1,437 matches
-
un stejărel. Treptat limbile focului de un galben auriu se înălțară către bolta întunecată a cerului. - Aici este comoara! - exclamă Radu Valdescu în culmea fericirii. Este ceea ce se cheamă jocul galbenilor sau flăcările aurului! După mine, voinicii mei! Ceata de oșteni îl urmă orbește. Cu cât se apropiau, cu atât focul se întindea ca o dâră de lumină către adâncul pădurii apoi crescu în intensitate, în pâlpâiri fascinante. - Acesta-i drumul spre adevărata comoară! Acolo-i îngropată lada cea mare! Ajuns
II. SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341158_a_342487]
-
principelui: - Tare grăbit mai ești să ajungi în împărăția mea! Te aștept cu plăcere în cazanul cu smoală clocotită! Ha, ha, ha! - răsună pădurea de hohotul său și se transformă într-un balaur cu multe capete ce aruncă flăcări peste oșteni, apoi din câteva salturi dispăru în iaz. Călăreții se zbăteau neputincioși cu flăcările în chinurile morții. - Tată!Tată! - îl implora disperat fiul său Tudor. Întoarce-te! Radu Valdescu urmă dâra de foc ca să ajungă cât mai iute la comoară, dar
II. SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341158_a_342487]
-
în chinurile morții. - Tată!Tată! - îl implora disperat fiul său Tudor. Întoarce-te! Radu Valdescu urmă dâra de foc ca să ajungă cât mai iute la comoară, dar se afundă în lac, urmat de feciorul său cel mare și ceata de oșteni. Se împotmoliră în mlaștina cu mâluri mișcătoare, unde, de picioare, li se încolăciră șerpi care-i traseră spre fundul iazului. Se afundară până la brâu în acel noroi plutitor, apoi până la gât în urlete disperate de durere și groază. Pe rând
II. SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341158_a_342487]
-
cu mâluri mișcătoare, unde, de picioare, li se încolăciră șerpi care-i traseră spre fundul iazului. Se afundară până la brâu în acel noroi plutitor, apoi până la gât în urlete disperate de durere și groază. Pe rând se înecară până la ultimul oștean în chinurile cele mai groaznice sub chiotele, dansul și dezmățul diavolilor. Referință Bibliografică: COMOARA BLESTEMATĂ - II. SUB SEMNUL BLESTEMULUI / Ion Nălbitoru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1372, Anul IV, 03 octombrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru
II. SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341158_a_342487]
-
Avramuț al nouăsprăzecelea copil născut în sat! El, care mai avea un frate, Ioan, viitorul preot, (popa Lepedeu) cu doi mai mare decât el. Potrivit legilor de atunci, familia care avea doi feciori, unul dintre ei era sortit să fie oștean în slujba armatei austriece. Să fi intervenit oare “birăul” pe lângă preotul Vasile Gomboș din sat pentru a nu i se înregistra pruncul?! Cine știe... Gheorghe Iancu, bunicul, preot ortodox în Vidra de Sus, participant la Răscoala lui Horea din 1784
TESTAMENTE UITATE- TESTAMENTE CARE DOR (AVRAM IANCU-CRAIUL MUNŢILOR) de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 167 din 16 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341745_a_343074]
-
gândească. Astăzi trăim într-o lume anapoda. Atât de frumoasă e viața asta, iar noi ne pierdem în lucruri atât de mărunte...”. Pădurea cu năluci Munții Vâlcanului sunt plini de povești. Aici au trăit dacii, prin codrii ăștia hoinărea viteazul oștean Straja, aici se pripășeau vestiții haiduci ai lui Neag, pe crestele uriașe ale Vâlcanului își aveau sălașul strigoii. Emil Părău îmi povestește tot, pe nerăsuflate, bucurându-se ca un copil de răgazul ăsta mirific. Vrea să-mi arate toată pădurea
OMUL SI PRIETENUL MEU EMIL PARAU de DAN PETRESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341876_a_343205]
-
viță mai aleasă și mai harnici și mai buni călăreți decât muntenii. Se îndepărtează mai des de regele Ungariei; se războiesc mai des cu regele Poloniei. Se spune că pot chema la arme mai bine de patruzeci de mii de oșteni. Graiul lor și al celorlalți valahi a fost cândva latin, ca al unora ce se află într‑o colonie a romanilor; în vremea noastră se deosebește foarte mult de acela, numai că multe cuvinte ale lor sunt de înțeles pentru
DOMNITORUL MOLDOVEAN PETRU RAREȘ A ÎNCERCAT PRIMA DATĂ SĂ UNEASCĂ ȚĂRILE ROMÂNE, STUDIU DE DR.IONUȚ ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342634_a_343963]
-
un templu hittit, împreună cu două cîntărețe SA.KAS. Sunt amintite neamurile habiru pe tăblițele hitiților care spun că în bătălia de la Kadeș unde s-au înfruntat cu armatele egiptenilor dată în anul 1296 î.e.n. în armata hitită au fost și oșteni habiru scriși după fonetica limbii hitite dar grecii îi menționează kalibi sau kabiru. O serie de scrisori descoperite la Amarna în Egipt care au fost trimise faraonilor Amenhotep lll (1388-1351 î.e.n.) și Akhenaton sau Amenhotep IV (1351-1334 î.e.n.) de către niște
CONSIDERAṬII ISTORICO-GEOGRAFICE de MARIANA BENDOU în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342596_a_343925]
-
SĂPTĂMÂNII Acasa > Impact > Scrieri > LĂCOMIA DE PĂMÂNT Autor: Viorel Darie Publicat în: Ediția nr. 1368 din 29 septembrie 2014 Toate Articolele Autorului Lăcomia de pământ Poate că ați auzit vreodată o povestioară cutremurătoare, de mare tâlc, care spune că un oștean căruia un voievod, ca răsplată pentru o faptă de vitejie, i-a promis să-i dăruiască pământ mult, atâta cât poate să înconjoare, cu piciorul, într-o zi, de la răsăritul și până la apusul soarelui. Și cum, acel oștean, din lăcomie
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
că un oștean căruia un voievod, ca răsplată pentru o faptă de vitejie, i-a promis să-i dăruiască pământ mult, atâta cât poate să înconjoare, cu piciorul, într-o zi, de la răsăritul și până la apusul soarelui. Și cum, acel oștean, din lăcomie, a vrut să cuprindă cât mai mult pământ, alergă toată ziua fără hodină, iar când s-a întors seara la voievod, a căzut dându-și duhul. Vă întrebați, oare, cum de a putut fi acel om atât de
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
dea viața pentru pământ. Iată, vrem să reînviem amănuntele acestui fapt povestit din bătrâni. Ziua începu cât se poate de minunată atunci când ostașul a ales să facă drumeția de ocolire a promisei sale moșii. Soarele străluci blând printre cetinile brazilor. Oștenii încă dormitau în poiană, într-un liniștit popas de munte. Voinicul nostru se trezi încă dis de dimineață, își spălă obrazul cu apă rece de la izvorul de alături, își făcu câteva cruci largi, așa cum învățase de la bunicii săi statornici în
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
săi cei nevoiași. Nici după un ceas, i se păru că a ocolit pământ de ajuns. Chiar se gândea să facă un ocol larg, și să se întoarcă, încât spre prânz să ajungă în tabăra unde îl aștepta voievodul cu oștenii săi. Dar când să dea curs acestui gând, iată, tocmai ajunsese în fața unui sat cu holde minunate, cu pășuni verzi, păduri umbroase. Cum să nu ia în stăpânirea sa și acel sat minunat, acum când avea ocazie atât de mare
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
el stăruitor să-l ajute să repună căruța pe drum. Dar el n-avea timp de asta. Altădată! Trecu și pe lângă o biserică pravoslavnă unde preotul tocmai slujea la altar, deși era miercurea, pesemne era vreun sfânt în ziua aceea. Oșteanul nostru, deși era crescut într-o casă cu mulți copii nevoiași, era învățat de bunica, de mic copil, să se roage, să facă mătănii, ori decâteori era în preajma unor lucruri sfinte. Tare ar fi dorit el atunci să intre în
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
de tare. Porni ca vulturul la vale. Nu mai simțea nici oboseala, nici sufocarea. Ceața caldă îi aburea memoria. Picioarele, doar picioarele, singurele, îl mai duceau pe șleauri de munte spre poiana din zare. Voievodul se afla în poiană, în mijlocul oștenilor săi. Încă îl mai aștepta pe oșteanul pornit să-și înconjoare moșia. Slabă nădejde, însă, să-l mai vadă sosind. Soarele apunea în curând. Dar, chiar atunci, când razele soarelui încă mai răzbăteau prin cetina brazilor, iată, pe plaiul dinspre
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
Nu mai simțea nici oboseala, nici sufocarea. Ceața caldă îi aburea memoria. Picioarele, doar picioarele, singurele, îl mai duceau pe șleauri de munte spre poiana din zare. Voievodul se afla în poiană, în mijlocul oștenilor săi. Încă îl mai aștepta pe oșteanul pornit să-și înconjoare moșia. Slabă nădejde, însă, să-l mai vadă sosind. Soarele apunea în curând. Dar, chiar atunci, când razele soarelui încă mai răzbăteau prin cetina brazilor, iată, pe plaiul dinspre pădure sosește, împleticindu-se, un oștean, vizibil
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
pe oșteanul pornit să-și înconjoare moșia. Slabă nădejde, însă, să-l mai vadă sosind. Soarele apunea în curând. Dar, chiar atunci, când razele soarelui încă mai răzbăteau prin cetina brazilor, iată, pe plaiul dinspre pădure sosește, împleticindu-se, un oștean, vizibil sufocat de trudă. Ajuns în dreptul voievodului, oșteanul se poticni și căzu cu fața în țărână. Își dăduse sufletul! Întreaga curte a voievodului fusese consternată de această întâmplare. Nu le venea a crede. Era un prilej de jale, voinicul era
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
nădejde, însă, să-l mai vadă sosind. Soarele apunea în curând. Dar, chiar atunci, când razele soarelui încă mai răzbăteau prin cetina brazilor, iată, pe plaiul dinspre pădure sosește, împleticindu-se, un oștean, vizibil sufocat de trudă. Ajuns în dreptul voievodului, oșteanul se poticni și căzu cu fața în țărână. Își dăduse sufletul! Întreaga curte a voievodului fusese consternată de această întâmplare. Nu le venea a crede. Era un prilej de jale, voinicul era îndrăgit de toți, îl știau cât de destoinic
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
strigă: - Deschideți! - Dar boieri dumneavoastră, de ce nu mai poposiți câteva ceasuri, până apar zorile? Călătoria în toiul nopții este primejdioasă mai ales că prin aste locuri bântuie tâlharii. - Nu-i treaba ta! Deschide odată sau te joc în copitele calului! Oșteanul chemă un ajutor și deschise porțile, iar cei patru călăreți se pierdură în umbrele pădurii ca niște năluci. Alaiul domnesc alergă în galop la lumina lunii până îi prinseră zorile din urmă și răcoarea dimineții le pătrunse în oase.. De când
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
mantie neagră, pătrunde pe porțile larg deschise, descalecă și dispare pe o scară întunecată. Pentru o clipă o lumină orbitoare spintecă noaptea și aproape instantaneu, undeva în apropiere, se produce un trăsnet iar animalul dispare în pădurea întunecată. Îngroziți, câțiva oșteni închid uriașa poartă de stejar. Prin zid trece o umbră, se furișează în curte, apoi se zărește la lumina fulgerelor cățărându-se pe ziduri până în turnul unde principele își așteaptă musafira. Trei zile și trei nopți nimeni nu află ce
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
turn. Cei ce o zăriră amuțiră până spre ceasurile dimineții când, după cel de-al patrulea cântat de cocoș, umbra misterioasă se retrăgea pe unde venise. În a treia noapte, spre revărsatul zorilor, un nechezat straniu se aude la poartă. Oștenii o deschid și un cal năvălește înăuntru și se oprește în dreptul scărilor. De după un cotlon întunecat, vrăjitoarea se aruncă pe ciudatu-i armăsar și, sub clarul de lună, dispare ca o nălucă pe drumul din pădure. Pe dată se pornește un
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
Asta-i vrerea ce-o vroiesc!... În a treia noapte să ai pregătiți trei cai. Aproape de miezul ei, înfășurați în câte o mantie neagră ca să nu ne recunoască nimeni, vom ieși pe poartă. Aranjează ca de pază să fie un oștean de încredere. Doar galbenii îi ducem în codru, bijuteriile le ascundem în turnul unde am stat cu vrăjitoarea. - Pe acelea tot dracul le va păzi? - Nu. Le va proteja blestemul care înconjoară castelul și iscusința noastră să le ascundem. Nici
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
această gară. Hai, naște-te, înainte de a muri ceilalți! PRIMUL: Iar să mă nasc înaintea Ei ? AL DOILEA: Te vei naște odată cu războiul. Privește! ( Pe clădire ca pe un ecran se derulează evenimente din perioade istorice diferite) Miltiade, în fruntea oștenilor pare Ares în persoană. Oh, Maratonul și bietul Philippide! Ce a mai rămas din gloria strategului? Praful de pe scheletul calcinat! Viteazul Alexandru, groaza Asiei, unde se află el? Poate într-o carte prăfuită pe care n-o mai răsfoiește nimeni
SECTIUNEA DRAMATURGIE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 2117 din 17 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341176_a_342505]
-
Pe fond de...analfabet! Coșmarul leneșului . Obosit de atâta stat, A sărit ca “ars” din pat, Ca primise în vis poruncă, Să se apuce de muncă! Evoluțe în oștire . Trecut prin sabie și foc Credea, că a avut noroc... Astàzi oștean bătrân acasă, Pierdut-a pâinea de pe masă, Că is-a luat dintr-o ”mișcare” Respect, speranță...și onoare! Circulație bahică. La volan ea, prinsă beată, La “sânge” verificată, Se declară “ofensată”. E nocivă...apa plată! Balanța istoriei. Boierii vechi aveau
UMORISTICE DUPĂ REALITATE de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1276 din 29 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/343044_a_344373]
-
supușii cu bunătate și milostenie, că toți îl iubeau ca pe părintele lor și lui îi dădeau ascultare. Era vestit acesta printre neamurile din preajmă și toți îl respectau și-l chemau când era nevoie cu oameni de ajutor, cu oșteni și cu grâne. Că era acest conducător darnic și își omenea prietenii, așa cum erau învățat din moși-strămoși și cum îi spusese preabunul Zamolxis, când urcase sus, pe Kogaion. Zice povestea că avea acest tarabostes mulți copii la care ținea ca
POVESTEA TARNIŢEI de LEONID IACOB în ediţia nr. 1313 din 05 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/343247_a_344576]
-
cum nu mai era alta pe lumea asta și pe care o chema Tarnita, ce era și sufletul lui,. Și era această copilă plină de har, că învățase să tămăduiască bolile și mânuia sabia și arcul mai abitir ca un oștean de-al tatălui ei. Ba , se spune, că ea cunoștea de la magii cei vestiți, ce-i fuseseră dascăli, științele lumii și ale magiei și alte lucruri folositoare neamului ei. Într-o zi de vară, când pruncii se juca voioși prin
POVESTEA TARNIŢEI de LEONID IACOB în ediţia nr. 1313 din 05 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/343247_a_344576]