KorAP: Find »[drukola/base=participiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...38 >

939 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

Acord Subiect. 15 Nu se poate presupune că GAcordO și GAcordPart reprezintă aceeași proiecție, din mai multe motive, printre care faptul că nu numai participiile verbelor tranzitive se acordă (vezi construcțiile cu acordul participiilor inacuzative) și că nu se acordă participiile tranzitive al căror complement nu a fost cliticizat (cf. Belletti, 2001). 16 Alte proiecții funcționale pot fi implicate între Acord și GN. 17 "The shape of the verb is constrained when the verb requires structure sharing between the INDEX value

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
competence) grammar of agreement is nothing more than a system of constraints requiring certain token identities, and hence inducing compatibility of certain lexically specified information." (1994: 61). 18 Din cauza omonimiei f.sg. = n.pl. la nominativ, ambele glose sunt acceptabile, deci acordul participiului este ambiguu între formal și semantic. 19 Pentru exemplele de acest tip există și analiza alternativă cu elipsa unui nominal plural, subînțeles din enunțul anterior. Dacă adoptăm analiza că acordul verbului-predicat se face cu nominalul cuantificator, atunci aceste enunțuri sunt

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
substantivului subsemnatul nu este la fel de puternică precum cea a unui pronume (un pronume nu ar permite nerealizarea acordului în persoană). Nu este o trăsătură de tip pronominal, ci una de tip lexical. 117 Aceleași probleme de acord le pune și participiul verbului la diateza pasivă perifrastică (Femeia și câinele au fost fotografiați de Ion). 118 Pentru regulile de acord în gen descrise de gramaticile normative și descriptive, vezi Iordan (1954: 606-607), Avram (2001: 344-345), GALR (II: 385-386). 119 Exemplul este Britney

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

6.2. Statutul sintactic al elementului se........................................................ 187 7. Notă despre adjectivele ergative..................................................................... 196 8. Concluzii......................................................................................................... 199 Capitolul 4: Teste sintactice de delimitare a clasei și relevanța acestora pentru limba română.............................................................................................. 201 1. Preliminarii: teste, diagnostice, nepotriviri.................................................... 201 2. Adjectivarea participiului............................................................................... 202 3. Selecția auxiliarului de perfect compus și acordul participiului perfect........ 204 4. Testul obiectului intern.................................................................................. 211 5. Infinitiv vs supin............................................................................................ 216 6. Teste care funcționează în alte limbi romanice............................................. 218 6.1. Cliticele pronominale partitive............................................................. 218 6.2. Subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
despre adjectivele ergative..................................................................... 196 8. Concluzii......................................................................................................... 199 Capitolul 4: Teste sintactice de delimitare a clasei și relevanța acestora pentru limba română.............................................................................................. 201 1. Preliminarii: teste, diagnostice, nepotriviri.................................................... 201 2. Adjectivarea participiului............................................................................... 202 3. Selecția auxiliarului de perfect compus și acordul participiului perfect........ 204 4. Testul obiectului intern.................................................................................. 211 5. Infinitiv vs supin............................................................................................ 216 6. Teste care funcționează în alte limbi romanice............................................. 218 6.1. Cliticele pronominale partitive............................................................. 218 6.2. Subiectul postverbal "nud"................................................................... 219 7. Teste care funcționează în engleză................................................................. 220

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative, a căror folosire este legată de abordarea sintactică, dar care au fost explicate și din alte perspective. Deși, aparent, este vorba despre un inventar al diagnosticelor propuse pentru inacuzativitate, unele legate de limba română (adjectivarea participiului, selecția auxiliarului de perfect compus, testul obiectului intern, nominalizarea ca infinitiv sau ca supin), altele, formulate pentru alte limbi (limbi romanice, germanice, slave), scopul mai profund al acestui demers este verificarea (și infirmarea) ipotezei că româna nu este sensibilă la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
engl.), grupul nominal O = obiectul verbelor tranzitive OCP = Obligatory Case Parameter (engl.), Parametrul Cazului obligatoriu OR = Originator (engl.), originea evenimentului, în accepția lui Arad (1996) P = obiectul verbelor tranzitive, în accepția lui Comrie, Creissels, Croft p. ext. = prin extindere part. = participiu pers. = persoană PF = Phonological Form (engl.), Forma Fonologică PM = Programul Minimalist (Chomsky 1995) PP = Principii și Parametri Pr = categoria funcțională care reprezintă relația de predicație, în teoria lui Bowers (2002) prov. = provensală ptg. = portugheză refl. = reflexiv rel. = relativ(ă) rom

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și trecutul narativ/anterior, care are numai terminații de gen și de număr, iar prezentul este marcat. Marcarea sau lipsa acesteia este produsul evoluției istorice și al relației dintre limbă și realitățile cognitive. Trecutul (perfectiv) a fost devreme dominat de participiul trecut pasiv; folosit inițial pentru procese tranzitive, participiul exprima rezultatul unui eveniment. Montaut (2006) arată că, încă din sanscrita clasică, expresia canonică pentru "X a făcut Y" era "de către X, Y a fost făcut", cu agentul pronominal în cazul instrumental

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de gen și de număr, iar prezentul este marcat. Marcarea sau lipsa acesteia este produsul evoluției istorice și al relației dintre limbă și realitățile cognitive. Trecutul (perfectiv) a fost devreme dominat de participiul trecut pasiv; folosit inițial pentru procese tranzitive, participiul exprima rezultatul unui eveniment. Montaut (2006) arată că, încă din sanscrita clasică, expresia canonică pentru "X a făcut Y" era "de către X, Y a fost făcut", cu agentul pronominal în cazul instrumental/genitiv și participiul predicativ acordat în gen și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
folosit inițial pentru procese tranzitive, participiul exprima rezultatul unui eveniment. Montaut (2006) arată că, încă din sanscrita clasică, expresia canonică pentru "X a făcut Y" era "de către X, Y a fost făcut", cu agentul pronominal în cazul instrumental/genitiv și participiul predicativ acordat în gen și număr cu pacientul. Acesta este tiparul moștenit de actuala structură ergativă la perfect, diferit de cel care caracterizează structurile nominale de la prezent și viitor. Ipoteza autoarei este că în toate limbile indo-europene a existat o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o structură preergativă. În limbile vechi (braj, panjabi, marathi), predicația este o formă nominală care se acordă în gen și număr cu pacientul, iar agentul (dacă e exprimat) este la o formă oblică și nu contează pentru acordul verbal. Generalizarea participiului a dus la pierderea sensului pasiv și a orientării spre pacient. Pentru a evita ambiguitatea sau pentru a accentua starea rezultativă, a fost creată o nouă formă, prin adăugarea unei copule (mai întâi expresivă, apoi gramaticalizată). Inițial, copula era folosită

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fapt de originalitate tipologică în familia indo-europeană; inițial, fenomenul a fost descris ca fiind o structură pasivă (Montaut 1998b: 140; 2006). Structura ergativă din limba hindi modernă, ca și cea din panjabi și marathi își are originea în construcția pasivă; participiul trecut pasiv sau adjectivul verbal a preluat rolul de a exprima procese trecute încă din sanscrita clasică (Montaut 1998b: 143). Încă din epoca marilor epopei (Mahabharata, Ramayana), enunțurile la trecut erau predicații nominale cu agent instrumental, iar participiul trecut pasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcția pasivă; participiul trecut pasiv sau adjectivul verbal a preluat rolul de a exprima procese trecute încă din sanscrita clasică (Montaut 1998b: 143). Încă din epoca marilor epopei (Mahabharata, Ramayana), enunțurile la trecut erau predicații nominale cu agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic prin postpoziția specifică ne este recentă (Montaut 1998b: 144). Morfemul de trecut l

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au trecut prin procesul de deergativizare, reanalizând morfemul l ca marcă de trecut. În dialectele orientale ale limbii hindi (acum neergative), a existat o fază de preergativitate. Diferența dintre grupul occidental și cel oriental provine din aceeași structură nominală cu participiu trecut pasiv predicativ − ergativizat în grupul occidental și reactivat/deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazul ergativelor, acesta este unicul actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical: ergativele, ca și tranzitivele, au, de cele mai multe ori, participii adjectivizabile, trăsătură absentă la intranzitivele neergative. Asemănarea dintre intranzitive și ergative privește mai ales incapacitatea lor de a satisface construcția pasivă (Pană Dindelegan 2008d [2005d]: 142/140, în GALR II). Deși incapabile să apară în construcții pasive 8, ergativele realizează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
configurația spațială, mișcarea direcționată, existența, apariția/dispariția, emisia de sunete, miros, substanțe sau care conțin informație aspectuală, cu un singur argument (DP sau propoziție redusă), intern, care are rolul Temă sau Pacient, caracterizate prin imposibilitatea pasivizării și prin posibilitatea adjectivizării participiului. În această lucrare, folosesc în variație liberă cele două denumiri ale clasei de verbe supuse analizei, inacuzative și ergative. Termenul folosit de Perlmutter este inacuzativ, însă, odată cu Burzio (1986), s-a impus denumirea de verbe ergative (această extindere a termenului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din reprezentarea lor lexico-sintactică; pentru aceste verbe, distincția dintre cauzare internă și cauzare externă nu este relevantă; incuzativitatea are altă sursă decât detranzitivizarea; verbele de existență și de apariție nu pot avea niciun fel de obiect (nici intern), pot forma participii adjectivale; verbele de existență pot fi folosite agentiv sau nonagentiv; spre deosebire de verbele ca break 'a (se) rupe', acestea sunt stative; sunt verbe diadice, dar care nu au o reprezentare lexico-semantică cauzativă; toate aceste trei tipuri de verbe (existență, apariție și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al verbelor cu alternanță cauzativă din această limbă, identificând 341 de astfel de unități verbale. 3.3.1. Principii de stabilire a inventarului Pentru limba română, singurul test sintactic pe care l-am putut folosi pentru stabilirea inventarului este adjectivarea participiului, celelalte teste sintactice invocate pentru alte limbi nefiind concludente pentru limba română sau fiind concludente numai pentru anumite subclase semantice (vezi Capitolul 4). Esențial pentru definirea clasei am considerat că este criteriul semantic: argumentul unic este Pacient sau Temă (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru limbi ca italiana, neerlandeza, engleza). În română, unde nu există teste sintactice sigure de delimitare a clasei inacuzativelor, soluția nu poate fi verificată prin această metodă. Este adevărat însă că verbele psihologice care au variantă cauzativă trec testul adjectivării participiului − om supărat/ amuzat/preocupat etc., − dar acesta nu poate fi folosit ca argument pentru inacuzativitate, din moment ce și alte clase de verbe din română, în afara inacuzativelor, acceptă construcția (vezi GALR I: 502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca argument pentru inacuzativitate, din moment ce și alte clase de verbe din română, în afara inacuzativelor, acceptă construcția (vezi GALR I: 502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice care nu au variantă cauzativă nu acceptă adjectivizarea participiului (*copil sinchisit de școală/suferit de inimă). În sfârșit, autorii care optează pentru considerarea verbelor psihologice ca fiind ergative pe baza participării acestora la alternanțe de tipul celei cauzative au formulat rezerve cu privire la rolurile semantice ale argumentelor. 3.3.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipul de subiect, astfel încât, în destul de multe situații, un subiect inanimat sau unul animat ori uman nonagentiv este corelat cu un comportament inacuzativ, iar un subiect animat, uman, agentiv, cu un comportament inergativ (această distincție se corelează cu posibilitatea adjectivizării participiului numai pentru folosirea inacuzativă, nu și pentru cea inergativă). De exemplu, verbele a evolua, a naufragia au un comportament oscilant, putând fi atât inacuzative (primul exemplu din fiecare pereche), cât și inergative (al doilea exemplu): (a) Sistemul economic evoluează încet

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]