404 matches
-
le atingă nici măcar cu un fulg. Unde erau, într-adevăr, răpite și adăpostite, ipocritele acelea, în orele în care își puneau în aplicare adevărata lor specialitate, aceea de a părea, cât mai veridic, picate pe gânduri. Ori în a cărui odăiță se îmbulzeau cu toatele, imediat ce poeții destinelor lor își întorceau, o clipită, geana de la ele. Nu ținea neapărat. Dar nici cine știe ce nu s-ar fi supărat, dacă vreunul dintre poeții aceia i-ar fi luat, cu adevărat, gâtul. Îi înțelegea. Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne-aude sfinția-sa. - Păcătoase... - Da mai taci și dumneata, soro, uiți că sîntem în biserică... 137 Babele așteptau să fie spovedite și împărtășite. Ele rămâneau la urmă, că aveau multe pe suflet. Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile. Ședea îngenuncheată, cu obrazul veșted lipit de anteriul scump al părintelui. - Ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atunci, când încă mai era posibile lucrurile cu furatu’ la liber. Acu’... Ai să vezi ce jale vine peste noi, că n-au pregătit psihiologia poporului la evenimente.“ Nu știu acum, când, oprit în fața cinematografului, privesc în sus spre fereastra odăiței în care locuia Vichi, dacă chiar din cauza acelui unchi, Trombă, m-am despărțit de ea. Poate frica pe care încerc s-o aduc acum în ajutor n-a fost decât scuza cea mai la îndemână atunci. Poate, așa cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
adia mereu un miros foarte plăcut. Nu înțelegeam a ce anume mirosea, a flori uscate, a busuioc, a tămâie? Când am crescut mare, am înțeles că acel miros se poate defini printr-un singur cuvânt: sfințenie. Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă le trecea torcând lâna, împletind
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Câinele legat de un pom nu ne permitea să trecem, lătra ca un nebun. Maria rupe o bucățică din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba Ioana. Când ne-a văzut, a încercat să-și întindă mâinile către noi, cerând ajutor, dar nu le putea ridica. Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
până la sfârșitul vieții lor.” În cele mai multe cazuri, personajele scrierii sunt oameni simpli, viețuitori în universul rustic, care acționează după datini și obiceiuri statornicite din veac, păzind rânduiala bisericii, urmând calea iubirii creștine. Așa sunt bunica Dosia („Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu”), moș Parfene, („un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui”), moș Ion Dascăl („un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire sensibilă și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mulțumesc, Jeane! Când se întoarse, după două minute, Fane avea un aer nehotărât, de parcă n-ar fi știut dacă trebuie să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard sau mai bine renunță la tot ce zboară. Intră în mica odăiță în care băiatul cel ciufulit lenevea cu coatele pe masă și întrebă de băieș. Era plecat la Sinaia pe întreaga perioadă a sărbătorilor, spuse paznicul. Da’ n-a lăsat vorbă pentru mine - mie-mi zice Fane - că aveam un cufăr
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
l-ar fi vrut plecat, Fane nu se lăsă, îl domina, așa că, de voie, de nevoie, îi deschise toate ușile. Se uitară pretutindeni, îndărătul căzilor de fontă, în debaraua cu mături. Dinspre Inelaru venea un soi de curent rece. În odăița unde era cassa băiatul nu-i permise să intre, asigurându-l însă că nu-i nimic acolo. În clipa în care a spus asta, Fane l-a privit foarte ciudat, iar băiatul mai mult a simțit decât a nțeles că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în pumn, stătea așa, de ceasuri bune, neclintit, uitându-se când la flăcările din vatră, când la nora lui. În răstimpuri ofta. În sobă, flăcările focului mistuie la iuțeală lemnele sub loviturile gerului de afară. În colțul dinspre răsărit al odăiței, Maica Domnului, în lumina candelei, se uita la ei cu bunătate pe chip neclintită. Baba Săftica pregătește pelincile și fierturile cu toate buruienile, după tipicul numai de dânsa știut... De când se știe, a fost moașa și vraciul satului. „-I-am moșât
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
hlujii tăiați toamna trecută, erau rezemați de copaci în glugi rare. Un câine flocos, pe prispă, doarme nestingherit de străini, dar care, odată cu lăsarea întunericului, picior de om nu se mai apropia de portiță. Casă veche, cu tindă între două odăițe, lipite pe jos cu lut galben, în capăt un iatac cu un ochi de geam ce dă în livadă, pereții și bagdaliile albe, prispă, de jur-împrejur... În odăița de o austeritate monahală, două laițe pe colț, cu așternuturi, oglinda veche
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu se mai apropia de portiță. Casă veche, cu tindă între două odăițe, lipite pe jos cu lut galben, în capăt un iatac cu un ochi de geam ce dă în livadă, pereții și bagdaliile albe, prispă, de jur-împrejur... În odăița de o austeritate monahală, două laițe pe colț, cu așternuturi, oglinda veche, tocmai de când s-a jucat nunta Săfticăi la poartă, după obicei -, cu apele îmbătrânite... o sobă cu ocniță albă, ușor coșcovită, cotruța și strachina mâțelor. Ca orice om
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
își zise el în gând. Și, mânat de o presimțire rea, se întoarse acasă în fugă... la căpătâiul Axiniei. Chipul femeii căpătă o concentrare ciudată. - Cum te simți, Xenia?! își întrebă nevasta. După câteva clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei stins și sacadat, în loc de răspuns: - Antoane... să ai grijă de fată, să ai grijă de fată, pentru că eu..., și alunecă într-un somn adânc, fără capăt. Pădurarul, înspăimântat, se tot întrebă: „Ce‟nseamnă vorbele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pentru El! o luat-o șî pi dânsa, așa di tânărî!“ Și, omul acesta de nimic înfricat, fu zguduit în toată făptura lui, pierzându-și pentru o clipă stăpânirea de sine. Un val de revoltă se prăbuși peste el. Pereții odăiței s-au strâns în jurul lui, grinda i-a atins creștetul și, deodată, a început să se învârtească, cu tot ce era împrejur... Simți că-i plesnesc tâmplele. Pe lizieră lupii ăuiau... ăuiau întruna. Anton, cu pușca în mână, se repezi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mi se pare mie - autorului - corect. 12 Rareș Tiron Istorisiri nesănătoase fericirii 13 Suflet paralel e un fundal tomnatic, în zorii unei obișnuite zile de octombrie, soarele risipi întunericul în colțuri și împinse lumea spre o nouă zi. Într-o odăiță strâmtă, în clădirea de locuințe de pe strada P., Anton se deșteptă după un somn lung, ca de obicei și, cu pași mici și repezi, parcurse calm mult iubitul său traseu, ce îi aducea atâta fericire. Itinerariul cuprindea sufrageria, holul, bucătăria
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că ele există, totuși. Zilele nu conteneau să treacă, și toate o făceau în chip diferit, căci, în viața unui nebun, nicio zi nu seamănă cu alta. Când nu stătea în delir la pat, femeia se preocupa de curățenia din odăița ei, inspectând toate lucrurile și așezându-le atent la locul lor. Astfel, acolo mereu domnea o ordine amănunțită și strategică. Câteodată, Victor îi mai aducea în dar și câte o carte, carte a cărei lectură era destinată pentru momentele de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ai fi, oricât de tare ți-ar putea străluci talentul la lumina viitoarelor tale mari opere, nu este niciun dubiu că ai să fii sărac. Zău așa, chiar dorești să-ți petreci toată viața în genunchi, cu hainele roase, în odăița ta modestă, scriind? Uite, dacă aș avea puterea s-o fac, crede-mă că ți-aș interzice pentru totdeauna să mai scrii! Păi, treabă-i asta? De altfel, te invit să privești în istorie, te rog, și să constați că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
adânc afundat și, totodată, mai vedea și că o cale potrivită și comodă de scăpare din această mare încurcătură deloc nu se întrezărea la orizont. Astfel că, în ultima vreme, el ajunsese să se plimbe des și foarte încordat prin odăița lui, tremurând aproape febril, în încercarea sa de a găsi o idee salvatoare, venită miraculos. Făcuse atât de multe drumuri dus întors dintr-un colț în celălalt al acelei încăperi, încât, dacă priveai covorul întins pe jos dintrun anumit unghi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de prevestirile tale - un săpun nu e totdeauna un săpun, el poate fi și un aliaj ciudat de voci, de amintiri și esențe topite una-ntr-alta Într-o Împerechere arbitrară. „Fericit. Mai fericit ca atunci. Ce bine era În odăița aceea cu tapetul de hîrtie roșie de la Dockrell, un șiling și nouă pence duzina. Noaptea cînd făcea Milly baie. Cumpăram săpun american - flori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Și ce nostimă era, săpunită toată. De pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un scaun despărțitor. Cred că n-aș putea să mă ocup de... Nu intră În specialitatea mea... Voi plăti mai mult, Îl asigură Rowe. Doar asta contează, nu-i așa? Și, simțind cum lăcomia Începe să planeze În aerul acestei odăițe prăfuite, deasupra sendvișului Început și a cărții de telefon ferfenițite, Rowe avu certitudinea victoriei. La urma urmelor, Își spunea, domnul Rennit nu-și putea permite luxul de a fi prea exigent. — Un criminal, zise el cu glas tare, seamănă Întrucîtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vine În minte Poole. E gardianul unui pavilion special al sanatoriului, unde sînt internați cei furioși... deși nu cred că-s totdeauna furioși. L-am mai Întîlnit pe Poole o dată, Înainte de a-mi fi pierdut memoria. Îmi amintesc de-o odăiță mizeră și de un tablou cu Golful Neapole care atîrna pe un perete. Nu știu de ce, dar cred că locuiam acolo, deși asemenea locuință nu e pe gustul meu... Îmi pare rău, văd că nu-mi amintesc decît emoții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
s-a aprins și-am văzut lîngă mine un om mort... Presupun că de asta mă Învinuiți, dar nu l-am ucis eu. Îți mai amintești cum arăta la față omul acela? — Cred că da. — Beavis, adu repede dosarul. În odăiță era din ce În ce mai cald. Fruntea detectivului era brobonată de sudoare, iar mustăcioara lui blondă părea umedă. — Poți să-ți scoți haina dacă vrei, Îi zise el lui Rowe, și, scoțîndu-și-o pe-a lui, rămase Într-o cămașă gri cu manșetele fixate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de la fetele mai mici panglicuța de pe cap. Doreau să iasă bine la ora de matematică unde profesoara nu le suporta fără astfel de accesoriu. În calitate de șefă a clasei, Elvira tăinuise fapta și acum sentimentul unei vinovății dezvăluite o copleșea. În odăița sa, Elvira plîngea cu sufletul naiv și plin de disperare. Își iubea diriginta deoarece era tînără și frumoasă și pentru ea constituia un ideal de neatins. Credea, fără să suporte contraziceri, tot ce-i spunea aceasta. Acum diriginta le sfîșiase
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ceru să-l urmăm. Am dat colțul casei și, încălecînd o ușă scoasă din țîțîni pusă de a curmezișul, am pătruns într-o șandrama. Lumina cădea cu zgîrcenie pe patru oi care călcau niște ogrinji. De-acolo intrarăm într-o odăiță fără foc, lipită cu lut. Mirosea a aer înghețat. De sub oghealul din care se ițeau șomoioage de lînă, ne privea, speriat și mut, un moșneag îmbrăcat în suman. Nu răspundea la nici o întrebare. Deodată își coborî picioarele goale, adună peste
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu fiți că fățarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata. 6. Ci tu, cînd te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti. 7. Cînd vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]