1,702 matches
-
-i. Un dispreț care-l face să creadă că „tot ce avem noi mai bun sunt evreii și grecii. Băștinașii n-au clasă. Sunt țărani în sensul cel rău al cuvântului” (24 mai 1969 Ă 118). Oricum, complexul compatrioților revine obsedant: „Sunt iarăși invadat de compatrioți. E un chin să vorbești de dimineață până seara în limba noastră” (12 septembrie 1970Ă 147). Pare la un moment dat singurul motiv de mâhnire: „Aici e vară de aproape o lună. Un singur nor
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e re-întemeiat. Dramaticei întrebări „ Totul este aparență Ă dar aparența cui?” Cioran îi găsește răspunsul: „A Nimicului” (I, 21). Este răspunsul care precede uimirea, nepredicatizată, privind febra în stare pură și strigătul înghețat. Ce-i urmează? Orgoliul: „Să ai sentimentul obsedant al propriului neant nu înseamnă să fii umil, nici vorbă. Puțină smerenie, puțină smerenie Ă mi-ar trebui mai mult ca oricui. Dar senzația nimicului meu mă umflă de orgoliu” (I, 21). Așa încât, angoasa generată de sentimentul nimicului trăit în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran și le asumă imaginar sunt fondatoare și constituie sursa unui sine cu atât mai exploziv cu cât se retrage în sine. Printre ele, neputința apartenenței la ceva și, ascuns, orgoliul acestei neputințe constituie sursa unor trăiri interogative care revine obsedant la Cioran. Mărturisește într-un loc: „nu pot rezolva acest conflict care mă sfâșie: pe de o parte îmi doresc o anume energie și chiar eficiență, pe de alta nu prețuiesc decât efortul pe care-l facem pentru a ne
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e însă etalat cu ostentație și, cu toate că fraza autorului atestă un puls stilistic deloc neglijabil, persistă impresia de insuficientă deschidere a unghiului literar. Același personaj intră în romanul Prizonier în Europa (1998), de data aceasta ca instrument de cartografiere a „obsedantului deceniu”, dar la fel de șters. Totuși, textul trezește interesul prin surprinderea relațiilor ambivalente din câmpul puterii comuniste. Romanul care i-a adus lui S. recunoașterea literară este Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino (1995; Premiul Academiei Române), despre care s-a spus că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
aburii întunecoși noptatice rouri distil[înd]"*; "crunte furtuni vu[ind]"; "Moartea înarip[ind] săgeata"; "nisipul însîngerat"; "chilia umbroasă" a Amintirii**; "sînge pururi dînd miasme". [*the dark vapours nightly dews distil[ing]: Ideea "distilării" ("rourilor", apelor sau a altor fenomene) apare obsedant în opera poetică a lui John Clare.] [**shadowy cell of Remembrance: idee ce anticipează noțiunea de subconștient sau de inconștient individual ce apare la romantici precum S. T. Coleridge, John Keats sau P. B. Shelley.] Happiness / Fericirea - "Conștiința, nuanța schimbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Să-și îndoape rânza până-n gât,/ Și-ngropat de-oi fi sunt hotărât/ Să le umplu cu țărână râtul” (Ostrovul meu). În ultimul volum de versuri antum, Țărmurile clipei (1983), poetul atinge coardele unei lirici elegiace a amintirilor, dominată însă obsedant de aceeași viziune a neîmplinirii, de aceeași dorință de a se bucura de lumină, de soare, de liniște: „Precum, de treci prin inima acestei vaste bruse,/ Dai de păduri de pini cât vezi în zări,/ Se-ntinde peste viața-mi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
-și interneze opozanții În spitale psihiatrice, aceștia fiind proiectați În ipostaza unor „nebuni” și „asociali” recalcitranți și devianți, care trebuiau reeducați, deoarece erau „indivizi periculoși din punct de vedere social”, cum scria, În majoritatea cazurilor, În fișele lor medicale. Romanele obsedantului deceniu, apoi antiutopiile, alegoriile și parabolele, dar și romanele lui Paul Goma (Ostinato și Patimile după Pitești În mod special), publicate după căderea comunismului În România (deși majoritatea fuseseră scrise Înainte), depun mărturie despre ampla acțiune de „spălare a creierului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
antiutopice) să sugereze sau să-și imagineze În ce a constat metoda de spălare a creierelor aplicată românilor. Marius Jucan: Am menționat doar În treacăt literatura, ca o mostră a probei de strategie nouă privind limbajul. Mi se pare că obsedantul deceniu și Întregul său zgomot de fond au ocolit de fapt problema Înnoirii limbajului. Pentru că, dacă Într-adevăr se dorea o ieșire, atunci se schimba limbajul - dar limbajul a rămas același. Trecutul stalinist trebuia demascat cu mijloace standardizate, controlabile. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aceste forme de contra-reeducare n-au fost, la un moment dat, niște forme de rezistență la ideologie, propunând alte soluții existențiale, culturale, de limbaj. Eu cred că limbajul cultural era totuși altul. În comparație cu limbajul ideologiei oficiale, limbajul literar, inclusiv limbajul obsedantului deceniu, la vârfurile acestui tip de literatură, este diferit. Ruxandra, ești În fața unei schele. Sunt șanse foarte bune să ridici o construcție excelentă, dar mai ales dacă vei lucra pe instituții și vei avea În vedere educarea, reeducarea, contra-reeducarea În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Uniunea Scriitorilor a Încercat și a izbutit să fie până la un punct un bastion Împotriva comunismului (până prin 1983). Sanda o citează la un moment dat pe ea care vorbește despre o literatură a rezistenței dând ca exemplu romanul politic (al „obsedantului deceniu”), publicat Între 1970 și 1985, dar și pe Noica sau ceea ce publica Anton Dumitriu. Mai apoi tot Ioana Em. Petrescu vorbește În același text și În același paragraf de supraviețuire prin cultură. Este adevărat că Ioana Em. Petrescu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
bine pentru modalitatea de existență a intelectualului În spațiul public totalitar, cum zice Sanda, În raport cu puterea politică. Când mă raportez la rezistență, Îi exclud categoric pe cei care aveau Îngăduința autorităților comuniste să publice anumite texte (În speță romane ale „obsedantului deceniu”). Mă gândesc Însă și mă raportez prin termenul rezistență la cei care au pătimit concret pentru curajul lor. Consider că termenul ar fi, astfel, potrivit pentru cei care au fost interziși, cărora le-au fost interzise scrierile, li s-
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de catharsis social), cred că termenul potrivit ar fi supraviețuire și nu rezistență. Foarte bun la nivel conceptual mi s-a părut un termen al lui Mircea Iorgulescu, cultură tolerată, pentru că tocmai datorită acestei culturi (În cultura tolerată intrând romanul „obsedantului deceniu”) nu a existat În România samizdat. Nu este vorba despre manuscrisele de sertar, ci de acea literatură română de opoziție Împotriva comunismului, care ar fi putut să circule În diferite grupuri de scriitori, nepublicată oficial, transmisă de la unii la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
generație fără memorie cu un alt termen, nu știu cum să-l formulez mai bine, ceva de genul: generație fără experiența istorică a evenimentelor pe care le conservă memoria. Ștefan ne Întreabă: de ce ne grăbim să transformăm perioada cu pricina, să spunem obsedantul deceniu, anii de teroare comunistă etc., Într-o realitate muzeală sau de bibliotecă, neutralizând implicit prin aceasta Întreaga sa Încărcătură umană atroce? Întrebarea este absolut dramatică, ceea ce s-a Întâmplat În anii stalinismului, anii marii represiuni, dar și după aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
directă a evenimentelor. Bineînțeles, aici contează profesorii pe care Îi ai, inteligența lor pedagogică, dar și un anumit gen de curiozitate personală care ține de gradul de deschidere pe care Îl ai spre exterior, deschidere care se poate Întinde de la „obsedantul deceniu” la filmele documentare de orice tip. Eu sunt un produs al acestui master, de Istorie a imaginarului și al cursului cu Sanda Cordoș. Dacă până În anul IV nu mă interesa deloc cursul de istoria comunismului ținut de Ruxandra Cesereanu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
devin literatură a absurdului În cel mai bun caz, dacă nu pur și simplu niște nonsensuri cu care nu merită să-ți bați capul. Studenții și elevii de liceu nu mai rezonează În nici un fel la realitatea din spatele romanelor despre „obsedantul deceniu”. Plictisul celor de azi, temă predilectă pentru romanele douămiiștilor, e apropiat de gestul lui Bardamu, eroul lui Céline, de a se Înrola În armată din greața față de o lume În care nu se Întâmplă nimic În afara convențiilor „burgheze”. Starea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un nivel rațional al discursului. Întrebarea pe care aș ridica-o este următoarea: În afară de judecata la rece asupra oportunității memoriei, nu se exercită asupra voastră o presiune de natură psihologică și afectivă atunci când Ștefan Borbély vă predă evenimente Întâmplate În obsedantul deceniu, sau Ruxandra Cesereanu vă prezintă cărți despre tortura politică? Nu există și o presiune de altă natură, să-i spunem umană, care să vă tulbure la contactul cu aceste istorii? Desigur, din punct de vedere teoretic, există un câștig
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mare succes. Am găsit acolo o vraiște totală, documentele nu sunt Înregistrate, În plus se deteriorează de la o zi la alta din cauza condițiilor improprii de depozitare (am lucrat cu mască chirurgicală). Da, stăm și povestim despre torționari și anii ’50 - obsedantul deceniu -, dar nici generația aceasta, cea aparținând anilor ’80, nu a dus lucrurile până la capăt. S-au inventariat numai lucrurile, fără să se explice, și poate de aceasta le și refuzăm acum, pentru că nu ni se explică Îndeajuns. Cărțile seminale
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
noastră?”. În textul pe care ni l-ați dat spuneți că, de fapt, această traumă nu vă aparține, integral, nici dumneavoastră. La un moment dat faceți o remarcă interesantă cu privire la faptul că cei din generația dumneavoastră sunt mai preocupați de „obsedantul deceniu”, de anii ’50, decât de ceea ce au trăit pe propria piele. Asta probabil pentru că nu aveți Încă distanța necesară pentru a discuta ceea ce vă privește În mod direct. Nu există distanța necesară unei priviri critice față de anii ’70-’80
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
am implicat politic. Andrei Simuț: Mă tem să nu fie cumva mai mare distanța Între generațiile care vor urma (sau care sunt acum pe punctul de a fi În anul I) și toată paradigma care include generația ’80, chiar și „obsedantul deceniu”. Marius Lazăr: Pentru copiii voștri generația noastră o să fie mină de aur de exploatat. Vor veni ei să ne facă interviuri. Ștefan Borbély: În final, voiam să vă spun trei lucruri, În afară de mulțumirile călduroase că ați venit și ați
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sub aspectul unor conduite regresive dacă le raportăm la atitudinile anterioare. Copilul se izolează, Întrerupe relațiile cu prietenii, se izolează afectiv și față de membrii familiei, refuză să meargă la școală, apar crize de agresivitate, de depresie, vagabondaj solitar. Apar preocupări obsedante, renunțarea la cele vechi. Sub aspectul limbajului, poate apărea un mutism secundar. La Început autistul refuză să vorbească În afara familiei, apoi și cu membrii familiei, dar uneori comunică prin scris sau desen. Sub aspectul organizării lingvistice, apar inversiuni pronominale sau
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Iuliana Luminița GUZU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2173]
-
ne îndepărtăm de ei, este drept așa, nu eram făcuți pentru a fi egali. Făcând ceea ce trebuie să fac, adică mult mai mult, mor de ciudă că n-am făcut și contrariul. O mare grijă în minus, în locul unei fericiri obsedante care devine imposibilă. Cea mai minunată iubire nu consolează pe nimeni. Această idee odată admisă, nimic nu ne mai poate decepționa. Incident la Conferința populară de la Comarnic. Duminică, 7 martie Politica nu este altceva decât o atenuare a războiului civil
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
narative ale lui Max Blecher 119 CAPITOLUL IV DISCURSURI LITERARE ȘI FILOSOFICE ÎN TEXTUL NARATIV BLECHERIAN 133 4.1. Întâmplări în irealitatea imediată discurs despre suferința primară 133 4.1.1. Nevoia unei alte identități 133 4.1.2. "Metaforele obsedante" ale irealității imediate 147 4.2. Inimi cicatrizate sau discurs despre suferința i mpusă de boală 155 4.2.1. Personajul blecherian sau ipostaza de a-fi-întru moarte 155 4.2.2. Sanatoriul spațiul al erosului și thanatosului 166 4.3
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
14. Perspectiva exterioară a acestor pagini va fi înlocuită, mai târziu, în ultimele două romane ale autorului, cu cea interioară. Ipostaza bolnavului va fi cea care-l va defini cel mai bine pe Blecher. ,,Orașul de ghips" va deveni ,,metafora obsedantă" a prozei blecheriene. Ultima dintre narațiunile scurte ale autorului, Ioniță Cubiță, nu are nimic din atmosfera ,,de spital" a celorlalte scrieri. Fragmente din această scriere, acaparată de un personaj situat la limita dintre grotesc și machiavelic, regăsim în Întâmplări în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
disciplinaritatea se află în imposibilitatea de a le accesa. Această interpretare o conexez cu alte metode de investigare a textului psihocritica, metoda biografică, cea simbolică și oceanografică. Metoda psihocritică este propusă de psihanalistul Charles Mauron în cartea sa, De la metaforele obsedante la mitul personal, și ilustrată prin analizarea textelor lui Mallarmé, Baudelaire, Nerval, Valéry, Corneille și Molière. Conform autorului, metoda se întemeiază pe ,,prezența constatabilă în mai multe texte ale aceluiași autor a unor rețele fixe de asociații, despre care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și a căror sursă ar putea fi personalitatea inconștientă a lui Blecher. Așa cum este prezentată de Mauron, metoda se bazează pe succesiunea a patru operații: suprapunerea de texte aparținând aceluiași scriitor, în vederea reliefării rețelelor de asocieri sau grupuri de imagini, obsedante, involuntare; observarea modului în care rețelele, grupurile sau structurile relevate prin suprapunerea textelor se repetă. De cele mai multe ori aceste structuri desemnează figuri și situații dramatice. Sunt supuse analizei comparative, temele operei cu visele și metamorfozele lor; interpretarea mitului personal al
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]