1,758 matches
-
în seara aia. Nu, n-am avut. Ești tăcut de felul tău, nu? Zâmbi gânditor. La fel de trist. Remarcă un lucru ce se întâmpla mai rar, și anume că. îi era bine cu ea, aici, în locul pentru musafiri, însă era la fel de nostalgic. Fără să simtă când, își dădu capul pe spate. Era complet în alte părți, când Amanda se ridică să plece. Paharul ei era aproape gol. Când clipa sa de neatenție se termină, se mișcă brusc. Părea așa de blândă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să o atingă: Vreau doar să mă conving că nu visez... Apoi se trase și el mai aproape de foc. Privind la flacarile jucăușe, pe fața lui se așternu un zâmbet. Amintiri?... întrebă Arm. Da, amintiri... și ce amintiri!... Bart surâse nostalgic. Eram de vreo 14 ani și am răcit foarte tare într-o iarnă, țin minte că am stat în pat aproape o lună. Nu eram în stare să citesc, să mai uit la televizor, stăteam și zăceam așa, ațipeam și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o formă de alint și de chemare a misterelor existenței. Proza sa pune în valoare abilitățile jocului narativ de încifrare a pistelor, cu sugestii venind din munca sa de avocat în cazul romanelor polițiste, cu sensibilitatea sa umană de poet nostalgic în romanele de dragoste și cu puterea asociativă și expresivă a lumii vechi țărănești mehedințene din romanele de robustă construcție social-politică." Planul Mușina Despre orice ar scrie (de la Creația lui Dumnezeu-Tatăl la versurile ultimului debutant), Al. Cistelecan are o inconfundabilă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7398_a_8723]
-
Doar că nu e numită așa. La Mircea Cărtărescu, de pildă, ca să invoc unul din modelele cele mai apropiate, cu siguranță c-ar fi fost. În Nostalgia mai ales, acuitatea terminologică e maximă. Numai că așa zicând, decât să fie nostalgice, personajele din Cinema preferă statutul mai puțin stimabil de aiurite. Visătorilor nu li se oferă nici vreo șansă de care să profite, nici vreo lume în care să se refugieze. Rămân undeva între. Singurul dintre ei care creează iluzia că
Cetățeanul Mitchievici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6861_a_8186]
-
majoritatea predecesorilor săi din cărțile postrevoluționare ale lui Virgil Duda, între două lumi: una a prezentului fierbinte israelian, trăit accelerat, sincopat și nevrotic; și alta a trecutului românesc, nu mai puțin palpitant, în datele inițiale, dar topit acum într-o nostalgică rememorare. Plecat definitiv din România de peste douăzeci de ani (similitudinile cu traseul scriitorului sunt vizibile), Radu Glasberg, burlacul însingurat și lucid, e în mod frecvent absorbit cu totul de amintirile sale. Acestea reprezintă o zestre prețioasă, finită, dar, într-un
Nu mai suntem tineri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7888_a_9213]
-
proastă calitate, și cu cea de mahorcă alcătuiau odoarea inconfundabilă a noului regim." Unii cetățeni sînt expulzați din orașe și-și caută adăpost la țară. Printre ei, un anume Fiodor Egorîci, rusofil notoriu, "făcuse parte din anturajul bătrînilor văicăreți și nostalgici, care suspinau după împărăția rusească și începuseră să se iluzioneze cu gîndul că bolșevicii nu erau chiar așa de fioroși precum li se dusese vestea." Trezirea la realitate e cruntă: "I-am așteptat, ticăloșii! Ia ih jdal, merzasțî! ș...ț
Un destin basarabean by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7435_a_8760]
-
susține Vladimir Nabokov însuși că a vrut, prin acest roman, să ridice un "monument al pasiunii pentru limba engleză". Se vor găsi destui controlori ai corectitudinii politice dispuși să accepte că unul din lucrurile ce răzbat din roman e suferința nostalgică după o lume și după o limbă, rusa, în care scriitorul simțea că se poate exprima pe sine cu adevărat: "Nici unul dintre prietenii mei americani nu mi-a citit cărțile rusești și astfel orice comentariu laudativ despre forța operelor mele
Vă plac fetițele de cincizeci de ani? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7946_a_9271]
-
tematica controversatului, de-acum încolo, poet. Se întâmplă cu eseurile comparatiste ale lui Dumitru Chioaru ceva ciudat. Cele mai bune din ele au bulină roșie. (Ca, de altfel, multe din clădirile frumoase de la noi.) Indicându-le, mă simt un pic nostalgic. Dar deloc vinovat.
Bulina roșie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6820_a_8145]
-
Viena celor care, trăind în secolul XXI, îndură melancolia iscată de un răstimp (1848-1938) pe care nu-l vor trăi niciodată. Volumul Spendoarea decadenței este o contrafacere în sens bun. Îmbucarea cîtorva pietricele istorice în chenarul unui medalion cu tentă nostalgică, care reface din detalii mici amintirea unui sentiment mare: venerația față de unul din cele mai frumoase orașe din istoria Europei. Informația volumului impune prin seriozitate, ca și arta autorilor de-a o îmbrăca într-o haină epică plăcută ochiului. Rezultatul
Saga cafenelei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6837_a_8162]
-
permanență textul cu o abia sesizabilă ironie. Aceasta nu are nimic malițios. Dimpotrivă, este semnul bono-miei autorului și al afecțiunii pe care el o poartă personajelor sale. Tot scrisul acestui autor este, de altfel, învăluit într-un soi de tandrețe nostalgică de factură mitteleuro-peană. Dintre autorii români contemporani, cel mai apropiat de temperamentul său artistic mi se pare a fi Daniel Vighi. Destul de sofisticat și bine croit în aparenta sa simplitate, romanul Zilele regelui confirmă fără tăgadă talentul scriitoricesc al lui
Istoria la firul ierbii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7570_a_8895]
-
care plutesc personajele. George Dorobanțu evadează mai ales cu episodul final într-o posibilă poveste de dragoste colorată macabru-absurdist fără nicio morală și fără niciun sens, Radu Muntean relativizează întâlnirea dintre trei prieteni și povestea de familie întorcând o privire nostalgică spre trecut fără mânie sau incisivitate analitică, abținându-se de a transforma povestea într-un posibil studiu de caz și conferindu-i o aparentă lejeritate care a lăsat uneori chiar falsa impresie de superficialitate, iar Sitaru evadează în fantastic, un
Cârligul și peștele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7579_a_8904]
-
mod special în Suitaargentinianului Alberto Ginastera. Orchestra i-a urmărit parțial; a reacționat brutal în compania solistului, în prima lucrare, nereușind să intuiască natura „swing“-ului jazzistic în deschiderea celebrei pagini care este „Rhapsody in blue“ - deloc albastră, mai mult nostalgică! - de George Gershwin. Tot aici, în Compania Orchestrei de Cameră, tânărul bariton Yuriy Tsiple - un român din Ucraina ce studiază la București, la clasa maestrului Ionel Voineag - a făcut demonstrația valorilor unei voci ce dispune de calități prețioase, în plină
Evenimentele muzicale ale miezului de stagiune (II) by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7603_a_8928]
-
să rămân cu o mână paralizată”, a mărturisit Cristian Chivu. Fostul căpitan al echipei naționale a mai spus că vrea să revină în România, la finalul carierei de fotbalist. „De 15 ani sunt plecat de acasă și sunt un pic nostalgic din această cauză. Eu și soția mea vrem să ne întoarcem în România, dar nu știu dacă vom reuși să ne readaptăm ritmului vieții de acolo. Nu vreau să devin antrenor. Mi-ar plăcea mai mult o funcție administrativă. Momentan
Cristian Chivu, la un pas de paralizie by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/75361_a_76686]
-
întâi în literatura universală, apoi în cea spaniolă, cu explicarea genezei Galateei, și cu analiza pertinentă a structurii și a trăsăturilor sale caracteristice, insistând, în chip de sinteză, asupra dublei semnificații a acestui roman, de "prolog entuziast" și de "epilog nostalgic", pentru întreaga creație a marelui Cervantes. Aceeași acuratețe se reflectă și în alegerea ediției spaniole ( López Estrada - M.Teresa López-Berdoy), ca și în notele de subsol, bogate, erudite, care contribuie efectiv la înțelegerea frumuseții textului, la deslușirea unor sensuri absconse
Lumea cervantină by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/7556_a_8881]
-
trece, oamenii apar din subteran și se îndreaptă spre scările rulante exterioare; sau invers, vin de afară și se pierd imediat în subteran. E un spațiu de trecere accelerată, un spațiu prin care aproape că se fuge. Inclusiv vânzătorii ambulanți, nostalgici după atmosfera vechiului Pasaj ("un loc aglomerat, mirositor, plin de culoare, de-a dreptul mizer"), s-au risipit care-ncotro. Ce mai poți să vinzi - și cui? - într-un ne-loc? În schimb, se pot scrie cărți interesante (și articole
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7559_a_8884]
-
experiența nord-americană sau engleză, fapt ce face ca situația din România să apară în ipostaze cu atât mai sumbre. Uneori comparația pe orizontală Est-Vest lasă locul uneia pe verticală România de azi-România din vremea comunismului. Ceea ce pornise ca o evocare nostalgică de tipul Nuovo Cinema Paradiso (mă refer, firește la filmul lui Giuseppe Tornatore) a videotecilor de la începutul anilor '80 sfârșește însă tot în grotescul apăsat al zilelor noastre. Tehnologia s-a schimbat, dar mitocănia și spiritul gregar continuă să facă
Teme ale vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7294_a_8619]
-
un bal popular bogat animat, potopit de lume, de numărul agresiv al decibelilor. Trebuie să recunosc, atât eu cât și mulți dintre prietenii mei, dintre invitați, am fi preferat să fi putut valsa în sonoritățile unei chansonete agrementate de sunetul nostalgic al bandoneonului parizian; ar fi fost o percepție de asemenea pitorească dar care ne-ar fi amintit de malurile Senei, în acel moment de mare sărbătoare a Franței prietene. Căci malurile Dâmboviței... le cunoaștem. Destul de bine. Alte momente ce ies
Final de stagiune muzicală by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7090_a_8415]
-
Filme precum De-ar veni odată duminica! sau Dragoste în fugă se constituie ca un bilanț, o retrospectivă, un rapel către propriul univers de teme și motive, de imagini și fraze obsedante, însă cu distanță în același timp ironică și nostalgică admițând complicități clișeistice cu filmul noir, pen-tru a le bulversa, a le derealiza în stil truffaultian, în primul caz, sau reluând fragmente din toate filmele ciclului Doinel, în total 18 minute, dar amestecându-le cu false flash-back-uri. Relația acestui cinema
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
și-l lasă să viseze; cartea și viața sunt vase comunicante. Pe de altă parte, o altă cheie de lectură pusă cu acribie în evidență de critic este dată de obstinația cu care regizorul respinge modernitatea declarându-se "un om nostalgic, cu totul întors spre trecut." Aici se află un alt punct de contact cu arta fotografică care ar fi putut fi speculat încă și mai mult și care regizează cum bine observă criticul arta depărtării și a provizoratului ca efemeritate
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
jumătate de dreaptă, prin mândrie necontrolată, din statutul lor. O onoare, deci, în absența eroului, un premiu de consolare. În felul lui, Jocul secund este așa ceva. O scotocire în lumea de elemente din care ideea s-a dezghiocat. O reconstituire nostalgică a clarității din cioburi neîndoios frumoase: "Crescut, între mâini ca de apă,/ Ce lucru al tainei cercai?/ Sub verdele lumilor plai/ Arai o lumină mioapă." (Aura). Trebuie, deci, să te apropii prea mult ca să vezi minunea. Și imaginea se tulbură
A doua șansă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7095_a_8420]
-
familii divorțate, cu care păreau împăcați, dacă nu chiar pe deplin mulțumiți. M-am înscris în lăudatul Red Man Club în perioada asta, în ideea că o să-i învăț pe amândoi să respecte bogăția naturii; mai plănuiam și o excursie nostalgică, instructivă, în Mississippi, pentru reuniunea foștilor mei colegi de la școala militară, ca și un drum la Catskills pentru un weekend palpitant, o excursie pe Appalachian Trail și o plimbare cu ghid pe râul Wading. (Eram, cum am spus, pe deplin
Richard Ford - Ziua Independenței by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/7326_a_8651]
-
un moment extraordinar, care face ca gândul să zboare, asemenea porumbeilor, mult în afara stadionului.../ O scurtă pauză, în care timp brazilienii încearcă să bată pasul pe loc, pentru încălzire, și din nou liniște. Se cântă imnul Cehoslovaciei. Melodia e lentă, nostalgică. Se vede Vltava. Se văd câmpiile vălurite ale Cehoslovaciei. Se vede Promenada de la Marianske Lazne." Așa cum pentru Ulise drumul este mai important decât atingerea țelului călătoriei, pentru Ioan Chirilă, contextul meciului este mult mai atractiv decât confruntarea din teren. Pe măsură ce
La curtea Regelui Fotbal by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7339_a_8664]
-
ale problemei, poate nimic, dar în unele puncte unele afirmații ar suporta o nuanțare. Dacă fundamentală este prenumărarea lui Dumitru Chioaru în rândul liniei livrești a echinoxiștilor (poeți "timorați de viață și extaziați de bibliotecă"), caracterizarea sa, în consecință, ca nostalgic expert în "concretizări ale reveriei", în "corporalizări ale himerei", ori practicant al unui "romantism de contrabandă", mi se pare un pic prea succintă. Lecturile și o anume devitalizare, manifestată prin edulcorare emoțională, ar fi, în opinia criticului amintit, nota fundamentală
Noblețea discursului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7346_a_8671]
-
deopotrivă spiritul și inima. Probabil puțini sunt netimișorenii care să fi auzit de unul dintre marii poeți boemi ai deceniului nouă, Gheorghe Pruncuț, cel care își declama versurile prin cele mai sordide bodegi de cartier. Își amintește Vighi, cu admirația nostalgică a lui François Villon: "Și cipezării creștini care cărau cărbuni și lemne babelor din cartier îl urmăreau cu gura căscată de uimire și se scobeau în buzunare ca să-i mai plătească o halbă. În amintirile mele Gheorghe Pruncuț este Boemul
Violon d’Ingres? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7477_a_8802]
-
Simona Vasilache În 1914 Mihai Codreanu publică, la Viața Româ-neas-că, Statui, volumul de sonete pentru clasici și clasici în viață. După două decenii (ar fi de căutat semnificațiile acestui interval nostalgic și solemn...), Eugen Ionescu publică, la Vremea, Nu. Avea 25 de ani, și poftă să îmbrîncească statuile. Poftă pe care i-o dăduse Perpessicius, răspunzînd cu un NU fără alte nuanțe încercărilor lui la Poșta redacției Universului literar. Partea întîi
Statui? by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7256_a_8581]