3,831 matches
-
numără printre primele lucrări în care sunt menționate bețișoarele. Perechea de bețișoare se ține corect în căușul palmei, între degetul mare și cel arătător. Unul dintre ele se sprijină pe prima încheietură a degetului inelar și trebuie să stea relativ nemișcat. Celălalt este mobil și se ține între arătător și degetul mijlociu. Pentru începători, primele încercări sunt dificile, neputându-și coordona bine mișcările degetelor sau lăsând prea moale bețișorul din căușul palmei, cel care ar trebui să stea oarecum nemișcat. Impresia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
relativ nemișcat. Celălalt este mobil și se ține între arătător și degetul mijlociu. Pentru începători, primele încercări sunt dificile, neputându-și coordona bine mișcările degetelor sau lăsând prea moale bețișorul din căușul palmei, cel care ar trebui să stea oarecum nemișcat. Impresia este, atunci, pentru bietul începător că bețișoarele o iau fiecare în altă direcție! Dar cu răbdare și exercițiu, ele pot fi "învinse"! Forța cu care degetele strâng bețișoarele depinde de felul bucății de mâncare pe care vrem să o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
îmi taie respirația. Răspândiți pe dealurile din jur, în haine de oraș sau în splendide costume naționale scoase din lada de-acasă, veniți cu rulota sau pe jos, unii lângă cortul în care dormiseră peste noapte, mii de oameni stau nemișcați și ascultă cuvintele preoților revărsate de difuzoare. Parcă sunt răzeșii lui Ștefan uitându-se să vadă ce vine din zare. Alții, bătrâni, femei muncite, copii sărmani, înghesuiți unii în ceilalți, sunt ținuți deoparte cu ajutorul unor garduri din țevi metalice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de ce l-o fi amestecat și pe Șchiopu Bărbosu în treaba asta, habar n-am, mai ales că omul era sensibil, îl văzusem cu ochii mei la Muzeul Național de Artă când ne duseseră cu clasa, printr-a cincea, privea nemișcat un peisaj cu căpițe, parcă-l amețise mirosul fânului și adormise în picioare ca un cal). Vorbesc (scriu) la timpul trecut nu pentru că înainte țineam cu Dinamo și acum n-aș mai ține, ei bine, țin!, ar fi și culmea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să se coboare și ceața la fel de bine cum s-ar putea să nu apară nicicând, un fel de plapumă nevăzută îi acoperă ca bolta unei peșteri, apoi se retrage ca și când nu ar fi fost scornită vreodată, totul redevine tundră și nemișcat ca la facerea lumii, numai că acum nu mai e nevoie de nici un cuvânt, e de ajuns să existe o mână, un braț, să se desfacă o palmă, iar degetul mare și cel arătător să-l înșface pe general, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
știe asta, hei, soldate Bob, unde te-ai ascuns până acuma?, nu mai e timp pentru introduceri, soldatul Bob își descarcă încărcătorul, tâf!, tâf!, tâf!, în țeasta indianului cu cuțit, pentru fratele meu Frenc, cretinule!, indianul în sfârșit moare, rămâne nemișcat în mijlocul tundrei, va fi răzbunat, apare marele Gioe Limonadă, pe cal, cu un lasou pe care tot pare să-l învârtă, de fapt, o bizarerie optică ți-ar putea spune că Gioe se mișcă cu tot cu calul, n-are a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
se spele pe față, cu pulovărul ei galben cu floricele pătat de un roșu violent (sânge? și dacă era vopsea, tempera, acuarelă?), „ieși, Mateiaș, ieși“, intrase, se pare, și celălalt Matei, cel de jos, în baie, o privea pe mama nemișcat, tremura? (dar cine a mai pomenit o stană de piatră care să tremure?), mama era foarte frumoasă, cea mai frumoasă mamă din lume, singura, mama se spăla pe față, mama trebuia să-și schimbe pulovărul, pe Matei l-a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
locuiau acolo, etajul patru se preschimbase într-un fel de pod mucegăit, nu înțelegeam de ce mai trebuie să ciocăn, știam că nu-mi va răspunde nimeni, am intrat în apartamentul 40, ochii mi s-au obișnuit greu cu lumina egală, nemișcată, coclită, altcineva, nevăzut, se afla acum aici, lucrurile noastre fuseseră înlocuite de chestii bizare, necunoscute, de șifoniere și carpete, de fructe de plastic și borcane cu murături, încercam să pricep, s-o chem pe mama, să facă o vrajă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
are bilet. Și deodată, În mod surprinzător, Johns spuse: — Bine-bine, e-n regulă! Și aplecîndu-se spre Rowe Îi șopti: Noroc, bătrîne! În aceeași clipă, trenul se urni, lăsînd În urmă un nor de fum, care Învălui automobilul, gara și silueta nemișcată a lui Johns, care nu Îndrăznea să-i facă un semn cu mîna. Acum, toate aceste primejdii trecuseră; rămînea doar aceea a unui proces pentru asasinat. Rowe ședea pe scaun, cu ochii spre fereastra prin care se vedea acum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aceeași stofă ca și croitorul. Ridicîndu-se supusă, porni șontîc-șontîc spre telefon; Înainte de-a ajunge, se poticni Între perete și masă, iar turbanul Îi căzu pe un ochi. — Alo! Cine-o acolo? Întrebă ea. Cei trei bărbați din Încăpere stăteau nemișcați, ținîndu-și răsuflarea. Deodată, doamna Bellairs păru să-și vină În fire, ca și cum și-ar fi dat seama de puterea ei, de faptul că era singura care putea să vorbească la telefon. — E doctorul Forester. Ce să-i spun? Întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe umărul ei. Draga mea... te iubesc atît de mult! Se condamna pe sine și o condamna și pe ea la o viață de minciuni, dar asta o știa numai el. — Și eu, spuse ea. Și eu... Rămaseră multă vreme nemișcați, În tăcere; erau la Începutul calvarului lor, ca doi exploratori care văd, În cele din urmă, de pe creștetul unui munte așternîndu-li-se la picioare imensa cîmpie plină de primejdii. Vor trebui să pășească toată viața cu băgare de seamă, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
violenței ritualizate în acea gestică a picioarelor ei, ca pirueta exagerată a unei fete cu dizabilități mentale pe care o văzusem odată jucând într-o piesă de Crăciun la un sanatoriu. Am strâns volanul cu ambele mâini, încercând să rămân nemișcat. Un tremur continuu îmi zguduia pieptul și aproape că mă împiedica să respir. Mâinile puternice ale unui polițist mă prinseră de umăr. Un al doilea polițist își așeză chipiul plat și țuguiat pe capota mașinii, lângă omul mort, și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Deseori, în timp ce făceam dragoste, îmi cerea s-o vizualizez întreținând relații sexuale cu o altă femeie - de obicei, cu secretara ei, Karen, o fată posomorâtă cu ruj de buze argintiu, care, cât ținea petrecerea de Crăciun de la birou, se uita nemișcată la soția mea ca un prepelicar în rut. Catherine mă întreba deseori cum s-ar putea lăsa sedusă de Karen. La scurt timp, a venit cu sugestia de-a vizita împreună un magazin universal, unde s-o roage pe Karen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din Shepperton, amintirea acestei extraordinare tăceri îmi era încă vie în minte. Pe Western Avenue, mașinile goneau și treceau dintr-un blocaj în altul. Deasupra, motoarele avioanelor care decolau de pe Aeroportul Londra îngreunau cerul. Ceea ce surprinsesem eu dintr-o lume nemișcată, mii de șoferi stând pasivi în mașini pe taluzurile autostrăzilor de-a lungul liniei orizontului, părea a fi o viziune unică a acestui peisaj mecanic, o invitație de a explora viaductele minților noastre. Prima mea nevoie era să pun capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
taurului. Camionul, după ce-l târâse în jur de cincizeci de metri, îl izbise de una dintre berlinele care veneau din sens opus. Violența neașteptată a coliziunii ridicase toată mulțimea în picioare, inclusiv pe mine și pe Helen. Numai Vaughan rămăsese nemișcat. În vreme ce șoferii năuciți coborau din mașinile lor și-l ajutau pe Seagrave să iasă din spatele volanului, Vaughan traversase repede arena, făcându-i semne energice lui Helen Remington. Am urmat-o dincolo de piste, însă Vaughan, conducând-o prin mulțimea de mecanici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
umană. În jurul lor, tromba de sticlă jivrată se îndepărtă definitiv. Cei aproximativ treizeci de vizitatori se uitau cu ochi mari la ecran, așteptând să se întâmple ceva. În timp ce îl priveam, imaginile noastre spectrale rămaseră silențioase în fundal, mâini și fețe nemișcate cât timp această coliziune era proiectată cu încetinitorul. Inversarea fantastică de roluri ne făcea să părem mai puțin reali decât manechinele din mașină. Am coborât privirea spre soția îmbrăcată în mătase a unui oficial din minister care stătea lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vederii după smalțul lui lichid două stewardese și-un steward. Când m-am întors, am văzut că Vaughan ținea în mâna făcută căuș sânul drept al soției mele. Am înaintat încet în tunelul gol, concentrându-mă asupra comenzilor. De pe rolurile nemișcate din fața mea curgeau ultimele șiroaie de lichid. Am coborât geamul și m-am căutat în buzunare după monede. Meridianul rotofei al sânului lui Catherine stătea adăpostit în mâna lui Vaughan, cu sfârcul umflat între degetele sale, pregătit parcă să hrănească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de pe retina mea amestecau fără veste anotimpurile. Într-o dimineață, când Catherine mă lăsase singur pentru a merge la ultimele ei lecții de zbor, i-am văzut avionul deasupra autostrăzii, o libelulă de sticlă purtată de soare. Părea să atârne nemișcat deasupra capului meu, cu elicea rotindu-se încet ca aceea a unui avion de jucărie. Lumina îi curgea din aripi într-o fântână arteziană inepuizabilă. Sub ea, mașinile care planau de-a lungul autostrăzii descriau pe întinderea peisajului toate traiectoriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
firește, sau în pat. Poți să stai și cu capul în jos, în poziție yoga. Cu cartea întoarsă, bineînțeles. Sigur nu există o poziție ideală pentru citit? Cândva se citea în picioare, în fața unui pupitru. Oamenii erau obișnuiți să stea nemișcați, în picioare. Așa se odihneau când erau obosiți de călărit. Nimănui nu i-a dat prin cap să citească în șa: totuși, acum, ideea de a citi călare, cu cartea pe coama calului, ori atârnată de urechile calului cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vrea să recunoască de când a murit Faustino. Noaptea, casele din Oquedal se lipesc de pământ, simțind parcă apăsarea greutății lunii joase, învăluită în aburi nesănătoși. — Ce e cântecul pe care-l cânta despre tatăl meu, Anacleta? o întreb pe femeie, nemișcată în fața ușii, ca o statuie într-o firidă, în biserică. E vorba de un mort, de o groapă... Anacleta apucă lanterna. Traversăm împreună câmpurile de porumb. Pe câmpul ăsta tatăl tău și Faustino Higueras s-au certat - explică Anacleta - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
S-au bătut așa până în zori, iar pe pământul din jurul gropii dispăruse praful, atât era de îmbibat de sânge. Toți indienii din Oquedal făceau cerc în jurul gropii goale și al celor doi tineri gâfâind și însângerați, și stăteau muți și nemișcați, ca să nu tulbure judecata Domnului, de care depindea soarta tuturor, nu numai a lui Faustino Higueras și Nacho Zamora. — Dar... Nacho Zamora sunt eu... — Și pe tatăl tău, pe vremea aceea, îl numeau Nacho. Și cine a învins, Anacleta? — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dincolo de curtea garajului se vedea un pâlc de arbuști țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o mare gri-verzuie, delușoarele izolate care se întindeau spre Odi. Era dimineața târziu și aerul era nemișcat. Spre amiază avea să fie o pâclă de arșiță care va face dealurile să pară că dansează și tremură. Atunci va merge acasă să ia prânzul, fiindcă va fi prea cald ca să mai lucreze. Va sta în bucătăria sa, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vreo doi metri, iar el s-a împiedicat și a căzut în șanț. M-am uitat și l-am văzut zăcând întins pe jos. Era țeapăn și nu scotea un sunet. Am coborât să văd ce-i cu el. Stătea nemișcat și când am încercat să mă uit la capul lui, să văd dacă s-a rănit, mi-am dat seama că-și rupsese gâtul în cădere și că nu mai respira. Am fugit la Carla și i-am povestit ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
urmează-mă! Mortul viu se puse În mișcare ca un robot, iar mersul lui era Încet, greoi, oarecum nesigur și legănat, ca al marinarilor neobișnuiți să calce prea des pe pămînt sau ca al unei ființe care petrecuse veacuri Întregi nemișcată În fundul unei gropi. Mersul lui Oberlus era, dimpotrivă, rapid și nervos, căci se obișnuise cu neregularitățile pămîntului vulcanic de pe insulă, sărind de pe o stîncă pe alta ca o capră Însuflețită de o stranie vitalitate, exultînd de bucurie și nerăbdător să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trei bărbați intrară În mare pînă la genunchi, Îndeletnicindu-se cu scoaterea de sub pietre a unor languste enorme, pe care le aruncau direct pe focul aprins Într-o groapă săpată În nisip. Crustaceele săreau și se zvîrcoleau Înainte de a rămîne nemișcate pe fundul gropii, iar cînd reușiră să adune, În mai puțin de o jumătate de oră, aproape o sută, le acoperiră din nou cu nisip, Îngăduind astfel jeraticului să isprăvească munca Începută de flăcări. Debarcă și căpitanul, un grăsan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]