1,301 matches
-
la rândul său, analizează punctele forte și cele slabe ale țărilor În ceea ce privește capacitatea lor de asimilare de unități productive, ținând seama de normele și de valorile lor (Hofstede, 1994; d’Iribarne, 1989; Porter, 1993). Concepții heterodoxe asupra actorului economic Paradigma neoclasică, bazată pe individualismul metodologic și pe principiul raționalității, consacră existența unui homo œconomicus universal, centru de decizie autonom, și se Înscrie Într-o epistemologie deductivo-nomologică a explicației științifice. Aceasta este paradigma dominantă, prin raportare la care se identifică școlile neortodoxe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și simbolic al unei colectivități, prin Însuși faptul socializării. Caracterul disparat al heterodoxiilor face cu neputință sintezele și exhaustivitatea, căci abordările sunt foarte numeroase, iar viziunile și orientările lor ideologice diferă extrem de mult. Unele dintre acestea urmăresc doar modificarea cadrului neoclasic, În vreme ce altele doresc completa sa Înlocuire. Vom evoca În continuare cinci curente sau grupuri de curente care ne par deosebit de semnificative; demersul nostru este Însă departe de a epuiza lista acestor școli. Dincolo de eterogenitatea sa, instituționalismul tradițional american (aproximativ 1885-1914
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ale planetei sunt strâns și instantaneu legate Între ele, fără deosebire de naționalitatea de origine a actorilor. Devizele duc la extrem, oricare ar fi locul unde sunt cotate, logica confruntării globale ofertă/cerere, ceea ce duce la unicitatea cursului, conform modelului neoclasic al concurenței pure și perfecte care face apel la caracteristici de atomicitate, de fluiditate, de transparență și de omogenitate. Fenomenul are totodată o dimensiune culturală, prin difuzarea de idei și de moduri de gândire, și un conținut ecologic, prin dezechilibrele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
rămâne, în continuare, o problemă controversată. Sute de ani, economiștii au încercat să înțeleagă ce determină prosperitatea națiunilor. Această încercare a variat de la Adam Smith, care a subliniat importanța diviziunii muncii și implicit a specializării în realizarea avuției, până la economiștii neoclasici, care, în definirea bunăstării și, în general, a competitivității economice, pun accentul pe investițiile de capital și pe infrastructură, iar, mai recent, și pe alte aspecte, cum ar fi educația și formarea profesională, progresul tehnologic (fie creat în țară, fie
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
dezvoltării economice, ei promovând ideea potrivit căreia schimbarea contextului politic ar conduce la obținerea performanțelor economice. Pe de altă parte, sociologul german, Max Weber (18641920) stabilește o relație între valorile spirituale, credința religioasă și performanța economică a națiunilor. În ceea ce privește curentul neoclasic,<footnote Teoriile neoclasice, dezvoltate după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt obiectul de studiu al mai multor școli economice, astfel că există mai multe păreri privind semnificațiile acestui curent. Totuși, este recunoscut că bazele teoriei economice neoclasice au fost
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
promovând ideea potrivit căreia schimbarea contextului politic ar conduce la obținerea performanțelor economice. Pe de altă parte, sociologul german, Max Weber (18641920) stabilește o relație între valorile spirituale, credința religioasă și performanța economică a națiunilor. În ceea ce privește curentul neoclasic,<footnote Teoriile neoclasice, dezvoltate după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt obiectul de studiu al mai multor școli economice, astfel că există mai multe păreri privind semnificațiile acestui curent. Totuși, este recunoscut că bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
În ceea ce privește curentul neoclasic,<footnote Teoriile neoclasice, dezvoltate după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt obiectul de studiu al mai multor școli economice, astfel că există mai multe păreri privind semnificațiile acestui curent. Totuși, este recunoscut că bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas Sargent (Stanford) și Robert Barro (Harvard). Totodată, exponenți importanți ai școlii neoclasice au fost și L. Walras, Edgeworth, A. Marshall, V. Pareto, W.S. Jevons, Wicksell, A.C. Pigou. footnote> acesta acordă atenție
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
multor școli economice, astfel că există mai multe păreri privind semnificațiile acestui curent. Totuși, este recunoscut că bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas Sargent (Stanford) și Robert Barro (Harvard). Totodată, exponenți importanți ai școlii neoclasice au fost și L. Walras, Edgeworth, A. Marshall, V. Pareto, W.S. Jevons, Wicksell, A.C. Pigou. footnote> acesta acordă atenție scăzută disfuncționalităților economice, acționând într-o economie „perfectă”, și nu într-o economie reală. Teoria dotării cu factori de producție
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
în 1919, în Ekonomisk Tidskrift (vol. XXI, pp. 497-512). După reluarea tezelor lui Heckscher, de conaționalul său, Bertil Ohlin, în lucrarea Interregional and International Trade, în literatura economică se vorbește despre teorema Heckscher-Ohlin. footnote> este cea de-a doua variantă neoclasică a modelului costurilor comparative. Modelul Heckscher-Ohlin (HO), în ceea ce privește comerțul, este construit având la bază modelul lui Ricardo prin includerea altor doi factori de producție în ecuație: munca și capitalul. În cadrul acestui model, se presupune că gradul de înzestrare tehnologică dintre
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
țară are interes să producă bunurile care încorporează în proporție cât mai mare factorul relativ abundent și ieftin și să importe bunurile a căror producție necesită cantități mari de factor rar și scump. Prin urmare, performanța economică este privită de neoclasici prin contribuția adusă de fiecare factor de producție. Această abordare prezintă un inconvenient exprimat prin așanumitul „reziduu Solow”, care exprimă progresul tehnic al sistemului productiv (această parte din creștere a fost denumită productivitatea totală a factorilor - TFP). Modelele neoclasice de
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
de neoclasici prin contribuția adusă de fiecare factor de producție. Această abordare prezintă un inconvenient exprimat prin așanumitul „reziduu Solow”, care exprimă progresul tehnic al sistemului productiv (această parte din creștere a fost denumită productivitatea totală a factorilor - TFP). Modelele neoclasice de creștere prevăd faptul că nivelul venitului înregistrat în țările mai puțin dezvoltate are tendința de a converge pe termen lung către nivelurile din țările dezvoltate, atunci când acestea au trăsături asemănătoare - de exemplu, ratele de economisire, creșterea gradului de ocupare
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
a inegalităților structurale. De asemenea, Perroux vorbește despre rolul investițiilor străine directe (ISD), considerate unul dintre cei mai importanți factori cu acțiune directă asupra competitivității economice. Opinia lui Fr. Perroux asupra ISD diferă net de cea a teoreticienilor clasici și neoclasici, în viziunea cărora, mobilitatea factorilor de producție, respectiv a forței de muncă și a capitalului, reprezintă un substitut al schimburilor comerciale. Contrar acestei opinii, Fr. Perroux consideră ISD drept „creatoare de comerț internațional.”<footnote Fr. Perroux, Independence de la nations, Aubier
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
fi grupate în modele cu sau fără cercetare-dezvoltare, adică acelea în care se stimulează creșterea economică în lipsa progresului tehnic și, respectiv, cele potrivit cărora progresul tehnic este rezultatul activității economice desfășurate în sectorul de cercetare-dezvoltare al țărilor dezvoltate. Teoriile clasice, neoclasice și cele centrate pe creșterea endogenă au la bază diferite formulări ale funcției de producție, în structura căreia sunt, de regulă, cuprinși o serie de factori cum ar fi: capitalul, munca, resursele naturale, tehnologia și factori ce depind de mediul
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
endogenă au la bază diferite formulări ale funcției de producție, în structura căreia sunt, de regulă, cuprinși o serie de factori cum ar fi: capitalul, munca, resursele naturale, tehnologia și factori ce depind de mediul sociocultural. Spre deosebire de abordările clasice și neoclasice, teoriile creșterii endogene au propus o abordare mai flexibilă, aducând în prim-plan așa-numitele „eșecuri ale pieței” (market failure). Această abordare lasă o marjă de acțiune potențială mai mare pentru guvernele naționale referitoare la reducerea eșecurilor de pe piață. În ceea ce privește
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
Ricardo și J.St. Mill, teoria are ca punct de plecare unele premise precum omisiunea costului de transport și considerarea factorilor de producție mobili pe plan intern, dar imobili pe plan internațional. Reformulând o parte din teoriile clasicilor, în viziunea neoclasică se pune accent pe economiile de scară, generatoare de profit, efect al lărgirii pieței, ca urmare a schimburilor comerciale.<footnote I. Băbăiță, I. Imbrescu, A. Anghelina, op. cit., pp. 10-15. footnote> În acest sens, D. Ricardo sublinia că, în general, „comerțul
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
producă bunurile care îi sunt necesare, într o proporție cât mai mare, factorul relativ abundent și ieftin, și să importe bunurile a căror producție presupune cantități mari de factor rar și scump. Cu alte cuvinte, performanța economică este privită de neoclasici prin contribuția adusă de fiecare factor de producție. „Fiecare regiune - notează B. Ohlin - este motivată să producă bunuri care cer o proporție mai mare din factorii relativ abundenți în acele locuri; pe de altă parte, ea este mai puțin potrivită
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
el exprimă și măsoară „raritatea și prestigiul” bunurilor și serviciilor și se manifestă ca un „sistem de semnale<footnote N. Dobrotă, op. cit., 1997, p. 168. footnote> care coordonează deciziile participanților la viața economică. Prețul reprezintă noțiunea fundamentală a științei economice, neoclasicii susținând chiar că teoria economică este, de fapt, știința formării și evoluției prețului. În prezent, se consideră că raportul cerere-ofertă (care explică relația dintre interesele consumatorului și cele ale producătorului) reprezintă substanța prețului și determină nivelul și dinamica lui.<footnote
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
valorii (teoria clasică a prețului), la baza prețului se află valoarea - expresia cheltuielilor de muncă investite în marfă -, această concepție fiind elaborată de W. Petty, David Ricardo, Marx și, nu în ultimul rând, de Adam Smith. Conform teoriei subiective (teoria neoclasică a prețului), valoarea este dată de utilitate și raritate. Deci, cât de mult suntem dispuși să plătim, în calitate de consumatori, pe un bun economic, depinde de valoarea pe care o acordăm bunului respectiv, deci, și de calitatea acestuia. Calitatea produselor și
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
ai secolului trecut. O astfel de economie socialistă de piață a conceput-o teoretic și polonezul O.R. Lange (1904-1965). Împreună cu economistul american F.M. Tylor (1855-1932) cu vederi apropiate, el a încercat să lege teoria economică marxistă cu teoria economică neoclasică. (17) Practic, împletind astfel de calcule statistico-matematice cu ajustări politico-economice la scară redusă, apoi la nivel de țară și regiune, unele țări europene până în 1989, iar din 1990 China urmată de Vietnam, au ajuns la rezultate care necesită timp, investiții
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
dezvoltării și creșterii economice, ai modului, stilului și nivelului calității vieții, mult mai importanți decât factorii clasici ai producției: banii, pământul, uneltele sau munca. Emergența a noi factori ai producției și a noi „capitaluri” În mod tradițional, economiștii clasici și neoclasici erau unanimi în a considera capitalul fizic împreună cu munca drept sursele fundamentale ale creșterii economice. Totuși, în calculele lor recunoșteau existența unui „factor rezidual”, încă nespecificat, care ar fi menit să justifice decalajul dintre creșterea economică efectivă și cea rezultată
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
1923, Pe Argeș în sus și cum o ilustrează mai apoi, în formule strict obediente față de noul program tradiționalist al grupării "Gândirea", cărți precum Satul meu (1925) și Biserica de altădată (1926). În fine, o ultimă perioadă, situată sub emblemă neoclasică, aplicabilă scrierilor din anii '30 ale poetului. Dincolo de aceste secționări ca și unanim acceptate, e la fel de adevărat că majoritatea cititorilor specializați ai lui Ion Pillat n-au fost mai puțin de acord în evidențierea unei anumite unități a operei, - unitate
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
secolului XX. Dotat cu o capacitate unică de transformare, el a fost un veritabil barometru ce capta “aerul timpului”, îmbrățișînd sau precedînd toate curentele artistice de pînă la 1950. Unui Cocteau proustian i-a urmat un Cocteau avangardist, apoi unul neoclasic, fără a-l mai socoti pe cel oniric și feeric. Inovatorul în planul creației a fost dublat de un personaj proteiform, un auto-ficționar ce își creea propria mitologie: a fost voluntar în 1916, Pygmalion-ul lui Raymond Radiguet a cărui moarte
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
noiembrie. în mai, Visele călătorului de pe Titanic, în iunie Terrains Fertiles I, în iulie, Explore Dance Festival, în august Școala de Dans în mediu rural, în septembrie pauză totuși, pentru Festivalul ,George Enescu", unde stacheta a fost preluată de genul neoclasic, în octombrie Terrains Fertiles II, iar în noiembrie o adevărată avalanșă, căreia i-am făcut parțial față și asupra căreia mă voi opri, cu precădere, în aceste rânduri. Nu înainte însă de a pomeni și de Terrains Fertiles II, singura
Dans contemporan by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11038_a_12363]
-
aproximativ 2500 de membri ai Uniunii Scriitorilor, 1050 au fost trimiși pe front, în linia întîi, unde 204 au murit chiar în primele luni de război. În continuare, Mihai Zamfir trece în revistă cîteva aspecte ale "producției artistice" totalitare. Simplitatea neoclasica, prin care se urmăreau nu doar "pioase deziderate pedagogice", ci și țeluri de proslăvire a dictatorilor și de înjosire a "sclavilor" creatori care-i slujeau: "în neoclasicism, ei (dictatorii, n.n.) își regăsesc spațiul spiritual convenabil, adică spațiul în care stăpînul
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]
-
după rețete bine stabilite de autoritatea critică; pe scurt, o artă impregnata de sistemul regulilor și al ierarhizării, atît de scump societății structurate piramidal". Un exemplu oferit de eseist: "Sinistra clădire ce domină de cîțiva ani Bucureștii, monument caricatural dar neoclasic, arată în ce măsură toți dictatorii din lume seamănă între ei, fără ca reflexul artistic al preferințelor lor să varieze în mod semnificativ". Figurativul e preferat de totalitarism stilizării sau abstracțiunii, întrucît el împiedica extinderea zonei interpretabile. Prin mijlocirea unor mărci iconice, clar
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]