866 matches
-
forțele divine a tot încercat și a ajuns la ferma concluzie că slujitorii Domnului nu mișcă nici un deget în favoarea sa. Nu tu blestem, nu tu afurisenie, nici să-i pici cu lumînarea. Donose se plîngea de nenoroc, de ghinion, de nesimțirea celor din jurul său. Lumea se amuza și-l compătimea în bășcălie, ba chiar îl îndemna la lucruri necurate. Da' la vrăjitoare n-ai încercat? îi aruncă ideea un hîtru inconștient de consecințe. Nu, asta chiar n-am încercat-o. Donose
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Era un pionierat care acum zidise un bun început de postament pentru istorie. Lipsa grangurilor nu a știrbit strălucirea succesului unui corp profesoral de excepție și nici nu a diminuat bucuria absolvenților. Dar eu eram revoltat de un fel de nesimțire nejustificată. Costică, te sigur că aici unde mergem noi, va fi cu totul altceva. Decid să-l însoțesc pe profesorul Giurăscu și împreună am făcut un maraton gigant ca să depistăm sala din Complexul "Palas". La intrare am fost salutați amical
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lipsă de somn. Muncești și-ți faci planuri de viitor. Peste trei luni îmi iau concediul. Mă duc la munte, la... Păi anul trecut te-ai dus la munte și seara se făcea grătar, se răgeau manele, se bea cu nesimțire și cucoanele chicoteau încăldurite,ca un stol de papagali. Păi, mă duc la amicul meu Vasilică, mă lasă singur în cabana sa, spui bucuros că ți s-a oferit o faină alternativă. Te duci cu speranțe mari că... Dar Vasilică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cîndva trebuie să fi fost tare frumoasă. Avea coloane, balcoane, terase și scări monumentale. Marmură pătată de vreme și neglijență, faianțe meșteșugit îmbinate și pe alocuri lipsă, ziduri jupuite și acoperișul cîrpit stîngaci, toate la un loc constituiau mărturii ale nesimțirii chiriașilor perindați timp de decenii pe acolo. Señor Lázaro era un om educat și visător. Cînd avea timp, picta! Pictură naivă, avea grijă să te avertizeze. Nu de alta, dar musafirul său putea să-l întrebe, la vederea tablourilor, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un moment dat începusem să-mi doresc boala, s-o aștept să vină, pentru că mai aveam câteva pagini de scris. Să fiu bolnav, pentru a mă putea aduna. Pentru a da randament. Nesimțit, pentru a nu mai pune la suflet. Nesimțire necesară acolo, pe patul de spital, dar care devine contraproductivă când părăsești acel spațiu. Și nu mai simți nimic în inerția aceea a bolii. Îți bagi picioarele în toată lumea și absolut nimic nu reușește să te mai miște. Eram surd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și de-aici încolo nu mai știam ce ar trebui să-i facem și o trăgeam de păr, de nas. Dar așa trebuia să zicem, că o futem. Așa ne lăudam, dacă ne întreba cineva. Preluam doar violența actului. La nesimțirea asta a mea contribuia din plin și spitalul. Îmi aduc aminte de Marian, care avea o chestie interesantă. Îl cercetau doctorii și el striga profesorului și armatei de însoțitori, corpului ansamblu, ce faceți, vreți să mă împăiați? După operație, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pur și simplu: „3. Pe mine și pe Mărie/ Nu e om să nu ne știe.“ Nu putem să nu-l felicităm pe Puiu că în sfârșit s-a rostuit. E om la casa lui. Fericire dezlănțuită. Fericire pân’ la nesimțire. Fericit fleașcă e Puiu, pentru că adaugă: „4. Vreau să știe tot românul/ Că eu sunt numărul unu.“ Happy-end așadar. Nasuri smiorcăite. Batiste fluturate. Final de album. Cu strângere de inimă, însă trebuie să admitem că creația are mici imperfecțiuni. Scăpări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Descrii lumea având un mobil, care aici este evident unul abject. Să distrugi totul. Orice alogen, cum eram eu, are intenții necurate. Și cred că au mai fost uimiți de detașarea cu care am scris cartea și de nonșalanța sau nesimțirea cu care am sfidat tabu-urile. Nu am făcut propagandă. Ei așa credeau că se scrie. Proslăvind. Nu mai țineam de un teritoriu, cum se întâmpla în cazul lor. Între timp, Farmacistu începuse să plângă. - Bă, era să mă îmbolnăvești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ar veni, botezul îl poate face doar o autoritate învestită de lege sau de cutume. Eu nu aveam acest drept, fiind în primul rând un alogen. Și un infirm. - Și cum să-mi faci cartea cadou, mă! Mai ai și nesimțirea asta! S-o dai la toți de pe stradă, ca să mă faci de căcat, să nu mai ies de aicea! Știi cu cât mi-au scăzut vânzările la magazin de la cartea ta? Între timp, vine un copil la magazin și-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
plin de critici literari cu veleități de jurist ratat. Era o comunitate interpretativă satul meu. Exista o relație de proprietate între oameni și faptele lor. Ei erau singurii care aveau dreptul să le povestească. Iar io mi le însușisem cu nesimțire. Dacă pentru noi un fapt are o multitudine de sensuri și trebuie permanent reinterpretat și reevaluat, pentru țărani - mulți oameni de aici au rămas fundamental țărani, în reacțiile profunde cel puțin - pentru ei deci, orice fapt nu suportă decât o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
tiriplice de trei lei pe care ea l-a priceput de mult, a înțeles cât îI poate pielea. Dar dacă ghimizdrocul ăla face imprudența să dea de înțeles că a crescut, ea va fi dezamăgită fleașcă și va considera asta nesimțire. Tu ai ieșit din destinul pe care ea ți l-a prescris. Ai devenit ceva ce ea nu înțelege. Experiența de viață a unei țațe e, inevitabil, limitată. Țața a ieșit rar din cartier. Universul ei se reduce la uliță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
că Se Poate! Să nu-mi spună cineva că mă înșel, că mi se pare, că "tra lala și tra la la" pentru că după 40 de ani de dictatură a analfabeților, simt de la distanță duhoarea de comunist în cuget și nesimțiri. Știu că atât timp cît "d-ra Cerasela" care nici nu este trecută în colectivul de redacție, va bloca anumite materiale, nu se va publica nimic din ceea ce scriu. Am învățat "lecția”. Întotdeauna am fost un elev silitor... Cu toate acestea
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
cărămizi și cioburi de sticlă introduse în găurile lor și presate, înghesuite, bătute zdravăn cu un par, nu rezistau în fața lor, fiind dislocate fără probleme. Noaptea își făceau apariția cu o impertinență incredibilă dupăind pe dușumeaua proaspăt muruită, trecând cu nesimțire peste picioarele noastre, încât ne sculam în toiul nopții în strigăte de groază. Orice rest alimentar: fie o coajă de mămăligă, o felie de pâine, mâncare gătită, tot ce însemna sursă pentru hrana familiei era batjocorit, murdărit, risipit. Își lăsau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
noul ins care era Cameniță se dovedea a fi un om blând, împăcat, senin. În perioada când avusese loc metamorfoza el se dovedise locuit de anxietate, de îndoială, de panică și privise toate acestea ca pe niște semne benefice, după nesimțirea și animalitatea care-i fuseseră proprii până atunci! Acum însă tovarășul Cameniță își atinsese starea de liniște, de împăcare, era un om care-și pierduse teama, așa s-ar fi rezumat el pe sine însuși - Cameniță, insul împăcat, care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
afla peste drum de hotel, pe Benjamin Franklin. Al treilea, și cel mai important - serviciul la hotel Lido era ireproșabil. O singură neplăcere a întunecat acele șederi la Lido. Uneori, în zori de zi, se auzeau niște uși trântite cu nesimțire. Prin ele se prelingeau târfe aproape de lux și domni cu false aere de gentlemeni. Într-o dimineață, am dat nas în nas cu unul din indivizii care trânteau ușile în neștire. Odată aflat în lift, a trântit cu voinicie o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
care este salariul mediu în România. Al doilea - prin ce fel de ciordeli s-au făcut mai toate averile post-decembriste de peste „minimum cinci sute de mii de dolari”. Pe vremea celebrului său tată, se spunea că e un semn de nesimțire să vorbești cu gura plină, când farfuria celui de lângă tine e goală. În urmă cu câțiva ani, cineva îmi povestea despre demersul unui mega-escroc. Iritat că a început să i se pună întrebări prea apăsate, a cerut să fie primit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
a dus și a informat Grupul de rezistență asupra propunerii “Organelor de represiune”, iar consecința a fost că într-o dimineață a fost acostat pe stradă la ieșirea din curte și bătut de un necunoscut până a căzut jos în nesimțire. La repetarea întrebării privind faptul că în combinat se discută că totuși el este autorul scrisorii către Europa liberă mi-a răspuns confuz spunând că “pe altă cale,(urmează anonimizat) “scrisoarea a fost trimisă mai demult, pe 30.09. În
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
o zgândăre. Vreau să fiu obiectivă cu Iliescu, deși am fost dușmani toată viața. V.A. : VĂd că v-am speriat cu ce am spus... A.M.P. : Nu, dar astăzi se spune absolut orice, nu există limite ale oportunismului și nesimțirii. S-a ajuns ca Vladimir Tismăneanu, care a făcut cartea aceea linguși‑ toare cu el, pe care Iliescu a dat-o la tradus în nu știu câte limbi și a distribuit-o prin ambasade, să pretindă azi că el e un mare
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
situația, mi-au dat drumul să merg acasă dar au hotărât să nu mai merg la ogor până ce nu voi avea acte pentru acesta”. „Auzind acest ordin nu am mai știut ce-i cu mine și am căzut jos în nesimțire. M-am trezit în brațele bătrânului meu tată iar mama îmi pusese pe frunte o năframă udă”. „O bună bucată de timp am fost bolnav și când m-am mai întremat, am deschis proces cumnatului meu și pe temeiul mărturiilor
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
e perfect întemeiat. Separația (și alternativa) pe care o fac pedanții între plăcerile „spiritului” și cele al „trupului”, pe lângă că e nesinceră, este și ea o mostră de lene a minții. Că e nesinceră, e sigur : afară de cazuri de funciară nesimțire sau de infirmitate, orice om normal, pe față sau în ascuns, se dă în vânt după ces plaisirs que l’on nomme, à la légère, physiques (Colette). (Aici m-au întrerupt evenimentele din decembrie 1989. Acum, după 7 ani, reiau
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
specia învecinată a ridiculului discreditant. Discreditul acesta s-a dovedit durabil, trecând din cafeneaua de odinioară la generația crescută între timp. Durabil, deoarece se întemeia pe o endemică lene a minții. „Deșteptăciunea” ricanantă și negativismul aprioric sunt alibiurile unei funciare nesimțiri intelectuale, care trece foarte lesne drept superioritate. Spre deosebire de prostie, care e congenitală, lenea minții se dobândește și este evolutivă. Proliferarea ei în lumea de azi e cutremurătoare (efect al mass-mediilor, sloganurilor, spălărilor de creiere și altor asalturi). Doctrina Substanței e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cînd bea un pahar cu apă, el care toată viața lui a băut numai vinuri alese!” L-am cunoscut și eu pe la diverse ședințe. Nelipsit din prezidii, unde figura pe criteriul că e „reprezentativ”, mă irita și mă amuza prin „nesimțirea” lui. Dormea aproape de fiecare dată, în fața a cinci-șase sute de oameni, tresărind abia perceptibil doar cînd se schimbau vorbitorii la tribună, însă uneori nici atunci. Era deseori criticat, înghiontit, avertizat, dar lua notă zîmbind de tot ceea ce se spunea la adresa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
efectuează zile de muncă în folosul obștesc. Vegetează la umbra numeroaselor ajutoare „date de Ceaușescu” și plodesc un neam care ne va înlocui. Dar nu numai țiganii se comportă astfel, necivilizat, ci și unii dintre români, mîrlo-mahalagii, inși de o „nesimțire crasă”. Egoiști imperturbabili, ăstora le lipsește ideea de autoconstrîngere. Fac ceea ce le trece prin cap. Victimele lor sînt oamenii corecți: de ei se trage, ei dau, ei repară, ei o duc prost, ei se afundă în mizerie. Dar (chiar și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
marchează începutul de drum într-o viață culturală postbelică. Se face apel la conștiința de patrie și de popor mare (în urma Unirii din 1918), ceea ce modifică vechiul aspect idilic al luptei culturale: „Dacă astăzi pornim din negreala tiparului și din nesimțirea hârtiei această revistă este ca să o semănăm cu câteva scântei, și nu pentru bucuria deșartă de-a pune slove pe pagini și de-a ne iscăli dedesubt. Liniile noastre sunt destinate să străbată cu nervi și foc materialul tipografic, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286560_a_287889]
-
scoate o lacrimă. Oamenii, mai ales vecinii, plângeau alături de noi, de nenorocirea noastră. Cu ce am greșit ca să fim ruinați sufletește? Am înmormântat-o pe Cezărica în curtea bisericii din Coasta Lupii, pe Aleea Copiilor, alee pe care, cu o nesimțire inimaginabilă Clemansa Gerota a înglobat-o în moșia ei, pentru extinderea viei. În dormitorul în care locuiam cu copiii aveam o sobă numită colțar, cu trei coloane din olane suprapuse prin care circula fumul și se încălzeau. Pe un pat
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]