809 matches
-
vin să îi spună cele mai noi glume fără perdea. Ea poate că nu apreciază comentariile pasagere cu privire la îmbrăcămintea, figura, machiajul ei („Linda, ai ochi de curtezană!”) sau la alte atribute personale. Pe scurt, Linda nu este atât nervoasă cât nelămurită. „Veneam la muncă într-o stare mentală neutră - întrucât era vorba numai de o slujbă, încercam să mă achit cât mai bine de îndatoriri pentru ca apoi să mă reîntorc la viața mea. Însă acum vin terorizată de glumele, comentariile și
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
în secunde chiar dacă reprezintă durata unei zile întregi“1. De fapt, întrebarea e simplă, mai spune el: unde se duce timpul, când avem nevoie de-atât de puțin pentru a retrăi ce ne rămâne din el? Locurile unde din motive nelămurite m-am simțit stingherită în fața unor obiecte se reîntorc tot mereu. Obiectele se repetă și mă găsesc oriunde-aș fi. Alexandru Vona vorbește despre „o prezență insistentă a obiectelor“2 al cărei rost îi rămâne necunoscut. Fără rost pălăriile stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
școala ne avertizase ca elevii să nu poarte costume, preferând să vină ca „ei înșiși“. Școala aprobase inițial costume „potrivite“ ocaziei, descurajând orice temă necuvenită (nimic „violent“ sau „înfricoșător“ sau „cu armament“), dar așa cum era de așteptat, copiii, cu toții puțin nelămuriți, au început să vocifereze, astfel încât costumele au fost interzise (părinții obosiți au pledat pentru un compromis: „doar un pic înfricoșător?“ - care a fost respins). Asta l-a dezamăgit profund pe Robby, așa că în timp ce Jayne verifica paharele care fuseseră în spălătorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de aici mi s-a tras și porecla, de mică, până la liceu, Mamițica. (râde) Împărțeam totul cu prietenii, rari și buni, pe care i-am avut. Nopțile mi le furam, citind cu un nesaț și un instinct al timpului: ceva nelămurit mă presa necontenit, parcă știam că vor veni ani grei, când timpul lecturii ne e măsurat, iar cultura temeinică nu se face decât la vârstele fragede. A.B.Cred că și astăzi vi s-ar putea spune "Mamițica"! Dar studenta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
se decolorează. Orice creator autentic, indiferent de domeniu, se simte vizitat de un daimon bun (în latină genius); la cei din vechime, grecescul enthousiasmos era un mod de jubilație pură, entheos presupune euforie, transsubstanțiere prezidată de zei. Pulsiuni diverse, inițial nelămurite, o premergătoare punerii în operă, acționează dureros de dulce, exercitând presiuni varii insumabile în ideea de iluminare; mai exact, iluminarea e descoperire, o breșă spontană în mister, ascensiune în marginea sublimului. Există vădit o stare de pre-poezie, o alta de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Carlos, la o reuniune internațională.” „Pe ce temă?” „Dezbat destinul cultural al Europei de mâine.“ „Și noi ce facem de circa 40 de zile? Nu tot despre asta am perorat până la sațietate, chiar la Madrid?!” „Au rămas, probabil, niște lucruri nelămurite după plecarea voastră!”, râde Danuta, dar replica ei nu mă înveselește. Mi-e sufletul greu... Dimineața, coborâm cu boccelele la parter și, cum mai avem o jumătate de oră până să urcăm în autocar, mai fac un tur al împrejurimilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu zi, mi se pare totul minuscul, inconsistent, fragil și mereu pe punctul de a se destrăma, și atunci poate că îmi găsesc singurul rea zem în vis... Și în scris. Deschid ochii. Stau nemișcată, de parcă aș aștepta ceva. Ceva nelămurit, dar deosebit de important. îmi dau seama brusc: deocamdată stau pe loc și nu pot face nimic pentru că înlăuntrul meu tot aștept să se întâmple ceva și pur și simplu tot ce pot face e să aștept acest ceva. Ceva absolut
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
când era tânără a dispărut, copilul cu păr negru și ochi cenușii a dispărut, iar marea nici pomeneală să fie agitată. Stă în fața lui, etalându-și nepăsătoare goliciunea, fremătând alb, cu valuri mici și înfipte. Deodată, Eduard zărește o mișcare nelămurită în valuri, departe, și tresare. Să fie adevărat ce vede? Oare chiar înoată cineva în mare pe vremea asta? Se uită concentrat spre mare. Da, e cineva care înoată. Acum zărește ceva mai bine niște brațe subțiri care se luptă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
le putuse face vreodată. Dar de ce-ar fi fost rău? - Ei, întotdeauna am fost puternic, dar poate că n-am arătat de ce sunt în stare. Au mai stat un timp și au tot pus întrebări despre vampir, mai mult nelămuriți de înfățișarea lui, mai ales de capul de vițel, din câte alte animale fioroase ar fi putut să fie. Îi părea rău că nu-i venise altceva, nici el nu știe de ce alesese un astfel de detaliu, pe cât de neplauzibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ancuța, care stătea lipită de scaun ca un baston și care începuse să spună pe cine căutați, doamnă, apoi deschisese ușa biroului lui Andrei și, dintr-o săritură, Zogru fusese la gâtul lui. Femeia-vehicul stătea încă în ușă, ea însăși nelămurită, își amintea vag că vrusese să intre aici, să-l vadă pe Andrei Ionescu, dar nu mai știa de ce. - Puteți să vă întoarceți la taxiul dumneavoastră, doamnă, îi spusese Zogru, prin vocea lui Andrei Ionescu, așteaptă omul și i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
reflex, unul câte unul, cu mâinile Ancuței. Andrei o privea uluit din pragul biroului. Se gândea că își face pase magnetice ori că, pur și simplu, face pe nebuna pentru că se știe privită. Discutaseră imediat după ședință, fiecare dintre ei nelămurit - Dacă-ți spun că nu știu ce m-a apucat, ai să zici că mă scuz, spunea Ancuța, lăcrimând. Dar puteai să spui înainte, n-aș fi fost eu omul care să înțeleg? Am avut încredere în tine...! În sfârșit, au vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
metafizică. Era ceva de rău, simțea el. Dar în rest, nu se dumirea despre ce ar fi vorba în mod concret. Nu că ar fi avut vreo presimțire sau ceva de genul ăsta, ci mai mult un fel de apăsare nelămurită. Noroc că se apucă de muncă și fu distras de la această stare de spirit, ca să o numim așa. Muncea cu multă atenție și aplicație, iar mintea lui, astfel eliberată, hălăduia pe cine știe ce coclauri. În drum spre biserică, chiar pe lângă hotelul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
zăcămintele din Marea Neagră a politicii românești, în caz că marele cârmaci se va decide într-o bună zi să arunce PSD peste bord. Patriciu știe că poate pluti, ca duhul apelor, peste partide și guverne și fără Tăriceanu. Ceva tot rămâne însă nelămurit. Cu cine e mai rău să guvernezi: cu PSD sau cu tandemul lui Patriciu? Normalitatea lui Patriciu Petrolul naște și teorii despre stat, nu doar războaie. Omul de afaceri Dinu Patriciu susține de vreo doi ani teoria unui tip de
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
interesant. Îi ridică barba ca să vadă și ei. Cu toții se aplecară peste cadavru și își concentrară atenția asupra urmei adânci lăsate de funie pe gâtul mortului, apoi se ridicară, pentru aer și pentru a-l fixa pe doctor cu fețe nelămurite. ă Un moment. Așa o să vedeți mai clar. Luă o lamă din cufăr și rase barba într-un loc. ă Tot nu văd nimic, spuse Liputin nerăbdător. ă Păi, tocmai asta e, excelența voastră, spuse Porfiri. Nu-i așa? adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dădu din cap din nou. ă și? ă și ce? ă Vezi bine că încerc să stabilesc de ce te-ai întors să spionezi casa. Trucul pe care l-ai menționat. Poți să îmi spui mai multe despre el? Băiatul părea nelămurit. ă Păi, el a venit la hotel. ă Cine a venit? ă Piticul. ă Am înțeles. Mesajul pe care l-ai transmis era deci o invitație? și ce s-a întâmplat când el a venit la hotel. ă A intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
val mișcător, ca o infuzie de liniște binefăcătoare, ce îi cuprindea tot corpul pornind de la degetele care atingeau oțelul rece al șinei. Era o liniște copleșitoare care lăsa în urmă un fel de împăcare cu tot și toate, un sentiment nelămurit, dar tonic de bunătate, încât îi venea să plângă. Încercă, la luciul potolit al stelelor, să deslușească până departe liniile drepte, paralele, care luceau stins, tainic, nevinovat... Îl duru ochii de sforțare și renunță. Se întinse apoi în iarba înaltă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ridica solemnă în stânga lor ca un zid de care s-ar fi reflectat orice cuvânt spus cu voce mai tare. Simțea că în adâncul ființei lui de 15 ani, stătea ascunsă ca un iepure în hățiș, frica, o frică încă nelămurită dar rotundă și seacă, așteptând doar un foșnet trecut printre crengile pădurii nemișcate, ca să înflorească, să se umfle ca apele primăverii, năvălind în ochi, desțelenind vecinătățile adormite ale strigătului. Niță îl apucă de un nasture și-și apropie fața de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Trebuia să fi știut dinainte că era acolo, altfel unii nu ar fi bănuit nimic. Totuși bătrânii spuneau că prezența unui sat se simte chiar dacă nu se aude glas de om, câine, sau cocoș, îi simți prezența prin ceva tainic, nelămurit și aproape nepământean. Este ca o respirație proprie a satului și asta se presupune a fi tot din cauza oamenilor care viețuiesc în satul acela, oameni care trimit impulsuri tainice spre alte ființe asemenea lor, impulsuri la care știința nu a
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
respirație proprie a satului și asta se presupune a fi tot din cauza oamenilor care viețuiesc în satul acela, oameni care trimit impulsuri tainice spre alte ființe asemenea lor, impulsuri la care știința nu a reușit să dezlege misterul. Teama ceea nelămurită se mai destrămă după un timp, cu toate că pădurea seculară devenise parcă mai neagră, mai amenințătoare fiindcă în dreapta lor se înălța și un mic deal. Mergeau doar la lumina săracă a stelelor pe drumul acela nisipos, plin de făgașe destul de adânci
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vedea petrecându-și douăsprezece ore din viață la birou pentru că pur și simplu nu-și putea imagina ceva care să-i capteze interesul atât de mult timp - cu toată promisiunea unui sac de bani de dimensiuni necunoscute într-un viitor nelămurit. Studiind ofertele de muncă, își dădea seama că nu prea știa să facă nimic folositor. Era admirabil să știi să calculezi mental rădăcina pătrată a lui 1,864, dar oamenii foloseau calculatoare pentru genul ăsta de probleme. În Galway, faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de ridicolă era. Aidan o părăsise pentru Nieve. Făcuse o alegere și fusese alegerea potrivită. Evident că ținea la ea. Doar avea să se însoare cu ea. Asta însemna că o iubește. În cazul ăsta, ea, Darcey, era singura încă nelămurită asupra sentimentelor ei. Iar această nelămurire se arătase de când auzise de nuntă, odată cu răscolirea unor amintiri de mult îngropate și cu senzația că trecutul devenea din nou important. Trecutul rămânea în trecut. Se desprinsese de el. Sigur că, pe parcurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mie credința lui, că în biserică nu cu mintea trebuie să încerci sufletele oamenilor, ci cu propriul tău suflet, încărcat de iubirea către Domnul, și tac, deodată am impresia că am spus deja prea multe lucruri despre mine, cu sentimental nelămurit că nu mai știu unde mă aflu, ca și cum, o rândunică se zbate să caute un loc știut pentru a trece dincolo de bolta de viță-de-vie sau, pur și simplu, își caută puiul pierdut, îndrăzneț să zboare, ratând și găsit de pisica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să pleci să mă lași singur, ea a înțeles și de atunci nu ne-am mai văzut, eu tot n-am terminat de pictat biserica, mâine am să mă întorc la ea și ce-am să-i spun?! Peste tulburarea nelămurită a lui Theo năvălesc în cameră cei doi copii ai Corinei, Irina cu părul inelat și Vladimir, cel cu părul la fel de lung ca al surorii sale, e o diferență doar de un an între ei, Irina e cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
din ce s-a întâmplat, tu îți amintești? se-ntoarce spre mine cu ochii ei verzi-albaștri, albaștri-verzi de pariziancă, o sută treizeci, mai sunt câteva trepte, americanii au ajuns deja, o sută treizeci și trei, și-n zâmbetul ei citesc, oare?! aceeași nelămurită senzație că ne leagă ceva indefinibil, o sută treizeci și cinci, o sută treizeci și șase, dorința ei de a sări de la al cinsprezecelea etaj?! Degetele delicate răsfirate printre bumbii de metal ai blugilor mei?! O sută patruzeci, o sută patruzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
oprită pe pieptul meu, o deschid cu un pocnet sec și mă reașez lângă Andrea, N-aș mai pleca de aici, îi mărturisesc cu ochii înconjurând Piazza di Espagna, Și de ce nu rămâi? întrebarea firească a lui Andrea, E ceva nelămurit în mine, încerc să-i explic, ca și cum aș fi împărțit între două dorinți la fel de puternice, una dintre ele ar vrea să rămân aici, să iau totul de la capăt și cealaltă îmi cere să mă întorc, să mă întorc la Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]