982 matches
-
participiul masculin ƒΦϑ06ϑ∀. Bousset vede capitolul 13 în raport de dependență față de Mt. 24, iar Mt. 24,15 în dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist (în realitate, se vorbește pur și simplu de „omul nelegiuirii”, ® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η, după cum vom vedea mai departe). Prin urmare, participiul masculin ar constitui o referire la Anticrist. Nu este vorba însă decât de simple speculații derivate din teoria tradiției ezoterice orale, în sprijinul cărora nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ϑγΗ ϑ± 802γ∴ 88 γ⇔∗≅6ΖΦ∀<ϑγΗ ϑ± ∗46∴. 3Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci [ziua Domnului nu va sosi] până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, 4potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare [cf. Dn. 11,36], așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu [cf. Iez. 28,2], dându‑se pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2), ci va fi anunțată prin semne speciale, instaurarea sa reprezentând ultimul act al unei drame care se va consuma în preajma sfârșitului lumii. Semnele premergătoare sunt, în principal, două: apostazia, lepădarea de credință a celor mai mulți dintre creștini, și apariția „omului nelegiuirii” (® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η), a „fiului pierzării” (® Λ⊇∈Η ϑ↑Η ΒΤ8γ∴∀Η). Cele două expresii (ebraisme) desemnează un personaj a cărui identitate este foarte greu de stabilit. Poate că aceasta era și intenția autorului. Portretul personajului este realizat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
depășită fără urmări grave. Termenul ΦΞ∃∀Φ:∀ trebuie înțeles ca „tot ce poate fi venerat (ΦΞ∃∀Φ2∀4), inclusiv tradițiile familiei, ale statului etc., care, în mentalitatea celor din vechime, se aflau sub protecția zeilor și făceau obiectul venerării”. „Omul nelegiuirii” se va așeza în templu și se va autoproclama Dumnezeu. Autorul epistolei oferă astfel o primă explicație, ingenioasă și plauzibilă, referitoare la întârzierea parusiei: înaintea Mântuitorului trebuie să vină „omul nelegiuirii”, „fiul pierzării”. Atunci însă, care ar fi motivele pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aflau sub protecția zeilor și făceau obiectul venerării”. „Omul nelegiuirii” se va așeza în templu și se va autoproclama Dumnezeu. Autorul epistolei oferă astfel o primă explicație, ingenioasă și plauzibilă, referitoare la întârzierea parusiei: înaintea Mântuitorului trebuie să vină „omul nelegiuirii”, „fiul pierzării”. Atunci însă, care ar fi motivele pentru care acesta din urmă întârzie să apară? Încercând să rezolve noua dificultate, Pseudo‑Pavel inventează un alt personaj, jumătate masculin, jumătate neutru, al cărui prim rol este de a „a reține
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau despre cine este vorba. De fapt, așa cum arată și Peerbolte, este vorba de o eschivare de tipul propagandei sau ideologiei teologice, menită să confere o garanție aparentă anumitor afirmații cu caracter disuasiv. Personajul înfățișat de 2Tes. este caracterizat de „nelegiuire”, înțeleasă ca „impietate”, „răutate”, mândrie - din faptul că se consideră pe sine Dumnezeu și se proclamă ca atare în fața întregii lumi - și violență. El lucrează „prin puterea lui Satan” (neconfundându‑se însă cu acesta) și îi amăgește pe necredincioși prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aici va primi martiriul - două atitudini reflectând două concepții radical opuse! Tema martiriului, omniprezentă în cele două Apologii, se regăsește de asemenea în DT. În capitolul 110, 11 ea apare alături de tema parusiei triumfale. Adversarul eshatologic este numit aici „omul nelegiuirii” și „fiul pierzării”, o nouă trimitere la 2Tes. 2,3. Tensiunea fragmentului reflectă o situație de persecuție reală (110, 4): „Căci este un fapt cunoscut de toți că, atunci când suntem decapitați, răstigniți, aruncați înaintea fiarelor, în lanțuri, în foc și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dacă ați fost dați afară pentru că ați luptat, atunci voi ați suferit acestea pe bună dreptate, după cum, de altfel, toate Scripturile stau mărturie. Noi însă fără să facem ceva de felul acesta [...]”* (110). În această epopee a suferinței, „blasfemiatorul”, „omul nelegiuirii” sau „al lepădării de credință” nu joacă nici un rol; el este pur și simplu invocat, fără ca vina sau acțiunile care i se impută să fie precizate. De aici, putem deduce că figura lui este absolut reprezentativă. Personajul a devenit un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
etc. Tema „adversarului eshatologic” nu se bucură de un tratament special în Dialogul cu Trifon. Apologetul, așa cum am văzut, atinge în treacăt această temă, insistând însă asupra iminenței celei de‑a doua parusii și, implicit, asupra acțiunii concrete a „omului nelegiuirii” în prezent. În schimb, alte două teme - pe care ceva mai târziu Irineu le va încorpora în mitul Anticristului - revin în toate cele trei scrieri păstrate: tema demonilor stăpâni ai istoriei și tema ereticilor, ca instrumente ale forțelor demonice. Demonologia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
17,6 13,16‑18 17,1; 2-14; 17-18 17,2 17,8; 19,20 20,2‑3 12,10; 17,14; 20,4 20,8 Tabelul 3 Motive anticristologice prezente în 2 Tesaloniceni 2,3‑12 Motive Apostazia Omul nelegiuirii Fiul pierzării Mândria Uzurparea Ocuparea templului Katechonul Taina fărădelegii Unealta lui Satan Semnele și minunile Înșelăciunea și amăgirea Puterea rătăcirii Judecata celor necredincioși Parusia lui Cristos și nimicirea Celui nelegiuit Versete 3 3; 8 3 4 4 4 6; 7
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în înălțime, deasupra oricărei puteri. Astfel, își îngăduie orice, în mod liber și fără cea mai mică teamă” (I, 13, 6). Faima proastă a creștinilor în fața păgânilor se datorează ereticilor, așa‑zișilor „desăvârșiți”, care „afirmă că pot făptui liber toate nelegiuirile, toate sacrilegiile” (I, 25, 4). „Acești oameni”, este vorba de secta lui Carpocrat, au fost trimiși de Satan să calomnieze în fața păgânilor numele cinstit al Bisericii, ca oamenii să audă vorbindu‑se despre ei în multe feluri și să‑și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a nelegiuirii - ei au trădat succesiv Legea, Profeții, Evangheliile și Apostolii (58, 2) - care va culmina cu recunoașterea lui Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba de metafora Bisericii‑navă „zguduită de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
își îndeamnă frații să se supună puterii stăpânitoare, „el nu ne cere să ne lepădăm credința noastră și nici de poruncile noastre pentru a asculta poruncile oamenilor, ci dimpotrivă, [ne îndeamnă] ca, din respect față de putere, să nu săvârșim nici o nelegiuire, ca să nu fim pedepsiți ca răufăcători. Iată de ce, adaugă el: călăul e slujitorul lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârșesc răul [...]. Așadar, Apostolul ne recomandă să ducem o viață sfântă și credincioasă în această lume și să avem înaintea ochilor primejdia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se teamă de Dumnezeu, știind că și ei au un Stăpân în ceruri. Antiochos al IV‑lea Epiphanes, al doilea exemplu ales de Hipolit, s‑a impus curând ca modelul prin excelență al tiranului eshatologic. Ca dreaptă răsplată pentru toate nelegiuirile sale, el a suferit o moarte îngrozitoare: „El a fost lovit de biciul lui Dumnezeu, atât de tare, încât nu‑și mai putea suferi propria duhoare. În viață fiind, din ochii nelegiuitului ieșeau viermi foșgăitori. În zadar a înălțat spre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capăt persecuțiilor. Venirea Anticristului Sfârșitul lumii va fi precedat de venirea obligatorie a lui Anticrist. Acesta beneficiază de o descriere convențională, în limitele „tradiției” reprezentate de textele noutestamentare deja consacrate și de scenariul de la Irineu: „Atunci când pe pământ va fi nelegiuirea nelegiuirii și când fiara de fier care trăiește acum se va împărți în zece coarne, atunci când vor avea loc revoluții și neînțelegeri, întrucât fiecare va trage puterea de partea lui, atunci va veni asupra lor sfârșitul” (IV 6, 4). Nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
persecuțiilor. Venirea Anticristului Sfârșitul lumii va fi precedat de venirea obligatorie a lui Anticrist. Acesta beneficiază de o descriere convențională, în limitele „tradiției” reprezentate de textele noutestamentare deja consacrate și de scenariul de la Irineu: „Atunci când pe pământ va fi nelegiuirea nelegiuirii și când fiara de fier care trăiește acum se va împărți în zece coarne, atunci când vor avea loc revoluții și neînțelegeri, întrucât fiecare va trage puterea de partea lui, atunci va veni asupra lor sfârșitul” (IV 6, 4). Nimic nou
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
această doctrină care dă dovadă de absurditate și impietate (6, 42): Aceștia au născocit un adversar al lui Dumnezeu, pe care îl numesc diavol, iar în ebraică Satan. Fără nici o îndoială, este o greșeală datorată în întregime muritorilor și o nelegiuire să spui că Dumnezeul cel mare, în dorința sa de a face bine oamenilor, întâlnește o ființă care i se opune și în fața căruia rămâne neputincios. Astfel fiind, Fiul lui Dumnezeu este învins de diavol; pedeapsa pe care o primește
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
malitia usque ad summum gradum creuit, va părea o „perioadă de aur” (tempora aurea). Bogăția și caracterul dramatic al textului, imposibil de rezumat și de redat cu fidelitate, ne obligă, încă o dată, să cităm: „Dreptatea va fi atât de rară, nelegiuirea, avariția, cupiditatea, pofta vor ajunge atât de mari, încât cei buni, dacă din întâmplare vor mai exista, vor ajunge pradă nebunilor și vor fi pretutindeni chinuiți de cei nelegiuiți. Numai cei răi vor propăși; oamenii de ispravă vor suferi ocări
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deopotrivă disperare și provocare. El va imita toate acțiunile adevăratului Cristos, în cele mai mici detalii. Considerăm că nucleul textului este reprezentat de un pasaj de o înaltă semnificație, în care mitul Anticristului primește un sens antidocetist: „Că diavolul, fiul nelegiuirii, se va arăta asemenea în toate Mântuitorului nostru, aceasta se vede din înfățișarea faptelor. Mântuitorul lumii, vrând să izbăvească neamul omenesc, s‑a născut din Fecioara și Preacurata Maria, a îmbrăcat haina trupului și a strivit la picioarele sale pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
șaizeci de zile, cei doi profeți și Ioan, purtând veșminte de sac, vor propovădui întregii lumi venirea Anticristului” (cf. Apoc. 11,5). Vor face semne și minuni, ca să rușineze pe oameni și să‑i întoarcă la pocăință, din pricina răutății și nelegiuirii lor. „Iar de va voi cineva să‑i vatăme, văpaie de foc va ieși din gura lor și va mistui pe vrăjmași. Putere au să închidă cerul, ca nici un strop de ploaie să nu ude zilele parusiei Anticristului, putere au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
blasfemii împotriva lui Cristos. Dar, pentru că desfășurarea exegezei ne‑a condus la tema zilelor domniei Vrăjmașului, se cuvine să vorbim mai întâi despre nașterea și despre tinerețea lui, să aducem discursul nostru la relatarea acestora. Am spus deja: diavolul, fiul nelegiuirii, se va arăta asemenea în toate Mântuitorului nostru, aceasta se vede din înfățișarea faptelor. Mântuitorul lumii, vrând să izbăvească neamul omenesc, s‑a născut din Fecioara și Preacurata Maria, a îmbrăcat haina trupului și a strivit la picioarele sale pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de aceasta, căci pot fi găsite multe nume care să se potrivească acestui număr -, că semnul înscris ar putea fi ARNOYME, căci de acum înainte, Dușmanul cel fără dreptate [lucrează] prin slugile sale, adică prin idolatri care vor sfătui această nelegiuire martirilor lui Cristos: „Leapădă pe Dumnezeul tău cel răstignit!” Aceasta va fi pecetea vremii Vrăjmașului binelui, având semnificația: „Mă lepăd de Creatorul cerului și al pământului. Tăgăduiesc botezul și cultul. Îți urmez și cred ție!”. Profeții Enoh și Ilie vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trup va fi locuit în toată plinătatea de Satan. Spre deosebire de Chiril, Ieronim furnizează anumite elemente biografice ale personajului său, legate de originea, destinul și moartea acestuia. Mai întâi, regele „a cărui gură grăia enormități” (ibidem) este, în opinia sa, „omul nelegiuirii, fiul pierzării care cutează să se așeze în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept Dumnezeu”, potrivit 2Tes. 2,3‑4. Apoi, „în Imperiul Roman, din pricina Anticristului, toate împărățiile vor fi distruse deopotrivă; nu va mai exista atunci nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o serie de întrebări legate de credința creștină, din care ultima se referea la un verset din 2Tes.: „Ce înseamnă cele spuse de apostol tesalonicenilor: «Până ce nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării etc.»?”. Răspunsul lui Ieronim este scurt și vizează etapele principale ale eshatologiei creștine, descrise chiar de Isus: înmulțirea falșilor profeți, urâciunea pustiirii, căderea Imperiului Roman, cea de‑a doua venire. Pentru a justifica acest scenariu, el invocă pasaje
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
enunță, citează sistematic principalele interpretări frecvente în epocă, dar se ferește să facă o alegere personală. 1) Prima problemă! Despre ce templu vorbește apostolul în pasajul următor: „Pentru că trebuie să vină mai întâi cel răzvrătit și să se arate omul nelegiuirii, fiul pierzării, care se înalță mai presus de tot ceea ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu”. Există două soluții care se bucură de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]