970 matches
-
-se expresii precum engl. delusion, fr. délire, germ. Verrücktheit. Manualul din 1838 al lui Étienne Esquirol, Des maladies mentales, considérées sous les rapports médical, hygiénique et médico-légal, vol. I-II, reprezintă un punct de cotitură în formarea concepției moderne despre paranoia, mai bine zis, despre "monomanie" (monomanie), termenul propus de el în defavoarea celui de "paranoia". Folosind drept criteriu principal "crizele" - "alienarea mintală se judecă după crize" - psihiatrul francez identifică, între bolile mintale, monomaniile (intelectuale, emoționale și voliționale). Sub denumirea de "monomanie
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Étienne Esquirol, Des maladies mentales, considérées sous les rapports médical, hygiénique et médico-légal, vol. I-II, reprezintă un punct de cotitură în formarea concepției moderne despre paranoia, mai bine zis, despre "monomanie" (monomanie), termenul propus de el în defavoarea celui de "paranoia". Folosind drept criteriu principal "crizele" - "alienarea mintală se judecă după crize" - psihiatrul francez identifică, între bolile mintale, monomaniile (intelectuale, emoționale și voliționale). Sub denumirea de "monomanie", el se referă la o formă de semi-delir, caracterizat prin "leziunea parțială a intelectului
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
partiels) care lasă cea mai mare parte a domeniului intelectual neatins și propune ca delirul de persecuție (le délire de persécutions) să fie tratat ca o entitate de sine stătătoare în cadrul nebuniei parțiale (pp. 129-133). În psihiatria modernă, termenul de "paranoia" a fost folosit pentru prima dată de Karl Kalhbaum, în Die Gruppierung der psychischen Krankheiten (1863). Se observă aici că în "diastrefii" - termenul propus pentru a face referință la diferite forme de delir, rezervându-se termenul de "paranoia" pentru "tulburările
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
termenul de "paranoia" a fost folosit pentru prima dată de Karl Kalhbaum, în Die Gruppierung der psychischen Krankheiten (1863). Se observă aici că în "diastrefii" - termenul propus pentru a face referință la diferite forme de delir, rezervându-se termenul de "paranoia" pentru "tulburările inteligenței" - personalitatea pacienților nu se deteriorează ca în cazul "nebuniei depline" (vesania) și că ei pot trăi mai departe perfect normal, dacă exceptăm "natura foarte parțială" a tulburării lor mintale. "Anormalitățile patologice ale vieții lor intelectuale", spune autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
animalelor vor fi suportate de prieteni și de familiile lor, sau vor fi chiar acceptate de bună voie, până când conflictul afectează pe cineva din afara cercului de cunoștințe, sau atrage în vreun fel atenția autorităților" (apud Shorter 2005: 206). Termenul de "paranoia" a fost utilizat prima oară pentru a caracteriza boala mintală a cărei trăsătură dominantă este delirul sistematizat bazat pe tulburarea cognitivă, dar independent de fundamentul ei afectiv, de Richard von Krafft-Ebing, care nu admite forma acută, dar recunoaște forma cronică
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
ea fiind stadiul final al ipohondriei, maniei și îndeosebi al melancoliei). În Psychopathia Sexualis, with especial reference to the antipathic sexual instinct, a medico-forensic study (1886), când e vorba de formele patologice ale vieții sexuale se face o distincție între paranoia persecutoria și paranoia religiosa, cea din urmă delirantă (IV: 494-497) - aceasta, ca și celelalte forme de paranoia, apărând pe fondul deficitar al degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
final al ipohondriei, maniei și îndeosebi al melancoliei). În Psychopathia Sexualis, with especial reference to the antipathic sexual instinct, a medico-forensic study (1886), când e vorba de formele patologice ale vieții sexuale se face o distincție între paranoia persecutoria și paranoia religiosa, cea din urmă delirantă (IV: 494-497) - aceasta, ca și celelalte forme de paranoia, apărând pe fondul deficitar al degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată apoi în Archiv
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
to the antipathic sexual instinct, a medico-forensic study (1886), când e vorba de formele patologice ale vieții sexuale se face o distincție între paranoia persecutoria și paranoia religiosa, cea din urmă delirantă (IV: 494-497) - aceasta, ca și celelalte forme de paranoia, apărând pe fondul deficitar al degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată apoi în Archiv für Psychiatrie, 1884), Emanuel Mendel readuce în atenția cercurilor științifice termenul de "paranoia" vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de formele patologice ale vieții sexuale se face o distincție între paranoia persecutoria și paranoia religiosa, cea din urmă delirantă (IV: 494-497) - aceasta, ca și celelalte forme de paranoia, apărând pe fondul deficitar al degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată apoi în Archiv für Psychiatrie, 1884), Emanuel Mendel readuce în atenția cercurilor științifice termenul de "paranoia" vorbind de "paranoia periodică", diferită de "paranoia adevărată" (delirul cronic sistematizat) și de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de paranoia, apărând pe fondul deficitar al degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată apoi în Archiv für Psychiatrie, 1884), Emanuel Mendel readuce în atenția cercurilor științifice termenul de "paranoia" vorbind de "paranoia periodică", diferită de "paranoia adevărată" (delirul cronic sistematizat) și de psihozele afective. Ca o complicație "secundară" a melancoliei, observă psihiatrul, pacientul paranoid pune greșala pe seama celor din jur și nu pe seama sa, așa cum se întâmplă în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pe fondul deficitar al degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată apoi în Archiv für Psychiatrie, 1884), Emanuel Mendel readuce în atenția cercurilor științifice termenul de "paranoia" vorbind de "paranoia periodică", diferită de "paranoia adevărată" (delirul cronic sistematizat) și de psihozele afective. Ca o complicație "secundară" a melancoliei, observă psihiatrul, pacientul paranoid pune greșala pe seama celor din jur și nu pe seama sa, așa cum se întâmplă în cazul melancoliei (cf. Shorter
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
degenerescenței. Abia într-o prelegere despre "paranoia secundară", susținută la Societatea de psihiatrie din Berlin în 1883 (publicată apoi în Archiv für Psychiatrie, 1884), Emanuel Mendel readuce în atenția cercurilor științifice termenul de "paranoia" vorbind de "paranoia periodică", diferită de "paranoia adevărată" (delirul cronic sistematizat) și de psihozele afective. Ca o complicație "secundară" a melancoliei, observă psihiatrul, pacientul paranoid pune greșala pe seama celor din jur și nu pe seama sa, așa cum se întâmplă în cazul melancoliei (cf. Shorter 2005: 207). Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cliniques sur les maladies mentales, faites a l'asile clinique (Sainte Anne), din 1893, Valentin Magnan introduce termenul de "delir cronic cu evoluție sistemică" (délire chronique à l'évolution systématique) - de atunci, tradiția medicală franceză preferând acest termen celui de ,,paranoia" - pentru un tip bine circumscris de tulburare delirantă cronică, care trece prin patru stadii, după o perioadă de incubare: neliniște halucinatorie, persecutorie, ambițioasă (période ambitieuse) și, în final, demențială (dementia). Ceea ce reține atenția savantului francez sunt dereglările foarte bine structurate
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sistemică (magistralement systématique), distingându-se atât prin absența sau prezența unei predispoziții (degenerescență ereditară) cât și prin evoluția ei "ciclică" regulată, persecutorul devenind în timp megaloman, cel posedat de demon ajungând Dumnezeu (p. 218). Contribuția cea mai importantă la definirea paranoiei - atât de substanțială încât istoria paranoiei s-ar putea despărți, după unii istorici ai psihiatriei, în două perioade distincte - este cea a lui Emil Kraepelin, prin intermediul celebrului său Compendium der Psychiatrie publicat în mai multe ediții (opt), continuu augmentate, între
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
prin absența sau prezența unei predispoziții (degenerescență ereditară) cât și prin evoluția ei "ciclică" regulată, persecutorul devenind în timp megaloman, cel posedat de demon ajungând Dumnezeu (p. 218). Contribuția cea mai importantă la definirea paranoiei - atât de substanțială încât istoria paranoiei s-ar putea despărți, după unii istorici ai psihiatriei, în două perioade distincte - este cea a lui Emil Kraepelin, prin intermediul celebrului său Compendium der Psychiatrie publicat în mai multe ediții (opt), continuu augmentate, între 1883 și 1915. În ediția a
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
devine criteriul esențial pentru a distinge maladiile mintale vindecabile (melancolia, mania, delirul și stările acute, epuizarea) de cele incurabile (nebunia periodică sau circulară, delirul cronic, care corespundea pe atunci cu ceea ce psihiatria franceză numea folie systématisée, démence sau, mai simplu, "paranoia"), autorul face următoarele observații asupra unui caz de paranoia: Cele mai substanțiale dereglări mintale pe care le-am perceput la pacientul nostru, a cărui capacitate de înțelegere, memorie și comportament nu permit recunoașterea nici unei neregularități, sunt, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
melancolia, mania, delirul și stările acute, epuizarea) de cele incurabile (nebunia periodică sau circulară, delirul cronic, care corespundea pe atunci cu ceea ce psihiatria franceză numea folie systématisée, démence sau, mai simplu, "paranoia"), autorul face următoarele observații asupra unui caz de paranoia: Cele mai substanțiale dereglări mintale pe care le-am perceput la pacientul nostru, a cărui capacitate de înțelegere, memorie și comportament nu permit recunoașterea nici unei neregularități, sunt, pe de o parte, ideile sale despre propriile probleme iar, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
halucinațiile adevărate nu joacă nici un rol. Această boală distinctă, în care iluzia de a fi tratat rău și exacerbarea stimei de sine se dezvoltă destul de încet, fără tulburări ale vieții emoționale și fără ca voința să devină proeminentă, o vom numi "paranoia", sau "tulburare mintală". Boala evoluează de obicei spre o viziune delirantă a lumii - de fapt, către un "sistem" (1912: 145-146). Boala, observă psihiatrul german, are o evoluție insidioasă și se autoalimentează; ceea ce la început păreau simple suspiciuni devin treptat convingeri
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
gândire, voință și acțiune, neprezentând tulburări de atenție și memorie - motiv pentru care boala este, de regulă, identificată târziu și, de aceea, devine incurabilă (1912: 157). Odată cu cea de-a IV-a ediție a manualului său de psihiatrie, Kraepelin distinge paranoia (die Verrücktheit) pe care o înțelege drept "un sistem uniform și progresiv de sistematizare a delirurilor, fără o sensibilă deteriorare mintală" (1907: 53) de ,,demența paranoidă" (dementia paranoides), caracterizată prin "persistența multor deliruri incoerente și schimbătoare, de natură persecutorie sau
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
VI-a din 1899, în două forme distincte: "depresia maniacală" (incluzând o mare varietate de tulburări precum depresia majoră și tulburarea bipolară) și "demența paranoidă" (dementia paranoides), numită și paraphrenia, văzută acum ca o formă de "demență precoce" (dementia præcox). Paranoia este definită drept "o psihoză cronică progresivă, ce apare mai ales la vârsta adultă, caracterizată printr-o dezvoltare graduală a unui sistem stabil și insidios de deliruri, fără o deteriorare mintală marcantă, încețoșarea conștiinței, ori dereglare a gândirii, voinței sau
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
a gândirii, voinței sau conduitei" (1902: 423) - ea este un delir cronic, organizat, structurat, logic în elaborările lui, care, în general, cuprinde un sentiment de persecuție. În încercarea de a clasifica diferitele forme de boli mintale, Kraepelin folosește termenul de ,,paranoia pură" pentru a descrie starea în care este prezent un delir, dar fără o vizibilă deteriorate a capacităților intelectuale și fără alte trăsături ale demenței precoce (dementia præcox), stare numită mai târziu "schizofrenie". Ceea ce distinge fiecare boală (ca opusă patologiei
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
exclude evoluția demențială. Psihiatrul german remarcă natura episodică a halucinațiilor, dar insistă asupra frecvenței experiențelor vizionare sub formă onirică sau vigilă, și le descrie în termeni de "afecte", "reprezentări perceptive", "intuiții delirante". În ultima versiune a manualului, Kraepelin scrie că paranoia ar trebui să fie limitată tematic și logic la deliruri consistente, deliruri profetice, deliruri grandomane, dar mai ales deliruri persecutorii, pe care le leagă de dispoziția psihopatică (1920: 225-249). Paranoia este definită drept "dezvoltarea insidioasă a unui sistem delirant permanent
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
intuiții delirante". În ultima versiune a manualului, Kraepelin scrie că paranoia ar trebui să fie limitată tematic și logic la deliruri consistente, deliruri profetice, deliruri grandomane, dar mai ales deliruri persecutorii, pe care le leagă de dispoziția psihopatică (1920: 225-249). Paranoia este definită drept "dezvoltarea insidioasă a unui sistem delirant permanent și de nezdruncinat care rezultă din cauze interne și care este însoțită de perfecta păstrare a unei gândiri, voințe și acțiuni clare și ordonate" (1920: 212-213). În altă parte (1919
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
rezultă din cauze interne și care este însoțită de perfecta păstrare a unei gândiri, voințe și acțiuni clare și ordonate" (1920: 212-213). În altă parte (1919: 252), psihiatrul german diferențiază tulburările paranoice de dementia præcox, prin aceea că pacienții cu paranoia nu suferă și de o tulburare a formei gândirii, ca opusă conținutului delirant, și că principalul defect rezidă în modul de judecare. Personalitatea este bine păstrată, chiar dacă boala durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
a formei gândirii, ca opusă conținutului delirant, și că principalul defect rezidă în modul de judecare. Personalitatea este bine păstrată, chiar dacă boala durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia), reintrodusă în practica psihiatrică de Kraepelin, delimitează un ansamblu de dereglări psihice plasate între schizofrenia paranoidă și paranoia propriu-zisă, care, deși prezintă unele asemănări cu ,,demența precoce" (dementia præcox), se dezvoltă mai târziu și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]