5,469 matches
-
de euro. Viața poate fi crudă, uneori", scrie un cetățean pe mirobolantul internet. în sfîrșit, în finalul primului epiod, se cîntă o manea de jale și se scrie o poezie romantică: maneaua e scurtă, arta, poezia, adică, e lungă: "în odaia rece de la Sofitel,/ Proaspăt dată-afară din vechiul castel,/ Plînge și suspină puria domniță,/ Că se-mpute treaba, nu-i mai merge fiță;/ Elan Schwartzenberg, soțul măscărit,/ De boema nimfă s-a cam sictirit,/ Și i-a dat cu flit... i-
Rating și tiraj pe vii, bolnavi și morți by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6944_a_8269]
-
bate?/ ŤEu sunt, Schwartzi, dragă, fosta soțioară;/ Eu, și vreau acasă, ca odinioară!ť"; și bardul de pe internet povestește cum n-a primit-o Elan pe iubita sa soție, cum a sictirit-o și sfîrșește apoteotic, asemeni negurosului Bolintineanu: "în odaia rece de la Sofitel,/ Proaspăt dată-afară din vechiul castel,/ Scrie Mihaela, clocotind în spume,/ O depeșă tristă către-ntreaga lume;/ Poate-o crede țara și poate-o ajută,/ Că ea e o victimă... Elan e o brută!". Aferim, românul s-a
Rating și tiraj pe vii, bolnavi și morți by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6944_a_8269]
-
Scoțîndu-și de pe ochi căciula gri/ Vlăjganul îngenunche către slavă/ Privind uimit la crucile-aurii,// Pe cînd aproape'n spatele căruții/ Vin șiruri, șiruri de tramvae noi/ Ce sună, țipă, apoi resemnate/ Urmează-alene carele cu boi." Îmbătrînit și cătinel, spiritul locului rezistă. Odaia lui Balcaneus e o lume cu de toate, obiecte în care s-a cuibărit cîte-un duh, care au, înțelepțite de lunga-le nefolosință, cîte o filosofie: "Compasurile spun: Ťorganizeazăť,/ Iar narghileaua cu tacîm: Ťviseazăť;/ Topazele și frunza de mărgean:/ ŤIa
Rîsul pămîntului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6960_a_8285]
-
Întors de dincolo de moarte Să-și are pământurile pe care eu le-am lăsat Într-o Încremenită păragine. Blestemul străinului Casa mă privește cu ochi străini. Recunoaște-mă, sunt eu copilul tău, Îi zic, În tine m-am născut, În odăile tale mi-am Împleticit pașii În oborul tău am alergat după miei În iarba mătăsoasă mi-am culcat obrazul. În grădina ta am auzit prima dată Vocea dulce de fetiță a mamei, Glasul puternic al bunicului Sfârâitul fusului Învârtit de
Grupaj poetic - Amintiri despre ţărani. In: Editura Destine Literare by Ion Marin Almăjan () [Corola-journal/Journalistic/99_a_386]
-
cuprindeau lacomi țâțele ca niște mere ale fetei Îi sorbeau de la distanță răsuflarea parfumată și se lăsau zguduiți de fiorii cărnii Înrobiți de pofta de a-i cuprinde trupul pietros De a-i străpunge carnea tare și fierbinte În Întunericul odăii, sârbul pândea cu securea În mână. Chidran Ecoul tobei răzbătea până la noi Aducând vești grele, porunci diavolești Să știe tot natul că Într-o săptămână Toți caii trebuie predați la comună. Striga moș Traiasca, toboșarul satului. Am alergat toți,taica
Grupaj poetic - Amintiri despre ţărani. In: Editura Destine Literare by Ion Marin Almăjan () [Corola-journal/Journalistic/99_a_386]
-
chiar în biroul directorului, între vrafuri de dosare oficiale. Dar de-abia începusem și fui întrerupt de țârâitul telefonului de pe alăturata masă directorială, nevoit fiind să-mi părăsesc scaunul pentru a opri aparatul. Intrarea intempestivă a celor care năvăleau în odaie în căutarea directorului mai produse alte turburări. în cele din urmă fui somat să închei de impacientul deputat care urma să vorbească după mine și care ignora întârzierea cu care începusem și întreruperile ce întâmpinasem. Cecul asupra Băncii de France
Al. Tzigara-Samurcaș - Din amintirile primului vorbitor la Radio românesc by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Memoirs/9144_a_10469]
-
condiții și mai sumare, la un aparat instalat într-o casă particulară, unde lumea forfotea ca la bâlci, cerându-mi-se să reduc la jumătate comunicarea scrisă, ce fu mai mult vorbită decât cetită. Improvizație peste tot. Din fericire, în odaia în care vorbeam fiind și câțiva ascultători vorbirea liberă nu m-a stânjenit. După cele arătate de pe aiurea, nu pot încheia aceste amintiri decât cu laudele cuvenite instalațiunilor noastre. Cu plăcere constat că ne ținem la curent cu cele mai
Al. Tzigara-Samurcaș - Din amintirile primului vorbitor la Radio românesc by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Memoirs/9144_a_10469]
-
latura luminoasă și caldă a personalității sale oferea și ediția aceleiași foarte serioase cercetătoare Mădălina Lascu, Max Blecher, mai puțin cunoscut (2000). Corespondența de pe patul de suferință al autorului Întâmplărilor în irealitatea imediată dezvăluie prezența vie a lui Bogza în odaia bolnavului. Când nu e acolo în carne și oase, Bogza e mereu căutat, invitat, momit sau reconstruit prin limbaj. Tot așa în Epistolarul avangardist. Deși replicile lui Bogza lipsesc din carte, personalitatea lui iese în relief prin (ghicim, în fiecare
Din nou, despre avangardism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3902_a_5227]
-
în permanență cu micul principe Carol. Locuiam într-o vilă frumoasă unde aveam și un pian, pus la dispoziția mea de către colonia germană de acolo.Orele de exercițiu erau dimineața și de obicei pe la 11 ore se strecura binișor în odaie, aproape neobservat, marele prieten al meu Caragiale, care adora exercițiile mele cotidiene. Caragiale locuia cu familia sa în vecinătate și era un mare adorator al lui Beethoven.Ore întregi ar fi putut să asculte muzica aceasta divină; și pentru Bach
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
cântăreață care asemenea lucra cu celebra maestră. Noi trei, Gertruda, Georgeta și cu mine, eram nedespărțite, „das Kleeblatt” cum ne porecliseră ceilalți.Mă deșteptam dimineața în sunetele înalte și cristaline ale prietenei mele Trudchen, căreia îi răspundeau dintr-o altă odaie notele joase de violoncel ale vocii D-nei Dima. Mă așezam și eu la pian pentru a-mi face exercițiile regulate. Noi trei eram muzicantele și stricam liniștea matinală a celorlalți locatari, care însă numurumurau în contra niciodată. Într-o seară, am
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
ore muzicale însemnau un deliciu. La Berlin locuiam într-o mare pensiune pe Pottsdammerstr. Prima dată ne instalaserăm în Nollendorfstrasse, dar am schimbat domiciliul împreună cu proprietara pensiunii. Stam sus de tot la ultimul etaj și mi-aduc aminte că vasta odaia noastră avea mobilierul cel mai uriaș ca dimensiuni, ca o ironie fină față de minusculele locatare (prietena mea și cu mine). Când trebuia să ne scoatem ceva din garderobă, eram nevoite să ne urcăm înăuntru, așa că dispăream complet ca într-o
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
l-am început stând pe Calea Moșilor, într-o casă azi demolată, cu trei camere, și l-am încheiat, după eliminarea de la Mihai Viteazul, la Cultura B, de astă dată mutați în extremitatea Căii Dudești, într-un apartament cu două odăi, fără baie, cu un antreu de ciment pe jos. În 1940, tata n-a mai găsit slujbă. Câștiga ceva bani ca achizitor, din comisioanele primite pentru intermedierea comenzilor de imprimate de birou. De aceea, când a primit ordinul de mobilizare
Revista revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4456_a_5781]
-
cimitirului... Nu era două noaptea când Petrache opri în fața porții bătrânei. Vezi, ai grijă la ecran și să nu comentezi nimic. Fratemeu e-n stare să ne împuște... Câinele nu-i lătră. Intrară în hol și se opriră descumpăniți. Din odaia mare răsuna un cântec ostășesc, interzis până acum câteva zile. Printre vocile groase, bărbătești, în orice caz nu de oameni treji, se auzea și un glas subțire, de femeie. Petrache intră încet, vizibil emoționat, lăsându-și prietenul în spate. Poate
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
și, în sfârșit, Gheorghe, care se dusese în altă cameră, cuibărinduse lângă Elena. Petrache plecase tot pe întuneric, cu două sacoșe pline cu mâncare și băutură pentru revoluționarii lăsați să conducă orașul. O tăcere ca la priveghi se așternu în odaia de curat a bătrânei Tălparu. Gheorghe încremeni în picioare, lângă masă, încleștând cu mâinile spătarul scaunului. Fostul primar, puhav de băutură și de somn puțin, se uita tâmp când la ecranul televizorului, când la Tălparu, așteptând parcă să-i confirme
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
de ce nu-i vorbea niciodată de asta? De ce nu-i spunea niciodată nimic, cum nu-i spuse și n-o întrebă unde-a fost și ce-a făcut nici acum, când se-ntoarse acasă și-o găsi dinaintea icoanelor, în mijlocul odăii, răcorită de soarele dimineții, îmbrăcată, pieptănată, cu ochii arzându-i mocnit pe obrazul uscat, înfășurată în tăcerea ei enigmatică, făcându-se că nu știe, ceea ce știau amândouă, istovite de permanenta stare de veghe care le ținea treze una lângă alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și străveziu aștepta noaptea. Singurătatea nopților răcoroase. Atunci se înzdrăvenea ca prin minune. Se punea din nou pe zburdat. Gonea pe câmpuri ca ciutele dezmierdându-și palmele de grumaji mestecenilor. Cum să asculte de bătrână, rămânând încremenită lângă ea, în odaia bântuită de insomnie, când afară o chema noaptea cu miile ei de glasuri și ispite, vrăjindu-i sângele și luându-i mințile! Nopțile erau viața ei. Ziua putea dormi. Noaptea, nu. Nici trupul, nici sufletul, nu aveau somn. Trupul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
leșin, strângându-l în brațe, și-și îngropă fața în stofa lui aspră, îmbâcsită de mirosuri aspre de pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu ce-o să ne facem, râse el și-o împinse s-o îndepărteze, să i se uite în ochi și s-o vadă din toate părțile. Odaia mirosea a ciuperci murate și-a vin negru de coacăză. Ești frumoasă! Ești și mai frumoasă! constată el, fericit. Dacă m-am gândit tot timpul și mi-am dorit ceva, a fost să te găsesc neschimbată! Când colo, tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
tăios care intră prin ușa întredeschisă. Copiii au plecat, încărcați cu fructe și dulciuri. S-a făcut târziu și somnul reușește să o învingă și pe ea, nu doar pe Lucia. Nu ar vrea să piardă momentul în care, în odaie, se va strecura Moșul... Nu vrea să adoarmă. Nu vrea să piardă, nu vrea, nu... L-a pierdut! Dar sub brad, stau două cutii mari, învelite în hârtie roșie. Pe una dintre ele scrie, cu litere de șchioapă: Mia. Se
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
tocmai sacrificiul necesar pentru a atinge această sublimitate metafizică. Și invers, ca într-un cerc, întotdeauna vicios (cum altfel?), această sublimitate determină și susține, prin ricoșeu, taina personajelor de a uzurpa realul: Un țăruș de foc a crescut în inima odăii; Am s-o leg acolo cu o frânghie Și, înfigându-i așchii în coastă, să-i spun: Așa se pedepsesc uzurpatorii, Melancolie... (Ca Saul...) Personajele, aproape mereu abstracte, se sustrag pericolului pe care iminența concretizării îl reprezintă (într-o primă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fost aruncat ÎNĂUNTRU" este un vers emblematic pentru cea de a doua mișcare, spre interior, a sinelui poetic. Moartea, claustrare supremă, își rostește amenințările. "Cavoul", "sarcofagul", "cimitirul" sunt spații iremediabil închise. Abundă astfel de perimetre care circumscriu ființa poetului: salonul, odaia, țarcul, sfera, cercul, parcul; însăși pădurea devine un spațiu închis ("și intru în al pădurii cavou" El Burlador), însăși lumea ("Lumea devine temniță, spital" Nocturnă). Altarul cerului se prăbușește peste poet, conștiința lui este terorizată de surpări apocaliptice. Natura dușmană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Poetul. El are nevoie de un spațiu sacru pentru a-și desfășura jocul, dar acest spațiu, după cum spuneam, se închide brusc, împotriva voinței celui care l-a creat: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. Avea dreptate Adam. Odaia mea e un balon suspendat în atmosferă, o navă pilot, la cheremul hazardului, sedusă și biciuită de loteria vântoaselor. Sunt prizonierul propriei mele singurătăți. Mâinile mele au creat hotare... (Râsul tăcut) Arătam că în prozele lui Emil Botta se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și nici câștigător, se înscriu în cursa absențelor și obiectele. Ceea ce nu înseamnă că ar deveni inofensive, ci tocmai dimpotrivă, ele sunt astfel și mai amenințătoare: Duhul casei își va desface aripile și se va ridica la cer. Scara, coridorul, odăile fantomatice, lucrurile care vegheau și mă priveau țintă ori de câte ori, neliniștit, le dădeam târcoale, vor zbura și ele. Încă de pe acum au început a nu mai fi, roase de neant, și mâine poate, din această existență și din această prezență n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
veridicitatea cabotinis-mului să scadă. Din acest motiv, el preferă, cum am arătat, spațiile închise, cercul, camera, teatrul. O asemenea preferință este un viciu care aduce după sine suferința. În cazul spațiilor închise acesta nu poate fi altul decât claustrofobia: Atunci odaia mea devine temniță, coteț odios. (Cel mai tare) Viața mea a fost o grotă, beciul unei închisori. Lumina rară se cernea printre gratii... (Trântorul) Dar ei cu toții uită că uneori și apa și aerul pot fi neînchipuit de grele, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
noi Nașterea Domnului cum se cuvine. Avem o gâscă, cam slăbuță dar vom avea o bucățică de carne pe masă. La auzul acestor cuvinte, lui Ionuț Îi Înghețase sângele În vine. Cele două gemene chicoteau Într-un colț al singurei odăi, În care trăiau cele șapte suflete, Înghesuite Într-un pat mare de scânduri cu salteaua plină cu paie. Mama observând paloarea lui Ionuț, Încercase să abată discuția În altă direcție. Cuvine-se oare să jertfim Domnului o pasăre cu beteșug
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]