496 matches
-
despre regele Constantin și Întoarcerea sa și despre crima nerăzbunată a incendierii Smirnei. ― Și-i pasă cuiva? Nici vorbă! ― E așa cum i-a spus Bérenger lui Clemenceau: „Stăpânul petrolului e stăpânul lumii“. ― Afurisiții ăștia de turci! Ucigași și violatori! ― Au pângărit Hagia Sofia și acum au distrus și Smirna! Dar aici interveni Zizmo: ― Ia nu vă mai văicăriți atâta! Războiul a fost din vina grecilor! ― Cum? ― Cine-a invadat pe cine? Întrebă Zizmo. ― Turcii au invadat. În 1453. ― Grecii nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ați făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său, și ați făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. 16. Dar pe urmă v-ați luat vorba îndărăt, și Mi-ați pîngărit Numele, luînd iarăși înapoi fiecare pe robii și roabele pe care-i sloboziserăți, și-i lăsaserăți în voia lor, și i-ați silit să vă fie iarăși robi și roabe." 17. "De aceea, așa vorbește Domnul: "Nu M-ați ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
descoperi că niciodată nu te-ai putut înșela mai tare, că de schimbat s-a schimbat totul, iar o simplă grădină a devenit așa, peste noapte, un sanctuar. Nici eu, nici, cu atât mai puțin, Radu nu am încercat să pângărim cu degetele noastre minunea, era de ajuns că se află în fața noastră pulsând, ca o dovadă vie că poveștile au fost întotdeauna adevărate și că troleibuzele se pot transforma în bizoni. Semnificația sanctuarului acela, despre care Radu credea cu tărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nici o șansă. Asta mi-a spus și Radu. Nu despre orădeni, despre mine. Urma să încasez o bătaie. În numele tuturor mincinoșilor și al trădătorilor de pe pământ. Mă prevenise. Hangar, pusichet! Sau ceva în felul ăsta. Am fugit. Nu vroiam să pângăresc sanctuarul. Radu vorbea. În sfârșit. Gâfâit. Alergând. Blestematule, ticălos fără pereche, laș mizerabil, față palidă (palidă?, el era cu mult mai palid decât mine sau, mă rog, nu chiar atunci, ci, așa, în general), băutor de apă de foc, insectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prin Închisorile din Constanța, Aiud, Baia Sprie, Cavnic și Pitești. Din 1961 locuiește În provincia canadiană Québec, devenind cetățean canadian. Acolo și-a Întemeiat o familie minunată, recompensă meritată din plin pentru lungul său calvar În spațiul mioritic, care era pângărit de comunism și de ateism cu tot cortegiul de orori aduse de ocupantul bolșevic. Având dublă origine etnică, fiind grec, după tată, și englez, după mamă, Însă născut și crescut În Dobrogea, la Constanța, domnul Sarry a fost condamnat la
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
avem puț și nici un alt loc unde să mergem. Nu mai avem nici grădină și nici animale. Și am pierde pentru totdeauna singurul lucru care ne-a mai rămas, mândria de a fi tuareg. Dacă acum ne dăm bătuți, vom pângări memoria tatălui nostru. — În situația asta, el ar înțelege... - șopti Laila. Sunt situații în care victoria este complet imposibilă. — Amintește-ți că el niciodată nu lupta cu gândul la o victorie nesigură - preciză fiul cel mare. Lupta pentru că era obligația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
confirmare documentală a drepturilor și privilegiilor moștenite ale orașului, îl întărîtară pe despotul Dimitrie atât de mult în contra împăratului încît refuză tributul și ascultarea asigurată prin tratat și sub jurământ și-l lăsară să treacă în ochii poporului ca singur pângărit de vina întreagă a călcării de jurământ și de tratat. Pe când Vatatzes tăbăra în liniște nu departe de zidurile orașului, c-o oștire ce n-ar fi fost deajuns pentru a împresura cetatea, o mână necunoscută deschise dinlăuntru poarta orașului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ci și abdicarea sa de la patriarhat și depunerea darului preoției. După cererea sinodului, împăratul îl exilă apoi la Brussa. De atunci încoace flacăra pâlpâitoare a condamnării fanatice se lăți repede și neoprită. Chiar biserica Sf[intei] Sofii, care se socotea pângărită prin intrarea latinilor în ea, căta să se sfințească din nou, ca să se curețe. Un tribunal, compus anume din călugări, pedepsi, fără a ținea socoteală de ceva, pe toți părtașii uniunii, fără deosebire, să fi fost în stările de jos
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sufăr. Ofer această suferință drept ceea ce este: tresărirea unor nervi obosiți sau conștiința paternității mele treze, nu știu prea bine“. Mă lăsase, mental, În mîinile lui Dumnezeu dîndu-mi voie să-i fac capul calendar lui Prévert, poetul „care ricanează și pîngărește“ (pater familias meus dixit). Există ceva ce nu pricep. SÎnt acum un „tînăr“ bărbat de vreo cincizeci de ani (cînd voi avea cincizeci și nouă, voi spune doar că sînt un bărbat de cincizeci de ani!), am realizat mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
întreaga tragedie a lui Euripide stă sub semnul focului, prefigurare a incendiului final. În prolog, Poseidon o întreabă pe Atena dacă a cuprins-o mila de Troia, ce arde-acuma până la cenușă, iar zeița, mâniată pe aheii ce i-au pângărit templul, vrea să le aprindă corăbiile cu focul fulgerului împrumutat de la Zeus. Când pojarul mistuie Troia, femeile își jelesc soarta de viitoare sclave. Văzând cum țâșnesc din cort văpăi de torțe, Talthybios crede că troienele aprind sălașul dinăuntru și se
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Tot astfel, el consemnează comentariile privitoare la cruzimea lui Artemis, însă le atribuie altui personaj și le modifică tonalitatea. La Euripide, Ifigenia nu acceptă ideea că zeița, care odinioară a salvat-o și refuză să primească în altar pe cei pângăriți de crimă, s-ar bucura ea însăși de sacrificii și socotește că oamenii își satisfac pofta de sânge punând-o pe seama divinității : Cred că oamenii de pe aici, sângeroși din fire, au înzestrat zeița cu propria lor cruzime. N-aș putea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în degetul său mic (II, p. 45). După cum se poate constata, exprimarea este împrumutată din tălmăcirea istoriei lui Titus Livius . Mai târziu, Brutus se leagă solemn să răzbune necinstirea Lucreției : Jur pe sângele cel mai nevinovat înainte de a fi fost pângărit de fiul regelui că voi urmări până la capătul lumii pe regele Tarquinius și pe nemernicele lui vlăstare și-i voi stârpi de pe fața pământului cu fierul, cu focul și cu orice voi avea la îndemână. Nu-i voi mai răbda
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nicio putere (I, p. 38). Imobilitatea reprezintă, pentru moment, antidotul fatalității. Mai târziu, corul deplânge noua stare de lucruri instaurată în Delphi de când Pythia, îndrăgostită de Oedip, a acceptat să-i ofere găzduire. Din momentul în care templul a fost pângărit prin prezența străinului, oracolul e mut, zeul tace, încât întrebările tuturor au rămas fără răspuns (II, p. 40). Drept urmare, întreaga lume greacă e paralizată, căci pe toți i-a cuprins panica, fiindu-le teamă să înceapă vreo acțiune în lipsa îndrumării
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sunteți vinovată, Nastasia Filippovna, și vă ador!“ Da, se-ntâmpla să am asemenea visuri, să-nnebunesc nu alta... Dar venea ăstălalt; în fiecare an își petrecea la țară câte două luni, mă rușina, mă insulta, mă punea pe jar, mă pângărea și pleca... de-o mie de ori am vrut să mă arunc în iaz, dar am fost lașă, n-am avut destul curaj; acum însă... Rogojin, ești gata? — Gata! Nu te-apropia! — Gata! se auziră câteva glasuri. Ne-așteaptă troicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care-i inima, ce-ar mai putea marca în amintirea veșniciei care e frumusețea?! Ceea ce nu aparține timpului ne reține respirația. Umbrele eternității, ce se apleacă de câte ori singurătatea este inspirată de un spectacol de frumusețe, ne taie suflarea. Ca și cum am pângări nemărmurirea prin aburii respirației noastre! Când toate lucrurile ce le-aș atinge ar deveni triste, când o privire furișată spre cer i-ar împrumuta culoarea mâhnirilor, când n-ar exista ochi uscați în preajma mea și aș evolua pe bulevarde ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au fost rostite În contexte adecvate, cuvintele: comunism, bolșevism, Stalin, URSS. După plecarea oaspeților, Îngrozită că au fost rostite cuvintele satanice În casa noastră, mamă a chemat preotul satului să facă o slujbă de purificare a spațiului din gospodăria noastră, pângărit de sonoritatea vorbelor pronunțate”... Și totuși merită să aduc În discuție metamorfozele stranii ale colegului meu de liceu În oglinzile timpului, asemenea unui fir de apă condus de imobilismul principiului fizic legat de relieful politic al vremii: La 27 mai
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ajute. Micuța asta a mai încasat-o, de știe ce înseamnă bătaia. Altele habar n-au și cred că este ceva ce li se poate întâmpla numai sclavilor. Și biciuirea nu e încă grozăvia cea mai mare. De-și va pângări fecioria, va fi îngropată de vie lângă Poarta Collina de pe Quirinal. — N-o să fie însă cazul, îl aude pe Lucius Ventidius murmurând. Ai să fii ascultătoare, nu? Asta nu face parte din canon, surâde Occia. Om bun la suflet, încearcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Trage cu coada ochiului spre Iulius Herodes. Îl vede încruntat, fremătând mărunt din tălpi. Știe că nici el nu gustă carne de porc, socotind c-ar fi mare păcat, ca și cum bietul animal s-ar fi înfruptat din vreun trup omenesc, pângărindu-l. Și Mariamne se abținea... Durerea pe care și-o provoacă singur gândindu se la ea este alungată de o amintire hazlie. Când bunicul lor, Herodes al Iudeii, a cerut permisiunea să-și execute fiii acuzați de complot, principele a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
precizie soldățească, masa de scris nu are pe ea nicio foaie rătăcită, iar dulapurile cu uneltele sale de lucru mai puțin obișnuite, sunt încuiate și zăvorâte. Nici o imagine sculptată nu întinează puritatea pereților albi, nici un covor frivol sau rogojină nu pângărește podeaua onestă. Vanitatea personală este închisă într-un cufăr metalic de haine, de unde, de două ori pe lună, acestea sunt scoase afară și întinse pe spațiul restrâns, ocupat de obicei de oglinda de bărbierit, care stă cu fața în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
într-un ținut sălbatic și neumblat. Cu un ceas în urmă toate nădejdile lui erau în alții și n-avea încredere în sine. Acuma era sigur că mai curând se va pune de-a curmezișul soartei decât să-și mai pângărească sufletul, fiindcă în suflet, în lumină i se călea mântuirea... Întunericul se subția treptat. Vântul sufla mereu și uneori cânta ca o chemare prelungă, confuză, ademenitoare. Atunci, ca o ispitire, în mintea lui Bologa încolți iarăși gândul că aceasta e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nădejde. Nu se mai putea stăpâni. Suspina din fundul inimii, ușurat. ― Bine... bine, repetă generalul gânditor. Nu pricep însă de ce n-ai merge cu noi? Divizia mea are o misiune sfântă în Ardeal! O misiune măreață... Da!... Dușmanul a pângărit pământul țării. Acolo valahii... Deodată generalul Karg se opri, ca și când o rază de lumină i-ar fi deschis creierii. Se dădu iar câțiva pași înapoi, rămase cu privirea țintă la Bologa, căutând să-l scormonească în adâncimile sufletului. Câteva secunde
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu timpul... Emil BRUMARU Se Întâmplă o ciudățenie cu timpul... gelozia e de prisos, strică, pătează fructul cald, suculent al dragostei rostogolite pe mătăsică, fruct atât de plin de miez și atât de frumos că parcă e păcat să-l pângărești cu neîncrederea ta veche, Îmbolnăvită de alte femei, de alți bărbați... Iubirea salvează chiar și greșelile reale... inevitabile cumva... le iartă, le uită, aduce mereu În cearceafuri ființa visată, fierbinte, inocent de sălbatecă În gesturi intime, grațioase... Dragostea, patima, uită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
viziriul. — Da, luminăția-ta, de ceva-cumva. De ceva-cumva cam atât? - grăi vizirul, gonind cadânele. Păi să ne socotim! - zise spătarul Vulture. Două de la logofătul Veardză, c-a rămas pe drumuri. — Două! - notă viziriul. — Două de la hatmanul Viezure, că i-au pângărit giupâneasa. — Patru! - zise viziriul. — Două de la clucerul Stănilă, că i-au pârjolit casa. — Șase! Una de la preasfinția-sa Amfibie, că i-au pervertit giudecata. — Șapte! — Una din partea bivelvornicului Stronțiu, că l-au pus de-au giucat geamparalele ziua-n-amiaza mare cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu tocul naganului și pohodiți na sibir - cei pe care i-am colindat, sunt ascunșii și fugiții și trecuții dincolo de Prut. Și mai aud că ce sărace au mai rămas mănăstirile noastre bogate, după ce le-au jăcuit și stricat și pângărit Tătarii de ruși, acum trei ani, la Ocupație - și Încă mai aud: «Las’, că ’ncetul cu-ncetul...» Moș Iacob a rămas acasă, În Mana, el e premare, mereu la datorie, să păzească satul de tal’ari. A doua zi mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
spus, a zis că varvari sunt Turcii și Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală, că năvălesc și ne dau foc și ne iau În robie fetele și femeile și, când se-apucă să le pângărească pre ele, ele strigă, cu glas mare: «Varvarule! Nu mă mai năvăli, că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]