104,745 matches
-
numai liniștit nu te poate lăsa în rolul tău de comentator. Imediat intervin schemele de diagnostic pe care Alexandru Mușina le aplică îndeobște tuturor fenomenelor și manifestărilor din cultura română actuală. Una dintre aceste scheme este cea a "nașului": "Obiceiul pămîntului s-a impus și în lumea literară. ș...ț Cîțiva ai ultimilor 30 de ani: Nicolae Manolescu, Mircea Martin (elita intelectuală și valorică), Laurențiu Ulici (profilat pe veleitari) și, mai nou, concurîndu-l pe ultimul, Dan Silviu Boerescu (specializat în obsedați
Nașul din provincie by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15129_a_16454]
-
să sugereze faptul particular sau culoarea locală. Prin această probă a suspendării din temporal și de abolire a spațialității convenționale, atît Mitroi cît și Boca devin degustători ai unor esențe cromatice rare, căutători de penumbre și de tonuri jilave, de pămînt. Cu Geta Năpăruș, Ilie Boca se învecinează într-un alt spațiu și anume în acela al vocației epice. Epopeile concentrate pe spații mici la Geta Năpăruș, acel amestec foșgăitor de universuri, de regnuri și de indivizi, devin la Ilie Boca
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
berbecului/ de-atunci taurul e cea mai puternică zodie/ de-atunci ultimul guru gîndește la silaba sacră om -/ ciudat, cei trei se îndreaptă/ spre pădure ca un animal șchiopătînd" (Cursa de seară). Sau apocalipsa printr-o variantă picant-domestică: "se vede pămîntul/ pe care transcriem această farsă/ și povestită de altcineva/ va părea mică, infinit de mică/ reală ca o stea// o machetă din zahăr ars/ cu sfîrșitul lumii/ pe care-o voi mînca doar eu/ și mama mea" (Ieșirea din apă
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
ontologizare a lui, la "reînvierea" poemului precum a unui organism asfixiat: "Din metafore banale/ se-ncheagă poemul, el e doar/ un mort prin asfixie care trebuie/ reînviat prin respirația gură la gură/ prin respirația trup la trup, viață la viață" (Pămînt roșu). Cuvîntul de ordine al acestei circumspecții restauratoare este ambiguitatea. Categoriile contrare cooperează în virtutea unor enigmatice impulsuri unificatoare ce zac în adîncul lor. Aproapele și departele: "O, de cît mă apropii/ Cu atît mă desfac// Ceva ce ar aduce cu
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
voie exterminatorilor tribului său. Credea că-i vor rezerva aceeași soartă. L-au sărbătorit. El n-avea posteritate, era într-adevăr ultimul. Omenirea odată distrusă sau pur și simplu stinsă, ne putem imagina un supraviețuitor, unicul, care ar rătăci pe pământ, fără măcar să aibă cui să se predea...) Pasajul e bazat pe un fapt real: povestea ultimului amerindian din tribul yana, un popor care s-a stins în California în veacul XIX. Ishi s-a născut în 1861 sau 1862, în
Ultimul yahi by Bogdan Suceavă () [Corola-journal/Journalistic/15182_a_16507]
-
Nu mi-ar fi fost greu deloc, desigur, să aflu, ulterior, data dărâmării statuii, și, eventual, s-o fi trecut în articolul de față. Totuși, ceva... un soi de tabù... (cum nu poate exista o dată a nașterii sau dispariției de pe pământ a unui Zeu păgân trecut în vizită pe la noi) mă silește să mă situez în afara Timpului istorisit și socotit și poate chiar să presupun că pârdalnicul monument nici nu a fost disitrus, în noi... Altă curiozitate a însemnării din Carnetul
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
ele sînt premeditate undeva într-un spațiu vag, au premise suspecte și finalități bine calculate, iar noi, românii, sîntem captivii serafici ai acestor infernale mașinațiuni. Asta în cazul nefericit în care soarta noastră este măsurată, croită și festonată aici, pe pămînt, pentru că în celelalte cazuri, cînd de buna noastră administrație se ocupă direct Dumnezeu, lucrurile se schimbă. Cine nu știe, de pildă, invocația imperativ-deprimată ,,Doamne, ocrotește-i pe români" sau făloasa declinare a identității "Noi sîntem români, noi sîntem români.." construită
Opinia și Informația by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15199_a_16524]
-
cei atrași de idolii lor precum muștele de lampă. E drept, nu toți polițaii sunt localnici: unii sunt aduși din județele învecinate, după vechea tradiție ceaușeștiană. Printr-o ciudățenie a sorții, valurile de oameni în uniformă dispar ca înghițiți de pământ îndată ce "obiectivul" a părăsit "dispozitivul". M-am întrebat de nenumărate ori: cu ce se ocupă această întreagă populație militarizată în intervalul dintre două "acțiuni" oficiale? Pe străzi nu-i găsești nici să dai cu tunul, iar la circumscripțiile de sector
Economia de piață între bulanul dogmatic și oul pragmatic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15209_a_16534]
-
lor virile de râs - lupi tineri, cu hălci zdravene între colți, sfâșiate din prada zilnică a realului ("Viața ca o pradă", nu-i așa?) - tensiunea planetară a găsit, în sfârșit, supapa de decompresiune și ție îți vine să intri în pământ de rușine că iar nu ești la înălțimea așteptărilor. Și asta ca în fiecare zi. Cât o să te mai tolereze șeful? Te întorci zdrobit în secție, răsfoiești cartea, găsești o secvență tare, salvatoare, senzațional, ăsta-i titlul, la concurență cu
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
spiritualistă: "Desigur, el nu mai poate fi "dascăl și arbitru", așa cum a fost pentru generația interbelică, comuniunea cu el nu se mai poate produce, însă și mediat de "texte", rămîne un ferment, un model de aventură ontologică și intelectuală cum pămîntul nostru nu a mai dat, sau măcar un destin complex și vast pe marginea căruia se poate visa". Oricît pot părea excesive ultimele cuvinte, ele își pot găsi rațiunea printr-o judecată nepărtinitoare, dezbărată de excesivele, la rîndul lor, scorii
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
păgînă va fi fost metamorfozată în această sărbătoare pascală secretă nu știu și nici nu are importanță pentru rostul acestui articol. Înțelesul ei scapă de sub controlul Bisericii. E un semn că țăranul de pe aici a cugetat el că și pe pămînt trebuie să fi rămas niște ființe în întregime bune după ridicarea la cer. Această încredere în bunătatea unui soi de oameni, fie ei și nevăzuți, care trăiesc pe acest pămînt al păcătoșilor și al fricii de Judecata de Apoi, vine
Blajinii dintre noi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15232_a_16557]
-
că țăranul de pe aici a cugetat el că și pe pămînt trebuie să fi rămas niște ființe în întregime bune după ridicarea la cer. Această încredere în bunătatea unui soi de oameni, fie ei și nevăzuți, care trăiesc pe acest pămînt al păcătoșilor și al fricii de Judecata de Apoi, vine poate și de la observația țăranului în existența propriu-zisă a Blajinilor, cărora acesta le prețuia în primul rînd lipsa păcatului lăcomiei. E drept, că dacă-i potrivim pe blajinii din lumea
Blajinii dintre noi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15232_a_16557]
-
măgar mort, groaznic de umflat și de ciugulit, ce servea drept ospăț unei duzini de vulturi și câtorva câini. Spectacolul mă atrăgea și îmi repugna, deopotrivă. Păsările, îmbuibate, de-abia se puteau înălța în zbor. Țăranii, convinși că hoiturile îngrășau pământul, nu îngropau animalele. Pe mine, spectacolul m-a fascinat, intuind nu știu ce semnificație metafizică dincolo de putrefacție. Tata m-a apucat de braț și m-a luat de acolo. Altă dată, unul dintre ciobanii care ne păzea turma a fost înjunghiat în
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
întreagă - vreo zece persoane, cel puțin - mergea zilnic la Turn cu două trăsuri. Acea șleahtă de copii veseli se întâlnea adesea cu copii slăbănogi și zdrențăroși, care strângeau într-un coș diform bălegarul cu care tatăl lor urma să îngrașe pământul în grădina de zarzavaturi. Imagini de sărăcie lucie care se pare că ne lăsau total indiferenți. Seara cinam adesea copios în grădina de la Turn, la lumina palidă a câtorva lămpi cu acetilenă, și ne întorceam când era deja noapte adâncă
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
indiferenți. Seara cinam adesea copios în grădina de la Turn, la lumina palidă a câtorva lămpi cu acetilenă, și ne întorceam când era deja noapte adâncă. Viață trândavă, neamenințată de nimic. Dacă eu aș fi făcut parte dintre cei care udau pământul cu sudoarea lor și care strângeau bălegarul, care ar fi fost oare amintirile mele din acele vremuri? Noi eram, fără îndoială, ultimii reprezentanți ai unei ordini de lucruri străvechi. Schimburi comerciale rare. Supunere în fața unor cicluri. Imobilitatea gândirii. Fabricarea uleiului
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
care le folosea apoi spițerul, pentru a onora rețeta eliberată de medic. Meseriașii locali acopereau nevoile imediate: un potcovar, un tinichigiu, olari, un curelar, zidari, un brutar, un țesător. Economia agrară era tot una de tip semifeudal. Proprietarul își încredința pământurile unui arendaș, iar acesta îi ceda jumătate din recoltă. Am păstrat vreo douăzeci de fotografii, făcute în 1904 și 1905 de un prieten de familie. Ele sunt bine retușate, grație unui aparat din acea vreme. Iată-l pe tata, destul de
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
al XVIII-lea, se pierduse spre 1900. Unul dintre preoții din Calanda, clericul Vicente Allanegui, l-a reînviat. Tobele din Calanda bat aproape neîntrerupt din Vinerea Mare de la prânz până sâmbăta următoare, la aceeași oră. Ele comemorează întunericul care a acoperit pământul din clipa morții lui Christos, precum și cutremurele, stâncile prăvălite și catapeteasma bisericii, sfâșiată de sus până jos. Este o ceremonie colectivă impresionantă, încărcată de o emoție stranie, pe care eu am ascultat-o pentru prima oară în leagăn, când aveam
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
asiști la un adevărat duel de ritmuri, care poate dura o oră sau chiar mai mult. Grupul mai slab se pliază până la urmă celui mai puternic ritm. Tobele - acest fenomen uluitor, devastator, cosmic, care atinge inconștientul colectiv - fac să vibreze pământul sub pașii noștri. E de-ajuns să pui mâna pe zidul unei case, ca să-i simți vibrația. Natura urmează ritmul tobelor, care bat întreaga noapte. Dacă cineva adoarme, legănat de aceste bătăi, el se trezește brusc atunci când bătăile se îndepărtează
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
maculatură. O Dacie ponosită, decorată pe ici, pe colo cu steagul tricolor, emanînd toxine cît pentru un cincinal, aiurită și grăbită, a trecut prin fața teatrului mai să calce spectatorii pe bombeu, păsîndu-i prea puțin că mai există și altcineva pe pămînt decît ea și pasagerii ei. Să fi făcut parte din spectacol sau piesa lui Zografi din frusta realitate? Teatrul Mic - Viitorul e maculatură de Vlad Zografi. Regia: Nona Ciobanu. Scenografia: Ana Olteanu. Din distribuție: Gheorghe Visu, Mitică Popescu, Lelia Ciobanu
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
număr, de semnalat mai multe interviuiri (între care unul cu dl Pavel Șușară, colaboratorul nostru permanent) și un editorial al redactorului șef, prozatorul Radu Ciobanu, care ar merita citat pe de-a-ntregul. E vorba în el de un "obicei al pămîntului" în politica românească, aceea dintotdeauna, de a face loc clientelei de partid după fiecare schimbare de guvern. Pornind de la o scrisoare a dnei Anamaria Pop, pe care am citit-o și noi în Observatorul cultural nr. 77, dl. Ciobanu dă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
semeni. Mai convenabil este să accepți că fiecare producător de umbră de pe curba suprafață a albastrei noastre planete posedă un alt personaj corespunzându-i, cu identice trăsături - grupă de sânge, greutate, înălțime, mustață - dar viind la acel pol opus al pământului unde lucrurile se văd pe dos. De acolo, de nespus de departe, nici un risc de a te ciocni cu dublul tău când îți e lumea mai dragă, tușindu-ți în ureche, în troliebuz, spre a-ți transmite gripa lui exotică
În competiție cu dublul meu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13394_a_14719]
-
avut un sentiment al jenei atât de profund: dacă un purtător de pix poate scoate din delicatul instrument efecte atât de grosolane, înseamnă că ne aflăm în zona patologicului. Cum poți să-i spui cuiva, direct, fără să se caște pământul sub tine: „sunteți cel mai de seamă bărbat de stat din întreaga existență a României”?! I-a cunoscut Vadim pe toți, ca să-i clasifice ca la fotbal? Îi las de-o parte pe regii Carol I (cel care ne-a
Triumful resentimentului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13376_a_14701]
-
aburi / să merg așa până la un crâng (tufiș) unde mă așteaptă sora Fântână / să mă rezem acolo de prăbușirea ei” ( G. Naum, Sora Fântână, 10 oct. 1986) și „Clopotul a strigat o singură dată / și fântâna s-a prăbușit la pământ / Și atunci unul dintre noi a zis / A fost sora exactă / trebuie să mergem a zis suntem așteptați / de acum încolo măștile nu ne mai sunt de nici un folos / să ne întoarcem de unde am plecat a zis / el ne așteaptă
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
face să resimtă, atît de dureros - anxios, împrejmuirile. Tîrgul, „excrescență parazitară”, se delimitează net de țarina sănătoasă și reavănă de dincolo, așa cum într-o poezie a lui Ioan Alexandru gardul de piatră al cimitirului este pus „să nu se molipsească pămîntul rămas viu / în libertate.” Același Fundoianu „colonist” se dovedește a fi, de fapt, un admirator fervent, pe viață, al lui Arghezi cel „iscat din cronicari”. Nu se sfiește nici să îl pună pe Nică al lui Ștefan alături de Mallarmé, cu
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
întîlni ursul polar./ Vîntul hoinar ne pătrundea/ să șteargă primul cuvînt scris pe tăblițe: FOAME,/ prin vreme purtat în ghiozdane/ poeme/ și taverne.// Mîinile altora ne-au prins de glezne/ trăgîndu-ne-n jos, în strînsoare de clește/ să ne sature cu pămînt” (Flămînzii). Însă natura intimă a lui Tonegaru nu e adecvată opoziției vehemente, acesta preferînd a-și practica fronda cu ajutorul praștiei din care azvîrle subtilități antipoetice. De cele mai multe ori poetul își toarnă decepția într-o manieră ironică, deci într-o indirectitate
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]