400 matches
-
și civilizație. Ideea este salvată întrucâtva prin celălalt sens al ei, acela al sprijinului pe care cultura poate să-l ofere în momente de restriște. Însă și aici ruptura între mental și social introduce o notă falsă. * Citesc Jurnalul de la Păltiniș! Abia acum, spre rușinea mea. După primele 50 de pagini am o senzație de gol; ceva lipsește. Sper să găsesc justificarea renumelui în restul cărții. Altfel ar însemna că renumele ei a fost creat context: o carte bună în raport cu ce
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
decât să mediteze la nesfârșit, sau să viseze la destinul civilizației. Dai astfel o imagine falsă doar în aparență, dar în fapt veridică, a realităților de acolo, pentru că faptele pe care le relatezi sunt reale chiar dacă sau întâmplat numai la Păltiniș. Doar asta și e de ajuns să contrabalanseze neantul din restul țării. Lui Dinu [Constantin Noica, n.n.], sufletul acestei aventuri donquijotești, îi aduci un omagiu pe măsura delirului său admirabil. Am terminat emoționat lectura, mai ales după partea a doua
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
joc de ea") a părut multora o exagerare însă ea se conjugă, peste ani, cu o mărturisire extrem de semnificativă a lui Constantin Noica: Cînd m-am aplecat asupra românescului, am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeaua lui Caragiale." (Jurnalul de la Păltiniș). Călăuzită de propriile sale jaloane ("Cinste și gramatică acestea sunt cele dintîi condiții ale unei prese bune. Cine vrea poate să aibă și idei. Dar nu e obligatoriu."), viziunea caragealeană produce o degradare continuă a universului și, nu de puține
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
iar piața liberă a ideilor nu funcționează bine nici ca orizont al acestei lumi „paramoderne” -, de o simplitate dezarmantă, a fost ilustrată de autor cu unele exemple greu de distins de atacul la persoană, îndreptate în special împotriva „Grupului de la Păltiniș”. Dacă Sorin Adam Matei ar fi cunoscut studiul lui Sorin Alexandrescu din 1983 despre „Junimea” ca grup de presiune (reluat în volumul acestuia Privind înapoi, modernitatea, Univers, București, 1999), multe din afirmațiile sale ar fi fost probabil mai reținute (uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
duce la inflamare retorică); dacă ar fi acceptat că „piața liberă” - un deziderat peste tot, chiar și în America, de la mărfuri la idei - din România a avut un rol mai mare în lansarea lui Patapievici și în menținerea „Grupului de la Păltiniș” în centrul atenției, s-ar fi putut concentra mai bine pe acele elemente ale spiritului nostru public pe care le-a suprins corect. Ironia istoriei a făcut ca „Grupul de la Păltiniș” să reacționeze în câteva rânduri la poziția lui Sorin
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în lansarea lui Patapievici și în menținerea „Grupului de la Păltiniș” în centrul atenției, s-ar fi putut concentra mai bine pe acele elemente ale spiritului nostru public pe care le-a suprins corect. Ironia istoriei a făcut ca „Grupul de la Păltiniș” să reacționeze în câteva rânduri la poziția lui Sorin Adam Matei chiar ca grup, dobândind o coeziune neașteptată și legitimând post festum acuzațiile detractorilor; mai mult, un apărător voluntar al „grupului” a coborât neașteptat nivelul dezbaterii, poate de dragul unui ieftin
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
este din nou nebuloasa „Generație ’27” (o etichetă controversată, folosită, promovată și legitimată polemic mai ales de Dan C. Mihăilescu), care ar cunoaște un fel de reîncarnare în și mai nebuloasa grupare „neointerbelică” - același inamic public nr. 1, „Grupul de la Păltiniș”. Din fericire, toate aceste controverse amintite foarte succint aici s-au păstrat, în ciuda unor derapaje, la un nivel acceptabil de inteligență și decență (fără cordialitate, e drept). Cu totul alta este situația unor „raderi” suburbane ale „Grupului de la Păltiniș” ori
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de la Păltiniș”. Din fericire, toate aceste controverse amintite foarte succint aici s-au păstrat, în ciuda unor derapaje, la un nivel acceptabil de inteligență și decență (fără cordialitate, e drept). Cu totul alta este situația unor „raderi” suburbane ale „Grupului de la Păltiniș” ori chiar ale ideii înseși de elită (confuzia, uneori voită, este aceea între elită și elitism); asemenea diatribe apar de regulă „într-o anumită parte a presei”, deci sunt citite de cei deja convinși, ostaticii unui paseism resentimentar care laudă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în România comunistă*" La începutul toamnei lui 1983 a apărut în România o carte care avea să modifice timp de circa un deceniu dezbaterile din țară legate de cultură, politică și ceea ce e important în viață. Cartea aceasta, Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă, a devenit imediat un bestseller, un articol mult râvnit pe piața neagră a schimburilor în natură, un simbol al culturii înalte, un Bildungsroman, obiect al unui adevărat cult și, în același timp, subiect al
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o călătorie de documentare în China și Coreea de Nord, dar plănuită mai dinainte), cu cvasimaoistele „teze din iulie”, și relansată în vara lui 1982 prin nu mai puțin odioasele „teze de la Mangalia”. Contextul istoric al extraordinarei experiențe descrise de Jurnalul de la Păltiniș, oricât a fost el de pus între paranteze de către protagoniști și de mulți dintre admiratorii lor, rămâne relevant și astăzi, după cum era relevant în 1983, când a fost publicată pentru prima dată cartea. Relativ recent, ștefan Borbély și-a amintit
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
paricid simbolic fertil, care a debutat prin „nesupunerea filozofică” deja aparentă în Jurnal și a sfârșit prin nesupunerea civică a lui Andrei Pleșu înainte de 1989, precum și prin activismul civic de după 1989 în care s-au angajat toți foștii discipoli de la Păltiniș. Rămâne, totuși, o dilemă centrală. De ce își îndemna Noica discipolii să producă înaltă cultură pereat mundus, ignorând contextul social, ideologic și politic? Cu alte cuvinte, e adevărat că înalta cultură sau (autoînșelătoarea) „rezistență prin cultură” trebuie să aibă prioritate în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Noica se gândea la o școală filozofică alternativă în 1944, când România era o democrație cu universități credibile (în ciuda devastărilor pricinuite de război), indica respingerea sinceră de către filozof a educației instituționalizate. Cristian Bădiliță, unul dintre emulii de după 1990 ai „modelului Păltiniș”, vede în școala lui Noica un echivalent contemporan (dar superior, pentru că evita greșelile trecutului, din vremuri imemoriale până la Kant și Heidegger) al grupurilor formative din Antichitate, cum ar fi școlile lui Platon, Aristotel sau Plotin; prezentarea hagiografică făcută de Bădiliță
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
școala lui Noica un echivalent contemporan (dar superior, pentru că evita greșelile trecutului, din vremuri imemoriale până la Kant și Heidegger) al grupurilor formative din Antichitate, cum ar fi școlile lui Platon, Aristotel sau Plotin; prezentarea hagiografică făcută de Bădiliță „școlii de la Păltiniș” amplifică transfigurarea operată de Liiceanu a experienței de la Păltiniș într-un scenariu atemporal ce nu poate fi maculat de politică sau de interpretări politice. Vezi Cristian Bădiliță, „Gânduri despre școala de la Păltiniș”, Aldine, supliment al României libere, 12 decembrie 1998
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
evita greșelile trecutului, din vremuri imemoriale până la Kant și Heidegger) al grupurilor formative din Antichitate, cum ar fi școlile lui Platon, Aristotel sau Plotin; prezentarea hagiografică făcută de Bădiliță „școlii de la Păltiniș” amplifică transfigurarea operată de Liiceanu a experienței de la Păltiniș într-un scenariu atemporal ce nu poate fi maculat de politică sau de interpretări politice. Vezi Cristian Bădiliță, „Gânduri despre școala de la Păltiniș”, Aldine, supliment al României libere, 12 decembrie 1998, pp. I-III. Ideea salvării prin cultură este în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Plotin; prezentarea hagiografică făcută de Bădiliță „școlii de la Păltiniș” amplifică transfigurarea operată de Liiceanu a experienței de la Păltiniș într-un scenariu atemporal ce nu poate fi maculat de politică sau de interpretări politice. Vezi Cristian Bădiliță, „Gânduri despre școala de la Păltiniș”, Aldine, supliment al României libere, 12 decembrie 1998, pp. I-III. Ideea salvării prin cultură este în mod evident o soteriologie seculară. În Jocul cu mărgele de sticlă, părintele Jacobus, un călugăr creștin erudit, crede la început că cercul interior
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
se afla altundeva, așa cum voi arăta mai târziu. O prezentare mai puțin ditirambică a ideilor și practicii pedagogice ale lui Noica se găsește în Ion Dur, Noica, între dandysm și mitul școlii, Eminescu, București, 1994. 12. ștefan Borbély, „Jurnalul de la Păltiniș”, Echinox, 30, 10-12, 1998, p. 19. Până astăzi, aceasta rămâne cea mai bună introducere în semnificația politico-ideologico-culturală a Jurnalului. Borbély examinează de asemenea ceea ce el numește „mecanismul solidarizării restrictive”, care a făcut din „școala” lui Noica un cerc închis și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
este motivată de un complex al respingerii ușor de înțeles. Cu toate acestea, punctul de vedere al lui Borbély este, în ansamblu, judicios. Mai recent, Andrei Cornea a oferit o remarcabilă analiză a întregului fenomen; vezi „A fost «școala de la Păltiniș» o experiență utopică?”, în De la școala din Atena la școala de la Păltiniș sau Despre utopii, realități și (ne)deosebirea dintre ele, Humanitas, București, 2004, pp. 196-256. 13. Protocronismul (cuvânt format în românește pornind de la cuvinte grecești și însemnând, literal, „primii
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și ca intertitlu. Gabriel Liiceanu a protestat împotriva întrebării și punerii ei în pagină (operate de redacție fără consultarea lui Mircea Martin) în nr. 697 („Un titlu care vinde o revistă”), iar Gabriela Adameșteanu a răspuns în același număr („Dincolo de Păltiniș”), respingând acuzațiile marelui discipol al lui Noica și relansând unele întrebări incomode. „Dosarul” politic Noica fusese deschis deja de Adrian Marino, în urmă cu un deceniu. Dintre discipolii lui Noica, Sorin Vieru a dat până acum cea mai credibilă apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
tind să adopte adesea cauze extreme, în care se angajează până la resentiment, ca veritabili Weltanschauungskrieger. Pentru a da numai patru exemple: controversele în jurul „Generației ’27”, în țară și în străinătate; gâlceava în jurul „grupurilor de presiune” („cu pivotul lor”, „Grupul de la Păltiniș”), dispută pornită de la o banalitate sociologică și de la o analiză tendențioasă a „boierilor minții” (Sorin Adam Matei), în care acuzații au replicat de mai multe ori neinspirat, parcă pentru a le da dreptate oponenților; scandalul provocat de revista Observator cultural
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
convorbirile lui Mircea Ciobanu cu regele Mihai, ale lui Vartan Arachelian cu Corneliu Coposu etc.). Altă studentă și-a ales tema Scrisori de la Constantin Noica. Ea și-a motivat alegerea prin faptul că este o mare admiratoare a filosofului de la Păltiniș, dar și a genului epistolar În general (ceea ce m-a surprins puțin, recunosc, fiindcă tinerii de azi nu mai au obiceiul să scrie scrisori, ci mai mult e-mailuri!). Referindu-se la acest aspect, Magdalena Vulpe amintea de un citat
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
cu cartea. L-am descoperit pe Cioran în anii '80 în biblioteca profesorului Al. Andriescu și am fost extrem de mândru, cu sentimentul euforic al unei complicități ezoterice, atunci când am decriptat imediat cine se ascundea sub inițiala C. în Jurnalul de la Păltiniș. Nu mi-au fost însă familiare nici stilul său căutat, intelectual ultragiant, franceza sa lustruită cu răbdare de bijutier, și nici ceea ce intuiam și avea să se confirme mai târziu, adică profunda, surprinzătoarea lui impostură temperamentală: stihinicul profet al amărăciunii
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
memoria mentorului său). Urmărit și trimis în domiciliu obligatoriu la Câmpulung, între 1949 și 1958, Noica va începe programul seminariilor private, pe teme filosofice și culturale, pe care le va continua și după închisoare (1958-1964) la București și apoi la Păltiniș. Dacă sunt de subliniat două constante în activitatea de decenii a lui Noica, atunci acestea ar fi, neîndoielnic, vocația sa pedagogică, formatoare, în beneficiul tinerilor înzestrați pentru cultura umanistă, și proiectul rostirii filosofice românești, pe care l-a asumat, în numele
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fost mai apoi răstălmăcită și a devenit azi un straniu cap de acuzare. Acuza că grupul de la Păltiniș ar fi fost o sectă exclusivistă, care propăvăduia "fuga de realitate", făcând astfel jocul dictaturii, este profund discutabilă. În primul rând pentru că Păltinișul nu era decât vârful mediatizat al unui aisberg ce funcționa de decenii și în al doilea rând pentru că Păltinișul nu a fost singular nici măcar în timpul său, căci Noica își asumase rolul ciudat, hilar poate, de antrenor cultural pentru mulți alți
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fi fost o sectă exclusivistă, care propăvăduia "fuga de realitate", făcând astfel jocul dictaturii, este profund discutabilă. În primul rând pentru că Păltinișul nu era decât vârful mediatizat al unui aisberg ce funcționa de decenii și în al doilea rând pentru că Păltinișul nu a fost singular nici măcar în timpul său, căci Noica își asumase rolul ciudat, hilar poate, de antrenor cultural pentru mulți alți tineri înzestrați din țară, în virtutea îndeplinirii misiunii sale pedagogice dedicate, în subtext, memoriei lui Nae Ionescu. La Iași, bunăoară
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de închisoare. Capacitatea lui de polarizare era pe deplin verificată. Putea fi deci folosit, eventual, potențial, ca un centru de raliere și recuperare. Iar acesta era ușor de controlat și supervizat (să ne amintim doar de... microfoanele din vilele de la Păltiniș și de mutarea intempestivă a filozofului într-una mai... adecvată). Două au fost, după noi, punctele esențiale imediate de contact, de convergență și colaborare dintre Constantin Noica și regimul ceaușist. Cel dintâi probabil determinant, fundamental privește orientarea naționalistă a studiilor
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]