450 matches
-
regula 38 − (Comrie 1989: 126): într-un sistem cazual, singurul caz care are numai marcare Ø este cel care include și subiectul unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
bască și hindi, în care marcarea cazului ergativ apare uniform la orice tip de agent al unui verb tranzitiv, comparativ cu alte limbi ergative, în care numai anumite tipuri de agent pot apărea în cazul ergativ, restul conservând forma de nominativ, apoi prezintă forma pe care o ia partiția personală în limbi cu acord pronominal marcat (eschimosa, lummi, georgiana): mărcile pronominale care se referă la agentul verbelor tranzitive (mărci de tip ergativ) și cele care se referă la subiectul verbelor intranzitive
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a susține că ergativitatea este un fenomen esențial sintactic și că, deși există mici diferențe între construcțiile ergative din diferite limbi, baza construcției este aceeași (Comrie 1973: 250). Pentru Comrie, criteriile semantice sunt deci secundare și insuficiente pentru a distinge nominativul 50 (adică absolutivul) de ergativ. Importante sunt relațiile semantice, care pot fi diferite de la un nivel la altul, deci o construcție ergativă (în care apare obligatoriu cazul ergativ) poate fi transformată într-una nonergativă. Prin urmare, ergativitatea nu este relevantă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Hjelmslev 1972 [1937]), limbi cu sistem cazual bidimensional, pentru care semnificația "subiectivitatea perspectivei" nu este relevantă (avar, hurqili, küri, cecenă, udi, eschimosă). (a) Locul ergativului în sistemul cazual tridimensional Tabassaran este limba cu cel mai mare număr de cazuri − 52: nominativul (fără desinență); patru cazuri cu desinențe, a căror temă este identică cu cea de nominativ; trei cazuri cu desinențe, a căror temă este diferită, pentru anumite paradigme, de cea de la nominativ (din această categorie face parte și cazul instrumental-ergativ); un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
relevantă (avar, hurqili, küri, cecenă, udi, eschimosă). (a) Locul ergativului în sistemul cazual tridimensional Tabassaran este limba cu cel mai mare număr de cazuri − 52: nominativul (fără desinență); patru cazuri cu desinențe, a căror temă este identică cu cea de nominativ; trei cazuri cu desinențe, a căror temă este diferită, pentru anumite paradigme, de cea de la nominativ (din această categorie face parte și cazul instrumental-ergativ); un sistem de patruzeci de cazuri locale, formate de la aceeași bază ca și grupul de trei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limba cu cel mai mare număr de cazuri − 52: nominativul (fără desinență); patru cazuri cu desinențe, a căror temă este identică cu cea de nominativ; trei cazuri cu desinențe, a căror temă este diferită, pentru anumite paradigme, de cea de la nominativ (din această categorie face parte și cazul instrumental-ergativ); un sistem de patruzeci de cazuri locale, formate de la aceeași bază ca și grupul de trei cazuri de mai sus. La aceste cazuri care privesc substantivul, adjectivul și pronumele, se adaugă patru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lor la proces sau la stare −, care este reprezentat la nivel superficial sub mai multe forme (flexiune, prepoziții, postpoziții). Pentru Anderson, ca și în teoria fillmoriană, cazurile sunt relații semantice, profunde. Autorul definește, în paralel, cazurile semantice nominativ și ergativ. Nominativul este cel mai neutru dintre cazuri și singurul caz obligatoriu (Anderson 1971: 37), apărând în procese nonagentive, cu un singur participant (John died 'John a murit', John sneezed 'John a strănutat'). Ergativul apare în structuri tranzitive, introducând nominalul care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
știa adevărul'). Anderson (1971: 42) arată că verbele die 'a muri' și kill 'a omorî' au trăsături comune, cu excepția capacității de a apărea în structuri imperative. Această diferență este determinată de cazul (profund) diferit al subiectului: ergativ, pentru kill, și nominativ, pentru die. Într-un anumit punct al analizei sale, în care se ocupă de relația dintre tranzitivitate și direcție, Anderson ajunge la concluzia că structurile cauzative pot fi interpretate ca implicând subordonarea unei structuri ergative care are trăsăturile [− Locativ], [+ Direcție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din limbile acuzative, însă interesul celor doi cercetători se concentrează pe aspecte diferite legate de cele două construcții: în cazul pasivului, argumentul Agent este suprimat sau marginalizat, iar în cazul antipasivului, Pacientul este suprimat sau marginalizat (Polinsky); pasivul presupune atribuirea nominativului unei Teme, iar antipasivul, atribuirea absolutivului unui Agent (Laka). Creissels (1995: 286) adaugă o condiție suplimentară, care limitează destul de mult sfera de aplicare a celor două concepte: pasivul și antipasivul reprezintă modificări ale formei verbale care însoțesc în mod regulat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C (numit și auxiliar) în warlpiri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în genitiv, iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agentului în poziție inițială este anterioară perceperii lui ca subiect semantic. Evoluția limbilor din est și a celor din vest a urmat aceeași logică, dar, la un moment dat, opțiunile au fost diferite: bengali: ciclul nominativ − preergativ − nominativ; hindi: ciclul: nominativ − ergativ. Ideea studiului din 2006 reia considerații anterioare ale autoarei. Montaut (1998b: 139) demonstrează că limbile indo-europene orientale (cu excepția limbii hindi) au avut o dublă evoluție: ergativizare și deergativizare. Construcția ergativă la aspectul perfectiv caracterizează azi grupul occidental al limbilor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbal a preluat rolul de a exprima procese trecute încă din sanscrita clasică (Montaut 1998b: 143). Încă din epoca marilor epopei (Mahabharata, Ramayana), enunțurile la trecut erau predicații nominale cu agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic prin postpoziția specifică ne este recentă (Montaut 1998b: 144). Morfemul de trecut l provine dintr-un sufix de "lărgire", care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
proiecții VP guvernate de C (aplicație pe limbile eschimosă, opacă, și warlpiri, transparentă). Din punct de vedere descriptiv, o limbă care are caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează situația din dyirbal, limbă în care numai argumentul în nominativ (absolutiv, în terminologia curentă) este suficient de proeminent pentru a servi drept
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează situația din dyirbal, limbă în care numai argumentul în nominativ (absolutiv, în terminologia curentă) este suficient de proeminent pentru a servi drept topic. Acceptând constrângerea universală formulată de Chomsky (1981)7 − numai subiectul poate fi controlat −, Bittner și Hale observă că, în dyirbal, argumentul controlat al unui verb tranzitiv este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de proeminent pentru a servi drept topic. Acceptând constrângerea universală formulată de Chomsky (1981)7 − numai subiectul poate fi controlat −, Bittner și Hale observă că, în dyirbal, argumentul controlat al unui verb tranzitiv este cel în ergativ, nu cel în nominativ, prin urmare, din punctul de vedere al controlului, ergativul este subiect. Propunerea autorilor (Bittner și Hale 1996: 533) este că o limbă ergativă la nivel sintactic trebuie să aibă un comportament dual: pe de o parte, trebuie să existe fenomene
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este că o limbă ergativă la nivel sintactic trebuie să aibă un comportament dual: pe de o parte, trebuie să existe fenomene orientate spre subiect (precum controlul), care caracterizează relația convențională de subiect, pe de altă parte, fenomene orientate spre nominativ (cum sunt, în dyirbal, relativizarea, schimbarea de topică). Într-o limbă cu morfologie ergativă, ambele argumente ale unui verb tranzitiv sunt legitimate in situ, în S-Structură, acest lucru fiind posibil pentru că întreaga structură este accesibilă pentru guvernare. În limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru că întreaga structură este accesibilă pentru guvernare. În limbile sintactic ergative, VP este opac pentru guvernare în S-Structură, deci subiectul trebuie să se deplaseze în Spec,IP pentru a fi guvernat de C sau de K. Astfel, argumentul în nominativ din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă a V (Grimshaw 1990). Nominalele marcate cu caz morfologic sunt de tip KP. Nominalele în nominativ nu sunt KP, din moment ce nu sunt marcate. Un nominal care nu este KP trebuie să fie c-comandat și guvernat de un echivalent al proiecției K (C, K), pentru a satisface filtrul de Caz (filtrul K). Astfel se explică de ce
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
KP, din moment ce nu sunt marcate. Un nominal care nu este KP trebuie să fie c-comandat și guvernat de un echivalent al proiecției K (C, K), pentru a satisface filtrul de Caz (filtrul K). Astfel se explică de ce, de obicei, nominativul nu e marcat și de ce tinde să se ridice în Spec,IP. Categoriile cazuale vizibile, al căror centru e K, sunt de două tipuri, corespunzătoare categoriilor tradiționale Caz inerent și Caz structural marcat (Chomsky 19868), care trebuie legitimate: Cazurile inerente
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]