1,263 matches
-
veșnică”, al doilea, pedepsirea Babilonului. Acest capitol menționează de asemenea un al treilea înger, pe care Victorin însă îl ignoră. În capitolul 7, el vorbește în schimb de un singur martor eshatologic, înscriindu‑se astfel pe linia tradiției reprezentate de Oracolele sibiline (cartea a II‑a) și de Commodian. Profetul este simbolizat aici de un înger, fapt cu totul justificat de vreme ce Dumnezeu l‑a păstrat pe alesul său în rai. În capitolul 11, exegetul respectă datele Apocalipsei, prezentând doi martori, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Orientului”, puterea politică nu dispare în favoarea unui regim cristocratic, ci se perpetuează într‑o formă deja experiată. Lactanțiu se apropie astfel de Commodian, predecesorul său, prin aceeași atitudine antioccidentală, alimentată de o întreagă literatură de propagandă și mai ales de Oracolele sibiline, atât de cunoscute celor doi apologeți. În concluzie, căderea Romei nu va fi un eveniment ieșit din comun, ci, dimpotrivă, un episod firesc al istoriei: „Nu trebuie să ne mire faptul că un imperiu ca acesta, întemeiat cu atâta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însăși, măcinându‑și astfel propria putere. Imperiul oriental va profita de această slăbiciune și‑i va da lovitura de grație. Descris cu numeroase detalii, scenariul eshatologic, ce debutează în capitolul 16, se inspiră, după cum spune autorul, din profețiile creștine, din Oracolele sibiline și din Oracolele lui Hystaspe. El însumează șapte etape, până în momentul învierii morților: 1) Divizarea Imperiului; 2) Venirea unui rege tiranic din țările de la miazănoapte; 3) Apariția unor cataclisme cosmice; 4) Venirea profetului eshatologic; 5) Venirea Anticristului (regele din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propria putere. Imperiul oriental va profita de această slăbiciune și‑i va da lovitura de grație. Descris cu numeroase detalii, scenariul eshatologic, ce debutează în capitolul 16, se inspiră, după cum spune autorul, din profețiile creștine, din Oracolele sibiline și din Oracolele lui Hystaspe. El însumează șapte etape, până în momentul învierii morților: 1) Divizarea Imperiului; 2) Venirea unui rege tiranic din țările de la miazănoapte; 3) Apariția unor cataclisme cosmice; 4) Venirea profetului eshatologic; 5) Venirea Anticristului (regele din Siria); 6) Înfrângerea Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iarna luând locul verii, iar vara pe cel al iernii. Dereglarea ritmului vieții pământești este însoțită de răsturnarea tuturor legilor cerești. Lactanțiu introduce o serie de prodigia tipice literaturii „de criză” a autorilor latini păgâni, care abundă, de asemenea, în Oracolele sibiline. Minuni nemaivăzute, săvârșite în cer, vor arunca spiritele oamenilor în cea mai mare groază. Cozile cometelor, întunecările soarelui, culoarea lunii, ploaia stelelor căzătoare, toate acestea vor fi neobișnuite. Se vor ivi pe neașteptate aștrii necunoscuți, nemaivăzuți vreodată; soarele va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asediați. Anticrist va fi învins la capătul celei de‑a patra confruntări, iar Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui vor domni pe pământ. Fidel tehnicii sale persuasive, Lactanțiu ornamentează descrierea cu diferite mărturii extrase din scrierile lui Hermes Trismegistul, din Oracolele sibiline și din Hystaspe. Totul converge către ideea unui sfârșit iminent al lumii, precedat, după cum am spus, de căderea Imperiului Roman. Am precizat deja că scrierile în cauză aparțin literaturii de propagandă populară în secolele al II‑lea și al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noua situație politică. Antiimperialistul convins din 311 se transformă într‑un colaborator moderat al Imperiului. Teologul disident devine între timp un respectabil teolog „de curte”. Nu trebuie ignorată, credem noi, nici schimbarea contextului în care sunt invocate sursele păgâne: Hystaspe, Oracolele sibiline și Hermes Trismegistul. În versiunea dezvoltată a Inst. pasajele diferitelor scrieri se regăsesc la tot pasul însă cu precădere în contextele antiromane. Distrugerea Romei constituie tema predilectă pentru evocarea literaturii de propagandă. În Epitomă lucrurile se schimbă de așa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
divină binemeritată. Cealaltă temă comună lui Commodian și Lactanțiu, căderea Romei, este dezvoltată pe fondul, mult mai vast, al conflictului Orient‑Occident. Nu întâmplător atât Carmen..., cât și Inst., se inspiră din literatura de propagandă a epocii, mai ales din Oracolele sibiline. Tratarea acestei teme relevă totuși câteva diferențe între autori. Commodian se adresează unui public alcătuit din păgâni iudaizanți, familiarizați cu Vechiul Testament și cu tradițiile orientale. Lactanțiu, la rândul său, scrie pentru păgânii familiarizați mai degrabă cu problemele și tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Deut. 30,4). Dumnezeiescul apostol ne sfătuiește, așadar, să nu dăm crezare celor care spun că vremea din urmă a venit deja și că Domnul ar trebui să apară dintr‑o clipă în alta, chiar dacă ar aduce în sprijinul lor oracole și profeții - căci aceștia, spune el, nu vin de la Duhul -, chiar și dacă ar născoci și ar transmite o epistolă ca venind din partea lui sau dacă ar susține că le‑au fost încredințate acestea pe cale nescrisă. Apoi, el [scrie] scurt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de precizat dacă toți acești autori s‑au inspirat din aceeași sursă sau dacă știau unii de alții. Este sigur că toți amintesc de aceeași tradiție eshatologică, a cărei idee centrală este conflictul între Orient și Occident (cf., de asemenea, Oracolele sibiline). Cel mai original punct al scrierii este, fără îndoială, portretul Anticristului zugrăvit de autor (cap. 11): Caput eius sicut flamma ardens; oculus dexter sanguine mixtus, sinister caesii coloris, duas habens pupillas. Eius palpebrae sunt albae; labium eius inferius magnum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care Imperiul își schimbă atitudinea față de creștini. Cu toate acestea, prin Commodian și Lactanțiu, o temă extrem de importantă vine să adauge o nuanță cu totul deosebită discursului anticristologic: este vorba despre conflictul dintre Orient și Occident, temă prezentă deja în Oracolele sibiline și care face din mitul nostru o modalitate de recuperare și evidențiere a figurii legendare a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referă la Imperiul Pers). În Apocalipsă, Gog și Magog închipuie totalitatea națiunilor care coalizează împotriva celor aleși. Potrivit unor texte rabinice, Gog și Magog ar fi cei mai mari dușmani ai lui Mesia: Targ. Num. 11, 29; vezi de asemenea Oracolele sibiline III, vv. 319‑322; 512‑513, care îi situează pe Gog și Magog în Etiopia extrem orientală, considerată de antici capătul lumii și adesea confundată cu India și Persia. . Autorului Apocalipsei îi sunt cunoscute două tradiții referitoare la confruntarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cristologic (Mt. 3,17; 12,18); îl regăsim încă de la Is. 44,2. Apare de asemenea în Urcarea la cer a lui Isaia, 3, 13.18. . Este vorba, de fapt, de un motiv iranian - scurtarea anului - care apare și în Oracolele lui Hystasp (sec. al II‑lea î.Cr.). Cf. F. Cumont, „La fin du monde selon les mages occidentaux”, în Revue de l’histoire des religions, 103, 1931, mai ales pp. 93 sq. Autorul epistolei citează foarte liber Daniel 7,24
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
histoire des religions, 103, 1931, pp. 29‑96, și J. Daniélou, „La typologie millénariste de la semaine dans le christianisme primitif”, în Vigiliae christianae, 2, 1948, pp. 1‑16. Motivul „săptămânii milenare” este de origine iraniană; apare, de asemenea, și în Oracolele lui Hystaspe (sec. al II‑lea d.Cr.). Conform acestei tradiții, de‑a lungul primelor șase mii de ani, Răul domină lumea, dar la sfârșitul acestei perioade Dumnezeu îl trimite pe Mithra, regele celui de‑al șaptelea mileniu. La finele acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
and the Legend, Londra, 1964, îndeosebi capitolul „Nero rediuiuus”, pp. 167‑176; M. Bodinger, „Le mythe de Néron; de l’Apocalypse de Saint Jean au Talmud de Babylone”, în Revue de l’histoire des religions 206, 1989, pp. 21‑40. . Oracolele sibiline se prezintă sub forma unui volum de douăsprezece cărți, numerotate de la I la VIII și de la XI la XIV. Această numerotare urmează tradiția familiei codexurilor care împarte în trei cartea a VIII‑a (VIII, IX și X). Ele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vv. 579‑616. Creștinismul reprezintă adevărata filozofie, deoarece oferă soluțiile existențiale, contrar filozofiilor păgâne care nu au legătură directă cu problemele sufletești: Vergilius legitur, Cicero aut Terentius idem/Nil nisi cor faciunt, ceterum de uita siletur (vv. 584‑585). . Vezi Oracolele sibiline 5, 167‑178, una dintre sursele lui Commodian: „O, cetate ticăloasă, lâncezindă și nelegiuită, tu, care, dintre toate, ai cea mai crudă soartă! Rușinează‑te, cetate necurată a pământului latin, Menadă, prietena viperelor, ca o văduvă vei sta pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
personaj istoric, și senat, pentru a‑și putea justifica mai bine demersul lor. . Atmosfera este similară celei descrise în Or. sib. Cf. mărturiile lui Ciprian, în De mortalitate și Ad Demetrianum, passim. Într‑adevăr, în cartea a IV‑a a Oracolelor sibiline este vorba despre un „conducător roman” care va veni din „Siria” și care va „trece prin foc templul Solymes”, „va masacra mulțime de oameni și va preface în ruine ținutul iudeilor” (IV, vv. 125‑127). . Is. 41,2‑4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
65; vv. 652‑653; vv. 672‑673; 5, vv. 107‑110; v. 372; 8, v. 224; vv. 326‑328 etc. Oracles sibyllins, în Écrits intertestamentaires, pp. 1037‑1143. . „ΟΔΖΦγ4Η αΦϑςΦΒ≅Λ era o lucrare redactată fie în versuri, ca și Oracolele sibiline, de al căror conținut este apropiată, fie, mult mai probabil, în proză. Autorul era fie un oriental elenizat, care ar fi fost în cazul acesta el însuși un mazdeean sau un grec din Orient, extrem de bine informat asupra doctrinelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acestei cărți profetice trebuie să fie secolul I, înainte sau după era noastră.” (F. Cumont, „La fin du monde selon les mages occidentaux”, în Revue de l’histoire des religions, 103, 1931, pp. 64‑65.) Autoritatea romană interzisese lectura acestor oracole, sub pedeapsa capitală. Iustin vorbește despre ele de două ori în 1 Apol. 20, 1; 44, 12. . Or. sib. III, 80‑90: „Toate ale lumii vor fi în doliu atunci când Dumnezeu, care locuiește Eterul, va înfășura cerul ca pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ființă rațională ar trebui să posede măcar o brumă de cunoștințe despre structura și funcțiile organismului uman și, de asemenea, să dețină un minimum de informații medicale astfel Încât să poată duce, În condiții normale, o viață sănătoasă. Celebrul dicton al oracolului din Delphi: gnwîqi seautoVn, „Cunoaște-te pe tine Însuți”, care Întâmpina pe oricine intra În Templul Înțelepciunii, ne Învață limpede că Înțelepții Antichității erau conștienți de importanța acestui tip de cunoaștere 43. Nu rareori se Întâmplă ca acela care stăpânește
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Lahore ca bărbier, cu doar câteva cutii cu alifie, nu avea să mai trăiască mult timp după moartea protectorului său Ranjit Singh. Aziz Uddin, care era de origine arabă și descindea din arabii ansari ai deșertului, era ca un adevărat oracol pentru maharajah. El, Împreună cu primul-ministru, Dhian Singh, și cu ministrul de finanțe, Diwan Dina Nath, alcătuiau triada care constituia consiliul secret al regelui. Cel din urmă fusese recent promovat de către englezi la rangul de rajah. Micile doze de opiu pe
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
remarcă efortul coagulării unei recuzite specializate și a jargonului care o identifică, dar rezultatele nu ies din câmpul gravitațional al literaturizărilor proprii epocii. Între timp S. perseverase și ca nuvelist, o primă mobilizare editorială în acest regim producându-se odată cu Oracolul (1969), unde sunt atinse cu o relativă dexteritate teme obligatorii ale genului SF: roboți, extratereștri, voiajul temporal sau, ca în nuvela titulară, citirea viitorului etc. Un câștig ar fi, totuși, dat de încercările timide de tratare în răspăr a rețetei
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
Romanul Sud contra Nord (2001) împinge asemănările cu Numele trandafirului al lui Umberto Eco până la forțarea impresiei de pastișă stângace. SCRIERI: Cătălina, București, 1962; Proba tăcerii, București, 1965; Cursă în vid, I-II, București, 1969 (în colaborare cu Adrian Rogoz); Oracolul, București, 1969; Cuadratura cercului. Fals tratat de urbogonie, Cluj-Napoca, 1975; ed. Cluj-Napoca, 2001; Himera, București, 1979; 2000, București, 1982; Cupa de cucută, Timișoara, 1994; ed. Cluj-Napoca, 2002; Sud contra Nord, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Virgil Stanciu, „Oracolul”, ST, 1969, 11
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
cu Adrian Rogoz); Oracolul, București, 1969; Cuadratura cercului. Fals tratat de urbogonie, Cluj-Napoca, 1975; ed. Cluj-Napoca, 2001; Himera, București, 1979; 2000, București, 1982; Cupa de cucută, Timișoara, 1994; ed. Cluj-Napoca, 2002; Sud contra Nord, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Virgil Stanciu, „Oracolul”, ST, 1969, 11; Mircea Opriță, „Oracolul”, ST, 1970, 2; Voicu Bugariu, „2000”, LCF, 1982, 18; Horia Aramă, „2000”, ST, 1982, 12; Anton Cosma, Patru decenii de literatură SF românească, VTRA, 1984, 7; Cornel Robu, Alegorie și metaficțiune, TR, 1996, 4
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
Cuadratura cercului. Fals tratat de urbogonie, Cluj-Napoca, 1975; ed. Cluj-Napoca, 2001; Himera, București, 1979; 2000, București, 1982; Cupa de cucută, Timișoara, 1994; ed. Cluj-Napoca, 2002; Sud contra Nord, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Virgil Stanciu, „Oracolul”, ST, 1969, 11; Mircea Opriță, „Oracolul”, ST, 1970, 2; Voicu Bugariu, „2000”, LCF, 1982, 18; Horia Aramă, „2000”, ST, 1982, 12; Anton Cosma, Patru decenii de literatură SF românească, VTRA, 1984, 7; Cornel Robu, Alegorie și metaficțiune, TR, 1996, 4; Gheorghe Săsărman, în Timpul este umbra noastră
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]