364 matches
-
fortăreață napolitană din afara cetății, tocmai pentru a preveni preluarea acestei baze de către musulmani. Pe de altă parte, el a fortificat zidurile orașului și l-a aprovizionat cu suficiente muniții pentru eventualitatea unui asediu. Potrivit cronicarului de mai târziu, Leon de Ostia, Grigore a încheiat un pact cu principele longobard de Benevento și de Capua, Atenulf I, și cu locuitorii din Republica Amalfi, creând o forță comună care i-a atacat și i-a înfrânt pe sarazini. La 2 iulie 911, el
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
și Irlandei, însă se referea la el numindu-l Cardinalul Duce de York. Și-a petrecut viața în Statele Papale și a avut o carieră lungă în clerul Bisericii Romano Catolice; a devenit decan al Colegiului Cardinalilor și cardinal-episcop de Ostia și Velletri. În tinerețe a fost numit de tatăl său Duce de York (în nobilimea iacobită) și acesta este titlul sub care a fost cel mai cunoscut. După decesul fratelui său în 1788, Henry a devenit cunoscut de către iacobiți ca
Henry Benedict Stuart () [Corola-website/Science/322332_a_323661]
-
Brentano descoperă la rândul său, așa cum deja o făcuseră mai înainte abatele Lambert și P. Limberg, extrema sensibilitate a stigmatizaților față de sacru, mai ales în timpul extazelor, sensibilitate care se poate manifesta prin puterea de a autentifica relicvele, de a recunoaște ostiile consacrate, sau supunerea față de autoritatea bisericească. Clement Brentano la rândul său, atrage atenția doctorului Wesener asupra faptului că stigmatizații acceptă voluntar să ia asupra lor bolile și suferințele celorlalți. În scurta sa istorie, doctorul explică: "Abia de-a lungul ultimilor
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
sub numele de "Ystoire de li Normant" și scrisă între 1071 și 1086. Cea mai mare parte a informației a fost preluată din cronica lui Amato de către Petru Diaconul, în continuarea sa a "Chronicon Monasterii Casinensis" a lui Leon de Ostia, scrisă la începutul secolului al XII-lea. Începând cu "Annales Ecclesiastici" ale lui Caesar Baronius din secolul al XVII-lea, tradiția salernitană a devenit versiunea unanim acceptată asupra începuturilor normanzilor în Italia. Acuratețea asupra faptelor a fost pusă uneori sub
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
stabilirii căruia dintre frați i-ar fi revenit conducerea asupra grupului aflat în drum spre sud. Orderic Vitalis și Guillaume de Jumièges în a sa "Gesta Normannorum Ducum" îl numesc pe Osmund. Raul Glaber îl amintește pe Rudolf. Leon din Ostia, Amato de Montecassino și Ademar de Chabannes se referă la Gilbert. Potrivit celor mai multe surse din Italia de sud, comanda contingentului normand în bătălia de la Cannae din 1018 era Gilbert. Dacă Rudolf este identificat cu acel Rudolf din istoria lui Amato
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Rudolf din istoria lui Amato ca unul dintre frații Drengot, atunci este posibil ca Rudolf să fi fost comandantul de la Cannae. O altă ipoteză asupra sosirii normanzilor în Italia privește cronicile lui Raul Glaber, Ademar de Chabannes și Leon din Ostia (nu continuarea lui Petru Diaconul). Toate cele trei cronici arată că normanzii, fie că este vorba de un grup de 40 de oameni, fie de o forță mai largă de circa 250, sub conducerea lui "Rodulfus", fugind din fața mâniei lui
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
au întâlnit cu "primates" (conducătorii) din Benevento: principii Landulf al V-lea de Benevento și Pandulf al IV-lea de Capua, posibil mai sus menționatul Guaimar al III-lea de Salerno, precum și Melus din Bari. Conform cronicii lui Leon de Ostia, se presupune că Rudolf ar fi fost aceeași persoană cu Raul de Todi. Dacă se confirmă faptul că prima acțiune militară normandă în sudul Italiei a fost angajarea ca mercenari în serviciul lui Melus în lupta antibizantină în mai 1017
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
armată comandată de Leon Passianos împotriva longobarzilor și normanzilor. Passianos și Melus s-au confruntat pe râul Fortore, la Arenula. Bătălia a fost fie nedecisă (conform lui Guglielmo de Apulia), fie s-a soldat cu victoria lui (potrivit lui Leon de Ostia). Apoi, Tornikios însuși a preluat comanda trupelor bizantine, pe care le-a condus către cea de a doua confruntare, desfășurată în apropiere de Civita. Această a doua confruntare a constituit o victorie a lui Melus, cu toate că scrierea lui Lupus Protospatarul
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
ducelui Richard I de Normandia. Sursele istorice nu conciordă asupra persoanei care a condus deplasarea fraților în sudul continentului. Cronicarul Orderic Vitalis și Guillaume de Jumièges îl menționează pe Osmond, însă Raul Glaber îl amintește pe Rudolf, iar Leon de Ostia, Amato de Montecassino și Ademar de Chabannes pomenesc de Gilbert Buatère. În conformitate cu cele mai multe surse sud-italiene, acesta din urmă ar fi fost desemnat în postura de conducător în vederea bătăliei de la Cannae din 1018. Ceilalți frați erau Asclettin și Rainulf, probabil cei
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
Teodosiu I a început ridicarea unei bazilici mai mari, insă lucrarea, incluzând mozaicurile, nu a fost terminată până la pontificatul lui Leon I. Poetul Prudențiu a descris monumentul în câteva fraze expresive. Fiind dedicată și sfinților Taurinus și Herculanus, martiri în Ostia secolului al V-lea, aceasta poartă și denumirea de „bazilica celor trei domni”. Din bazilica antică nu s-au păstrat decât partea interioară a absidei, cu arcul triumfal și mozaicurile din interiorul acestuia. Mozaicurile din absida și din tabernacolul mărturisirii
Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor () [Corola-website/Science/329199_a_330528]
-
să găzduiască oaspeți de seamă. După o altă ipoteză mai recentă, această incompatibilitate, deja subminată de surse, este în mare parte doar o prejudecată contemporană: activitățile textile, în deosebi vopsitoria, erau prezente adesea în centrele orașelor antice, de exemplu la Ostia sau Pompeii, și erau uneori alăturate unor reședințe bogate. Marele Palat de la Constantinopol conținea numeroase ateliere ale meșteșugarilor care lucrau pentru curte. Deci, nu ar fi absurdă amplasarea, în mijlocul aceluiași complex fortificat, a unei reședințe de prestigiu și a unei
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
agresivi în acest răstimp, apoi devin canibal, mâncând icrelor depuse de către femelă. Zglăvoaca are o importanță locală. Cantitățile pescuite sunt mici. Pescuitul se face cu mâna pe sub pietre, de asemenea cu crâsnicul și uneori la gărduțul cu leasă; iarna, cu ostia. Carnea deși osoasă, este totuși dulce și gustoasă, și devine prin fierbere rozie, ca și a păstrăvului. Servește ca momeală la undiță pentru pescuitul păstrăvului. Aduce daune pisciculturii, deoarece consumă icrele păstrăvului.
Zglăvoacă () [Corola-website/Science/331014_a_332343]
-
din 1967, Marian Popa folosea câteva sintagme despre scriitorul E.B. și despre proza lui: "Amestec de mitologie, alegoric, comportamentism, metaforism și psihologism". [...] "Disponibilități analitice orientate către elementele grotești ale realității". [...] "Bufonerie mazochistă". [...] "Volubilitate forțată aproape demonstrativ"." ""Românul «Tinerețea lui Nicolae Ostia » are verva, sarcasmul și umorul galben, daca nu negru, al cărților despre obsedantul deceniu în varianta vag-parabolică premergătoare marilor demascări. [...] Precum în prozele unor D.R. Popescu ori Sorin Titel, relația individului cu mecanismul social oprimant se descifrează anume doar pe
Emilian Bălănoiu () [Corola-website/Science/333333_a_334662]
-
case. Nero, întors de curând de la locuința sa de vară din Antium, le deschide victimelor grădinile Vaticanului unde, ca și pe câmpul lui Marte, se ridică din ordinul său adăposturi pentru cei rămași fără case. Le aduce provizii din portul Ostia și alte orașe învecinate, ordonând de asemenea o scădere a prețului grâului. Totuși, în timp ce Roma este încă în flăcări, un zvon se răspândește cu iuțeală, mai exact Demența l-ar fi împins la un asemenea gest pentru a face o
Împăratul Nero și incendierea Romei - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102264_a_103556]