1,604 matches
-
descopăr că nici unul din visele, gândurile, entuziasmele de-atunci nu aveau să mă părăsească - asta înseamnă, gândeam, că e însăși natura care ne ține, în partea nevăzută a firii noastre, așa cum ne naște. Mă gândeam, uneori, la moarte. Neștiutor și orgolios, ca un european care n-a străbătut niciodată jungla ecuatorială, alungam acest ultim gând, ca o imposibilitate, ori de câte ori îmi venea în minte: „Ești tânăr, îmi spuneam, acum totul e simplu. În primul rând, moartea nu există pentru tine, ea privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
iazului sub copacii rămași în singurătatea ținutului. Se uita uneori, anume, la tabloul pe care i-l dăduse, simțea nevoia să-l întoarcă, să citească - să recitească - cele două rânduri scrise spre amintire pe spatele pânzei, și semnătura citeață (ușor orgolioasă), care le încheia. „Ce om!” își spunea dar nu se știe exact ce gândea, pentru că amesteca în memorie amintiri informe, gesturi, rămase pe jumătate, vorbiri întretăiate și, peste toate, părând a le domina, tăcerea ambiguă a tânărului bărbat, în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nimic, descompusă între minciună și neputință. Atunci când domnul Pavel va fi la cumpănă nu va mai putea fi salvat pentru că nu vor mai exista medicamentele trebuitoare, medicii vor scrie rețete degeaba, ziarele vor anunța, chiar în ziua aceea cu titluri orgolioase, că industria siderurgică e în plină dezvoltare, că „omul nou”... dar el nu va mai avea puterea să privească această lume; a trăit mereu în alt timp, cu deosebire în cel dinaintea primului război, va pleca zâmbind, va zâmbi timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
S. Alexandrescu, Une culture de l’interstice. La littérature roumaine d’après guerre in Roumanie. Pour servir à l’histoire d’une libération, în „Les Temps Modèrnes“, juin, 1990, n. 522, p. 127. • Ibidem, p. 139. detrimentul asumării istoriei, automarginalizarea orgolioasă și exilul interior sunt teme și tehnici exersate adesea cu rafinament de intelectualii români. Cultura a fost parțial salvată prin aceste jocuri bizantine subtile, în vreme ce societatea a rămas aproape imună la mesajul lor. Cei care au deschis calea compromisului, în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
anume și crezi că ziarul te poate ajuta. Va mai trece un timp până să înțelegi că jurnalistul e o ființă ciudată și aparte, un om superficial, dar și atent la ceea ce se petrece în jurul lui - un om dinamic și orgolios până la vanitate, având mereu și în orice situație păreri personale, pe care le afișează cu o neclintire suspectă. Durează ceva vreme până să intri cu adevărat în această lume închisă și imprevizibilă, care îți promite multe și îți oferă prea
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
descriere, interviu, anchetă, narațiune). În opinia lui Jose de Boucher (1995, p. 16), dimpotrivă, reportajul nu poate fi: o analiză sau un comentariu de evenimente, în care trăirea umană este mai multe mimată; un monolog sau un discurs exclusiv și orgolios al jurnalistului; o descriere de tip natură moartă; o lecție de morală ilustrată cu câteva exemple; un jurnal personal și intimist; o reunire întâmplătoare de impresii și opinii - spre exemplu, micro-trotuarul. Reportajul monografic Rar sau deloc folosit în presa cotidiană
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
-l cu cele mai afectuoase vorbe, în stilul său inconfundabil (subtil jignitor): „Iată, am alături de mine un tânăr ambițios și plin de talent. E cult, e harnic, e deja un nume și scrie minunat, nu ca voi, niște leneși agramați, orgolioși și plini de ifose. Luați exemplu de la acest tânăr și bucurați-vă că aveți un coleg atât de valoros, care vă dă clasă oricând”. Bineînțeles că șeful anticipa prea bine reacția ziariștilor muștruluiți, antipatia și răutatea manifestate față de viitorul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de capăt multor probleme care altădată Îmi păreau foarte dificile, dar mi s-a părut spre sfârșit că și În chestiunile necunoscute puteam să determin mijloacele prin care devenea posibilă rezolvarea lor. În aceasta sper să nu vă par prea orgolios, de veți lua În seamă că nu există decât un adevăr pentru fiecare lucru, oricine Îl descoperă știe atât cât se poate ști: de exemplu, un copil cunoscător al aritmeticii, care face o adunare conform regulilor, poate fi sigur că
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Teza și antiteza care-i vor structura viața se pun ca premise sociale; omul fără tutelă, care nu-și găsește o confirmare proprie în mediul său își va găsi acest sprijin în propria conștiință gata oricând să-i afirme atotputernicia orgolioasă."3 În rest, atât cât ne-am putut da seama, exegeza camilpetresciană postbelică s-a cantonat în a afirma că un autor ale cărui deziderate sunt luciditatea, intuiția, nota de autentic și conștiința, nu are a da seama în fața tenebrelor
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
o fire sensibilă, delicată, și un însingurat, această ultimă ipostază tinzând nu arareori către mizantropie. Când este însă contrazis în diverse probleme care merg de la literatură și filozofie, până la teatrologie și chiar arta de a purta un război, devine meschin, orgolios și violent, se simte ultragiat și se complace în postura de victimă. A nu fi de acord cu el echivalează cu un atentat la bunul său cel mai de preț universul cultural construit cu atâta migală. Inconștientul personal estompează conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pentru el un tărâm interzis, ni se relevă a fi cu mult mai rasat decât cei doi, a căror profesie de bază este (nota bene!) cea de scriitor. Protejat de persona, Camil Petrescu ni se înfățișează din perspectiva personalității sale orgolioase și ironice. Nu este în intenția noastră să dezvoltăm ideea, făcând apel la binecunoscutul studiu al lui Jankélévitch. Să amintim doar că "ironia" socratică avea la bază simularea ignoranței și, în mod asemănător, procedează și personajul-narator: "Numai scriitor știu că
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
acestui capitol ori asupra cărora am insistat în cele anterioare reușim să subliniem implicita posibilitate de a identifica profanul cu adausul notei de subsol a Creatorului. Deopotrivă reluând și anticipând problematica aflată în legătură cu balada "Meșterul Manole", "laicul" Camil Petrescu stăruie orgolios în efortul său creativ concentrat. El preia, din perspectiva interpretării prezente, metafora mânăstirii din folclor sub forma textului propriu-zis al romanului, iar necesitatea și consumarea "jertfei", în fapt a multiplelor jertfe, se elucidează divers în paginile acestuia. Așadar, la confluență
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
la nivelul inconștientului sunt greu sau deloc reflectate către straturile conștiinței și ale rațiunii. Nu știm ca vreun critic literar de la noi să fi încercat să organizeze opera unui scriitor pe anumite câmpuri mitice sau arhetipale. Nu e o afirmație orgolioasă, ci una constatativă. Acesta este scopul celui de-al doilea capitol. În opinia noastră, inconștientul colectiv, din care se desprinde și cel creator al autorului, generează, în structura de profunzime a operei lui Camil Petrescu, un câmp mitic și trei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prin școala de proză optzecistă (mai ales în Călătoria mecanicului-șef de echipă Giorgioiu Constantin în tri țări sau în Scrisori), având predilecție pentru un anume tip de personaj, de psihologie și discurs: omul simplu, de la țară, în primul rând orgolios, atent să nu se facă de râs, deștept (intuitiv), poate chiar viclean sau prost (neinstruit), inocent, încercând să se adapteze și să înțeleagă noua realitate (a societății urbane și „civilizate” din perioada de după 1944) prin intermediul unei percepții de ordin arhetipal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
știe că, în primele zile de școală și chiar mai târziu, copilul întâmpină greutăți în formarea deprinderilor de scriere datorită faptului că mușchii mici ai mâinii sunt slab dezvoltați iar posibilitățile de coordonare a mișcărilor sunt foarte reduse. Unii părinți orgolioși manifestă o exigență excesivă față de modul cum scrie copilul, rup foile din caietul acestuia pentru cea mai mică greșeală, obligându-l în felul acesta să scrie de câte 4-5 ori tema, fără să se gândească la dificultățile pe care le
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
timpului, în România, în funcție de regimurile ideologice care i-au folosit (de la comuniști la politicienii din postcomunism, care au fost eminențele cenușii ale mineriadelor). Din studiul lui Rus reiese că minerul este proiectat și se autoproiectează prin intermediul unei masculinități puternice și orgolioase, care a fost speculată de diferite regimuri ideologice. Comunismul, în prima sa fază, a construit din miner un „proletar arhetipal”, un „vârf de lance al proletariatului”, un om nou. Minerii au acceptat această mitizare, care le conferea o aură simbolică
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și a gratiilor la ferestre. Din aceleași motive, multe personalități, chiar politice, își numesc psihoterapeutul „sfătuitor/consilier”, dar și pentru că se asociază cu ideea de slăbiciune interioară. Noi putem schimba numele realităților după nevoile noastre emoționale sau ale satisfacerii eului orgolios, însă falsificările ne înfundă mai devreme sau mai târziu. Un „expert în reincarnare”, unul care promite legături cu „lumea de dincolo” sau chiar „eliberarea prin sinucidere”, cum a fost cazul sectei din Tenerifa, unde s-a încercat evitarea prin suicid
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
limbă, va explica el odată, echivalează cu o schimbare de identitate. Pe culmile disperării este scrierea unui „evadat din umanitate”, confesiunea lirică și barocă a unui tânăr moralist sastisit deja de filosofie și, mai ales, de filosofi: „Filosofii sunt prea orgolioși pentru a-și mărturisi frica de moarte [...] este o prefăcută seninătate în considerațiile lor asupra morții.” Cartea - în fapt un monolog - cuprinde 41 de fragmente care, în esență, întorc pe dos toate ideile primite, valorile acceptate. De la existență la religie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
despre inesențialitatea acțiunii, compromis sub semnul căruia se va compromite viața mea viitoare, a doua mea viață, aici” (probabil 1937Ă1938 Ă 426). Peste ani, imun în fața orgoliului, se miră cum de va fi putut în tinerețe să fie „atât de orgolios și de nebun” (27 martie 1971 Ă 432). Oricum, își regretă trecutul. Așadar, mărturii prea multe pentru a nu fi băgate în seamă. Faptul de a fi trăit departe de originile sale îi va fi oferit șansa ruperii de trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Este momentul în care Cioran descoperă sensul negativității. Astfel, rezumă: „Tânăr fiind, îi iubeam pe Nietzsche, pe Spengler, pe anarhiștii ruși din secolul al XIX-lea, îl admiram pe Lenin, și aș putea lungi lista la nesfârșit. Îi iubeam pe orgolioșii de toate spețele, și sunt legiune” (III, 282). Firește, e vorba de orgolioșii care se instituie ca prezență. Or, acum, modelul e Buddha. Cu el se identifică Cioran, resorturile acestuia îl construiesc. „Să renunți la lume și să predici apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
iubeam pe Nietzsche, pe Spengler, pe anarhiștii ruși din secolul al XIX-lea, îl admiram pe Lenin, și aș putea lungi lista la nesfârșit. Îi iubeam pe orgolioșii de toate spețele, și sunt legiune” (III, 282). Firește, e vorba de orgolioșii care se instituie ca prezență. Or, acum, modelul e Buddha. Cu el se identifică Cioran, resorturile acestuia îl construiesc. „Să renunți la lume și să predici apoi renunțarea, fiindcă trebuie să suferi, să îmbătrânești și să mori Ă nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
castrare. Literatură de eunuci. Obsesia expresiei devirilizează” (III, 7). Abia aici, când vorbește despre scris și despre modernitate, Cioran nu mai minte. Când se referă explicit la neputința sa de a trăi o cauză, rezolvă totul, finalmente, printr-o recuperare orgolioasă și neputința devine privilegiu. Când vorbește despre propria cădere Ă a se citit aici nu doar trecerea de la o vârstă a misiunii la una a renunțării, ci și situarea sa în afară Ă, merge până acolo încât transformă neputința în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al răzbunării. Oare nu cumva spectacolul nihilismului e consecința acestei nevoi de a se afirma pe sine ca voce apocaliptică? Mai mult: oare nu cumva întreg spectacolul e consecința nevoii imperioase de a se institui în lume? „Stă în firea orgoliosului să-și exerseze nenorocirile” (I, 73), mărturisește într-un loc. Iar clamarea anonimatului nu face decât să confirme sau să instituie un exces de orgoliu. Vorbind despre Ignațiu de Loyola, Cioran mărturisește că simte la el „o voință îndârjită de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
duce chiar orgoliul până la limitele nihilismului. E orgoliul celui care, asemenea ultimului profet, nu mai este un subiect, ci o entitate aflată deasupra umanității. Este ceea ce vede el însuși în destinul lui Buddha. Tânăr fiind, îi iubea, mărturisește, pe marii orgolioși. Printre ei, Nietzsche, Spengler, anarhiștii ruși, Lenin. Acum, s-a refugiat în Buddha. Numai că, se întreabă Cioran, „Buddha, pe care-l iubesc acum, n-a fost și el un mare orgolios, cel mai mare dintre toți? Să renunți la
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Buddha. Tânăr fiind, îi iubea, mărturisește, pe marii orgolioși. Printre ei, Nietzsche, Spengler, anarhiștii ruși, Lenin. Acum, s-a refugiat în Buddha. Numai că, se întreabă Cioran, „Buddha, pe care-l iubesc acum, n-a fost și el un mare orgolios, cel mai mare dintre toți? Să renunți la lume și să predici renunțarea, fiindcă trebuie să suferi, să îmbătrânești și să mori Ă nu înseamnă să refuzi însăși condiția omului? Condiția în sine?” (III, 282). În fond, e aceasta o
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]