457 matches
-
cu nod și elastic, a mănușilor de culoarea smântânii, m-am crezut În fața unui pedagog din noianul pe care ni l-a pus la dispoziție Sarmiento, profetul genial, de la care e absurd să cerem pedestrele virtuți ale prevederii. Dar plăcerea negrăită cu care a ascultat o cunună de triolets pe care-i dăltuisem din fuga condeiului În trenul-landou care unește moderna fabrică de zahăr din Jaramí cu ciclopica statuie dăltuită de Fioravanti În onoarea drapelului național mi-a dovedit că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu se lasă Înșelat de aparențe. Pumita, cu neastâmpărul său de efeb, cu grația sa oarecum neglijentă, era, Înainte de toate, fundalul: Îi revenea misiunea de a reliefa splendoarea opulentă a soției mele. Pumita a murit; În amintire, misiunea Îi e negrăit de patetică. O glumă proastă a marelui teatru de păpuși: În seara de 23 iunie râdea și se bălăcea după cină la căldura verbozității mele; pe 24, zăcea otrăvită În iatacul său. Destinul, care nu-i domn, a făcut ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
șterse și sweater Racing strălucitor - a dat buzna buimac În celula 273. Îl stânjenea un blid uriaș, Învelit Într-un ștergar imaculat. — Mizilicuri de băgat la raft, a strigat. Cât ați clipi din ochi, vă veți și linge pe degete, negrăit de desfătătorule Parodi. Lapte și miere! Empanadas prăjite În ulei la foc mic de două mâini bronzate; blidul În care lenevesc se mândrește cu armele și deviza Prințesei Hic jacet!. Un baston de malaca l-a potolit. Îl flutura În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Shu T’ung și sunt, chiar dacă toți mă iau peste picior, atașat cultural la Ambasada Chinei, o peșteră de mai mare râsul și Întru totul nesănătoasă. Am spart de-acum, cu istoria mea ca nuca-n perete, cele două urechi negrăit de fine ale doctorului Montenegro. Acest Phoenix al investigației detective nu dă greș, la fel ca broasca-țestoasă, dar e maiestuos și mocăit ca un observator astronomic tăinuit de mai mare dragul În nisipurile deșertului sterp. Se zice - și pe bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
european care ține la Îndemână porțelanurile hărăzite ceremoniei ceaiului, poate ajunge să o știe ca pe propriul său buzunar. S-au scurs nouăsprezece ani de când o Întâmplare odioasă a șubrezit temeliile lumii, iar unele ecouri ale ei au ajuns până În negrăit de uimitul nostru oraș. Limba mea, care pare mai curând făcută din cărămidă, a mai pomenit de furtul talismanului Zeiței. În inima Yunnanului e un lac de taină; În miezul lui, o insulă; În buricul insulei, un sanctuar; În sanctuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața lor răsărise, ca din basmul celor 1001 de nopți, Peștera Liliecilor. Spaimele întunericului I ntrarea în adîncul peșterii nu prea avu darul să încînte pe nimeni. Dacă pînă acolo totul păruse negrăit de frumos, acum lucrurile căpătară o înfățișare nu prea dorită. Toți se așteptau să găsească un fel de poartă largă, care să-și poată onora rostul din legenda povestită de Ilinca, acela de a fi primit, în adîncul muntelui, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
foarte frumos om de zăpadă, cum nu mai reușise niciodată altul și chiar avusese convingerea că nimic nu poate fi mai frumos ca acel om de zăpadă. Cum locul unde-l ridicase era foarte aproape de casa învățătoarei, la care ținea negrăit de mult, se duse s-o cheme ca să i-l arate. Învățătoarea însă îi spuse că n-are timp atunci, deoarece trebuie să urce în pod niște cîrnați la afumat, dar că o să-l vadă ea altădată. Bărzăunul se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
deschis spre Paradis, chipul ei e intact. Doar trupul zace frânt între pietre, când Musa năvălește în iatac și o găsește, zâmbitoare, cu plete de-acum ruginii, cu perle multe cuibărite în smârcuri de sânge, de carne deșirată, de piele negrăit de albă. Într-un sms s-a întâmplat. Mișelește, ar fi spus Alex. David îl vede, câteodată, pe stradă. I se pare că-l vede. Se întoarce după câte un chip ascuns în gulerul hainei. Aceiași umeri, același mers. Dar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
previne că Păcală și ai săi nu e o carte facilă pentru delectarea copiilor și a celor amatori de povești, ci o carte ce se adresează celor tineri și maturi, dornici să cunoască mai bine tezaurul de înțelepciune populară și negrăite frumuseți ale limbii, deci scopul urmărit e foarte clar exprimat. Forma sub care autorul ne prezintă întreg materialul ce constituie substanța acestui volum este aceea a unor crâmpeie de dialog magistral stăpânit ca mijloc de comunicare cu cititorii. Omul de
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
viață în steiuri El va deschide Și veți cunoaște-ntr-însul extazul infinit. Iar cetele, stufoase de tirse și nebride, Vă vor purta pe-ntinse nisipuri și dumbrăvi Veți colinda prundișuri fierbinți, veți trece ape Și munți pentru-a vă pierde în negrăite slăvi... V-o spun: Dăruitorul Beției e aproape! Dar ascultați cum crește ascuns sub orizon Tumultul surd de glasuri mereu mai tunătoare, Se clatină în tremur al înălțimii tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sânul adâncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și-a culorii bogată-amalgamare: Când repezi, când sticloase, și umede și rare, În orbul mării limpezi - tezaur negrăit - Răsfrângeri fără număr, pe rând au oglindit Multipla aparență și vecinica schimbare. Dar mai apoi Crotona, cu zidul dorian, M-au despărțit de-a pururi de glaucul noian... O, Iön... Duhul Spartei încruntă strâmta zare; Și sus, prin golul nopții
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-n opoziție continuă ai pus la copt acoperind prăpăstiile, o vânătă și-un ardei gogonat, rătăciți împreună în spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realitățile fecunde și mai ales stelele întunecate de vești negrăite. În magazinul de șmecherii ai împroșcat din trompetă alergând amorțirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale. Ai reprogramat cronometrul și am clacat
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
în care comandantul de unitate i-a legat la gât cravata de pionier. Și tot acea fetiță, trei ani mai târziu, era la fel de mândră că este printre primii copii care poartă cravata roșie cu tricolor. Între cele două momente de negrăită plăcere a recunoașterii sociale s-au strecurat schimbări de fond. Murise Dej în martie 1965. N-am știut cum să reacționez. Nu-mi venea deloc să plâng după el cum făcusem la moartea bunicului, cu puțin în urmă. Părinții nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
e cu indiferent de sex, deh, patriarhatul e fascinant!). Sau, în orice caz, au arătat-o incomparabil mai bine decât Evropa. Și eu admir enorm cazul danez, dar Danemarca este o comunitate net mai omogenă. SUA se descurcă într-o negrăită diversitate. 20 noiembrie Scriu târziu. M-am întâlnit cu Krassimira Daskalova și Carmen Popescu. Foarte inteligente și plăcute (colecția Maria!), am făcut escapade de seară împreună, inclusiv alaltăieri, în vizita la Ivona H. și soțul ei, povestind despre anii ’70
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
oi veni ție tu să nu te sperii, să nu plângi pleoapa ta cea albă‐vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ ți strângi! tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐nfașă tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pe pruncii negrăiți mă‐nfașă tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă tot în alintare și în giulgi! TURNUL (fragment) ... Că dacă mi‐a murit mama Toți morții dinaintea mea vor trebui Să se înduplece‐n tăcere și înapoia mea. Nimic nu‐i cere să nu‐nvie vocea morților, și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ritualică este efectuată de mișcările din natură alunecarea lunii pe cer și bătaia frunzelor codrului, mișcări continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cuvintelor datorită contaminării lor sensice și fonemice "divina transpoziție", a tentat să ajungă la "tenebrele absolute" înțelese ca "Neant", încredințează muzicii identitatea acestui Gol; dar "Neant", care însemnează extincție inițiind spre "contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu se decolòră Din alăuta-i scânteind Cândva cu flaut sau mandoră, E Sfânta pală răsfoind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al creației principiul feminin, mistere care se interferează în acea evoluție fenomenologică în trei momente viață, moarte, renaștere. Inaudibilă fizic, muzica rămâne unica realitate, umplând atât spațiul lăuntric, cât și pe cel exterior și confundând totul în aceeași vibrație a negrăitului. Starea inefabilă generată de cânt, în forma ei cea mai înaltă, mai pură, mai "creatoare" este o stingere inițiatică purificatoare ducând spre înviere într-o bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cristal care, sunând, s-a spart cu sunetu-odat'. Fii și cunoaște și a neființei stare, infinit întemeind lăuntrica-ți vibrare, deplin s-o desăvârșești în această unică oară. Printre uzatele, ca și printre mutele, fără de nume, rezerve ale deplinei naturi, negrăitele sume extatic să te numeri și numărul fă-l ca să piară. Cum să evităm stingerea definitivă și să intrăm în circuitul eternității ? Trebuie, afirmă Rilke "să murim neîncetat în Euridice": să intrăm în ciclicitatea perenității proprie muzicii: sunet, apunerea sunetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să se îndoiască de faptul că moartea este cealaltă parte, infinit mai vastă a vieții, așa cum celebra în Elegii. Este ca și cum Natura se răzvrătea împotriva ei însăși, a propriei neizbutiri, singura salvare a sa și a poetului fiind poezia, transa negrăitului ca uitare de sine. Unde sfârșește în actul creator pasivitatea impusă de dicteu, și unde începe activitatea volițională, controlată ? Referindu-ne la poezie, există exprimări, versuri, sau chiar strofe dictate sub formă definitivă, orice modificare le-ar altera primigenitatea inalterabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un spațiu de locuit lăuntric și o mișcare temporală muzicală care devine prezent etern (Platon), iar pe de altă parte, are loc deschiderea infinitului psihic către orice spațiu imaginabil: fizic și metafizic; spațiul mitului, al morții și al visului; al negrăitului și al transposibilului: Eminescu este marele vizionar spațial al poeziei universale, conferind spiritului cel mai larg orizont de respirație, de zbor. "Întregul complex de armonizări relevate mai sus transformă poemele eminesciene in veritabile exersări ale armoniei cosmice, de o desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
m-ai făcut nemărginit, aceasta este bucuria ta. Acest caliciu fragil neîncetat îl golești și neîncetat îl umpli din nou cu viață proaspătă. ... La atingerea nepieritoare a mâinilor tale inima mea își depășește cuprinsul și se dăruiește în revărsări de negrăit. Nenumăratele daruri, cum le-aș putea cuprinde în micile mele mâini ? Dar evuri și evuri trec încă și tu te reverși necontenit, și mereu mai rămâne loc pentru a fi umplut. Amprenta reînnoirii poetice universale dăinuie perenă în lucruri: Inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și universului: Că ești sărac și singur, prin beznă că ți-e mersul, Nu fi mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n cartea mea". Neliniștile sale religioase și sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mări, mai sus de cer, Și dincolo de soare, mai sus și de eter Și de hotaru-albastru al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]