822 matches
-
urmare unii crepusculari precum Marino Moretti au declarat că îl simt departe pe Leopardi și au parodiat versuri întregi din opera să: O, Leopardi, eu nu te-am iubit. Departe / erai, departe ești, dar te zăresc / și tu cu mâna ostenita înspre mine arăți. Cuvintele retranspun finalul cantului Silviei: c-o mâna / moartea mi-arăți din depărtări și goală / o groapă în țărâna.47 În ciuda rescrierii distorsionate ori cu intenții parodice a versurilor aceluia care a influențat întreaga literatura ce a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
într-un univers interior al amintirii sau al fantasmării. Se păstrează aici și ceva din proiectarea în mit pe care o realizase expresionismul, "Iar ai fugit, ca un foc de comoară,/ flacără iute, nestatornic rug de aramă./ Iar ai fugit - ostenit, sub grele cenuși,/ te-ascult arzând depărtată mereu". Metafora focului asociată cu exaltarea erotică sau cu pulsiunile libidoului nu e desigur recentă, dar eul liric reușește să facă să prindă contur jocul impalpabil al sentimentelor, sugestie a ceva ce poate
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
iau locul elementelor de incertitudine. Veșnicul joc se construiește pe un asemenea discurs din care nu lipsesc proiectările în absolut sau în viitor. ("Și iar vei fugi, ca un foc de comoară,/ flacără iute, vâltvoare de-aramă,/ iar vei fugi - ostenit, sub calde cenuși voi rămâne/ să te-ascult arzând depărtată mereu"). Eul poetic pare să fi descoperit adevărul și certitudinea este aceea că întreg universul uman se constituie dintr-un joc al aparențelor, al iluziilor. Oscilația între siguranță și îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu e program, aici cântăm cât putem și cum putem, ne întrerupem când dorim și povestim sau le citim literatură. Suntem și actori, și povestitori, și clovni, dacă e nevoie. Orice numai să putem readuce un zâmbet pe chipurile lor ostenite și îngrozite. Orice să le putem alunga fricile și gândurile și imaginile care îi terorizează, și să poată dormi măcar o noapte liniștiți. N-ai de ce să te îngrijorezi, mamă. Nu mă forțez mai mult decât pot, ba din contră
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
viețile lor simple și cuviincioase și au parte de o dragoste normală și de bunătate, în timp ce aici... Și noi am avut parte de o dragoste normală și de bunătate și... — N-a fost decât o prefăcătorie pentru că eram amândoi prea osteniți, era prea obositor să fim onești. Am obosit să ne tot spunem unul altuia adevărul despre colivia asta diabolică în care trăim, mai trebuia să ne odihnim din când în când și să ne prefacem că lucrurile sunt așa cum trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tu erai prea dominator, și am hotărât că nu te mai vreau. Câteva lacrimi începură iar să se reverse. N-ai o batistă? mă întrebă. I-am adus un șervețel de ceai curat; și și-a șters, cu un gest ostenit, ochii, fața, gâtul. I se descheiase un năsturaș din corsajul strâmt al rochiei galbene. Am simțit impulsul de a o lua în brațe și a-i sfâșia rochia. Dar m-am așezat din nou. — Hartley, dacă te-au muncit toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cei tineri și frumoși, și cum numai sunt de văzut! Și mă gândeam la Hartley pe bicicleta ei, și la fața pură și deschisă pe care o avea atunci, atât de straniu asemănătoare și neasemănătoare cu fața ei bătrână și ostenită, care suferise și păcătuise în toți acești ani, cât eu colindasem pe alte tărâmuri cu Clement și Rosina și Jeanne și Fritzie. „Vai, dragostea mea, mă nedreptățești alungându-mă brutal, căci te-am iubit atâta amar de vreme, desfătându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
când ne-a citit pe buze numele Toader, s-a dat la o parte, poftindu-ne în casa-muzeu. A apărut și Toader Hrib desigur, în costum național bucovinean. Parcă văd și acum ochii lui mari, albaștri, ochi de cine-vedetă, ușor osteniți, totuși, luminoși și pătrunzători. Meritul descoperirii țăranului autodidact în postura de scriitor (ținea un jurnal-cronică de-a dreptul formidabil prin sinceritate, originalitate și totală lipsă de contrafacere) îi revine poetei Florența Albu. Ea a atras atenția Editurii "Junimea" (eram director
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
nu se adăuga, ci doar se operau tăieturi). În materie de teatru, pre-cenzura era și mai terifiantă. Funcționa și aici obligativitatea stupidă a recomandării unui cenaclu. Proiectul de repertoriu era, apoi, "supus dezbaterii oamenilor muncii". Adică, sculerul ori văcarul, ieșit ostenit și asudat din tură, era dus cu cârdul la Club, unde se întâlnea cu reprezentanții Teatrului. Aceștia îi vorbeau despre Büchner ori Pirandello, iar bieții făuritori ai bunurilor materiale erau cu gândul doar c-au pierdut rândul la jinduita coadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
încăput la Vatra Dornei și, despre Luca, mai aflam câte ceva (rar!) din scrisorile dnei Sibilla adresate mamei. A trecut un sfert de veac, eram directorul Editurii "Junimea", când, total neașteptat, am primit vizita lui Ion Luca. De sub sprâncenele-streașină, privirea lui ostenită trecea peste mine; nici acum nu-s sigur că făcea legătura între țâncul de odinioară și directorul Casei de presă. Oricum, n-a strecurat vreo aluzie, nu m-a întrebat ce fac părinții: era o discuție oficială privind eventuala editare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
colectivă, fără a înceta, de fapt, să trăiască în lumea lui aceea a lingvisticii generale și comparate, în care n-a avut (mă tem că nici acum n-are) egal, darămite rival. Potrivit de statură, arborând mereu același modest și ostenit costum bleumarin cu dungulițe gălbui, și vesta traversată de lanțul ceasului-ceapă, cu capac clămpănitor, Simenschy a fost singurul profesor care își ținea cursurile fără nici o foaie de hârtie în față. Împreună cu dascălul nostru izbuteam uimitoare călătorii în împărăția sunetelor, înțelegând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
deplină. Drept de viață și de moarte. Carte de istorie fiind, mănunchiul de confesiuni prilejuiește crude și inedite portretizări "din mers" ale unor personalități înfățișate cândva de propaganda sovietică drept corifei ai culturii socialiste: Șolohov (cârcotaș, meschin, înfumurat, ridicol), Gorki (ostenit și dornic de evadare), Ehrenburg (panglicar găunos), Meyerhold (oropsit, marginalizat), Pasternak (surprinzător de umil în fața lui Stalin), Bulgakov (aceeași paranteză), Stanislavski (terorizat), Eisenstein (disciplinat, supus) ș.m.a. Dac-am deslușit cum se cuvine etajul aluziv (și evaziv) al "Confesiunilor", Davâdova și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cu peisăh [= perciuni rituali] și caftan de «pielea dracului», cari țin câte o dughiană prin mahalale și străbat țara câte zece Într-o căruță cu un cal” <endnote id="(428, pp. 203-204)"/>. De regulă, o gloabă care „merge În trap ostenit”, un cal „cărămiziu, slab, cu coastele și șoldurile ieșite”, trăgând trăsura unui „ovrei” din Moldova (un „jupân cu perciuni, cu barba și mustățile roșcate”), ca În romanul sadovenian Floare ofilită, publicat În 1905 <endnote id="(377, p. 142)"/>. Exista, desigur
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
un drum lung în față și prețul acestui album reprezintă pentru mine două nopți de somn într-un pat sau peste zece bilete de intrare la alte muzee sau expoziții, așa că renunț. Ajung din nou în grădină și mă așez ostenită la picioarele miraculoasei Păsări a basmelor noastre străbune și deodată, mă trezesc întrebînd cu voce tare dacă Doamna acestor locuri primește oaspeți veniți de departe. Nimeni nu înțelege ce spun și atunci, din mijlocul grădinii, se apropie un băiat subțire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
toată firea, să le reconstituie, să le recupereze din pulberea timpului, să le retrăiască afectiv, să le imortalizeze pe peliculă foto și video. Casa bunicilor, cu acoperișul de stuf ca o căciulă prea mare, cu ferestre mici ca niște ochi osteniți și triști, așa cum o păstrează în memorie, nu mai există. Din rațiuni greu de înțeles și de acceptat una dintre mătușile lui a dărâmat-o, a luat tot ceea ce se mai putea folosi, rămânând în locul unde a fost un morman
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
meu, În afară desigur de pasajele alea pe care le va tăia. Ele vor da de lucru mâinilor lui mici și grăsuțe, lângă care văd o carte. A citit pesemne din ea cât l-am așteptat pe hol. Are privirea ostenită, da, a ostenit citind și s-a gândit să ia o pauză primindu-mă la el. Manuscrisul meu e pe marginea dinspre mine a biroului, pare pus special acolo ca să-l iau, să-l scap de el pe dom’ director
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și ciopârțită În halu’ ăla. O pierdusem pentru totdeauna, da, tot zbuciumul și alergătura cu sufletul la gură ce nu mai contenea să se adune În mine de o zi și o noapte se risipea și se pierdea În ceața ostenită a memoriei, În timp ce-i vedeam pe cei patru-cinci drojdieri matinali de pe la mese Întorcând capetele și uitându-se cu jind la noi, așteptând să ne Încingem până am fi făcut zob tot de pe-acolo, și până să apuce Laur să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fotbalist căruia i-a pus gând rău Întreaga echipă adversă dimpreună cu spectatorii. Tot nu se lasă, măcar că-l apasă. E un luptător și un bărbat adevărat. Parcă-i ceva mai gras decât l-am pomenit cândva, iar privirea lui ostenită și Încercănată n-o să mă recunoască În veci. Pletele linse Încă-l arată un artist la viața lui pe acest crai de tobă, cu gușa și obrajii plini de urmele degetelor soioase ale poporului. Păi cum naiba? Și el este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se scoale. El face și desface cu milogerala lui, În vreme ce ea pare să-l domine de-acolo de pe nisipul țărmului. Cu lădița alături, privește nemișcată spre largul mării, așezată cu antebrațele pe genunchi și având aerul impenetrabil al unui muncitor ostenit și mulțumit, la care te aștepți din moment În moment să lase totul baltă. - E nevestica mea, spune destul de tare ca ea să-l audă. Numai și numai cu ea m-ajut, vere, cât o am pe ea nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
arhitectură retorică. Doar câteva elemente selectate din chiar prefețele tocmai amintite. În Predoslovia la Octoih, metafora preluată de la proorocul David om-pom, ideal uman implicit: "cel fericit și drept", omul complet care ospătează, veselește, bucură, îndulcește auzirea, primește oaspeți pe cei osteniți, însănătoșește, îmblânzește, împletește cununi (semn de biruință și slavă dată Domnului). Metafora este adaptată magistral la Brâncoveanu și rodul domniei sale, așezate în relație directă cu strămoșii exemplari, pentru a construi imaginea unei dinastii al cărui dar/rol fundamental a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nu de (răzvrătitul) titan. Simbolismul din panoramele sale rămâne în perimetrul "proiectului lui Dumnezeu privitor la istoria lumii și în special la imanența intervenției divine ...".33 Mai degrabă trebuie să-l vedem pe deus absconditus ca pe un bătrân înțelept, ostenit, retras din lume. Dacă Apocalipsa biblică lasă loc unui "intermediar", Mesia, care va veni între oameni să distrugă răul, la M. Eminescu accentul se mută pe existența unor virtuali "eroi" (cezari, prinți, regi) care pleacă în căutarea inițierii în tainele
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
profunzime. "Stinsul" ochiului ("Pentru-a luci deplin / menit îi pare stinsul" din postuma Și tot n-ați înțeles) este suferința ființei eminesciene: ochii care se sting deasupra ta, arși de patima iubirii "ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat" devin "osteniți și se aprind cu mult mai rar", ei privesc acum doar "cu stinsele lumini" (Din noaptea). Pe acest jar trăiește "cugetarea" la Eminescu: fantezia, o "vedere" numai pe cenuși: "... Cugetarea cu raze reci pătrunde, / Lovește chipul dulce creat de fantezie
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
post și rugăciune. Ea exercită într-un mod sublim virtutea dragostei, care este cea mai mare dintre toate și care va rămâne pentru veșnicie. Marele arhiepiscop capadocian, conștientizând înalta sa chemare divină, a înțeles că trebuie să ajute pe cei osteniți și împovărați și i-a chemat la sine pentru a le da mângâiere și alinare. Faptele lui de binefacere relevă inima lui milostivă. Era convins de următorul lucru: dacă Bunul Dumnezeu le-a dăruit unora averi și bogății, aceștia să
Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
iar sensul manifestării lui e și el ipotetic: „Pânză rămasă fără catarg,/ Desfășură-ți aripile mai larg,/ Desfă din lanțurile-i ruginite/ Bătrânul și hodorogitul vânt,/ Îndeamnă-l către mări nemărginite/ Cât mai departe de pământ/ Și du-ne sufletele ostenite/ De căutarea unui cer mai sfânt.” Poemul Izgonirea lui Prometeu poate fi un exemplu de ajustare a temelor romantice trecute prin grila modernității. Personajul este titanul, excepția, geniul care, spre deosebire de Luceafărul eminescian, își trece în faptă disponibilitățile de generozitate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
supraaglomerat și care trece prin stație tot așa de rar ca și Cometa Halley pe lângă pământ, care sunt rațiunea și scopul acestei enorme cheltuieli de bani și energie umană, fără inteligență? Nu este firească revolta oamenilor care vin pe jos, osteniți, înghețați de la muncă, când văd agenții Securității grași, bine hrăniți și îmbrăcați, bărbați și femei, arzând inutil benzina și încasând salarii de trei-patru ori mai mari decât ale lor numai pentru a teroriza doi oameni care nu au făcut și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]