1,142 matches
-
Vipsania. Agrippina răspunde, accentuând pe fiecare silabă: — Mi-a șoptit o păsărică cum că i-ați făcut farmece și împă ra tului, să moară mai repede... Antonia scoate un strigăt înăbușit. Astfel de vorbe îți pot aduce condamnarea la moarte. Paloarea Aemiliei Lepida îi scoate și mai mult în evidență vâ nătaia de pe obraz. Domitia nu se lasă însă impresionată și scuipă cu ură: — Germanicus va ajunge la domnie nu pentru că e căsătorit cu tine, ci fiindcă e nepotul lui Marcus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
blând ca ziua de magie, Când în vieața pustiită rîde-o rază de noroc. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat, Și-am svîrlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie Și paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. {EminescuOpI 30} Ți-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal, Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie Din ochirile-ți murdare ochiu-aurorei matinal. Dar azi vălul cade
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă vieața mea de veci. Te duci și rău
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
odinioară. Când râdea dezvelindu-și dinții albi pe chipul măsliniu, ochii lui străluceau plini de o curiozitate pe care samuraiul aproape că o invidia uneori. Acum sclipirea din ochii săi se stinsese, vigoarea îi pierise și chipul său căpătase o paloare de om bolnav. — Eu voiam să rămân în Spania și să învăț tot felul de lucruri, zise Nishi cu glas vlăguit întorcându-se către lumânare. Și mai credeam că lumea e cu adevărat largă. Nici n-am visat vreodată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apucă, Stă tristă-n pat și în tavan privește, Nimic în jur nu-i mai priește. A început albastrul din ochi să i se stingă Și în tăcere durerea ea și-o strigă. Nu i se mai vede firea îndrăzneață, Paloarea se așterne pe-a sa față. Tăcută stă în patul din odaie, Iar frumusețea ei s-a stins ca o văpaie. Eu stau tăcut și o privesc În ochii care azi nu mai lucesc. cu mâini blajine, Tu vei pleca
O, scumpa mea by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83209_a_84534]
-
Te-ai așezat la ușa mea și implora-i O muritoare, fără rost pe lume De mila mea, o Doamne, iar plângeai. Mergând prin valul lumii trecătoare, Un chip la orizontul vieții s-a ivit Purta pe-obraz o gingașă paloare Și apucându-mi mâna, mi-a zâmbit Era... ca astrul care suie-n zare Privit și admirat, invidiat, dorit, O clipă am uitat de Creatorul Cel bun și sfânt, care mult m-a iubit. M-am aruncat cu ochi-nchiși
Risipitoarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83248_a_84573]
-
mai puțin secera lunii, câteva stele risipite și fumul auriu al focurilor pentru gătit. 7tc "7" Jacarandatc "Jacaranda" Î n autocar se aprinseră luminile de deasupra capetelor, o strălucire slabă, verde care arunca asupra fețelor tovarășilor mei de călătorie o paloare ca de murătură. Pe ultima porțiune din Drumul Birmaniei, În timpul urcușului spre orașul Lashio, sistemul de eliminare a gazelor de eșapament al autocarului se stricase, iar acum gazele toxice erau absorbite prin sistemul de aer condiționat; prietenii mei erau amorțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ca un mântuitor. Nimeni n-a mai avut, în Portugalia modernă, un mit popular de asemenea dimensiuni. Orice contact al lui cu masele se transformă într-un triumf. Este, de altfel, un bărbat care impune prin nobila lui frumusețe, prin paloarea frunții, prin aerul depărtat și senin al matematicianului, prin eleganța cu care înaintează pe calul lui alb. Dă dovadă de un sânge rece și de un spirit de hotărâre, care electrizează trupele în dimineața de 5 decembrie. Când, o lună
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
liniștită. După două ore, care au trecut greu, dar pe care mi le-am impus departe de ea, m-am întors. Stătea într-un jilț de trestie în odaia de primire, cu un empire de culoarea liliacului, care-i accentua paloarea și ofilirea. Acum era mai puțin frumoasă. Dar niciodată nu-mi fusese atât de scumpă femeia aceasta, pe care în alarma mea exagerată și ridicolă crezusem că am pierdut-o. Odată cu bucuria imensă că va trăi, izbucni, mai arzătoare decât
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
crap...!” În momentul când Tony Pavone auzi cuvântul „Pește”, se cutremură de groază. Amintirea suferințelor, a „Dansului Morții”, În care timp de douăzeci și patru de ore aproape părăsise această lume, Îi produse o sudoare rece pe șira spinării, și o vizibilă paloare a feții. Se strădui totuși să fie atent. Anteprenorul interveni. „Aici, În această parte a lacului au fost proectate spre a fi montate șase barăci metalice de mare capacitate. În acest scop, am venit la acest grup de șantiere sperând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
iscodi pe anteprenor: „Cât poate fi de adâncă apa...!?” Anteprenorul surprins de teama exagerată a acestui constructor, zâmbi de circumstanță. „Nu am măsurat’o niciodată Însă, după aprecierea mea nu poate fi mai adâncă de treizeci de metri...!” Dar,observând paloarea feții se grăbi să adauge: „Pe acestă imensă platformă Înghețată, pot ateriza escadriele de avioane grele. Mege-ți fără teamă...!” Ne având la Îndemână altă alternativă, Tony Pavone Își făcu singur curaj, ștergându-și cu dosul palmei transpirația de pe frunte scrâșnind
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
frază proastă pe care o scrisese reprezenta acum un rid în jurul gurii, fiecare respingere și recenzie jignitoare erau acum o cicatrice ca de vărsat de vânt, încă un fir de păr alb sau o aluniță nesănătoasă. Alice începuse să capete paloarea unei coli de hârtie neatinsă de multă vreme și înțepeneala unei coperte de carte niciodată deschisă. Mary fusese cu Alice în librăria în care o femeie a deschis unul dintre romanele mai vechi ale scriitoarei, a citit mai puțin de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
bluzei ei de școlărită străluceau în sidef, ne aflam în aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare în frunzișul sfârșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea înaltă, fața de o paloare neîntâlnită. - Mă gândeam: „Ecaterina Perussi”... un vânt ucigător bătea peste secol și ea îmi puse mâinile pe umeri, prefigurând o tulburătoare apropiere: „Să nu trădezi, îmi spuse, vârstele noastre de-atunci, lumea de suflet în care ne-am reîntâlnit. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei. Era căzută la pământ, cu veșmântul alb plin de sânge. Valerius îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rândurile noastre. Luați însemnele și armele! Numai o victorie va putea șterge rușinea voastră! Se aruncă în luptă, care dură până în zori. — Luna ne-a ajutat să învingem, zâmbi Antonius mișcându-și capul pe pernă. Pe chipul său se așternea paloarea morții. Închise ochii. Văzu câmpul de luptă acoperit de cadavre. Puține erau ale soldaților săi; cele mai multe erau ale dușmanilor. Auzi strigătele victorioase ale soldaților sirieni care, potrivit cultului lor, salutau soarele - zeul soare, Sol Invictus - ce răsărise și risipea negura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vârste, simțeam că sub crusta aceea dură, se ascundea, de fapt, un om blând, generos și chiar ușor sentimental. Asta am înțeles-o mai bine când am avut inspecție... Venise îmbrăcat în cel mai bun costum pe care-l avea; paloarea feței i se accentuase și privirile-i albastre lunecau undeva, peste capetele noastre... Drept material didactic pentru lecția nouă își pregătise, probabil la un meșter tâmplar, niște corpuri geometrice care se descompuneau în figuri regulare din geometria plană pentru a
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
verzuie crescând dulci-acrișoare și minunate pe panta unui deal cu destui copaci ca să umple privirea și destule fructe ca să parfumeze aerul. Frunzele acestora erau doar cu o nuanță mai întunecate decât fructele, iar scoarța se cojea ca bronzul, dezvăluind o paloare lăptoasă, atât de delicată și de fină, că degetele i se înfiorau atingând-o. Iar copacii aceștia nu erau nici atât de mari sau atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
că ne vedem noi. Am ajuns în Bank Street la ora opt fix, o dată cu ultima geană de lumină. Deasupra, cerul continua să strălucească, dar printre rozeuri și albastruri se strecura o peliculă de verde, o nuanță de avocado, care înveselea paloarea bolnăvicioasă a orașului... Purtam cel mai bun costum - un gri închis cu dungi subțiri, albe. În plus, abordam o cravată lată, argintie, legată cu un sănătos nod Windsor. Eram în West Village, acolo unde străzile au nume. Bank Street arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
parcul era al tuturora, al faunei străzii, plin de dude, de cântăreți ambulanți, de găinaț, de saxofoniști, de traficanți de droguri, de șmenari. Lângă mine, pe banca de lemn, Martina Twain. Tocmai fusese la un muzeu. Pielea ei avea o paloare patinată, de muzeu. În ciuda prospețimii de fruct a tenului ei, are momente când îi fuge tot sângele din obraji. În mod normal, aș atribui, desigur, acest fenomen prezenței mele în imediata ei apropiere. Dar era altceva. Apelând la sensibilitatea masculului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cum ar fi caii, și câinii, sunt cu toții... Oh, Alec. Nu-mi face nici o plăcere s-o spun, dar arăți al dracului de rău. — Și nici mie nu-mi face nici o plăcere s-o aud. Alec Llewellyn avea pe obraji paloarea groasă a spaimei. E galbenă, exact cum se spune - galbenă, pământie, cum e șoricul cu porii lărgiți. Cele mai afectate erau concavitățile de sub ochi, acolo unde întunericul se adunase în două pete negricioase, ca niște cruste. Ochii înșiși (odată umezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o adevărată paradă de amabilitate, iar apoi i-a aprins afectuos țigara. Pe urmă acceptă un pahar de șampanie, fără să-și fi luat ochii de pe doamnă! Și după asta (după o privire aruncată tenului strălucitor al lui Butch și palorii șmechere și înțepate a lui Spunk) n-am mai putut să mă arăt foarte surprins când amândoi s-au aplecat spre mine ținându-se de mână m-au rugat să le fiu cavaler de onoare la nuntă. Doamne, îi puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sălii pufneau în râs sarcastic Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat. Plumb de iarnă Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pe ape-nghețate Când fâlfâie, pe lume, violetul. Paloarea, mutismul minează-al meu piept Pe satele ninse crai-nou când apare; Trec singur pe poduri de fier solitare, Și-aștept în zăpadă... dar ce mai aștept? Hau!... hau!... depărtat sub stele-nghețate... În noaptea grozavă la cine voi bate?... O
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
am reîntîlnit, n-a trebuit să-i spun nimic. Miquel m-a privit În ochi și s-a mărginit să clatine din cap afirmativ. Mi s-a părut mai slab decît Înainte de călătoria mea la Paris, cu chipul de o paloare parcă bolnăvicioasă, pe care eu am atribuit-o excesului de muncă cu care se pedepsea. Mi-a mărturisit că trecea prin dificultăți economice. Cheltuise În donații filantropice aproape toți banii moșteniți, iar acum avocații fraților lui Încercau să-l evacueze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lat de palmă prin spate. Prin această rană viața lui Darninel s-a scurs odată cu sângele său, iar trupul a căzut neînsuflețit la pământ. Ca floarea smulsă de plug ce se ofilește pe marginea brazdei, Darninel, cu fața acoperită de paloarea morții, își dădea sufletul și toate nădejdiile unui neam ilustru s-au spulberat odată cu el. Asemeni apelor ce se varsă pe câmpie la vremea când ghețurile s-au rupt, maurii, ne mai având înainte-le pilda de vitejie a lui
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
doare... Cu toate ale tale, timpul crud, Ca într-o dramă îmi devoră vina, Îmi fură nostalgia și lumina Conturul curgătorului tău nud... Lăsându-mi îndoiala din răspuns, Revii plecând și pleci din întrebare, Cum toamna-și lasă candida-i paloare Pe orizontul de-așteptări pătruns... Mă simt răpus de-a inimii vibrare Și mă întreb în clipe de tăcere, Fără a ști ce drumuri te vor cere, Când e alint și când e înșelare?...
C?ND?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83755_a_85080]