1,000 matches
-
incredibil de morală și estetică, de idei literare și de ideologie politică, de compromisuri și de rezistență, de reușită și eșec” (Luminița Marcu, 2004). Câmpul producțiilor ideologice este vast și cuvântul «ideologie» amibiguu, având În mod obișnuit un dublu sens, peiorativ și neutru, eventual pozitiv. Referirea la operă lui Karl Mannheim este de neocolit, În măsura În care, prin definiția să «totală» a conceptului de ideologie și prin atribuirea unui statut revoluționar intelectualilor, aceste noțiuni căpătat un titlu de noblețe și În același timp
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
și afectiv), pe care nașii îl acordă nu doar cu ocazia nunții, ci prezumtiv, toată viața. Legătura nași-fini este atât de puternică, încât ea poate fi denominată ca „rudenie fictivă” (Mihu, 2002). Bineînțeles, cuvântul „fictiv” nu are aici o conotație peiorativă, ci spune doar că e un alt gen de rudenie decât cea consangvină sau prin alianță. 3.4. Evoluția structurilor și a funcțiilor familiei. O comparație sintetică tradițional-moderntc "3.4. Evoluția structurilor și a funcțiilor familiei. O comparație sintetică tradițional
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
mai ales, pentru mulți subiecți lucrurile stau invers: ceea ce noi etichetăm ca superficial, la ei este de adâncime, autentic. În al treilea rând, chiar dintr-o perspectivă a maturității, „superficial” nu trebuie să primească, în contextul de față, o conotație peiorativă. În legătură cu schimbările axiologice survenite de la o etapă la alta, am utilizat și ipoteza că atitudinea adolescenților și a tinerilor diferă semnificativ și față de valorile tradiționale și moderne; am presupus că la vârsta adolescenței, datorită acutei tendințe de afirmare, „modernul” este
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
România a cunoscut atât contestarea, ba chiar negația, îndeosebi prin G. Călinescu, cât și abordarea atentă, echilibrată a meritelor pe care le au. Recenzând Storia della letteratura romena, G. Călinescu crede că autorul ei este „un «profesor» în cel mai peiorativ sens al cuvântului, plin de precepte, compilativ”, care a dat verdicte false despre Tudor Arghezi, poet perceput ca fiind lipsit de cultură clasică, ca un primitiv, ori despre I. L. Caragiale, din opera căruia nu sunt preferate comediile, ci proza. Un
LUPI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287930_a_289259]
-
unor calomniatori de la curtea lui Teodoric, aștepta judecata definitivă a regelui, care putea să însemne condamnarea sau iertarea lui. O astfel de motivație conferă scrierii un caracter particular: cititorul își dă seama că aici Boetius nu „face literatură” în sensul peiorativ al expresiei, ci vorbește pentru alții și pentru sine. El vrea să găsească mîngîierea pe care filozofia i-o poate aduce, pentru că asupra lui planează amenințarea unei condamnări la moarte în curs de ratificare. O întrebare pe care ne-o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
largă mobilitate (mai ales în munți), Bizantinii îi considerau �fără stăpân" (gr. avasilentoï) și îi descriau ca genus hominum vagus, incertis errans sedibus. Mai ales în sudul Dunării, �străinii" în mijlocul cărora trăiau - câteodată, numai temporar - îi denumeau - nu fără conotații peiorative - Tsintsari, Kutza Vlahi, Karvanagii, Karaguei (pe Aromâni), Ciri-biri, cici (pe Istroromâni) etc. De notat: nume colective, generice. Care altă populație de limbă romanică a primit - în fostul Imperiu roman - din exterior, de la �străinii" majoritari, atâtea nume etnice? Explicația este simplă
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
Legenda relatează o istorie din trecut, în vreme ce mitul relatează o istorie care produce un efect imediat. În fine, așa cum Sfinții Părinți nu ar fi acceptat să vorbească despre un „mit” al Anticristului, termen căruia i‑au atribuit întotdeauna o conotație peiorativă, ar fi respins, din motive ușor de înțeles, și termenul „legendă”, neologism tehnic, de dată foarte recentă. Anticristul este un personaj care face parte, în întregime și profund, din viața lor, permanent modelată de credința creștină. De vreme ce avem de ales
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două sensuri ale adjectivului. Sensul pozitiv apare, de exemplu, în Poster. 37, în care alexandrinul vorbește de spiritul (<≅¬Η) care „ține loc de Dumnezeu”, <ϑ∴2γ≅Η. În schimb, în capitolul 123 al aceluiași tratat, termenul este întrebuințat cu sensul peiorativ, „care se opune lui Dumnezeu”. El desemnează de mai multe ori Egiptul sau pe Faraon (Confus. 88; Congr. 118; Fug. 140; Somn. II, 183). La autorul scrierii De congressu, notează Monique Alexandre, „adjectivul <ϑ∴2γ≅Η implică mai puțin lupta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și intoleranța predecesorilor săi, adeseori jenante, devin ingrediente asimilate și șlefuite de geniul său politropic. În ceea ce privește viziunea asupra Anticristului, Augustin reușește tocmai această sinteză între patriotismul local, propriu teologiei africane anterioare lui, și un anumit spirit cosmopolit (fără nici o conotație peiorativă) personificat, la un moment dat, excepțional de tradiția alexandrină. El îi pune deci față în față pe Tertulian și pe Origen, încercând să găsească numitorul comun și păstrând de la fiecare elementele capabile să se adapteze propriei sale viziuni. O dată cu Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mod cronologic problemele ce au fost sesizate, analizate, dezbătute, se încercă actualmente elucidarea controverselor apărute de a lungul anilor. În secolul al XIX-lea preocupările pentru aceste afecțiuni au fost inexistente. Copii suferinzi de tulburări mentale erau incluși în categoria peiorativă de idioție (alienare profundă și congenitală). Formele clinice ca psihoza erau necunoscute sau mai bine zis, nerecunoscute, copii „cu probleme” erau adesea obiectul „țapului ispășitor” și de regulă respinși, abandonați sau închiși. Problemele încep să se schimbe cu anul 1900
Autism : aspecte generale by Marinela Rață, Gloria Rață, Bogdan-Constantin Rață () [Corola-publishinghouse/Science/310_a_620]
-
Acest concept desemna totalitatea dereglerărilor spiritului, fără nici un fel de deosebire între ele. Ea vizează, în principal manifestările exterioare ale dezordinilor, ca abateri de la legile morale și religioase. Acest cuvânt destul de vag și imprecis din perspectivă medicală are o conotație peiorativă, moral-discriminatorie, fiind înlocuit de conceptele medicale moderne. Al doilea moment în formularea ideilor despre nebunie este reprezentat prin introducerea și utilizarea conceptului de „alienație mintală”. Termenul indică transferul nebuniei în spațiul medicinei, al clinicii psihiatrice. Starea de alienație mintală pune
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a fugi”, ca în expresia plină de conotații Aetas currit („Timpul fuge”). Și mai însemna și „a străbate” sau „a răzbate” - ca în memorabila expresie Vastum currimus aequor („Străbatem întinsul nesfârșit”). Aceste frumoase subînțelesuri erau însă însoțite și de altele, peiorative. Într-o situație specială se afla adjectivul curólis, care însemna ceva legat „de șezut” sau „de scaun”. Expresia sella curólis desemna „scaunul” înalților demnitari (consuli, pretori, cenzori etc.), numit astfel în modul cel mai jignitor. În fine, adjectivul se transforma
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sunt realizate în legătură cu opiniile avansate de autorii menționați. 5. Curulis era în latina clasică substantivul vulgar care desemna partea posterioară a omului; păstrarea ei în limba română este, poate, cel mai hazos argument în favoarea originii noastre latine. Sensul jignitor și peiorativ s-a păstrat până în zilele noastre în Oltenia. Nici o injurie nu poate fi mai mare pentru un țăran din Dobridor (Dolj) decât cea care îi contestă hărnicia și demnitatea: „Bă, tu ești un simplu c...!”. 6. Latinii aveau silabe lungi
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în numele unui discurs politic voluntarist - li se opunea noua elită, livrată obligatoriu de clasa muncitoare. Discriminarea mergea până acolo încât se făcea o distincție clară între „cadre” (de partid), ca aparat înarmat cu competență ideologică și acțională, și „intelectuali” (termen peiorativ, semnificând extracția burgheză, apartenența la ideologiile noncomuniste). Cadrele aveau misiunea de a „milita” pentru politica partidului în orice sector de activitate, de a implementa „conștiința socialistă”, comportamentele valorizate fiind cel paternalist și cel autoritar. Cadrele de partid girau „propaganda” de
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
astfel distanța socială și, uneori, chiar distanța fizică dintre cei „normali” și cei „diferiți” (adică neputincioși, marginali, inferiori, dependenți etc.). 1. În limbajul curent (cel puțin în cultura românească, dar și în alte culturi) acest termen are adeseori un sens peiorativ, fapt care, în ultimii ani, a determinat identificarea unor termeni sau sintagme noi care să înlocuiască termenul handicap; astfel, s‑au impus termeni ca: deficiență, dizabilitate sau sintagme ca: persoană cu nevoi speciale, persoană cu dizabilitate etc. 1. La finalul
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
o existență nominală (universalia sunt nomina). Frecvent în publicistica franceză literară și de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cuvântul fusese utilizat în Occident (în Franța și în Germania îndeosebi) și anterior, mai ales în sens peiorativ (vulgaritate, lipsă de gust) sau, în orice caz, cu o nuanță depreciativă. Schiller îi considera, în 1798, pe francezi mai mult „realiști” decât „idealiști”, și prin aceasta inapți pentru marea poezie. Ca spre a-l confirma, Balzac, fără a întrebuința
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
poezie a „simplității, clarității și adâncimilor” și a „consecințelor morale” și încercând să acrediteze conceptul unui lirism filosofic, eliberat de imagini (E. Lovinescu îl plasează pe N. în „sfera poeziei «de concepție»”), autorul condamnă în bloc „modernismul” (ghilimelele au conotație peiorativă), proclamat „anarhism literar” (cam în același timp, Emilian I. Constantinescu publica Anarhismul poetic), „intenționat abscons și confuz”, „bâlbâială” și „beție de cuvinte”. Salvarea ar consta într-un nou umanism întru susținerea căruia sunt citați E. R. Curtius și H. von
NANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
umană. Analizele schemei funcționale din sociologie pornesc de cele mai multe ori de la, și se opresc la una sau mai multe dintre formele sale particulare: a lui Parsons sau Merton, Malinowski sau Radcliffe-Brown. Pentru unii sociologi, „funcționalismul” a devenit chiar un termen peiorativ, identificat cel mai adesea cu sistemul lui Parsons. O asemenea identificare nu este numai incorectă, dar și periculoasă. Între timp, modelele „clasice” au fost supuse unei critici amănunțite. În practica sociologică, schema funcțională nu a încetat să fie utilizată și
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un fel de generație biologică, națională, diferită de cele dinainte nu numai artistic, ci și ca mod de viață, de percepere a realității. Nu întâmplător această generație a purtat o vreme gloriosul titlu (firește, atribuit ei, inițial, cu un sens peiorativ) de «generația în blugi», definindu-se prin acest obiect vestimentar o întreagă brave new world. Optzecismul pare a fi, într-adevăr, ’68-ul întârziat al românilor, momentul în care, la fel ca în Occident cu vreo 10-15 ani în urmă
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
transmită sugestii împachetate în contex. De ce? Pentru că oamenii vor să înțeleagă, să învețe, să aplice. Au nevoie de modele, conștientizează acest lucru și le caută. III. Mândria de a fi „de-al locului” Patriotismul local - debarasat complet de sensul său peiorativ - este real la sat. Faptul că o comună învecinată (sau nu) are niște realizări notabile, poate reprezenta pentru alte comunități un imbold să-și „aclame” propriile succese. Iar anunțarea publică a acestora nu are ca scop o recompensă materială, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
au fost contrareacțiile Bisericilor creștine sau ale instituțiilor seculare venite în întâmpinarea refugiului juvenil în mai destinsa și nu foarte neagra străinătate. Tot pentru liderii Bisericilor și administratorii statului, același recensământ furnizează nutrimenții unei îngrijorări iminente: problema țiganilor (substantiv neconotat peiorativ). Mulți lideri de opinie au ignorat subiectul, poate dintr-un deficit de imaginație sau din exces de comoditate. Știm însă acum, fără pricină de tăgadă, că peste 80% din țiganii României aparțin oficial cultului ortodox. Cu toate acestea, rolul crescând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modest, iar după unii chiar minimalist 6. Potrivit lui Gray, curentul opus, centrat pe proiectul liberal al unui regim universal, a eșuat: John Locke și Kant, iar în zilele noastre Hayek, Robert Nozick, John Rawls și alți „liberali academici” (formula e peiorativă) trebuie abandonați, dimpreună cu eroarea lor teoretică fundamentală (atât de convingător criticată de Oakeshott): încercarea de a edifica un regim ideal pe baza unor premise apriorice. Opoziția dintre aceste două curente se poate analiza pe mai multe planuri: pe plan
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ca etnonimele, deși nu desemna o etnie (francezii din lumea cultural-intelectual-mediatică spun încă black, pronunțând cum pot ei, considerând că e mai elegant decât noir); Negro, destul de straniu în engleză, a fost un substitut pasager, fiindcă tot se putea utiliza peiorativ; African-American, am văzut, a fost bun o vreme, până ce s-a decis că e mai onorabil să se scrie fără cratimă; dar cei mai mulți cetățeni americani de culoare neagră nu vin totuși din Africa! Semantica istorică și studiile culturale au aici
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
inevitabil la calcuri și barbarisme; mai grave mi se par sintaxa „romgleză” și „traducerile”/„adaptările” contrasensuale și mecanice, atât în medii, cât și în discursul intelectual-academic. Termenul nu s-a impus încă în franceza din Franța, unde communautarisme e folosit peiorativ în presa de mare circulație, pentru a desemna „derapajele comunitare”, „balcanizarea”, extrema dreaptă, antisemitismul (dar și extrema stângă), fundamentalismul islamic; sunt frecvente demascările „ispitei comunitare”, lucru firesc într-o cultură politică edificată pe referințe iacobine și în care l’idée
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dezvoltării literaturii postbelice, tocmai acum când avem șansa de a-i cunoaște toate articulațiile. Ba, mai mult, chiar anulează un curent literar: RS, care a dominat exclusiv scena artisticului românesc peste 15 ani. Se poate, cel mult, identifica În sens peiorativ RS minor cu P - care În general a fost o paradigmă estetică primitivă (și mai primitivă decât RS!). Cele două curente literare s-au dezvoltat și sunt mai clar delimitate În URSS. Literaturile estice au Început politizarea discursului literar În jurul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]