502 matches
-
cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse calul și apucă prin pădure, prin răceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale adâncului. Mergea în pas, gânditor, și-și simțea mădularele amorțite. Ș-avea și-n el ca o nemulțămire nedeslușită. Și parcă și de el însuși și de roibul care-l purta de jumătate de zi, ud și flămând, îi era milă. Poate s-ar fi bucurat de focul din vatra chihaiei- dacă n-ar fi avut a veni cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privire ciudată, chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avut el un val... S-a opintit azi tare greu pe lângă boi... Poftiți, cucoane, în casa asta mare... Boierul intră în odaia cea curată. Din umbră ieși deodată nevasta lui Gavril, nedeslușită, apucă mâna stăpânului și o sărută. Apoi se dădu la o parte, cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s? — Îs la treabă, cucoane, zise Gavril. Îs stoleri... Umbra odăii era rece și mohorâtă. Boierul simțea în nări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci - ș-un miros greu de seu. Stăteau pe podina uscată, între cojoace, și pe ușa larg deschisă în două părți se vedeau depărtările nedeslușite și fumurii. Isailă, țigan bătrân și pleșuv, cu obrazul negru și cu mustața și barba albă, sfătuia încet, stând grecește și împungând repede cu acul în pielea de oaie. —Eu, flăcăule, zicea el, am fost rob la cuconu Iordache, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
liniștită. Cu întoarcerile pripite, căutăturile crunte și fornăiturile lui Alexa, se obișnuise. Ba râdea pe ascuns, întorcând capu-ntr-o parte și ducând mâna în gură, când vedea bine că vătaful o teme chiar cu boierul. Își aducea aminte ea de ceva nedeslușit și de demult - dar acel ceva se amesteca cu podoabele nouă care începuseră a-i preface viața. Mai mult aceste podoabe luceau în amintirea ei decât o desmierdare trecătoare. Și râdea singură într-ascuns de temerile lui Alexa Grecu, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Am sărutat atunci rugăciunea aceea și a rămas o urmă de sânge de pe buză, unde se cunoaște și acuma semn de lovitură. Nicula asculta uimit. El nu știa nimic din toate aceste vechi întâmplări. Tatăl sau cantorul rămăsese o umbră nedeslușită în trecut. Nana Floarea se ridică din locul ei, păși lângă icoane și trase de pe poliță ciaslovul. Era o carte tipărită cu chirilice, pe care paznicul încercase, cu ani în urmă, s-o descurce, și izbândise în parte. O lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aproape, numai sub hochstand, orice ar fi fost acolo ea trebuia să știe. Așa ar trebui să cunoască oamenii toate, cum le cunoaște acest animal, se gândea Culi - căci vorba de mai nainte, „năcaz“, exprima pentru el ceva cu totul nedeslușit. Vidra nu știa să cetească și să scrie, nici săvârșește atâtea măiestrii de mirare ca omul, dar cunoaște altele cu mult mai ager decât noi, simțind de departe pe dușman ori având înștiințare despre o nenorocire. Așa a venit Vidra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A început să-i bată inima, văzând căruța acasă. S-a temut să nu se fi întâmplat vreo poznă. S-a temut poate să nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase nedeslușite. S-a abătut pe la grajd și a văzut pe Șarg liniștit: a întors spre el botul și a făcut ușurel: Hn-Hn! Atunci a ocolit colțul casei celei mari, la pridvor. În pridvor, în bătaia soarelui, ședea la pământ un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pliant incomod și urmărind cu ochii ușor bulbucați larg deschiși umbrele fugărindu-se pe tavan, ascultând pașii trecătorilor rari izbind în caldarâm sau fâșâitul de săgeată al mașinilor de noapte sau scrâșnete sau fluierături de păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum o cuprinde disperarea, azvârlea cearceaful cu care se acoperise, bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i ațâțe. Pe urmă cocoșul de pe marginea terasei a cedat privirilor celuilalt și a spus: „Nu știu să răspund.“ „Bine. Fie. Știu eu.“ A făcut iar o pauză în care nu se auzeau decât sunetele clavecinului, foșnetul frunzelor copacilor, zgomote nedeslușite, îndepărtate, ce erau restul lumii. Mai departe, un uruit slab de avioane care decolau sau aterizau pe aeroportul din apropiere. După care bătrâna doamnă a spus, destinsă, cu glasul de dinaintea luptei cocoșilor: „Ziceam că m-am gândit la o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu dinții încleștați. Ce anume fusese nu mi-a spus - se gândea - sau n-a vrut. Își repeta întruna vorbele astea în gând și nimic altceva, într-un cerc vertiginos. „N-a vrut“, își spunea cu glas tare. Simțea ceva nedeslușit, ca o furie, îndârjire și rușine crescând în el. Iar se gândea la vorbele acelea și rostea cu glas tare: „N-a vrut“, și înjura, fără să știe pe cine anume. I se părea că avea să se năruie ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
avioanele ruginite, trăgînd aer de parcă ar fi Încercat să le determine să zboare. Jim se lăsă În genunchi, sperînd că Îl va ascunde camuflajul decolorat al avionului Hayate. Observă că acest ofițer-pilot japonez avea sub douăzeci de ani, un chip nedeslușit, cu nasul și bărbia fără oase. Pielea lui cenușie și Încheieturile proeminente ale mîinilor Îi sugerau lui Jim că pilotul era elev de școală și era la fel de Înfometat ca și el. Doar oftatul lui gutural era scos de răsuflarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să nu rostească o vorbă. Pentru a-l scoate pe rege din starea de disperare, prințul îi sugerează să invoce spiritul doamnei Ri; atunci, în miez de noapte în lumina lunii tomnatice o imagine ce putea fi a ei umbră nedeslușită apăru numai că mâna lui nu putea să o prindă și-n clipa de-apoi himerica imagine se destrămă lăsând în urmă doar singurătatea și pe vechiul său așternut pe vechea sa pernă mâneca-i văduvită și-o-ntinse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm”, cum spune Jean-Pierre Vernant, și unde Gorgo marchează pragul dintre „pe de o parte, lumina, vorba rostită clar și răspicat, amintirea nealterată, forma limpede conturată și, pe de altă parte, întunericul, uitarea, confuzia, cărora nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ce bob dă rod, ce bob e sterp, Vorbiți-mi...2 A înțeles-o și Macbeth, care intuiește valoarea „profetică” a vorbelor lor. Și totuși ceva greu de definit, ceva ce nedumerește rămâne tăinuit în miezul acestor spuse, după cum tainice, nedeslușite rămân și consistența, aspectul și forma lor. Când vrăjitoarele dispar în văzduh, ele se imaterializează; tot ceea ce părea „corporal” se evaporă „ca o suflare de vânt”, cum remarcă Macbeth. Cât despre Banquo, acesta nu crede nici o clipă în realitatea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se adresează întrebarea din final și apelul la îndurare ce o însoțește? Unei fantome - duhului preotului mort? Unui înger? Din ce e făcut acest invizibil, care nu se poate arăta nimănui și care abia dacă poate fi perceput în zgomotele nedeslușite - ale unor pași, ale vântului - atât de asemănătoare cu fâlfâitul unor aripi, auzit de tânăra oarbă? Sunt aripile unor păsări de noapte sau ale unui heruvim? Universul s-a umplut de freamăte, de murmure abia sesizabile, ce par stranii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ceremonial. Făcând o paralelă între scris și sculptură și subliniind strânsa lor legătură, dramaturgul constată: Desprinse din limbaj cu dalta mea cea rece, cuvintele, blocuri netede, sunt și ele niște morminte. În cuvinte stă închisă, veșnică prizonieră, o nostalgie tulbure, nedeslușită, după faptele de odinioară ale oamenilor, fapte cărora morții însângerați de atunci ar ști să le dea un nume. Aici, pe hârtie, morții tac. Faptele s-au săvârșit altundeva și în alte vremuri, mitice, iar cuvintele ce le desemnează nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
teatrului lui Ibsen. Se profilează astfel, încă de la începutul secolului XX, un altfel de spectral, spectralul anonim, fără chip, fantoma fără corp și fără nume care va căpăta un vag contur, o vagă consistență doar în fluxul verbal continuu și nedeslușit al unei voci ce-și amintește de trecut, o voce și ea anonimă, și ea lipsită de repere spațiale și temporale: vocea beckettiană. Paralel cu spectralul care pune stăpânire pe teatrul lui Beckett (și a cărui întreagă măsură e dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
doar momente când îi simțeam prezența în preajmă, fără să o pot vedea. Uite și acum mă întreb, cine și când a adus cana cu apă aici pe măsuță? Mai devreme nu era nici urmă de cană...” Cu aceste întrebări nedeslușite, mă strecor în așternutul aspru - călugăresc. Ostenela de peste zi nu mă iartă și îndată cad într-un somn adânc, lipsit de vise... Dimineața... din prag îmi surâd aceiași ochi pe care i-am urmărit aseară când fata a intrat în
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
târziu, un dangăt de clopot plutind în valuri pe aripile vântului a pătruns în chilie, căutându-și parcă un loc unde să se odihnească. “Înseamnă că bătrânul e la utrenie” - gândeam eu, când în curtea chiliei am auzit - la început nedeslușit, apoi din ce în ce mai limpede - pași târșiți. Chipul călugărului, luminat într-un anume fel, s-a profilat pe spațiul ușii. Părea un proroc.. --Bună dimineața și să-ți fie de bine masa. --Așa să fie, sfințite părinte. Bogdaprosti. Călugărul a pășit în
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
-i decât o subretă care acută ceva: ridică un teanc de pe un scaun... Nu aici. Un alt teanc, masa de toaletă, sertarele șifonierului. Scoate la lumină câteva șemizete splendide și o pijama uluitoare, dar asta n-o satisface. Pleacă. Bombăneală nedeslușită În camera vecină. Începe acum să fie cald, ca În jocul de-a descoperirea obiectului ascuns. Aceasta este mama lui ALEC, DOAMNA CONNAGE - corpolentă, demnă, rujată ca o matroană și ruptă de oboseală. Buzele i se mișcă semnificativ În timp ce caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
imagineze pe flăcăul acela numai inimă, care coborâse din mijlocul de transport, dorind pătimaș să trăiască aventura vieții sale. Într-o noapte, În timp ce zăpușeala, nimicitoare și enervantă, năvălea prin ferestrele camerei, s-a chinuit mai multe ore cu o Încercare nedeslușită de a imortaliza emoția violentă a acelor clipe: Străzile de februarie, măturate noaptea de vânt, răsuflă pline de bălți pe jumătate intermitente, purtând pe trotuare irosite, În lumina ochilor, zăpadă umedă, Împroșcată cu luciu sub felinare, ca uleiul de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că oamenii încercau să-l „mutileze” nu pe daimonul furtunii, ci pe „însuși acela [pe] care-l socotesc zeul lor” (18). 6. Demonologie populară Ultimele versuri din recitativul infantil transcris și comentat mai sus par a fi bogate în semnificații nedeslușite încă până acum. Fără îndoială, nu este vorba de un simplu și gratuit joc de copii, chiar dacă aduc deocamdată ca argument numai marea răspândire a motivului pe teritoriul țării : Adu mamă druga S-o omor pe Murga Murga a fugit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ACALMIA SE SFÂRȘI CU UN GEST DRAMATIC. VICTIMA SE STRĂDUI SĂ SE RIDICE, APOI, TÂRÂNDU-ȘI PICIOARELE, ÎNCEPU SĂ SE PLIMBE ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO PRIN FAȚA FERESTREI MARI, PRIN CARE ACUM SE VEDEA LUMINA RĂSĂRITULUI. DIN CÂND ÎN CÂND MURMURA CEVA NEDESLUȘIT, DIN CARE MARIN NU REUȘEA SĂ ÎNȚELEAGĂ NIMIC. Generalul privea spectacolul cu atenție. Însoțitorul lui, un agent al Controlului, care evident nu prea era obișnuit cu violența, se aplecă spre el. \ N-aș fi crezut niciodată că un om ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ca o meduză. Iar din ele nu curgea apă, ci un lichid cleios care i se lipi de degete ca gelatina de pește. Cu toată fuga sa, fugă de copil gras, astmatic, și cu toate chemările sale, care trimiteau ecouri nedeslușite În depărtările cenușii, Întretăiate uneori de un sunet acut și strident, amintind de o strună ciupită, nu reușea să micșoreze distanța fixă dintre ei. Era plin de disperare și spaimă, părându-i-se că țeava nu se va mai termina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fusese a Siei pentru el, fără preciziune: tată, fiică, frate, soră, rudă, ce? Totuna! O legătură 278 279 prin trup, fără trup, indiferent pe ce cale. O legătură prin suflet, fără ca Lică să fi știut ce e sufletul. O legătură nedeslușită ce se rupea acum din unele rădăcini, cu o smulsoare care poate că. era durere. Ceva care ținea de el, așa într-un fel nu prea puternic dar care nu mai putea fi întors, nici să nu fi fost, nici
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]