1,775 matches
-
revizuiri ale legilor experimentale. Pe de altă parte, certitudinea relativ înaltă, proprie unor observații și experimente bine făcute și riguros controlate, va atrage după sine o certitudine comparabilă a legilor „deduse” din ele. Pentru ediția a II-a a Principiilor, Newton i-a recomandat lui Roger Cotes să introducă următoarea precizare: „În acest fel, impenetrabilitatea, mobilitatea și impetusul corpurilor și legilor mișcării și ale gravitației sunt recunoscute. Și este suficient că gravitația corpurilor există cu adevărat și acționează potrivit legilor expuse
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a raționa pe care natura îl poate admite lucrurilor și poate fi privit ca fiind cu atât mai puternic, cu cât este mai generală inducția”. Iar într-o formulare mai amplă a regulii a IV-a, din manuscrisele lui Newton, statutul legilor obținute prin inducție, în opoziție cu cel al ipotezelor, termen pe care autorul îl folosește pentru a desemna propoziții care se sustrag controlului strict al faptelor, este caracterizat în felul următor: În filosofia experimentală nu trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
contrare. În cazul în care o propoziție dedusă prin inducție nu ar fi însă destul de sigură, va trebui să o corectăm nu prin ipoteze, ci prin fenomene ale naturii observate pe scară mai largă și cu mai multă grijă.21 Newton socotea, prin urmare, că legile științei matematice a naturii pot să fie mai mult sau mai puțin sigure, în raport cu întinderea și precizia cunoștințelor noastre despre fapte, dar ele nu pot fi niciodată pe deplin sigure, adică certe. În cercetarea temeiurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a naturii. Calitatea ei de știință în sensul strict al termenului, nu a fost pusă de Kant sub semnul întrebării. Din cele spuse pot fi desprinse două concluzii. Prima este aceea că delimitarea lui Kant de considerațiile metodologice ale lui Newton a avut o anumită îndreptățire în măsura în care în acestea din urmă nu se distingea clar între simple generalizări inductive și legile propriu-zise ale științei matematice a naturii, cum este legea gravitației. Fizicienii matematicieni din generația lui Kant aveau deja o conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mișcării corpurilor cerești, de exemplu a regularităților din mișcarea planetelor sistemului solar. Tocmai asemenea corelații între legile formulate în limbajul matematic al teoriei și rezultatelor măsurătorilor sunt cele care ne îndreptățesc să caracterizăm legi cum sunt legile mișcării formulate de Newton drept legi ale naturii și să afirmăm că ele sunt sub controlul faptelor. O singură observație bine făcută, un experiment controlat, sunt în măsură să le confirme sau să le infirme, sublinia d’Alembert. Din analiza lui rezultă că legile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Alembert. Din analiza lui rezultă că legile fizicii matematice sunt sub controlul faptelor, dar în alt fel decât regularitățile formulate prin generalizări inductive. Este o concluzie care nu pare să se armonizeze cu unele din afirmațiile cuprinse în Regulile lui Newton, reguli ca aceea că legile mișcării sunt „deduse din fenomene și făcute generale prin inducție”. Ea nu este totuși incompatibilă cu impresia generală care se degajă din expunerea pe care o dă Newton legilor mișcării. Într-adevăr Newton a enunțat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unele din afirmațiile cuprinse în Regulile lui Newton, reguli ca aceea că legile mișcării sunt „deduse din fenomene și făcute generale prin inducție”. Ea nu este totuși incompatibilă cu impresia generală care se degajă din expunerea pe care o dă Newton legilor mișcării. Într-adevăr Newton a enunțat aceste legi ca axiome, dar a socotit că ele pot fi, în cele din urmă, justificate prin capacitatea de a da socoteală de regularități stabilite prin cercetare empirică, regularități cum sunt legile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Regulile lui Newton, reguli ca aceea că legile mișcării sunt „deduse din fenomene și făcute generale prin inducție”. Ea nu este totuși incompatibilă cu impresia generală care se degajă din expunerea pe care o dă Newton legilor mișcării. Într-adevăr Newton a enunțat aceste legi ca axiome, dar a socotit că ele pot fi, în cele din urmă, justificate prin capacitatea de a da socoteală de regularități stabilite prin cercetare empirică, regularități cum sunt legile lui Kepler. Punctul de vedere schițat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
întemeiere a priori a legilor mișcării. Dintr-un principiu ontologic ca acela că materiei îi este proprie o forță care se opune mișcării și din principiul rațiunii suficiente, Wolff a derivat o lege a inerției asemănătoare cu cea enunțată de Newton. De asemenea, el a propus o întemeiere ontologică a legii egalității acțiunii și reacțiunii. În scrierile unor filosofi wolffieni ca Ludwig Thümmig, Georg Bilfinger sau Johann Peter Reusch pot fi întâlnite de asemenea încercări de derivare a legii inerției și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
au întreprins, la mijlocul secolului al XVIII-lea, chiar și cunoscuți adversari filosofici ai lui Wolff, bunăoară Christian August Crusius, a cărui operă era bine cunoscută lui Kant24. Nici unul dintre acești autori nu menționează legea a doua a mișcării a lui Newton. Ceea ce este deosebit de semnificativ dacă avem în vedere că legea a doua nu va fi menționată nici în formularea pe care o dă Kant celor trei legi ale mișcării, în capitolul al treilea din Pmsn. Rațiunea acestei omisiuni este evidentă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în modul în care au fost „demonstrate” cele trei legi ale mișcării enunțate de către Kant, adică derivate printr-un șir de raționamente în care toate premisele sunt principii a priori. Examinarea deosebirilor dintre cele trei legi ale mișcării, formulate de Newton, în cartea a cărei primă ediție apare în 1687, și în lucrarea lui Kant, care apare o sută de ani mai târziu, în 1786, confirmă concluzia că legile formulate de Kant reprezintă o incercare de a întemeia fizica matematică pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a caracterului a priori și, prin urmare, a certitudinii apodictice a legilor fundamentale ale mișcării. Referindu-se la legea egalității acțiunii și reacțiunii, Kant remarcă în primele rânduri ale primei observații la această lege, din capitolul III al Pmsn, că „Newton nu a îndrăznit să o demonstreze în mod a priori”, ci a apelat la experiență. Ceea ce este, desigur, nesatisfăcător din punctul de vedere al exigențelor pe care le implică conceptul restrictiv al științei asumat de către Kant: o știință autentică a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
demonstrate a priori 26. Eric Watkins a arătat că atât interesul lui Kant pentru demonstrarea legilor fundamentale ale mișcării, ca principii a priori, cât și importantele deosebiri care există între legile mișcării în formularea pe care le-a dat-o Newton și respectiv Kant pot fi înțelese mai bine pe fundalul tradiției raționaliste din filosofia germană a naturii a secolului al XVIII-lea27. Poate fi, oare, restrâns orizontul reflecțiilor și analizelor lui Kant asupra științei matematice ale naturii la categoriile și principiile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant fizica propriu-zisă conține corelații care au un statut diferit atât de cel al principiilor a priori ale filosofiei transcendentale și ale fizicii pure, cât și de regularitățile stabilite prin demersuri inductive. Asemenea relații, cum este legea gravitației a lui Newton, aparțin științei, în sensul restrictiv pe care îl conferă Kant termenului, adică sunt legi autentice deoarece, spre deosebire de simple constatări ale unei asociații constante, ele posedă atributele universalității și necesității. Totodată, acestea sunt legi care nu pot fi cunoscute independent de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în care s-au desfășurat cercetările lui Kant asupra fundamentelor științei naturii, un cadru care s-a constituit prin adaptarea unor teme și concepte ale tradiției filosofice wolffiene la realitățile științei matematice a naturii, inaugurată prin opera lui Galilei și Newton. Pornind de la supoziția că la baza elaborării conceptului cunoașterii propus de Kant stă o analiză a condițiilor de posibilitate ale științei exacte a epocii sale, Friedman va propune o interpretare de natură să asigure integrarea unei mari varietăți de observații
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
legile lui Kepler - potrivit condițiilor formale ale posibilității experienței. Dacă, așa cum s-a arătat în Pmsn, principiile intelectului pur și legile a priori ale mișcării, în conjuncție cu relațiile empirice formulate de Kepler, conduc la legea atracției universale a lui Newton iar legile a priori și legea atracției permit derivarea rezultatelor stabilite de Kepler, conferindu-le astfel calitatea de legi, rezultă că pentru Kant legile a priori și legile descriptive ale fizicii propriu-zise constituie un sistem. Toate acele corelații care pot
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
București, 1998, p. 158. 13. Ibidem, pp. 175-176. 14. Ibidem, p. 221. 15. Ibidem, p. 194. 16. Metaphysische Anfangsgründe..., p. 75. 17. Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 555-556. 18. Ibidem, p. 555. 19. Metaphysiche Anfangsgründe..., p. 9. 20. I.Newton, Principiile matematice ale filosofiei naturale, traducere de V. Marian, Editura Academiei, București, 1956, p. 305. 21. Citatele sunt date după Alexandre Koyré, Les Regulae philosophandi, în Al. Koyré, Études newtoniennes, Gallimard, Paris, 1968, p. 319, 326, 322. 22. Vezi Metaphysische
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
trebui să se numească de aceea mai degrabă artă sistematică decât știință.” (Ibidem, p. 4.) 24. Pentru aceste informații și multe alte detalii istorice semnificative cu privire la fundalul raționalist al gândirii lui Kant, vezi E. Watkins, „The Laws of Motion from Newton to Kant”, în Perspectives on Science, no. 5, 1997 și „Kant’s Justification of the Laws of Mechanics”, în Studies in the History and Philosophy os Science, vol. 29, no. 4, 1998. Concluzia lui Watkins este că atât wolffienii, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vol. 29, no. 4, 1998. Concluzia lui Watkins este că atât wolffienii, cât și unii dintre adversarii lor, încearcă să ofere o ontologie inteligibilă pentru corpurile fizice și totodată o întemeiere neempirică pentru legile care guvernează mișcarea corpurilor. Principia lui Newton nu încearcă nici unul din aceste lucruri deoarece elaborează principii matematice mai degrabă decât metafizice, iar legile mișcării sunt întemeiate mai degrabă în mod empiric decât a priori.” (The Laws of Motion..., p. 11.) Și, mai departe: „Wolffienii tind să ofere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui stare este un principiu ontologic fundamental, ca și afirmația lui că mișcarea este o proprietate relațională simetrică. Astfel «cotitura criticăă a lui Kant nu elimină considerații ontologice; mai degrabă ea le adaugă factori epistemologici.” (Ibidem, p. 30.) 26. „Dacă Newton nu a furnizat o asemenea demonstrație, dar concepția lui Kant asupra științei o cere, atunci omisiunea lui Newton va trebui să fie reparată furnizând o asemenea demonstrație.” (E. Watkins, Kant’s Justification..., p. 553.) 27. „Astfel, legile mișcării ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Astfel «cotitura criticăă a lui Kant nu elimină considerații ontologice; mai degrabă ea le adaugă factori epistemologici.” (Ibidem, p. 30.) 26. „Dacă Newton nu a furnizat o asemenea demonstrație, dar concepția lui Kant asupra științei o cere, atunci omisiunea lui Newton va trebui să fie reparată furnizând o asemenea demonstrație.” (E. Watkins, Kant’s Justification..., p. 553.) 27. „Astfel, legile mișcării ale lui Wolff, în formulările lor din Vernünftige Gedancken, diferă de cele ale lui Newton în modurile în care cele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o cere, atunci omisiunea lui Newton va trebui să fie reparată furnizând o asemenea demonstrație.” (E. Watkins, Kant’s Justification..., p. 553.) 27. „Astfel, legile mișcării ale lui Wolff, în formulările lor din Vernünftige Gedancken, diferă de cele ale lui Newton în modurile în care cele ale lui Kant diferă de cele ale lui Newton.” (Ibidem, p. 543.) 28. Vezi H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, îndeosebi pp. 349-350 și L.W. Beck, „A Prussian Hume
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
demonstrație.” (E. Watkins, Kant’s Justification..., p. 553.) 27. „Astfel, legile mișcării ale lui Wolff, în formulările lor din Vernünftige Gedancken, diferă de cele ale lui Newton în modurile în care cele ale lui Kant diferă de cele ale lui Newton.” (Ibidem, p. 543.) 28. Vezi H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, îndeosebi pp. 349-350 și L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Scotish Kant” (1978), în St. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, Routledge
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
distincție care nu poate fi trasată decât într-un anumit orizont al cunoașterii științifice. Bunăoară, relațiile formulate de Kepler cu privire la mișcarea planetelor sistemului solar au fost socotite legi ale naturii înainte de formularea legilor mișcării și a legii gravitației a lui Newton și generalizări accidentale după aceea. La Kant, dimpotrivă, distincția judecăți de experiență - judecăți de percepție trasează granița dintre ceea ce aparține și nu aparține cunoașterii noastre bazate pe experiență, părți empirice ale științei. Poziția judecăților de percepție față de judecățile de experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
controlului faptelor doar în mod indirect, adică sub aspectul fertilității lor, al capacității de a conduce la formularea și rezolvarea cu succes a unei mari varietăți de probleme științifice. Este ceea ce se poate spune despre conceptele de spațiu-timp-mișcare ale lui Newton în raport cu conceptul de mișcare al fizicii aristotelice și medievale, despre conceptul de spațiu-timp curbat al teoriei generale a relativității în raport cu conceptele newtoniene sau despre conceptul de undă de probabilitate al mecanicii cuantice în raport cu conceptul de traiectorie a mișcării unei particule
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]