429 matches
-
sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezișă, ce determină acea mefiență aproape generală a criticii față de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate. Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastișa, imitația se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
discuție cu un prieten care judeca preocuparea pentru editarea lui Platon sau Heidegger ca o formă de evaziune, de "neangajare". Dacă e vorba de traduceri, îmi spunea el, urgență are Adorno, nu Heidegger, care poate genera mici mode sau triste pastișe, și nicidecum un instrument teoretic pentru înțelegerea unei situații reale. Ceea ce se impune este descrierea Situației în cuvinte care nu au devenit simpli termeni într-o rețea lingvistică vidată de sensuri. E nevoie de un limbaj ale cărui resurse critice
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să-și Îmbrace paltonul și să meargă să-l scuture pe nefericitul dascăl de care mă plînsesem. Mi-ar fi dat dreptate Împotriva Întregului pămînt cînd eram Îndreptățit sau cînd apăram idei care combăteau rutina manualelor școlare. Cu pretinsa mea pastișă după Greața, mă Îndepărtasem prea mult de mesajul biblic, mă rătăcisem Într-un univers În care viața nu mai e socotită un miracol și un dar al lui Dumnezeu. Văzuse că scrisesem o compunere bună, dar reacționase ca un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
din naștere (e vorba de nașterea târzie, din 2001, altfel poemele de tinerețe cuprinse în subsoluri de pagină tot acolo trădează existența, demult, a unei vârste a inocenței și, consecutiv, a fericirii autorului), Gabriel H. Decuble face aici pasul de la pastișa subțire la parodie și de la poezia afectat-clasică la negarea poeziei. Aflat în vână apocaliptică, autorul cercetează, înnegurat, lipsurile limbajului poetic, poncifele încă nedărâmate ale gândirii publice. Și apoi exultă, histrionic, pentru cât de mult îi rămâne încă de făcut. Gabriel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
prin artere de hârtie, în compoziții avangardiste mai pline de vigoare decât orice piesă a curentelor ce se succed în showbiz ca valurile. Muzica lui Zappa nu poate fi încadrată într-un gen anume. Ilustrare desăvârșită a postmodernismului, a burlescului, pastișă, polifonie sau monodie - ce se poate spune despre ceea ce aproape că n-ai ce zice? Un singur lucru clar: muzica lui nu te plictisește! Un concert Zappa nu repetă alt concert Zappa. Iar un concert Zappa e un fenomen uluitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Eva Mendes - pe covorul roșu. My Blueberry Nights de Wong Kar-wai, care a deschis festivalul, a stabilit performanța de a fi uitat până la sfârșit. Primul film al hong-kong- ezului în America este făcut cu teamă și de aceea e o pastișă a succeselor trecute. Calofilia riscă să-l înghită pe acest cineast senzorial, care pierde tot dacă n-are un pic de substanță îndărătul glazurii. Și au mai fost la Cannes: cei mai buni shrimpi pe care i-am mâncat buchet
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
aproape tandră. Copilăria e una din temele acestui film, - titlul pare un decalc după celebra compunere cu care debuta orice nou an școlar în alte vremuri, Cum mi-am petrecut vacanța de vară, - T.O. Bobe îl prelucrează ironic prin pastișă într-un roman deosebit. Felul în care o expune, cu o rară acuitate, amintește de cîteva din filmele de excepție ale regizorilor iranieni, pentru care copilăria a devenit un gen: Bahman Ghobadi, (Și broaștele țestoase zboară) sau Majid Majdi (Culoarea
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
Dov'è sia, după cum se cântă Întrebarea la operă? Asta depinde. Depinde În parte de voința celui ce Întreabă de a vedea meritul. Depinde de talentul său și de cât e de dezinteresat. E bine să ne displacă individualitatea născocită, pastișa proastă, banalitatea și restul. Este respingătoare. Dar individualismul nu prezintă nici un fel de interes dacă nu extinde adevărul. Ca distincție personală, mărire, glorie, este pentru mine lipsit de interes. Îmi pasă de el doar ca instrument de obținere a adevărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
aceste realități alternative erau asemănătoare mai degrabă unui paradis artificial. Modernitatea hippie a fost o autoiluzionare idealistă și a reprezentat anticiparea unei transformări radicale în paradigma estetică: postmodernitatea. În forma ei cea mai radicală, muzica psihedelică era și ea o pastișă. Muzica sitar, zgomotele, efectele speciale, studioul de înregistrări folosit ca un instrument și nenumărate citate din diferite surse istorice și etnice au fost combinate unele cu celelalte, pentru a-i deruta pe ascultători și a-i fermeca. Însă un sentiment
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
care mi-e totdeauna greu să-i pomenesc. Sunt bunuri ale scurtei sale experiențe monarhale. Chiar la cei mai orbiți disprețuitori contemptori ai Harului, aurul odăjdiilor dezbrăcate se amintește, posomorât numai. Inerțiile materiale ale acestei muze o coboară la adevărate pastișe eminesciene. " Mai mult, tu nu vei mai vedea Nimic, nici cer, nici flori. S-au prăfuit în zarea ta, Ca niște nori." (Doliu) " Am luat ceasul de-ntîlnire Când se turbură-n fund lacul Și-n perdeaua lui subțire Își petrece
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
măciulie de aur, al colegei ei de la Academie. Toți ca unul, instrumentiștii, care învățaseră, fără partitură, ultimul imn dedicat Tovarășului, un imn ce fusese compus de Svetlana însăși, porniră să sufle în alămurile lor sclipitoare. Era o măiastră și marțială pastișă, având doar o singură notă muzicală modificată, pe care Svetlana o alterase din precauție (nici o iotă în plus!), o compoziție după un marș interzis la Yalta, cât și la Potsdam, al așa-numitului Partid Național Socialist al Muncitorilor din Germania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
oferit să-i pozeze modelul nu s-a imprimat decât o linie frântă închisă, lipseau poveștile: Faceți liniște! Dumnezeu doarme într-un contur de acuarelă. Cum altfel să fi fost rugăciunea lui Petru dacă nu strigăt dezamăgit: Viața este o pastișă după Cioran. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu mare, Marele meu amânat, tu ești cu actele în regulă, eu către cine să mă plătesc impozit că sunt? Când oglinda îți întoarce spatele, trebuie să te simți cel puțin ridicol. Fals ești atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de cuvinte? Dintotdeauna, pentru că gustul și talentul îl împingeau în acest sens, dar mai mult ca niciodată de când relația lui cu Ludmila intrase în criză, Ermes Marana voia o literatură compusă doar din cărți apocrife, false atribuiri, imitații, contrafaceri și pastișe. Dacă această idee ar fi reușit să se impună, dacă o nesiguranță sistematică asupra identității celui care scrie ar fi împiedicat cititorul să se abandoneze cu încredere - încredere nu atât în ce i se povestește, cât în vocea tăcută care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
este însărcinat numai dl S. Samyro”; nucleul dur e alcătuit dintr-un grup de elevi bucureșteni: S. Samyro, Ion Eugen Iovanache, Marcel Iancu. Samuel Rosenstock (n. 4 aprilie 1896, elev al Liceului „Sf. Gheorghe“ din București) debutează aici cu patru pastișe minulesciano-maeterlinkiene, naiv muzicalizante, pe bună dreptate repudiate în scrisoarea trimisă lui Sașa Pană cu prilejul editării primelor poeme (1934). Ele sînt, în ordine, „Pe rîul vieții“ (nr. 1), „Cîntec“ (nr. 2), „Poveste“ (nr. 3) și „Dans de fee“ (nr. 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simboliste destul de palide. La fel Alfred Hefter-Hidalgo și frații Solacolu (ultimii - autori de poeme despre „fecioare”, însoțite de partituri muzicale din Beethoven și Ceaikovski). În zona clișeelor simboliste, secesioniste și Art Nouveau, navighează corăbiile poetice ale lui Const. T. Stoika (pastișă după poetul latino-american José Santos Chocano, tradus de Vieața nouă), Eugeniu Speranția, I.M. Rașcu, Al. Vițianu, C.R. Ghiulea, Șerban Bascovici, George I. Stratulat, Eugeniu Ștefănescu-Est și N. Davidescu (prezent cu o „Dedicație“ convențională). Se remarcă prezența „simbolică” a lui Macedonski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Bergson sau J.M. Guyau, despre care scriu comentarii prolix-metaforizante („H. Bergson și arta“, nr. 1, pp. 7-9, „Cetind «Versurile unui filozof»”, nr. 2). Referințe utile și la Dorina Grăsoiu și Emil Manu. Nu poemele publicate - unele, se pare, colective -, pastișe minulesciano-argheziene veleitare, monstruoase sub aspect estetic, interesează aici, cît rubricile de note intitulate programatic „Frondări“. Ele conțin, printre altele, delimitări față de miopia și exclusivismul Vieții noi. Toate cele trei numere ale revistei îi sînt, într-un fel sau altul, dedicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu-l mai Întîlniseră pînă atunci. Cu poșetele lor de lac care săreau În ochi de la o poștă și cu zorzoanele acelea țipătoare, amestecătură fără noimă de prin rafturile celor mai scumpe buticuri din Estrella de Mar, arătau ca niște pastișe la modă după fetele de stradă din Place Pigalle. Privind-o pe cea mai Înaltă dintre ele cum șontîcăia pe fîșia Îngustă de trotuar, am recunoscut pe sub peruca platinată Încă una dintre figurile Îndoliate de la Înmormîntarea lui Bibi Jansen: soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
doar pentru că înaintea lui mai fusese un Shams în oraș, maestru sufit al artistului Rumi? Poate că rătăcirile lui de aici, de pe un pământ nou, nu avuseseră rost decât ca să afle că lumea nu trebuia copiată la nesfârșit, ca în pastișele lui Godun, ci rescrisă, reinventată și, câteodată, făcută de la început. Ațipi cu puțin înainte să sune ceasul. Tresări istovit și apoi se ridică să oprească alarma deșteptătorului. Când se bărbierea, desluși în el zvârcolirile unor presimțiri sumbre, pe care încercă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Retorica, 1,4) și Cicero (De oratore) despre historia magistra vitae. Pentru subtilitatea modului în care Machiavelli, umanistul, comentează modelul antic și funcționalitatea lui în lumea modernă, ar trebui să cităm în întregime prefața la cartea I din Discorsi. Orice pastișă ar ruina originalul de importanță capitală. După-cum, în aceeași ordine de idei, va susține în Istoriile florentine că vede un stat ideal prin păstrarea instituțiilor republicane de model roman, apărate, acum, de autoritatea sacrosantă a principelui. În plus, merită să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
scris ziarele, spuse. Îl privi lung și zâmbi. Apoi ridică mâna în sus: - Dublă, și fără zahăr, preciză. Toate întîlnirile de acest fel, începu după ce chelnerul îi aduse cafeaua, toate întîlnirile între persoane incredibile, ca noi, au un aer de pastișă. Consecință a literaturii proaste, pseudoocultistă, adăugă. Dar trebuie să ne resemnăm: nu se poate face nimic împotriva folclorului de mediocră calitate; legendele care încîntă anumiți contemporani sunt de un gust detestabil... Îmi aduc aminte de o convorbire cu Mathila Ghyka
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
plătește cine face descoperirea. À propos, cine a fost în comisia de verificare a plagiatului?" "Păi cine? Leandru-Diță-Lerești, cel care m-a scos din presă, secretarul științific al universității care a debutat cu un pseudoplagiat: un sfert citate, trei sferturi pastișe, Mistrie însuși, plus Milucă". "Mda. Care-i papagalizează părerile". La scurt timp, Miron a profitat de faptul că Institutul funcționa în regim de colonie a universității și a obținut un transfer la catedra de limbă. "Show must go on! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în mâzga pulsiunilor narcisiace; pe de altă parte, dominația autorului asupra personajelor sale dobândește proporții tiranice, protagoniștii fiind reduși la statutul de marionete eviscerate și acefale. Nu în ultimul rând, combinând eseul cu introspecția, oniricul cu distopicul și kitschul cu pastișa, textul e un tur de forță în planul tehnicii romanești. Publicat inițial în franceză, sub titlul Le Fardeau (1989), romanul Ex (1993) semnalează o revenire parțială la formula de la începuturile prozatorului: ca și Troceanu, Gheorghe Huhulea e un individ cinic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
suferinței. Tonalitatea versurilor, încă de la primul volum, Singurătate (1892), rămâne elegiacă. La fel, în Din vravuri (1894) și Sonete (1904). Chiar și clipele de veselie sunt umbrite de tristețe. În poezia erotică, îngânările lui sunt ale unui eminescianizant, mergând până la pastișă. Unde inspirația se mai primenește e în contact cu „cântările poporului”, cu doinele și baladele, al căror spirit îl asimilează cu o destul de exactă intuiție (Doine oltenești, 1896). O poftă de viață îl însuflețește aici, nestăvilit, pe trubadurul singurătății, risipindu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
estimează criticul, pare să împingă "calitățile scriitoricești ale celui care a scris textul (discursului adăugirea mea) la limită"275, dovadă expresia spectaculoasă "majoritate tăcută", a cărei ocurență este contextualizată de ultima treime a adresei președintelui, în timp ce "tot restul constituie o pastișă moderată cu îndemânare a unor expresii familiare"276. În evaluarea sa generală a discursului președintelui Richard Nixon din 3 noiembrie 1969, criticul retoric Forbes Hill enumeră, încă o dată, virtuțile actului oratoric aflat în atenția sa și a noastră, desigur, în
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
o tehnică. Totuși, deconstrucția supune analizei și pune la îndoială distincțiile conceptuale fundamentale sau opozițiile, din filozofia occidentală, printr-o examinare detaliată a limbajului și a logicii textelor literare și filozofice. În studiile literare, deconstrucția se manifestă prin parodie, ironie, pastișă. În polemicile cu privire la tendințele intelectuale ale sfârșitului de secol XX, termenul de deconstrucție a fost, uneori, folosit, în mod peiorativ, pentru a sugera scepticismul frivol sau chiar nihilismul, în timp ce, în uzanță populară, termenul a ajuns să însemne de-montare/desfacere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]