1,267 matches
-
include, dar nu se limitează la brichetele care au forme similare personajelor de desene animate, jucăriilor, armelor, ceasurilor, telefoanelor, instrumentelor muzicale, vehiculelor, corpului uman sau unor părți ale corpului uman, animalelor, alimentelor sau băuturilor, ori care emit note muzicale, care pâlpâie, au părți care se mișcă sau alte caracteristici amuzante, denumite în general "brichete fantezie", care implică un risc ridicat de utilizare incorectă de către copii. (16) Pentru a facilita aplicarea cerinței privind caracteristicile de siguranță pentru copii de către producătorii de brichete
32006D0502-ro () [Corola-website/Law/294867_a_296196]
-
misterios) și „The Patty Duke Show” (fenomenul verilor identici). Lynch a folosit și o serie de evenimente întâmplătoare care au avut loc în timpul filmărilor, de exemplu în scena în care Cooper examinează cadavrul Laurei. În timpul filmării, un tub fluorescent defect pâlpâia în mod constant, însă regizorul a hotărât să nu îl înlocuiască dat fiind că îi plăcea efectul tulburător creat. În cursul aceleiași scene, unul din actorii secundari a înțeles greșit indicațiile și, crezând că a fost întrebat cum se numește
Twin Peaks (serial TV) () [Corola-website/Science/303768_a_305097]
-
atârnă În altarul trupului e cel al frunzei sinucise pe cuvântul coapsei. Pământ ești chiar dacă sentimentele au inima spânzurată-n biserici. Până să te iubesc manechinul din vitrină Îmbătrânise sub jaluzelele primului sărut. Tata, ostenit de muzica plesnită a ninsorii, pâlpâia În ograda gândului. Mama se furișase pe cruce. Venise vremea să mă nasc. POEM DE SFÂRȘIT Un scaun, o masă, un vis, o tăcere, o hemoragie de suflet, un rând pe crucea din cimitir. Atât va rămâne după ce voi trăi
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
palatului este transformat în strigoi. Alexandre Dumas a scris romanul "Strigoiul Carpaților", a cărui acțiune se desfășoară în jurul turnului pătrat de la Hangu. Preotul Constantin Mătasă relata la începutul secolului al XX-lea că localnicii afirmau că văzuseră noaptea focuri albastre pâlpâind deasupra unor pretinse comori ascunse sau umbre care intrau în hrubele adânci, scoțând sunete sinistre. Acele flăcări albastre ar arde la fiecare șapte ani deasupra comorilor apărate de blesteme.
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
pagină:" "Părintelui Sebastian, ctitorul spiritual al celui ce sunt"" , povestește despre Sfinția Sa în una din cărțile dumnealui astfel: Părintele Sebastian era drept ca o lumină - cunoașteți că-n unele zone ale țării așa este denumită lumanarea. Parcă-i zăreai duhul pâlpâindu-i sub piele. Era egal cu sine însuși. Răspândea iubire. În fiecare dimineață ne rugam împreună cu un alt frate de mănăstire. Părintele Sebastian era acela care rostea Psalmi, rugăciuni, invocări, paraclise, acatiste. Dacă nu socotiți ca este exagerat, ritualul ne
Sebastian Dediu () [Corola-website/Science/326555_a_327884]
-
angoasa și sfâșierea pe care Baker le învelea în exotismul atât de prizat în Parisul anilor ˈ30. În Un lucru minsteiros, a spus e.e.cummings</em>, primul element corporal pe care îl observăm este capul coregrafei. Un cap care pâlpâie intermitent, parcă smuls din corpul luminat pe bucăți, corp acoperit de un praf de culoare închisă. Fața Verei Mantero e ca o pojghiță de piele perfect întinsă. Piele de divă de cabaret seducătoare și fragilă. Mantero apare încălțată cu pantofi-copite
Vulnerabilitatea corpului de cursă lungă. La Ribot și Vera Mantero () [Corola-website/Science/296124_a_297453]
-
același lucru, iar dom nul George zâmbea de înțepenirea noastră. Omul acesta nu părea un pământean obișnuit, era o creație a universului care-și pusese amprentele pe prezența lui fizică, părea o iluzie, ca o flacără, care atunci când arde, când pâlpâie, te amețește. Nu cred că el își dădea seama de reacția ce-o stârnea celor din jur. M-am gândit că nu băusem nici ceaiul de dimineață, dar mă simțeam beată, învăluită de privirea sfre delitoare a acestui om, venit
Editura Destine Literare by Monica-Ligia Corleanca () [Corola-journal/Journalistic/97_a_207]
-
Acum, pentru prima dată urma să văd ceea ce concepusem acum 45 de ani. În cele din urmă am ajuns la rand; o pânză de culoare închisă a fost dată la o parte și am văzut în fața mea o imagine ce pâlpâia, nu prea ușor de deslușit." Sistemul experimentat a provenit de la compania de televiziune Baird a lui John Logie Baird. Din 1936, atunci când nou înființatul BBC Television Service a ales-o în locul sistemului mecanic al lui Baird, scanarea complet electronică a
Paul Nipkow () [Corola-website/Science/337089_a_338418]
-
Încă înainte de ridicarea cortinei se aude o melodie nostalgică, îngânată de o femeie. E un cântec cu tempo de bighină, sau ceva asemănător. După ce cortina se ridică nu zărim, la început, decât o luminiță verzuie, care pâlpâie undeva, în stânga. Scena se luminează, treptat și obiectele capătă contur. Suntem într-un fel de bistro dintr-un orășel scandinav. Luminița era a scalei unui tonomat, din difuzorul căruia continuă să se audă melodia de la început. Prin fereastra mare din dreapta
Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/82_a_236]
-
iar întuneric. S-a stins și focul și pusă cu gura în jos și pe fața lui împrăștie cu îndemânare ce a lampa. Parcă am dormit destul. umblă mereu un tren care scoate rămas. Palma alunecă moale și Lângă sobă, pâlpâie lumini din aburi. Tic tac, tic tac, ... Câte împarte grăunțele cu siguranță. lemnele putrede, rămase nearse. după-amiezi de duminică ronțăie Geana le știe rostul. Șoptit, În cameră aerul e înghețat și timpul cu zgomotul marcat de vorbește cu mama, care
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Ştefania Oproescu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_78]
-
mersul ezitant, chinuit, al Mioarei. Am traversat strada care iese de la clinică în Șulea la lumina lunii. Tot cartierul era în beznă, părea o stare de război, de camuflaj. Blocurile, înalte, ridicate parcă amenințător și cele câteva ferestre la care pâlpâiau lumânări. Zăpada scârțâia. O mașină târându-se prin nămeți mă duce totuși în Berceni unde este... lumină. Vin pe jos din capul străzii Racoviță într-un ger cumplit. Ce se petrece cu noi? Unde vom ajunge astfel? Ruxandra, ca o
Dana Dumitriu în posteritate - Jurnal inedit din ianuarie 1985 by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Memoirs/9210_a_10535]
-
parte. Temându-se că Leto va afla cine stă în spatele morții copilului și fiind roasă de vinovăție, Kailea se sinucide aruncându-se pe fereastră. Tleilaxu se oferă să crească un ghola al fiului mort al lui Leto, în schimbul trupului abia pâlpâind de viață a lui Rhombur Vernius. După multă zbatere interioară, Leto refuză, știind că Tleilaxu nu doresc altceva decât să facă rău Casei Vernius. În schimb, Leto îl angajează pe dr. Wellington Yueh, un expert în cibernetică, pentru a crea
Dune: Casa Harkonnen () [Corola-website/Science/320728_a_322057]
-
palatului s-au țesut legende. Alexandre Dumas a scris romanul "Strigoiul Carpaților", a cărui acțiune se desfășoară în jurul turnului pătrat de la Hangu. Preotul Constantin Mătasă relata la începutul secolului al XX-lea că localnicii afirmau că văzuseră noaptea focuri albastre pâlpâind deasupra unor pretinse comori ascunse sau umbre care intrau în hrubele adânci, scoțând sunete sinistre.
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
fi angajată secretară, așa cum s-a dovedit mai târziu, ea a retrăit un șoc puternic psihologic și a suferit de nevroză severă). Bender a reușit să filmeze în momentul când intră în birou și în clădire toate luminile încep să pâlpâie. Imediat ce Shaberl a fost trimisă în concediu, în clădire s-a instaurat liniște totală. Curând după ce a fost concediată, și poltergeistul s-a oprit definitiv.
Poltergeist () [Corola-website/Science/323232_a_324561]
-
această opresiune și se autosugestionează să iubească viața, deși are sumbre înclinații melancolice. Starea sa dominantă e rezumată în jurnalul propriu din a doua pagină a romanului: "E martie cu pete de nouri, pe ici și pe acolo; lumina gălbuie pâlpâie spre larg. Păsări ștrengăresc prin zarzări, alături! Mă electrizează hlizirea senină a unui cer ca din pânză de safir. Iarăși viața se țese așa, ca-n fitece zi, cu puteri sfidătoare. Înalț fruntea spre cerul lânced. Eu și el, mituri
Psihologismul halucinatoriu by Ion Simuț () [Corola-journal/Memoirs/10494_a_11819]
-
ce arme mai găsește rătăcite pe acolo pe jos, o suliță, niște steluțe ninja, două scuturi, până și cu mâinile goale, dar în zadar: paznicul e prea puternic. Dar când vrea să-l strivească pe Jack cu un bolovan, Portalul pâlpâie și paznicul înțelege că Jack este Alesul, dar încă nu i-a venit vremea să treacă. Paznicul cheamă Arheopterixul să-l ducă înapoi pe Jack. În Portal apare profetic imaginea unui Jack în postură de rege, mai înaintat în vârstă
Jack în Țara Moon () [Corola-website/Science/319416_a_320745]
-
să-și stabilească un limbaj separat, adesea, bazându-se pe determinările ființei de către psihologie. Secolele al 19 lea și al 20-lea, din mileniul trecut, au dezvoltat spectaculos psihologia și câmpurile sale derivate, ajungându-se ca doar morala să mai pâlpâie (retrasă) În politică și justiție. To a t e a c e s t e a , ș i m u l t e a l t e l e , nenominalizate aici, se observă cu ochiul liber și În România după
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Science/76_a_285]
-
lui Traicu; nimic nu avea consistență, nici cât jocurile din lunca Jiului. Cel puțin sub cimiliturile și "frământările de limbă" ale acestora, în limbajul acela ritmat, se ascundea un tâlc al iluminării angelice și solare din centrul ființei umane, mai pâlpâia ceva din limba paradisiacă, a "păsărilor", și presimțea fiorul enigmaticului. La fel, de câte ori aruncă zarurile. Ca bătrânele, bobii. Căci spiritul "suflă unde vrea" și când vrea. Acum i se pare că nimic nu mai merge după capul său, ci după
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
patruzeci, cincizeci de oameni. Atât de puțini erau, atât în castel, cât și împreună cu Nobunaga. Calul pe care-l luase Nobunaga în ziua aceea se numea Tsukinowa. La poartă, foșnetul frunzelor tinere se auzea în vântul nopții, iar luminile lampioanelor pâlpâiau. Nobunaga sări pe cal, într-o șa bătută cu sidef, și porni în galop spre poarta principală, cu tasetele armurii și spada lungă zăngănind din mers. Cei rămași în urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și începură să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
așeză în mijlocul lor. Era o seară de toamnă, dar în casă continua să fie cald, înăbușitor. Jaluzelele de stuf atârnau de streșini așa cum stătuseră în tot timpul verii, iar printre ele se infiltra zumzetul insectelor și briza toamnei, făcând să pâlpâie fitilele lămpilor cu ulei. Odaia curată-lună era întunecată și nu tocmai luxoasă. Camera rezervată pentru ceremonia propriu-zisă era mică, iar absența totală a oricăror decorațiuni avea o ciudată calitate de împrospătare. Rogojini de papură împletite în eclise fuseseră întinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hisano îi aranja părul, îi mai dădu un ordin: — Mi-e foame. Dă-mi ceva de mâncare. Când fu adusă masa, Ieyasu luă imediat bețișoarele dar, în loc de a mânca, spuse: — Deschide toate ușile spre verandă. Chiar și cu flăcările lămpilor pâlpâind, camera fu mai luminoasă cu ușile larg deschise, din cauza zăpezii de-afară. Grupuri întunecate de războinici se odihneau pe verandă. Imediat ce-și termină cina, Ieyasu părăsi fortul și porni să verifice apărarea castelului. Le ordonă lui Amano Yasukage și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ca și cum ar fi fost gata să se desprindă. Oichi privi în sus instinctiv, cu ochi speriați, cuprinzându-și și mai strâns la piept copilul cel mic. Încă nu fusese înțărcat. Nu sufla vântul, dar pretutindeni zbura funingine, iar lumina lămpii pâlpâia nebunește. — Mamă! Mi-e frică! A doua fiică a ei, Hatsu, i se agăță de mâneca dreaptă, în timp ce fata cea mare, Chacha, se ținea strâns, tăcută, de genunchiul ei stâng. Băiatul, însă, nu stătea în poala mamei sale, deși era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
i se dezvoltase în perioada nefericită a tinereții și era atât de disciplinat încât putea ațipi ori de câte ori voia, indiferent de timp și loc. Îl trezi sunetul unei tamburine. Tăvile cu mâncare și sake fuseseră luate. Doar lămpile mai continuau să pâlpâie cu o lumină albă. Amețeala i se risipise, dar oboseala-i părăsise trupul. Hideyoshi își dădu seama că dormise o bună bucată de timp. În același timp, avea o oarecare senzație de veselie care-i învăluia întreaga ființă. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
restitui, pentru a putea tăia și dumneavoastră legăturile cu noi, renunțând la tratat și plecând în grabă spre Bizen, mâine dimineață. Cu aceste cuvinte, Hideyoshi scoase declarația lui Naoie și i-o dădu înapoi. Naoie, însă, privi tăcut lumina care pâlpâia în lămpile înalte și refuză să atingă, măcar, documentul. Hideyoshi nu mai spuse nimic. — Nu, sparse deodată Naoie tăcerea; își împreună mâinile, curtenitor. Am încredere în dumneavoastră că veți încerca încă odată tot ce puteți. Vă rog, mediați cu Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o cameră mare și goală. Deși nu era decât începutul verii, o briză delicată, răcoritoare, sufla tăcută prin întuneric. Mitsuhide era cumplit de palid. Se părea că părul șuvițelor laterale i se ridica drept în sus, de fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea în neorânduiala părului și în culoarea groaznică a feței. În sfârșit, își ridică încet „capul de kumquat”, cum i-l poreclise Nobunaga, privind spre grădina întunecată. În depărtare, văzu un mare număr de lămpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]