647 matches
-
lista ar putea continua. Important de subliniat este activismul acestora, ele fiind departe de a fi doar „decorative”. Se poate spune că erau temute și ascultate. Faptul că erau numite, chiar În documente scrise, pe numele mic („tovarășa Anuța”, „tovarășa Ofelia” sau „tovarășa Ida”) le dădea o „aură” În plus, erau un soi de „principese ale partidului”. Toate erau cu vechi state de activitate ilegală, cu ani de Închisoare și lagăr ce le Întăreau nimbul revoluționar. Și cu toate acestea, atunci când
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Executiv. Dar acest fapt intră În alte coordonate. Mai mult decât atât, În diversele valuri de epurări și sancționări de la sfârșitul anilor 50, femeile - iar printre ele cele de origine evreiască - au dat un procent ridicat: Liuba xe "Chișinevschi"Chișinevschi, Ofelia xe "Manole"Manole, Ileana xe "Răceanu"Răceanu sunt sancționate În 1958 și eliminate din nomenclatură 3. Se poate observa că În perioada Dej a existat o anume tendință anti pe planul promovării femeilor. Să fi fost un reflex de tip
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
xe "Lupu"Lupu va ocupa și funcții În structura guvernului, fiind ministrul Muncii În perioada 1969-1977. În perioada 1969-1984 a făcut parte din Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central (organism ce a Înlocuit din 1965 Biroul Politic). xe "Manole"Manole, Ofelia Activistă a P.C.R. În perioada ilegalității. După 23 august, lucrează În structurile Partidului și În diverse organizații de masă controlate de P.C.R. Este secretară a organizației de femei (U.F.D.R.), vicepreședinte al organizației ARLUS. A fost sancționată politic În 1958
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
156 Luca, Vasile 35, 45-47, 61, 65, 69-70, 82, 92, 100-101, 115, 120, 126-127, 139, 142, 151, 153-154, 156, 158, 162-163, 165, 176 Lupu, Petre (Lupu Presman) 22, 152-153, 177 M Maicu, Horia (Goldstein Haim) 156 Maniu, Iuliu 35-36 Manole, Ofelia 100, 153, 155, 177 Manu, Petru 111-112 Maramureș 97, 122 Marcu, Leiba 45 Marea Britanie 49, 53, 91, 137 Marina, Justinian 86 Marinescu, Ion 44 Marx, Karl 147 Maurer, Ion Gheorghe 104, 158, 177, 182 Maxy, M.H. 59-60, 90, 114, 122
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Unii din cei enumerați publicau și versuri. Publicau numai versuri următorii 16: Maria Artenie (institutoare Bârlad, traducea din Horace), Const. Cantili, Clement Bacău (medicinist evreu), Hildebrand Frolla, Al. Gherghel, Isis -München (Isidor Budu), N. L(upu), K(ostache, Bârlad, folclor), Ofelia (pseudonim), G.G. Orleanu, Cincinat Pavelescu, I. Petrovici (în 1909 profesor de filozofie la Universitatea din Iași), I. Pollio (consul francez, Galați), Rândunel Tekir-Ghiol (pseudonim) I Stătescu Naia, G. Tutoveanu (alias Ionescu Bârlad, a publicat un volum de poezii „Albastru", București
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Calimachi la poziția 139. Mai multe persoane apar trecute de două ori, de exemplu: Al. Constantinescu pozițiile 385 și 738, Cocală Eraclie ppozițiile 217 și 490, Teohari Georgescu pozițiile 110 și 732, Bâgu Vasile pozițiile 333 și 355 și Manole Ofelia pozițiile 25 și 784, Mereuță Ioan pozițiile 191 și 565. Este greu de evaluat dacă este vorba despre aceeași persoană sau nu, ceea ce face imposibilă o statistică exactă; de pildă Cosmici Eftimie apare la pozițiile 49 și 783; Dumitrescu Vasile
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
liniile lui mari; de la astfel de relatări (amestec de proză și vers) se trece la textul poetic propriu-zis. Pe pagina din stânga figurează motivul în stadiul pregătirii de atelier; pe cea din dreapta, cu același titlu, ni se oferă poemul elaborat, de unde: Ofelia Ofelia, Deasupra stele Deasupra stele, Ploi de toamnă Ploi de toamnă; și așa mai departe. În dublete ca acestea, poeta, tălmăcitoare a propriilor ei vise, decantează și propune sensuri; oniricul acesta diurn cu interstiții de jurnal intim (oniric diferit de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lui mari; de la astfel de relatări (amestec de proză și vers) se trece la textul poetic propriu-zis. Pe pagina din stânga figurează motivul în stadiul pregătirii de atelier; pe cea din dreapta, cu același titlu, ni se oferă poemul elaborat, de unde: Ofelia Ofelia, Deasupra stele Deasupra stele, Ploi de toamnă Ploi de toamnă; și așa mai departe. În dublete ca acestea, poeta, tălmăcitoare a propriilor ei vise, decantează și propune sensuri; oniricul acesta diurn cu interstiții de jurnal intim (oniric diferit de gravele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se situează sub bolta aceluiași cer. Lumina unifică. Modern ca sistem de expresie, Vasile Nicolescu a asimilat lecțiile celor vechi (semnificative trimiteri la Helada și Roma), tinzând totodată spre o lume-sinteză în care Euridice se întâlnește cu Mozart -, Afrodita cu Ofelia, iar Van Gogh (obsedat de "galben") ajunge cu "Ghitara trist zumzăind la Yucatan". Interrelații ca acestea, universalizante, intensifică unda lirică: privirile, mirate, se mută spontan de la Zoroastru la Semiramida și Garcia Lorca, de la renascentiști și Thomas Morus la "Clopotele de la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
această falsă moarte, Julieta s-a împodobit ca pentru moartea „cea frumoasă”, scăldată în miresmele florilor și semănând atât de bine cu somnul; totuși mirosul pe care îl împrăștie rozmarinul, floare funebră, anunță, fără îndoială - așa cum o făcuseră și ofrandele Ofeliei -, moartea reală ce va urma. Dar oare cea de-a doua moarte a Julietei, cea adevărată, nu va avea și ea chipul „morții frumoase”? Ca și cum un fel de contopire s-ar produce aici între adevărata și falsa moarte, ca și cum nimic
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
plimbe noaptea printr-un cimitir ca să întâlnească misterul și să-l înfrunte”. Un gest lipsit de orice frivolitate sau presupunând, la rigoare, „o frivolitate vecină cu demența”, ca aceea a lui Hamlet, bunăoară, ascunsă sub masca nebuniei în dialogul cu Ofelia, sau în scena „teatrului în teatru”, moment în care Hamlet mizează totul pe o carte. Dacă Genet își dorește un teatru „printre morminte”, e pentru că moartea înseamnă mister, înseamnă taină de nepătruns, în opoziție cu spiritul analitic, cu luciditatea atotștiutoare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
proximitate, cotidiană - eșuează, ea trebuie intensificată; în plus, trebuie căutate soluții noi. În fața crizei declanșate de lipsa rezultatelor și a iritării crescânde a regelui, Polonius propune punerea în funcțiune a unui ingenios dispozitiv de supraveghere: la insistențele lui, fiica sa, Ofelia, încântătoare „momeală”, îl va provoca pe Hamlet la o discuție, în scopul obținerii unei declarații de dragoste din partea prințului, în vreme ce Polonius, ca de altfel și Claudius, se va ascunde „în spatele unei draperii” pentru „a observa întâlnirea”. Supravegherea se va desfășura
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
uneltitorilor, inducându-i din nou în eroare. Supraveghere dejucată... Piesa îi lasă aici regizorului o deplină libertate de alegere: Hamlet poate începe scena „în cunoștință de cauză” sau poate avea revelația strategiei adoptate de tabăra adversă pe parcursul desfășurării întâlnirii cu Ofelia. Supravegherea demascată este o supraveghere ratată! În cazul de față, ratată nu numai din pricina dispozitivului dezamorsat, ci mai ales din cauza unei erori de analiză: când nu e nimic de văzut, nici supravegherea nu are ce să-ți arate. În Hamlet
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
slăbi din ochi pe unchiul meu” (p. 101). Căci prințul, aidoma strategilor moderni, recurge la o soluție înșelătoare: „să faci pe prostul”, ca să-ți păcălești adversarii deja atenți la orice mișcare de-a ta. Iar dacă în scena precedentă, cu Ofelia ca momeală, exista o veritabilă recurență a urechii ca organ de supraveghere, de data aceasta e privilegiat ochiul și sunt exploatate resursele privirii. Oare „scena înscenării” nu se încheie tocmai cu constatarea lui Hamlet: „Ai văzut?”. Astfel, punând la contribuție
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu se duce deloc. Mona: Pe mine, în orice caz, să nu mă trimiți. Octav: Nici nu mă gîndesc. Mona: Adică speri să mă trimit singură... Octav: Ei, toate speranțele au o limită... Oh, sărman Hamlet! El o trimitea pe Ofelia la mănăstire ca s-o salveze de mediocritate... de feminitatea aceea împotmolită în sucuri glandulare... în suavele noroaie erotice... Și-acolo rămîne... Pe veci! Ha! El voia s-o ridice de la "mă iubește, nu mă iubește" la "a fi sau
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Singurele amintiri frumoase ale poetului sunt legate de o dragoste rămasă undeva în timp; evocarea ei ne amintește de Radu Stanca: "O șoaptă, o șoaptă cu buze de crin/ bună seara, bună seara/ prințul din stele se cutremură/ te iubesc Ofelia eu sunt amurgul!" Poetul solitar este născut de cer și însetat eminescian de repaus; el va opri timpul, pentru a trăi clipe ce au fost; este sfântul și egalul demiurgului, când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nebunie; spectacolul trebuie să aibă multă comedie: Hamlet, Polonius, Groparii, Osric, au multă comedie, sînt bufoni, sînt ca viața, care nu se desfășoară pe un singur plan; piesa nu e lirică, nici filosofică: are valoare de krimi horror și comedie; Ofelia trebuie scoasă din puritatea în care-a fost jucată: ea și prințul au trăit împreună; ea e singurul personaj normal dar înnebunește pe parcurs; la teatru în teatru, vin bodyguarzii și omoară actorii, apoi îi pun în saci de plastic
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
e singurul personaj normal dar înnebunește pe parcurs; la teatru în teatru, vin bodyguarzii și omoară actorii, apoi îi pun în saci de plastic și-i scot din scenă; lupta dintre H. și Laertes se desfășoară în groapa cu var, Ofelia stînd, dreaptă, între ei; L. are și el nebunie, e labil psihic: după ce se bate cu H., îi cere iertare, vrea să se-mpace; Regina, fiindcă fusese măritată cu un bătrîn, nu putea să facă dragoste cu el decît băută
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
după moartea tatălui. Ca o fatalitate, Hamlet sfârșește răpus de aceeași otravă pregătită din timp de chiar cel care i-a materializat intențiile. Pe aceeași coordonată a iubirii mamei, se înscrie și refuzul lui Hamlet de a se căsători cu Ofelia, răceala și chiar frigiditatea de care dă dovadă în relațiile cu ea. Concluzia, susține tot Freud, e una singură: prințul nu e un tip ezitant, lașitatea nu-l caracterizează. Complexitatea personajului constă în aceea că, în interiorul său, ia naștere un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
intensitate melancolică, acționând abia în final. Dramaturgul englez face efortul de a reașeza umanitatea în cadre existențiale clădite pe ideea de bine și de adevăr. Nu de puține ori, acest lucru este posibil prin faptele așa-zișilor "mari nebuni". Compasiunea Ofeliei face trimitere la aparenta rătăcire a minții prințului ce se potrivește perfect idealului de om al Renașterii: "Ce minte-aleasă se destramă aici!...El , pilda tuturor s-a prăbușit!" Tragedia lui Shakespeare subliniază condiția ontologică a umanității bazată pe un paradox
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cvasi-inocentă. Impresia noastră se susține, între altele, și pe o subtilă constatare a unuia din cei mai avizați shakesperiologi ai secolului XX, G. Wilson Knight. Hamlet vede răul și vinovăția nu doar în persoana Gertrudei, ci și în cea a Ofeliei: "Mai mult decât atât, Hamlet descoperă acum răul în ființa mamei sale, în făptura Ofeliei chiar: gândul său se îndreaptă spre ele, mai mult decât spre Claudius"206. Lucru lesne de verificat, comportamentul Ofeliei este, cel puțin la începutul piesei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cei mai avizați shakesperiologi ai secolului XX, G. Wilson Knight. Hamlet vede răul și vinovăția nu doar în persoana Gertrudei, ci și în cea a Ofeliei: "Mai mult decât atât, Hamlet descoperă acum răul în ființa mamei sale, în făptura Ofeliei chiar: gândul său se îndreaptă spre ele, mai mult decât spre Claudius"206. Lucru lesne de verificat, comportamentul Ofeliei este, cel puțin la începutul piesei, ambiguu. Ea ne apare docilă față de tatăl ei și dispusă să îl ispitească pe Hamlet
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Gertrudei, ci și în cea a Ofeliei: "Mai mult decât atât, Hamlet descoperă acum răul în ființa mamei sale, în făptura Ofeliei chiar: gândul său se îndreaptă spre ele, mai mult decât spre Claudius"206. Lucru lesne de verificat, comportamentul Ofeliei este, cel puțin la începutul piesei, ambiguu. Ea ne apare docilă față de tatăl ei și dispusă să îl ispitească pe Hamlet pentru a-i cunoaște intențiile. În același timp, îi poartă o dragoste nedisimulată. Ela este și ea îndrăgostită de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cazonă a unui tată pe care nu l-a cunoscut, dar se pare că l-a prețuit în forul lăuntric. Este momentul semnalării unei prime reprezentări arhetipale, cea a reabilitării tatălui-rege. Dincolo de controversata abulie a prințului, de iubirea și abandonarea Ofeliei sau de trădarea mamei incestuoase, căsătorită în grabă cu un unchi ipocrit și asasin, dincolo de dileme metafizice și prietenii durabile sau efemere, Hamlet ne relevă și această dulce povară a reabilitării memoriei ultragiate a regelui. Fiindcă înainte de a fi răzbunat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sunt actor într-un teatru care, ca teatrul în teatru din Hamlet, corespunde unei drame adevărate."211 Un alt enunț, mai succint, reliefează prin alăturarea lexemelor "gânduri" și "apă" (conotând împreună o debordantă mobilitate), un posibil și seducător complex al Ofeliei: "Mă trag gândurile ca o apă". În fapt, întregul context în care este inclus acest enunț merită o atenție aparte: "Iar trebuie să mă întrerup. Mă trag gândurile ca o apă. E ceva care răspunde din mine. Propria mea viață
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]