KorAP: Find »[drukola/base=ortostatism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...22 >

531 matches

Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360

inspir profund. Ea este scăzută în afecțiuni pulmonare ce sunt însoțite de reducerea parenchimului pulmonar (pneumonie, atelectazie) sau când expansiunea plămânilor este împiedicată (revărsate pleurale, deformări ale cuștiitoracice). Încondiții de imobilizare prelungită, capacitatea vitală este modificată prin ambele fenomene. În ortostatism, conținutul abdominal exercită o presiune uniformă asupra diafragmei. În clinostatism, presiunea este distribuită și la nivelul diafragmei, îngreunându-i activitatea. În aceste condiții apare o hipoventilație pulmonară localizată în anumite zonepulmonare, în timp ce în alte zone ventilația este normală sau chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
definiție, motricitatea reprezintă calitatea activității nervoase superioare care permite trecerea rapidă de la un proces de excitație la altul sau de la un stereotip dinamic la altul, în condițiile unei comenzi date. Din acest punct de vedere, se poate spune că și ortostatismul aparține tot motricității, dacă se ia în calcul faptul că în discuție sunt două forțe musculare egale, puse în balanță de musculatura agonistă, ca o contrapondere la cea antagonistă (Constantinovici și Adam, 1997). a) Testarea ortostatismului Pentru a realiza acest

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
poate spune că și ortostatismul aparține tot motricității, dacă se ia în calcul faptul că în discuție sunt două forțe musculare egale, puse în balanță de musculatura agonistă, ca o contrapondere la cea antagonistă (Constantinovici și Adam, 1997). a) Testarea ortostatismului Pentru a realiza acest obiectiv, KT se plasează în fața pacientului sau în lateral, pentru a putea observa particularitățile de atitudine ale acestuia, aflat încă la pat, în decubit dorsal. În continuare, se solicită pacientului să se ridice din pat și

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
atenție deosebită suprafeței de sprijin, ilustrată prin poligonul de susținere, stabilității posturale și eventualelor asimetrii sau disproporții segmentare. Existența unor mișcări necontrolate, care parazitează funcția de echilibru, sunt de natură să afecteze negativ procesul de recuperare. Studierea poziției trunchiului în ortostatism, în plan frontal și sagital, permite evidențierea deficiențelor fizice ale coloanei vertebrale (cifoza, lordoza, scolioza sau spatele plan). Poziția ortostatică - pacientul fiind cu picioarele apropiate (călcâiele lipite și cu o deschidere plantară de circa 15°) - permite kinetoterapeutului să evalueze funcția

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
vârsta, dificultatea exercițiilor va fi crescută treptat. Pentru adulți Se vor utiliza și o parte din probele prezentate mai sus, insistându-se asupra echilibrului în poziția așezat la marginea patului sau pe scaun, a menținerii poziției ortostatice și dacă în ortostatism există tendința de a cădea în față, în spate sau în lateral. La această vârstă intră în discuție și coordonarea brațelor în acțiuni complexe de apucare, ridicare și manevrare a unor obiecte uzuale, poziția brațelor în ortostatism (cu ambele brațe

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
și dacă în ortostatism există tendința de a cădea în față, în spate sau în lateral. La această vârstă intră în discuție și coordonarea brațelor în acțiuni complexe de apucare, ridicare și manevrare a unor obiecte uzuale, poziția brațelor în ortostatism (cu ambele brațe pe lângă corp; un braț întins, celălalt flectat din cot cu mâna în pronație, degetele flectate, policele între index și median), dacă poate sau nu să stea în picioare; amețește; flectează genunchii; cade în față, în spate sau

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
declanșarea mișcării, dificultăți în oprirea ei; - dismetrie - mișcări mai mult sau mai puțin ample decât scopul propus; anomalie a traiectoriei sau finalizare a unei mișcări voluntare; - asinergie - necoordonare a componentelor musculare solicitate de o mișcare, evidentă în cadrul mersului, ridicării în ortostatism sau în extensia spatelui; - adiadococinezia - dificultate de executare rapidă a unor mișcări alternative și de sens contrar; - dispraxia - se încadrează în rândul tulburărilor de coordonare generală și se caracterizează prin dificultăți de coordonare motrică, în context spațio-temporal și afectiv-caracterial, manifestându

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
sale vin în contact cu suprafața de sprijin de pe sol sau de pe aparate. Poziția fundamentală prezintă cadrul general în care corpul și segmentele sale se pot plasa, în funcție de caracterul suprafeței de sprijin. În recuperarea medicală sunt utilizate 6 poziții fundamentale: ortostatism, decubit, pe genunchi, așezat, în sprijin și atârnat. Pentru a defini o poziție fundamentală este necesară precizarea elementelor definitorii ce caracterizează această atitudine. Analiza modului în care este orientat corpul în totalitate duce la concluzia că pozițiile se pot diferenția

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
în atârnat. Din această poziție, KT execută o mare varietate de mobilizări, atât pentru gambe și laba piciorului, cât și pentru trunchi, cap, gât și membre superioare. 3. Poziția fundamentală în genunchi Constituie o etapă importantă în drumul pacientului către ortostatism. Baza de susținere este asigurată pe genunchi și pe vârful degetelor, laba piciorului fiind în dorsiflexie. Centrul de greutate este ușor de menținut în interiorul acestui poligon de susținere. Membrele superioare sunt relaxate și întinse pe lângă corp. În procesul de recuperare

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
plasat în lateral, de aceeași parte, P pe bazin, CP pe omoplat de partea opusă asigură menținerea acestei poziții în condițiile în care pacientul execută mișcări ale câte unui picior în toate planurile fiziologice de mișcare. 5. Poziția fundamentală în ortostatism Acestei poziții i se acordă o atenție deosebită, deoarece asigură premisele pentru autonomia de deplasare. Avantajele acestei poziții rezidă în faptul că: • asigură normalizarea tonusului postural, mai ales prin stimularea musculaturii bazinului, gambelor și labelor picioarelor, trunchiului și brațelor; • stimulează

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
bazinului, gambelor și labelor picioarelor, trunchiului și brațelor; • stimulează extensia bazinului și aliniamentul trunchiului, oferind condiții optime pentru mers; • asigură formarea imaginii corporale în condiții statice și dinamice, întărind încrederea în forțele proprii; • lărgește orizontul vizual asupra mediului înconjurător. Menținerea ortostatismului este asigurată de o multitudine de factori, toți subordonați sistemului nervos, pornind de la menținerea echilibrului în condiții statice și dinamice și terminând cu coordonarea mișcărilor, până la cele mai fine abilități. Reeducarea neuromotorie, la care KT este chemat să-și aducă

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
va trebui să parcurgă întregul traseu, de la mișcările reflexe la cele subordonate volițional, inserândpe parcurs, în funcție de caz, preocuparea pentru obținerea unor stereotipuri dinamice sau mișcări de substituție, pentru a compensa deficitele motorii parțial sau total ireductibile. Oricare ar fi situația, ortostatismul are ca principal artizan mușchiul cvadriceps, dar echilibrul este datorat reflexului de întindere, cunoscut și sub denumirea de reflex miotatic, subordonat buclei gama cu sediu medular și cu receptorii în fusurile neuromusculare, inserate în paralel cu miofibrilele mușchiului striat scheletic

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
trebuie să fie orientată și spre menținerea poziției de echilibru în așezat, iar pacientul este îndrumat să acționeze cu brațul sănătos, plasându-l înapoi și ușor în lateral, cu degetele în abducție. 6. Ridicare din așezat la marginea patului, în ortostatism υ Pacientul: așezat la marginea patului, cu picioarele atârnate (nu au contact cu solul), brațele ușor flectate din cot, palmele pe marginea patului. ω KT este plasat în fața pacientului, P pe sub axilă cuprinde umărul opus, CP pe genunchiul pacientului, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
o așază în lateral); solicită pacientului să alunece și cu cealaltă fesă, pentru a ajunge în poziția de sprijin cu ambele picioare pe sol. În ultima fază, îl ajută pe pacient să se desprindă de pat, pentru a ajunge în ortostatism. Fig. VI.14 a, b, c Φ INDICAȚII METODICE: se pregătește în prealabil pacientul pentru a aluneca pe fese și a se deplasa pe planul patului; această acțiune este sprijinită de brațe, care asigură echilibrul trunchiului; atenția trebuie orientată asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
este pe antebrațele pacientului; dacă are însă această posibilitate, pacientul, în momentul când este ridicat de pe banchetă, împinge ușor în picioare, pentru a ușura acțiunea de ridicare, dar mai ales pentru a-și forma deprinderea de a se ridica în ortostatism. c) Transferul activo-pasiv de pe banchetă în fotoliul rulant ° Măsuri pregătitoare: fotoliul este plasat paralel cu bancheta, cu roțile blocate. υ Pacientul: așezat pe banchetă, cât mai aproape de marginea acesteia, duce brațul dinspre fotoliu în lateral și apucă sprijinitoarea externă; celălalt

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
de mai multe ori pe zi. Metoda facilitează creșterea debitului sanguin, datorită distensiei pasive a vaselor colaterale, ca urmare a presiunii hidrostatice astfel induse (Obrașcu, 1986). - În tulburările cardiovasculare hipokinetice se recomandă ca, înainte de provocarea reacției de adaptare circulatorie la ortostatism, să se faciliteze drenarea circulației venoase de la nivelul membrelor inferioare prin posturarea pacientului în decubit dorsal cu picioarele întinse, călcâiele sprijinite pe un perete, coapsele flectate la 90° față de trunchi. Această postură este menținută timp de 3 min. - În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
la: vizualizare, palpare și mobilizare, căi prin care poate cunoaște unele vicii de atitudine ale pacientului (Kiss, 2002). a) Vizualizarea îi oferă kinetoterapeutului posibilitatea de a analiza corpul în ansamblul său. Având stabilite reperele de apreciere, KT examinează pacientul în ortostatism (bineînțeles, dacă este posibil), pentru a urmări eventualele abateri de simetrie și prin disproporție pe care le prezintă pacientul: - la poziția capului: în ce direcție este înclinat și cât de mult este răsucit; - la poziția umerilor: aduși, ridicați, coborâți simetric

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
în extensie, șoldul în adducție și rotație internă, genunchiul extins, piciorul în echin. b) Diplegia spastică, forma paraplegică. Spasticitatea interesează selectiv membrele inferioare. Tabloul clinic înscrie adducția coapselor, picioarele în echin, ischio-gambierii sunt scurtați, bazinul este basculat anterior, iar în ortostatism copilul se sprijină pe vârful picioarelor. Tetraplegia afectează membrele superioare și inferioare, iar spasticitatea, totdeauna generalizată, blochează trunchiul în flexie sau în extensie, cu membrele superioare flectate pe trunchi, pumnii strânși; membrele inferioare în flexie sau, după caz, în extensie

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
a mișcării; în cadrul acestor posturi, atenția se va orienta asupra coordonării mișcărilor și gâtului, corelate cu trunchiul, precum și asupra întregului bagaj de mișcări specific copilăriei: rostogolirea, târârea, poziția așezat, poziția și mersul în patru labe, ridicarea și mersul în genunchi, ortostatismul (Whaley și Wong, 1987). În atenția kinetoterapeutului mai trebuie să se afle și preocuparea pentru combaterea și prevenirea contracturilor, a deficiențelor/deformațiilor la copiii mici sau ameliorarea lor la copiii mai mari. O atenție prioritară trebuie acordată calității mișcărilor de

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
exercițiu fizic, terapeutic sau nu. Alături de relaxare, acest capitol include și suita de jocuri-lecție, utile acestei perioade de creștere și dezvoltare: rostogolirea, postura păpușii, târârea, precum și exercițiile privind ridicarea în poziție așezat, echilibrul în poziția stând, reflexul de săritură, cvadrupedia, ortostatismul și, în final, mersul. Relaxareatc "Relaxarea" Mobilizările pasive ale copilului mic nu pot fi concepute fără asigurarea prealabilă a unei stări convenabile de relaxare, ca moment de plecare pentru realizarea efectului propus. În acest scop, comunicarea directă cu copilul mic

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
bună coordonare dintre contracția și relaxarea musculaturii aflate în relații antagonice. Reflexul de pregătire pentru sărituritc "Reflexul de pregătire pentru sărituri" Acest reflex stă și la baza unor acte motrice complexe, cum ar fi, spre exemplu, sprijinul în patru labe, ortostatismul și locomoția independentă. Fără acest reflex natural, format din instinctul său de apărare, copilul va fi lipsit de inițiativa pe care o reclamă trecerea unui obstacol, își va pierde mult mai ușor echilibrul și nu va avea capacitatea de redresare

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
b • menținerea echilibrului în cvadrupedie; • menținerea echilibrului cu trei și apoi cu două puncte de sprijin (braț și picior opus). Poziția în genunchitc " Poziția în genunchi" Pentru copilul deficient, poziția în genunchi reprezintă o etapă importantă în drumul său spre ortostatism. În această etapă, extensia șoldurilor și a genunchilor încă nu este posibilă, iar deplasarea în genunchi reprezintă o altă etapă, la fel de importantă, pentru însușirea poziției. Din punct de vedere metodic, realizarea acestei poziții are următorul parcurs: - din poziția cvadrupedică, se

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
de educare a echilibrului în toate pozițiile. Treptat, copilul dobândește capacitatea de a-și menține echilibrul în poziția așezat, moment de referință în trecerea la exersarea echilibrului în stând pe genunchi, cu toate variantele sale posibile, iar mai târziu în ortostatism. Fig. VII.18 a, b Fig. VII.18 c, d, e O privire de ansamblu asupra parcursului funcției de echilibru în primii doi ani de viață este în măsură să ilustreze complexitatea sa și să contrazică părerea unor autori, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
La copiii cu infirmitate motrică cerebrală (I.M.C.), reacțiile de echilibru, situate pe o treaptă superioară a evoluției filogenetice, se constituie din reacțiile de redresare, considerate primitive. Prevalența acestor reflexe primitive (arhaice) poate bloca evoluția favorabilă a reflexelor de echilibrare. Ortostatismultc "Ortostatismul" O etapă importantă în pregătirea pentru dobândirea mersului este ortostatismul. Se poate acționa fie din așezat pe bancă (cea mai potrivită pentru început), fie din poziția în genunchi. Din poziția așezat pe bancă sau pe scăunel, copilul așază mâinile pe

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
situate pe o treaptă superioară a evoluției filogenetice, se constituie din reacțiile de redresare, considerate primitive. Prevalența acestor reflexe primitive (arhaice) poate bloca evoluția favorabilă a reflexelor de echilibrare. Ortostatismultc "Ortostatismul" O etapă importantă în pregătirea pentru dobândirea mersului este ortostatismul. Se poate acționa fie din așezat pe bancă (cea mai potrivită pentru început), fie din poziția în genunchi. Din poziția așezat pe bancă sau pe scăunel, copilul așază mâinile pe umerii KT. Acesta se află în fața copilului în poziția pe

[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]