407 matches
-
domnia lui Mihai Viteazul. Populația, la data prezentă este de 5300 de locuitori. Ocupația locuitorilor - agricultura, creșterea animalelor, iar în ultimul timp, comerțul. Satul Zănoaga, este o așezare rurală care datează din jurul anului 1300 fiind fondată de o grupare de oieri al căror baci se numea Zănoaga. Este așezat în zona de câmpie a Olteniei fiind traversată de la est la vest de Drumul Național DN 6 care este în același timp Drum European DE 70. Satul Zănoaga se întinde pe o
Comuna Leu, Dolj () [Corola-website/Science/300404_a_301733]
-
Zănoaga este un sat în comuna Leu din județul Dolj, Oltenia, România. Satul Zănoaga, este o așezare rurală care datează din jurul anului 1300 fiind fondată de o grupare de oieri al căror baci se numea Zănoaga. Este așezat în zona de câmpie a Olteniei fiind traversata de la est la vest de Drumul Național D. N. 6 care este în același timp Drum European D. E. 70. Satul Zănoaga se întinde pe
Zănoaga, Dolj () [Corola-website/Science/300422_a_301751]
-
miază-noapte; Măgura Lemnelor - spre răsărit; Măgura Lată - spre apus; Măgura Ovreiului - spre miază-zi; Măgura Săpată (sau Măgura Comorilor) - spre nord-vest; Măgura lui Ignat - spre nord; ș.a. Dobridorenii cred că satul lor a fost întemeiat în vremuri imemoriale de doi frați oieri care se numeau Ion și Badea Lungu și care veneau dinspre miază-noapte la iernat în Câmpia Dunării. Numele de „Lungu” ar fi fost doar o poreclă dată din cauza taliei impresionante a celor doi ciobani. Dând de „valea cea bună de
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
se numeau Ion și Badea Lungu și care veneau dinspre miază-noapte la iernat în Câmpia Dunării. Numele de „Lungu” ar fi fost doar o poreclă dată din cauza taliei impresionante a celor doi ciobani. Dând de „valea cea bună de păscut” oierii nordici s-ar fi decis să pună capăt transhumanței și să se sedentarizeze de-a lungul celor două văi mănoase ale Cristalinului. Apoi, din motive mioritice, cei doi s-ar fi certat scindând târla și moșia în părți ostile separate
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
i sunt comunități pastorale autohtone de oieri români similare în multe privințe cu aromânii (în special cu ramura 'rămânilor fărșeroți' și cea a 'grămuștenilor' cu care de altfel au coabitat în stâne situate mai ales în două regiuni distincte din sudul Transilvaniei, dar și în alte arii
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
sunt satele Lupșa și Sălciua, unde, până de curând, aurul se exploata direct din apa râului, scursă prin sitele manevrate de localnici. Proximitatea acestor resurse și relieful tipic fac ca acești mocani să fie mai degrabă crescători de vite decât oieri. Mocănimea văii Arieșului se extinde la nord pe cursurile râurilor afluente ale Arieșului, în special pe valea râului Poșaga ("valea Poșăgii") cuprinzând zona din jurul comunei Mărișel, aflată pe teritoriul județului Cluj , loc tradițional de întâlnire estivală a mocanilor. Al patrulea
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
mocani. Nu este clar dacă acești mocani vrânceni reprezintă o mocănime propriu-zisă. În caz afirmativ, ei ar forma cea de-a șaptea mocănime — situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova și Muntenia. Etnograful vrâncean Ion Diaconu consideră că acești oieri vrânceni nu sunt mocani „adevărați”, ci păstori moldoveni medievali din Țara Vrancei și că au primit denumirea "mocani" doar prin asociere. Mocanii vrânceni nu practica transhumanța, mutandu-se doar vara pe local, în munții Vrancei. Țara Vrancei avea în evul
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
localității băcăuane Poiana Sărată, de la poalele Muntelui Mușat, susțin că așezarea lor ar reprezenta „singurul sat de mocani din țară”, o evidentă exagerare care nu diminuează însă atașamentul sincer al acestora până în ziua de azi față de identitatea mocănească. Comunitățile de oieri ca acelea din zona Întorsurii Buzăului din actualul județ Covasna sau din Soveja și Rucăreni (aceste două comune aflate în pasul Oituz la demarcația dintre Moldova și Transilvania, Rucărenii, având ca locuitori o comunitate de păstori originară din Rucăr-ul argeșean
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
sunt riguros delimitate de cele de cojani. Termenul "cojan" (la care făcea referire adesea Nicolae Iorga), era de „locuitor originar din câmpie, fermier și cultivator de viță de vie”, în contrast cu mocanii crescători de animale. În timp ce "cojanul" era „podgorean”, mocanul era "oier". Deși cele două comunitati au existat în imediată proximitate, ele nu s-au amestecat, contactele fiindu-le doar de natură comercială, mai puțin sociale: Un caz particular îl reprezintă satul Mociu , situat în zona deluroasă (impropriu numită) Câmpia Transilvaniei pe
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
creasta principala a Munților Căpățânii. Prima atestare documentara a "satului Vaideeni" datează din secolul al XVI-lea, când este menționată sub numele de "Vai de Ei". Comunitatea a luat naștere în urmă venirii din Ardeal a mai multor familii de oieri, în principal din Mărginimea Sibiului pe motivul oprimării religioase (catolicizare forțată). Din punct de vedere etnocultural, Vaideeni reprezintă o zonă de interferență între zona etnografica a Olteniei de sub Munte și zona etnografica Mărginimea Sibiului care și-a pus puternic amprenta
Comuna Vaideeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/299779_a_301108]
-
În anul următor, ca urmare a schimbului de populații intervenit între Imperiul Rus și Imperiul Otoman în momentul anexării Basarabiei de către primul, Găgăuzii au fost strămutați în Bugeac, în locul lor venind Tătari basarabeni, care s-au alăturat pescarilor, grădinarilor și oierilor locali, Greci pontici, Ruși scopți răscolnici (care, și ei, fugiseră din imperiul Rus), Români dobrogeni sau mocani și Bulgari, care aveau bordeie și colibe în zonă. După alipirea Dobrogei în 1878, Regatul României a păstrat denumirea turcă până în 1913, localitatea
Vama Veche, Constanța () [Corola-website/Science/298925_a_300254]
-
chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 35 grade Celsius) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă - vară să fie de până la 50 de grade. Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșit de secol XIV. Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
a născut în localitatea pindeană Avdela, Grecia, de unde proveneau, între alții, Nuși Tulliu, autentic creator de poezie în dialectul aromân, Take Papahagi, cunoscutul lingvist, etnograf și dialectolog și familia istoricului Nicolae Șerban Tanașoca. Caragiani se trage dintr-o familie de oieri, care vara își duceau oile la munte, și iarna se întorceau cu ele la șes, în zona Salonicului, activitate din care, cu multă trudă și chibzuială s-au înstărit. Caragiani nu s-a căsătorit niciodată. Avea o soră la care
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
ani la mănăstirile de la Muntele Athos, Visarion a dorit să întemeieze o mănăstire. Impresionat de frumusețea locurilor de la Dealul Cocoșului, de pădurile de tei din preajmă, a răscumpărat locul de la o proprietate musulmană. Sprijinit de românii din zonă și de oierii transilvăneni veniți cu turmele la transhumanță, cei trei călugări au construit o biserică de formă dreptunghiulară. În anul 1841 autoritățile otomane au încuviințat funcționarea mănăstirii. Reparată între anii 1842 și 1846, biserica a funcționat până în anul 1910, când a fost
Mănăstirea Cocoșu () [Corola-website/Science/308553_a_309882]
-
1794, Macău, azi în Ungaria - d. 17 martie 1862, Oradea) a fost episcop român unit al Diecezei de Oradea Mare, între anii 1843-1862. (Ardeleanu) s-a născut în orașul Macău, din comitatul Cenadului, azi în Ungaria, într-o familie de oieri români, plecați din Budureasa. Știm că și-a făcut studiile secundare la Timișoara și apoi la Oradea, ca elev al Seminarului Tinerimii Române Unite, pe care le-a încheiat în anul 1815. În perioada 1815 - 1816, a studiat un an
Vasile Erdeli () [Corola-website/Science/308196_a_309525]
-
Mitrea (n. 1842, comuna Rășinari, județul Sibiu - d. 1904) a fost medic în armata colonială olandeză și naturalist român, explorator al Americii de Nord și Indoneziei. Bucur Mitrea s-a născut în anul 1842, în comuna Rășinari (județul Sibiu), fiind fiu de oieri, Bucur și Stanca (născută Blezu) proveniți din "Țara Moților". La liceul romano-catolic din Sibiu, prenumele ortodox este latinizat în Hilarius. Studiază medicina la Cluj, obține doctoratul în medicină și chirurgie la Viena în anul 1864. În perioada martie - august 1865
Ilarie Mitrea () [Corola-website/Science/306481_a_307810]
-
funcționând la școli secundare din Salonic, Giurgiu, precum și la Silistra, unde obține titularizarea și este director. În 1916 devine membru corespondent al Academiei Române. În Silistra se află un muzeu care îi poartă numele. Pericle vine dintr-o familie de aromâni oieri din Avdela Pindului și a avut mai multi frați și surori. Sora lui, Anastasia, s-a căsătorit cu Sterie G. Ciumetti, inginer de poduri și șosele. Mama lui Pericle, Despina (Despa) Caragiani (măritată Papahagi) a fost soră cu junimistul Ioan
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
4 iulie 1620 (a se vedea referințele din lucrările istoricianului contemporan Vladimir Nicu) : aici s-au așezat tătarii, care, devenind majoritari, îi dau denumirea de Cimișlia. Ce este sigur, este că aici locuiau moldoveni și tătari împreună, primii țărani și oieri, ceilalți cu precădere crescători de cai. La temelia legendei despre numele așezării stă și o variantă locală a povestei de dragoste cu Romeo și Julieta, care există și la Criuleni cu perechea "Criu" și "Leana", dar aici cei doi tineri
Cimișlia () [Corola-website/Science/304420_a_305749]
-
pare că în urma acestei acțiuni a fost arestat, după cum declara el însuși la ancheta de care pomeneam: Din această pricină și-a lăsat familia și a fugit în Banat, la Becicherec, unde se găsea un alt mare apărător al ortodoxiei, oierul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului. Acolo, spunea el, „am trăit și m-am hrănit cu lucrul mâinilor mele”. La 10 decembrie 1750 „popa Măcinic” se număra printre cei șase semnatari ai unui lung și emoționant memoriu adresat mitropolitului sârb Pavel
Moise Măcinic () [Corola-website/Science/298013_a_299342]
-
Baltagul este un roman scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit. Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
26 octombrie) pentru a cumpăra niște oi de la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de pe măgura Tarcăului și nu mai dă niciun semn de viață. Soția sa, Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu lipsise niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese nici la popasul de iarnă al turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
pornește în zorii zilei de 10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei unde află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
și Sabasa și traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii. Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]