin timp. Ca și în cazul morții lui Cristos, pământul se cutremură și o parte din cei necredincioși se întorc la credință. Scenariile nu sunt însă identice, ele prezintă diferențe semnificative. Isus este omorât de oameni; martorii sunt uciși de „fiara ieșită din pământ” - o forță impresionantă, malefică; Isus este îngropat; trupurile celor doi martori sunt părăsite în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cele trei momente menționate. La rândul său, Anticristul, „purtând în sine toată puterea diavolului (omnem suscipiens diaboli uirtutem), va veni nu ca un rege drept (legitimus), nici ca unul supus lui Dumnezeu și ascultător față de legea sa, ci ca un necredincios (impius et iniustus) și fără de lege (sine lege), ca un apostat (apostata), un nedrept (iniquus) și un ucigaș (homicida), ca un tâlhar (latro), recapitulând în sine apostazia diavolului” (V 25, 1). Termenul „Anticrist”, după cum am văzut, are două sensuri principale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
transmită mai departe, combătând astfel părerile greșite ale celor care îndrăznesc să ridice glasul „împotriva Cuvântului mântuitor”. Dat fiind caracterul său mai puțin obișnuit și în același timp foarte „delicat”, subiectul epistolei trebuie ținut la distanță de ochii și urechile necredincioșilor sau „rău‑credincioșilor”. Autorul trimite la 1Tim. 6,20‑21, unde Apostolul își îndeamnă tânărul discipol să păzească „comoara încredințată” ca aceasta să nu cadă în mâinile „gnosticilor cu nume mincinos”. În privința acestor lucruri „greu de cunoscut și de priceput
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care le va declanșa împotriva sfinților (Mt. 13,21); 7) se va face slăvit ca Dumnezeu (2Tes. 2,4); 8) moartea sa; 9) parusia lui Cristos; 10) distrugerea lumii; 11) cei o mie de ani; 12) osânda veșnică aplicată necredincioșilor (Mt. 25,46). În opinia lui Pricoco, Hipolit reușește să dezvolte absolut toate aceste puncte în tratatul său, fără însă a respecta ordinea propusă inițial. El face numeroase digresiuni de ordin metodologic, teologic sau politic, în funcție de provocările contextului. Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ΦϑΗ ar corespunde lui augustus). El „va ridica munți înalți, va încremeni marea” (3, 64), va țintui luna și soarele pe cer; va învia morții și va face tot felul de minuni; va amăgi deopotrivă credincioșii (creștinii), iudeii și necredincioșii (păgânii). Dar când puterea lui va ajunge la apogeu, o „putere mistuitoare” (∗β<∀:4Η ν8≅(γ¬Φ∀) va ieși din adâncurile mării, va veni pe pământ și‑l va răpune. Cartea a IV‑a (redactată în jurul anului 80 d.Cr.) relatează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într‑un iaz (stagnum) împreună cu profetul său mincinos, îndurând aici „pedeapsa focului” (ignea poena). Ceilalți conducători vor deveni sclavi ai poporului sfânt. Această confruntare umană constituie preludiul Judecății universale. Soarele, stelele, fulgerele, tunetele, toate fenomenele dezlănțuite vor participa la pedepsirea necredincioșilor. Creștinii, atât cei vii, cât și cei morți, vor fi ridicați pe norii cerului, de unde vor asista la judecarea celorlalți. Calamitățile eshatologice vor dura șapte luni. Singur, poporul celor drepți va continua să trăiască pe pământul înnoit (vv. 989‑1038
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apropiat, în mai puțin de două sute de ani (cap. 25). Timpul este reprezentat în formă ciclică. Apologetul rămâne în cadrul metafizicii păgâne, identificând millenium‑ul posteshatologic cu o a doua „vârstă de aur” (saeculum aureum). După ce lumea se va sfârși, iar necredincioșii vor fi șterși din istoria omenirii, ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exemplu anticristologia. Lactanțiu cunoaște scenariul eshatologic al poemului lui Commodian. Ca dovadă, reluarea ca atare a trei dintre motivele destul de puțin reprezentate în restul tradiției, și anume: un singur profet trimis de Dumnezeu pentru a‑i aduce la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este totuși numit în nici un fel în Inst.); doi tirani succesivi, primul venit din provinciile septentrionale, al doilea din Orient; lupta finală între oastea credincioșilor, condusă de Christus‑Imperator, și tiranul asiatic (Anticristul). Pe lângă aceste elemente
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
12,1‑6; Mt. 24,30; 25,6‑7; Zah. 12, 2; 1Tes. 4,16; Ps. 49,3; Dan. 7,9; Is. 1,8) (cap. 20-21); c) semnul crucii (Mt. 27) [cap. 22]; d) dublul avertisment: către credincioși și către necredincioși (cap. 23); e) mulțimea îngerilor care îl însoțesc pe Cristos la cea de‑a doua venire; f) Judecata de Apoi (cap. 25-26). Secțiunea a patra Erezia care neagă veșnicia împărăției lui Cristos (cap. 27-32): a) prezentarea ereziei (cap. 27); b
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În schimb, el are deplină putere de a pricinui neajunsuri sufletului fiecărui creștin din care este alcătuită Biserica. Credincioșii sunt, așadar, în continuare supuși ispitelor Răului. „Adâncul” în care zace diavolul înlănțuit de Cristos, „arată”, în viziunea lui Augustin, „mulțimea necredincioșilor, ale căror inimi sunt neguri adânci, din pricina răutății față de Biserica lui Dumnezeu”. Pe toată durata eshatonului diavolul va găsi refugiu în sufletele celor păcătoși. Biserica „predestinată” (20, 7, 4) rămâne neîntinată (ca ciuitas Dei), în timp ce fiecare suflet va fi supus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simbolul unic a două segmente de timp, calitativ diferite unul de celălalt. După trei ani și jumătate diavolul va fi învins și aruncat „în iezerul de foc”, alături de „fiară și de proorocul mincinos”. În interpretarea lui Augustin, fiara închipuie Cetatea necredincioșilor, opusă Cetății lui Dumnezeu, în timp ce „profetul mincinos” este Anticristul. Cu toate acestea, soluția propusă nu pare a avea o importanță prea mare pentru exeget, care o prezintă fără prea mare atenție, dornic de a expedia subiectul cât mai repede cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
repede cu putință (20, 9, 3): Dar cine este această fiară? Problema aceasta ar avea nevoie de o cercetare atentă. Să spunem cel puțin că nu este împotriva dreptei credinței să vedem în aceasta însăși Cetatea cea nelegiuită și poporul necredincioșilor, dușmani ai poporului credincioșilor și ai Cetății lui Dumnezeu. Chipul său îmi pare a fi prefăcătoria lui, în oameni, vreau să spun, în cei care par credincioși, dar trăiesc necredincios. Ei se pretind, de fapt, a fi ceea ce nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din tot sufletul vostru” [traducere după Septuaginta, vol. 1, Colegiul Noua Europă/Polirom, 2004, trad. de Ioana Costa - n.t.]. Semnele și minunile nu conferă singure garanție autenticității unei profeții. Pe de altă parte, autorul epistolei susține ideea că cei necredincioși sau, mai degrabă, falșii credincioși vor fi înșelați cu voia lui Dumnezeu. Această tradiție este de asemenea prezentă în Vechiul Testament, de exemplu, în 3Rg. 22,19‑22, unde este relatată încercarea regelui Israelului, Achab, de a cuceri cetatea aramaică Ramot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]