529 matches
-
și Constantin Bodin a guvernat fără opoziție. În ciuda opoziției sale anterioare față de Imperiul Bizantin, Constantin Bodin la început ia ajutat pe bizantini contra atacurilor lui Robert Guiscard și normanzilor săi la Durazzo în 1081, dar apoi a stat deoparte, permițând normanzilor să ia cetatea. În această epocă, Constantino Bodin s-a căsătorit cu fiica unui nobil pro-normand din Bari. Relațiile lui Constantin Bodin cu Occidentul includeau aprobarea lui pentru Papa Urbano II în 1089, care i-a asigurat o concesie importantă
Constantin Bodin () [Corola-website/Science/329856_a_331185]
-
jumate-frate Petrislav, care a guvernat Raška în cca. 1060-1074. Totuși, după moartea lui Robert Guiscard în 1085, Constantin Bodin întâmpina ostilitatea Imperiului Bizantin, care au recuperat Durazzo și se pregăteau să-l pedepsească pe regele de Doclea pentru luarea părții normanzilor. Campania bizantină contra Doclea este cam între 1089 și 1091, și putea avea ca succes final luarea lui Constantin Bodin ca prizonier pentru a II-a oară. Cu toate că regatul a supraviețuit, teritorii puțin depărtate precum Bosnia, Raska, și Hum (Zahumlje
Constantin Bodin () [Corola-website/Science/329856_a_331185]
-
devreme către literatură și vreme de mulți ani apare ca petrecându-și verile în cadrul unui "scriptorium". Primele sale încercări literare l-au individualizat ca pe un continuator al operei lui Guillaume de Jumièges, "Gesta normannorum ducum", o vastă istorie a normanzilor și a ducilor acestora de la întemeierea ducatului de Normandia, pe care Orderic o va duce până la începutul secolului al XII-lea. Cândva între 1110 și 1115, superiorii săi i-au ordonat să scrie o istorie a mănăstirii St Evroul. Opera
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
chestiunile ecleziastice devin marginale. În această secțiune, după schițarea istoriei Franței sub Carolingieini și primii membrii ai dinastiei Capețienilor, Orderic ajunge cu nararea evenimentelor până în vremurile sale, începând de la anul 1082. El oferă numeroase informații referitoare la Imperiul romano-german, papalitate, normanzii din Sicilia și Apulia, prima cruciadă (pentru care apelează la cronicile lui Foucher de Chartres și Baudri de Bourgueil). Însă interesul său principal este acordat istoriei celor trei frați ducele Robert Curthose al Normandiei, William Rufus și Henric. El își
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
a fost contemporan al evenimentelor de la 1066 și unul dintre cei mai timpurii naratori ai cuceririi Angliei de către normanzi. Guillaume a fost o figură puțin cunoscută, el fiind cunoscut doar prin intermediul scrisorii de dedicație a regelui William, unde apare ca monah de Jumièges. Dat fiind că el precizează că a fost un martor ocular al unor evenimente din vremea
Guillaume de Jumièges () [Corola-website/Science/328101_a_329430]
-
-lea și că a primit educația de la Thierry de Mathonville." Potrivit lui Orderic Vitalis, supranumele lui Guillaume era acela de "Calculus", motivul pentru aceasta nefiind cunoscut. Moartea sa, petrecută ulterior anului 1070, nu este consemnată. În orice caz, Guillaume era un normand care a scris din perspectiva normandă despre evenimente. a fost original compilator al istoriei cunoscute sub numele de "Gesta Normannorum Ducum", scrise în jur de 1070. La rândul său, acestea fusese redactată pe baza cadrului unei istorii mai vechi, compilate
Guillaume de Jumièges () [Corola-website/Science/328101_a_329430]
-
Asclettin a fost unul dintre aventurierii normanzi sosiți în sudul Italiei, alături de frații săi, Osmond, Gilbert, Rudolf și Rainulf, membri ai familiei Drengot. Sosiți în sudul Italiei în 1016, mercenarii normanzi au luptat în solda lui Melus din Bari și a principelui Guaimar al III-lea de Salerno, fiind înfrânți de către trupele bizantine comandate de generalul Vasile Boioannes. Ulterior, Asclettin a devenit primul conte de Acerenza, fiind unul dintre comandanții normanzi
Asclettin de Acerenza () [Corola-website/Science/328111_a_329440]
-
membri ai grupului s-au alăturat lui Melus din Bari și principelui Guaimar al III-lea de Salerno, longobarzi răsculați împotriva bizantinilor. În 1018, Osmond și Gilbert au murit în cadrul confruntării de la Cannae, care a reprezentat o gravă înfrângere pentru normanzi în fața trupelor comandate de generalul bizantin Vasile Boioannes.
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
unit forțele cu cele ale longobardului Melus din Bari, care se răsculase împotriva Bizanțului. Prima confruntare majoră cu armata generalului ("catepan") bizantin Vasile Boioannes a avut loc la Canne, o fostă "villa" din Apulia; bătălia a constituit un dezastru pentru normanzi. Aceștia au fost decimați, iar comandantul lor, fratele mai mare al lui Rainulf, Gilbert, a căzut în luptă. Rainulf, care devenea acum conducătorul de necontestat al exilaților, s-a retras cu resturile trupei din Apulia către Campania, unde, potrivit cronicarului
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
au întotdeauna câștig de cauză, treptat ei l-au abandonat... Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
câștig de cauză, treptat ei l-au abandonat... Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie complet zdrobit
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie complet zdrobit." Noile întăriri normande ajunse în zonă, precum și neînțelegerile dintre localnici au făcut ca poziția lui Rainulf să să se întârească în sudul Italiei. Limba și obiceiurile normanzilor s-au întărit conducând la ceva asemănător unei națiuni distincte, după cum notează Amato de Montecassino. În cele din urmă, Rainulf a trecut în slujba ducelui Sergiu al IV-lea de Neapole, în numele căruia a înregistrat câteva succese. În 1030, ducele Sergiu
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
-lea de Salerno și împăratul Conrad. Rainulf a fost unul dintre conducătorii coaliției antibizantine constituite în Italia de sud în 1040. El a participat la decisiva victorie din bătălia de la Olivento din martie 1041. În 1042, după victoria aliatului său normand Guillaume Braț de Fier din dinastia Hauteville, el a primit, dintre teritoriile bizantine de odinioară, suzeranitatea asupra Siponto și a Muntelui Gargano. Rainulf a murit în iunie 1045, fiind succedat de către nepotul său de frate, Asclettin, fiul lui Asclettin de
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
Principatului de Salerno. Există unele certitudini asupra faptului că vechile subdiviziuni teritoriale ale principatului au supraviețuit cuceririi normande. Nocera, străjuind o vale strâmta ce asigură legătură Principatului de Salerno cu cel de Capua, și-a menținut semnificația sa strategică atâta vreme cât normanzii din dinastia Hauteville îl controlau pe cel dintâi, iar familia lui Iordan, Drengot, pe cel din urmă. Oricum, nu existtă niciun document care să îi atribuie explicit lui Iordan conducerea asupra vreunui district din jurul Nocera, și nici nu se poate
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
zile mai târziu, în prezența lui Sergiu de Sorrento, printre alții, Iordan a jurat să protejeze persoană abatelui și câteva fortărețe aflate în proprietatea abației, inclusiv castelul strategic de Sant'Adiutore. În martie 1114, Iordan a organizat o adunare a normanzilor proeminenți, inclusiv a fratelui său, la Nocera, cu scopul de a obține jurăminte din parte lui Robert de Eboli și Roger de San Severino în sensul de a înceta acțiunile lor ostile împotriva Cavei. În ianuarie 1115, el a confirmat
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
El s-a angajat primul în luptă și a distrus contingentul longobard, urmărindu-i pe adversari pe o lungă distanță, înainte de a se întoarce pentru a sprijini pe Umfredo și pe Robert Guiscard din dinastia Hauteville, întorcând soarta bătăliei în favoarea normanzilor. Richard s-a aflat în mod constant în căutarea lărgirii posesiunilor sale prin războaiele împotriva vecinilor săi longobarzi, Pandulf al VI-lea de Capua și Gisulf al II-lea, fiul și succesorul lui Guaimar al IV-lea în Principatul de
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
Robert de Bassunvilla (Basunvilla, Bassonville) (d. 1182) a fost nobil normand din sudul Italiei, devenit conte de Conversano (din 1138) și de Loritello (din 1154, sub numele de Robert al III-lea). Familia sa își avea originea în Vassonville, în apropiere de Dieppe. Robert era fiul lui Robert I de Bassunvilla
Robert al III-lea de Loritello () [Corola-website/Science/328156_a_329485]
-
Rainulf al II-lea (sau Ranulf) (d. 30 aprilie 1139) a fost conte de Alife și Caiazzo, ca și, pentru o vreme, duce de Apulia. El era membru al clanului normand Drengot, care s-a aflat la conducerea Aversei și a Capuei în cea mai mare parte a secolului dintre 1050 și 1150. Ca al treilea membru al familiei purtând numele de Rainulf, el a fost uneori numit ca Rainulf al
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
peninsulă pentru a acorda sprijin celor trei rebeli. Rainulf, împreună cu Robert și cu Henric, a preluat comanda unui contingent de trupe pentru a asedia capitala peninsulară a Regatului Siciliei, Salerno. Orașul s-a predat și puternica armată de germani și normanzi a pornit în marș către sud, spre Apulia. Reușind astfel să plaseze cea mai mare parte din Italia de sud sub controlul său, Lothar a hotărât să impună un nou duce de Apulia și, dat fiind că Robert și Sergiu
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
capturat, insă Robert și Richard au reușit să fugă în Germania, unde au fost primiți de regele Conrad al III-lea al Germaniei. Frederic I Barbarossa i-a succedat lui Conrad în 1152 și, la dietă de la Würzburg, în prezența normanzilor, a decis ducerea la îndeplinire a împăratului Lothar al III-lea de a supune întreaga Italie. În momentul în care era gata să treacă Alpii, Richard a murit și a fost succedat în mod formal de către fiul său Andrei, crescut
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
Richard a murit și a fost succedat în mod formal de către fiul său Andrei, crescut din fragedă copilărie la curtea imperiala. După încoronarea imperiala a lui Barbarossa din 18 iunie 1155, trupele germane s-au întors acasă, în timp ce cei trei normanzi, aflați încă în stadiul de rebeliune, Robert de Capua, Andrei și Robert de Loritello au continuat acțiunea. La apariția veștii (false) asupra morții regelui Guillaume I al Siciliei, cei trei au pătruns în Campania și au reușit să își recupereze
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
Henric (d. probabil 21 decembrie 1102) a fost nobil normand din sudul Italiei, devenit conte de Monte Sant'Angelo, având sediul la Foggia, începând din noiembrie 1081. Henric era cel de al doilea fiu al contelui Robert de Lucera cu Gaitelgrima, fiica principelui longobard Guaimar al IV-lea de Salerno
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
iar Bari a fost capturat în 16 aprilie 1071, când Robert Guiscard a pătruns în cetate, punând capăt prezenței bizantine în sudul Italiei. Până în 1060, doar câteva orașe costiere din Apulia se mai aflau sub stăpânirea Bizanțului: pe parcursul deceniilor anterioare, normanzii își extinseseră posesiunile din sudul Italiei, iar acum își fixaseră ca obiectiv alungarea completă a bizantinilor din Peninsula Italică, înainte de a se concentra asupra cuceririi Siciliei, pe atunci aflată în mod predominant sub dominația islamică. Numeroase unități militare au fost
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
Avartuteles, căruia i-a pus la dispoziție o flotă, care să transporte trupe și provizii pentru asediații din Bari. Flota bizantină a ajuns în cetate la începutul anului 1069, însă între timp armata bizantină de uscat a fost înfrântă de către normanzi, aceștia din urmă ocupând Gravina și Obbiano. Robert nu a revenit imediat după aceea la Bari, el trecând în ianuarie 1070 la Brindisi, pentru a sprijini forțele normande care asediau aceas fortăreață de coastă. Brindisi a capitulat în toamna lui
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
Avartuteles a pus la cale un complot care să conducă la asasinarea lui Robert, însă "patricius"-ul bizantin Guideliku a eșuat în această tentativă. O delegație a cetățenilor i-a solicitat catepanului îmbunătățirea apărării orașului, altminteri amenințând cu supunerea față de normanzi. Avartuteles a trimit o nouă ambasadă la Constantinopol, obținând trimiterea unei flote, care a sosit la Bari cu provizii. Atunci când grânele s-au epuizat, un grup de cetățeni au cerut din nou catepanului să îl implore pe împăratul bizantin să
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]