381 matches
-
la baie, ba mă prefăceam că aveam nevoie de vreo batistă de hîrtie din poșetă. — Verdict absolut eronat, Gulie. Urlase ca un apucat, credeam că o să-și scuipe plămînii afară, își închipuia că nimerise deja în iad, clătinîndu-se pe picioare, orbecăind dintr-un colț în altul al barăcii. N-ar fi trebuit să chemați ambulanța, ați fi scăpat de el și de ideile lui infernale. O să se folosească de voi doar pînă o să-și atingă scopul și atît, după aia n-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se convingă că nu-l urmărește nimeni. La ora asta nu e nici țipenie, simți nevoia să-și facă curaj în timp ce își lipea palmele de metalul rece al ușii. Împinse scurt, și din două mișcări se văzu în casa scărilor, orbecăind prin întuneric, pipăind de-a lungul și de-a latul pereților căutînd în zadar întrerupătorul. Îți pierzi timpul cu fleacuri, își spuse, dîndu-se repede bătut, hotărîndu-se s-o ia cît mai repede pe scări în sus pe bîjbîite. O să pierzi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mai amară ca de obicei. Printre ei. Din nou printre ei. Te recunosc, Îți zâmbesc. De ce nu zâmbești și tu? De ce nu răspunzi la salut? Să se bucure că nu i-ai uitat, iar tu să Îți vezi de drum, orbecăind prin memorie precum ai tăi În porcul de crăciun spânzurat În afumătoare. Adus pe jos din târg În fiecare an, pe străzi lăturalnice și aproape pustii, grohăind În ceața liliachie, cu ochi lacomi și tâmpi lipiți de știuletele de porumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dus să stau de vorbă cu ea, am găsit ușa de la dormitor încuiată. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘASE Telefonul sună. M-am întins spre noptieră, apoi mi-am dat seama că de o lună de zile dormeam pe canapea, așa că am orbecăit după el pe măsuța de cafea. — Mda. — Tot mai dormi? Era vocea lui Ray Pinker, superiorul meu de la Criminalistică. — Dormeam. — Bine spus - dormeai. Mă asculți? — Spune. — Avem un caz de sinucidere prin împușcare. Ieri, în South June Street, la numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Nicolici să le scot la tratament, pe trotoar. Au beteșug. Poate trece umbră de străin peste ele și le repară. 109 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cu toată istorioara sa, Genel nu dezgheță atmosfera. Deși în miezul zilei, taxiul orbecăia pe străduțe tot mai povârnite, palmate de clădiri ce știuseră trișa timpul, încumetîndu-se să absoarbă, pe traseele lor neînțelese, tot al treilea trecător sau mașină, pentru a-i scoate, după secole de adâncă uitare de sine, taman către sud... între
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
litere căzute strâmb, ce se lovesc Între ele strident, aglomerat, cu sunete sticloase, iar și iar, rănindu-mi buzele cu lamelele lor fine, abia perceptibile, sângerându-le usturător, sufocant. Deschid ochii speriat, horcăind, cu pieptul convulsiv, aburind de transpirație, trec orbecăind prin lumina de pe hol, care, trezită brusc, mă fulgeră dureros, și mă arunc În baie, strecor capul Înfierbântat sub arcada de inox a robinetului și slobod fluidul rece, covârșitor, care-mi inundă țeasta cu barbarie, trezindu-mă de-a binelea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să-și dezvăluie planul. Domnule Prentice, trebuie să-mi cer scuze... Señor Danvila venea grăbit către mine, cu figura lui de Înmormîntare, pe care se citea acum și agitația provocată de o nouă problemă. Mișca din mîini de parcă ar fi orbecăit după o ieșire din cazul acesta tot mai confuz. — Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, dar a intervenit o mică problemă... Am Încercat să-l calmez. — Señor Danvila...? CÎnd pot să mă văd cu Frank? — Avem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mă întâlnesc cu el, n-aș fi luat în seamă chestia asta și l-aș fi sunat eu; dar, nu știu cum, regulile pe care mi le stabilisem nu păreau să se aplice în cazul lui Hugo. Mă simțeam de parcă aș fi orbecăit prin întuneric. Nu-i de mirare că nu voiam să vorbesc despre el. *** —Putem să ne întoarcem la luminile din scena de dinainte și să lăsăm sunetul să meargă? strigă MM. Acum e lumina lui Oberon, zise luministul, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pentru treburile astea. Urați-mi noroc! După ce își luă rămas-bun, Maggie apăsă greșit tastele cu săgeți, basculând la întâmplare înainte și-napoi. Apoi, stânjenită, de parcă s-ar fi aflat într-adevăr într-o cameră împreună cu doi doctoranzi și ar fi orbecăit în căutarea ieșirii, apăsă pe tasta Zboară. Într-adevăr, avatarul ei încântător se ridică de la pământ și, cu puțin ajutor din partea săgeții care mergea înainte, își luă zborul. Imediat se izbi de o clădire învecinată, lovindu-și cu zgomot capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu știam cine mă imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi fost, preferam să mă retrag în bârlogul meu. Oriunde m-aș fi aflat, într-un târziu porneam spre casă. Era ca și cum aș fi ieșit dintr-odată din joc și m-aș fi retras în cochilia mea. Porneam în noapte, orbecăind spre casă, singur în orașul adormit, pe străzi tăcute, în liniștea deplină a somnului tuturor. Mă simțeam, în astfel de nopți, un fel de suflet al somnului celorlalți. Ca și cum un duh, beat mort de cele mai multe ori, le veghea somnul, visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se învârte mult mai prost. Viteza o fi aceeași, dar simt cum se poticnește prea des prin gropile Universului, cum gâfâie, cum încearcă să-și lecuiască, din mers, vânătăile. Cam așa am început să mă mișc și eu prin lume: orbecăind printre fundături existențiale, încercând să ocolesc tot felul de capcane perfide, cochetând cu iluzii, oblojind răni, ca un felcer de serviciu al speranței. Mi se întâmplă chiar să cred că strămoșii mei abia au evadat din peșteră, dacă-mi las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de om, cel puțin câteva firimituri de Iad]. Iubire. Moft, invenție lingvistică umană; tertip menit să fardeze instinctele de peșteră; proces ticălos de autosugestie; nume de himeră; evadare din tristețea ta în tristețea altuia; spațiu din care, cu siguranță, vei orbecăi către dezamăgire, pentru că-ți indică poteca sigură către ea [vezi cazul A&Z, cu nimic deosebit de celelalte miliarde de cazuri]; nimic specific unui anumit ins, întâmplare gravidă de banalitate ["Întâmplător, oricine poate iubi", zice Dostoievski]. Trădare. Atitudine specific umană. Animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a adus venit, în folosul lor! Bravo lor, măi fârtați, bravo lor, zic, pentru că, sunt, cu adevărat, oameni de ispravă. Da, oameni buni, de mare ispravă. Că, dacă judeci, privind nițel în urmă, îi vezi, muritori de foame, cum erau, orbecăind prin toate cotloanele mizerabile, prin toate locurile puturoase și încărcate de microbi și de alți dealde ăștia. Unuia dintre ei i-a răsărit, în capul său rotund, ca un bostănel, o idee. și a spus-o celor din familie. Mă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
poți Întîlni Într-un text genial sau mediocru, fiecare cuvînt chemat de cel ce-i precede e o capcană imposibil de evitat) iată mi-a scăpat din mînă, am Început deja să umblu la inteligență; măruntele mofturi, divagațiile, cînd eu orbecăiesc după Începutul unui discurs despre subsoluri. Cotloanele acelea pline de vechituri pe care le ocolești de atîta vreme pentru că, odată pătruns acolo, nu știi de ce să le apuci mai Întîi, că nu e nici o rînduială și te Împresoară de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am răsucit pe călcâie. Am măturat de trei ori cu privirea dormitorul, atingând și explorând cu ochii fiecare lucru comun și neînsemnat și nerecunoscând absolut nici unul. Am încercat aceeași manevră în gând. Am închis ochii, mi-am scormonit mintea, am orbecăit prin întuneric după conturul vreunui lucru familiar. Dar peste tot nu erau decât pânze de păianjen și umbre; nici acolo nu reușeam să mă regăsesc. M-am dus la geamul dormitorului. Lumea exterioară era alcătuită dintr-o stradă lungă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
30 cm. Asta era bine în comunism: speciile erau bine delimitate. Specia liceu, de exemplu, era alcătuită din clădiri identice în toată țara. Vedeai în zare o clădire cu fațada plină de pătrate, gata! știai că e o școală. Nu orbecăiai aiurea. La fel și cu celelalte: orice ființă sau lucru îți semnala din ce categorie făcea parte. Recunoșteai cu ușurință secția de miliție, spitalul, primăria, pușcăria, abatorul. Recunoșteai care femeie era măritată, care era gravidă, care era geloasă. În funcție de starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că mai trăiește și acum Într-unul din satele vecine, ar trebui căutată. Prin posibila ei aversiune față de „domnu’ Învățător“ ar putea oferi amănunte interesante. Nu poți aprecia cât timp a trecut până ce l-ai auzit din nou pe bătrân orbecăind prin tindă și l-ai văzut intrând pe ușa camerei de curat ci o sticlă de vin ridicată deasupra capului și strigând: — Eheheheee, 95 Infanterieeee! După aceea ai amestecat bolboroselile lui cu zgomotul și mirosul furtunii. Erai Împreună cu alți băietani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Încercați să-l menajați când scotea pe nas banalități În loc de argumente. Acum sper că vă amintiți de cine e vorba pentru că tipii atât de Îngâmfați și fără nimic În cap cum era ăla sunt totuși rari. De altfel, atunci când dumneavoastră orbecăiați pe scări, eu eram Într-o discuție foarte avansată cu una Getuța de la FCTB pe tema stampelor japoneze pe care ar fi urmat să i le arăt. Îmi pare rău că În timp de băteați la ușă nu erați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pânze de păianjen, și nici n-aș fi îndrăznit să strig, să te chem. Șopteam doar: Vlad, parcă Vlad sau Vladimir te cheamă, nu e așa? Vladimir, mă auzi?... Dar nu mă puteai auzi, pentru că rămăseseși mult în urma mea și, orbecăind prin întunerec, te depărtai tot mai mult de mine, și nu mă puteai auzi. Chiar dacă aș fi îndrăznit să ridic glasul, tot nu m-ai fi putut auzi, pentru că tocmai atunci începuse să bată vântul, și aici, în podul acesta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înjugați în a chinui lumea, în a-i face rău. Să-mi ierte cititorii paranteza asta. Nu voiam să apar în ochiul lui Russ. (De ce-oi spune mereu ochiul? De ce-mi vin în minte numai cuvinte ca orb, orbecăind, orbitor? Pînă și verbul a vorbi îl decupez acuma: (v)orbesc. Nu mă auzi, Ana? Ce faci, plîngi? Haide, plîngi. Trebuie să plîngi puțin și pentru mine. Nici eu nu mă tem de lacrimi. Unui bărbat nu i-e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fericită, biata de ea. (duminică) Mă amuz să constat și eu că nu există nimic nou sub soare; totul a mai fost spus (bineînțeles, cu mici nuanțe), totul a mai fost trăit (Într-un tunel al timpului, În care noi orbecăim fără să ne dăm seama unde ne aflăm și, din când În când, un pliu ne aruncă afară pentru un rol extrem de meschin, extrem de mărunt, că nici nu observăm că repetăm pe altul și nu știm nici pe cine imităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ușa, apoi ferestrele, îngrămădi cheile într-un portofel, portofelul îl înveli într-o pungă de plastic și îndesă totul pe fundul unei sacoșe vărgate cu mânere rotunde, de lemn. Abia atunci bătrânul cu mers de nevăstuică și față de viezure ieși, orbecăind, în stradă. În zori, lumina se aprinsese mai întâi într-o singură cameră. Pe măsură ce viața își urma rânduielile, luminile se aprindeau și se stingeau, pe rând. Astfel încât, în permanență, doar lumina dintr-o singură cameră era aprinsă. Maca înțelese că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumea de fantoșe din timpul care s-a scurs deja, repetabil într-un mod neverosimil, spectacular. Protagoniștii recunosc faptul că scenele nu sunt altceva decît morminte, cimitire de personaje care au rămas împrăștiate peste tot, iar cei care trăiesc prezentul orbecăie printre aceste umbre ca printr-o atmosferă încărcată de sunete. O serie de teme se conturează pe orizontul textului. Pregnant, apare timpul văzut din perspectiva istoriei personale, scindat între prezent și trecut. Frumoasă considerație se creionează în această direcție. Prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
scenele sînt niște morminte? Mai abitir decît albumele alea soioase?! Ia zi-i! Păi nu-s toate scenele niște cimitire doldora cu atîtea și atîtea personaje rămase prin aer, pe ziduri..., printre faldurile de perdele..., printre scînduri? Crezi că nu orbecăim și noi prin lumea aia de imagini..., de sunete...?! Gh. P. doi: Cunosc teoria asta "nimic nu se pierde, nimic nu se cîștigă, totul se stochează". Tu mi-ai mai spus-o... Gh. P. unu: (mirat, ușor flatat) Da?! Gh.
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]