940 matches
-
anulând omonimia cu indicativul: „Cobori în jos, luceafăr blând/Alunecând pe-o rază” (Ibidem, p. 171) sau în redundanță cu expresia dezinențială: „Tu te coboară pe pământ, / Fii muritor ca mine.” (Ibidem, p. 173) Accentul anulează omonimia dintre prezent și perfectul simplu la persoana a III-a a indicativului prezent, la verbe de tipul I de flexiune: cântă (prezent)/cânt° (perfectul simplu). Topica anulează omonimia nominativ-acuzativ în flexiunea substantivului determinat prin articol definit: Studentele (nominativ) iubesc studenții (acuzativ) / Studenții (nominativ) iubesc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresia dezinențială: „Tu te coboară pe pământ, / Fii muritor ca mine.” (Ibidem, p. 173) Accentul anulează omonimia dintre prezent și perfectul simplu la persoana a III-a a indicativului prezent, la verbe de tipul I de flexiune: cântă (prezent)/cânt° (perfectul simplu). Topica anulează omonimia nominativ-acuzativ în flexiunea substantivului determinat prin articol definit: Studentele (nominativ) iubesc studenții (acuzativ) / Studenții (nominativ) iubesc studentele (acuzativ). Verbele semiauxiliare 8 exprimă - modalitatea: „Am fost totdeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor dependență de context, prin neatingerea gradului maxim de abstractizare specific auxiliarelor. Sintagme de tipul am cântat, constituite din auxiliarul a avea și tema de participiu a verbului, reprezintă, în orice context ar apărea, ca și în afara vreunui context, timpul perfectul compus. Auxiliarul verbal introduce în planul expresiei tocmai elementul necesar constituirii opoziției morfologice cu alte forme flexionare ale verbului. Sintagme de tipul „Trebuie să cânte”, în structura cărora se cuprinde un semiauxiliar, pot avea diferite valori modale, în funcție de contextul sintatic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativ, cu valoare de potențial: Puteam să-i spun orice, el nu se supăra. Unele valori modale implică totdeauna aceeași formă temporală a semiauxiliarului; astfel, irealul și dezaprobarea sunt introduse în sintagma predicatului compus numai de imperfectul indicativ sau de perfectul potențial al semiauxiliarului, sinonime între ele și conținând în însăși semantica lor temporală posibilitatea exprimării acestor valori modale: Putea să alunece și să-și frângă gâtul. Cel mai adesea, semiauxiliarul a putea se construiește cu modul conjunctiv: Poți să mă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doar a fi pepunctul... Și-au redus la maximum capacitatea flexionară: se folosesc la prezent indicativ: „Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreață” (M. Eminescu) și, mai rar, la imperfect: „Când soarele... sta să cumpănească...” (C. Hogaș) sau la perfectul potențial-optativului: „Ea clipi din ochi, des, parcă ar fi stat să-i dea lacrămile.” (D. Zamfirescu) Precedate de adverbul parcă, cele două verbe pot sta la potențial-optativ: Parc-ar sta să plece undeva., Parc-ar vrea să ningă... În limba
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctiv prezent, și el variabil în funcție de număr și persoană: aveam să mă duc, aveai să te duci etc. Verbul a fi poate intra și în sintagme al căror raport temporal este de simultaneitate; semiauxiliarul se află, în acest caz, la perfectul simplu: Când fu să ies pe ușă, sună telefonul. Raportul de simultaneitate este, în astfel de sintagme, de cele mai multe ori însoțit de o nuanță aspectuală; acțiunea este imperfectivă. Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" Din cea de-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbile indoeuropene), un sistem concentric; categoriile cele mai largi (diateza, timpul) le includ pe cele mai restrânse (persoana, numărul). Același caracter concentric se manifestă în chiar interiorul unei categorii gramaticale mai complexe, așa cum e timpul. La trecutul indicativului, de exemplu, perfectul este, în limba română, o dimensiune largă, care poate fi apoi restrânsă la sensul de mai mult ca perfect sau de perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în limba română, o dimensiune largă, care poate fi apoi restrânsă la sensul de mai mult ca perfect sau de perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clar și definitiv. Această împlinire este asigurată de dezinență, prin care se anulează omonimiile generate de sufixul -a-; în relație cu dezinența -m, tema se stabilește a imperfectului: cânta-m, iar, în relație cu dezinența -i, tema se stabilește a perfectului (simplu): cânta-i. Relativ la fel stau lucrurile cu dezinența verbală. Dezinența -m, de exemplu, exprimă, în general, în limba română, persoana I plural: cântă-m, a-m cânta, vo-m cânta, cântară-m etc., dar poate exprima și singularul aceleiași
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezintă rădăcini care se înlocuiesc una pe alta. La imperfect, de exemplu, rădăcina verbului a fi este er-, în structura temei era(-m, -i etc.). La mai mult ca perfect, în schimb, rădăcina este fu-, urmată de un sufix al perfectului, -se și de un altul al temei de mai mult ca perfect, -se-: fusese-(m). În limba română două sunt verbele cu neregularitate absolută: a fi și a lua. Cel dintâi este cel mai neregulat verb; prezintă rădăcini diferite pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1) - rădăcina a(în structura temei de singular a prezentului: a-m, a-i, să a-m etc.), (2) - rădăcina av(la tema de plural a prezentului: avem, av-eți etc., în structura temei de imperfect: aveam, aveai etc., la tema perfectului: av-ui, avusesem, avut etc., la tema infinitivului: av-ea și la tema gerunziului: av-înd), (3) - rădăcina aib(în structura unei alte teme de prezent caracteristică numai conjunctivului, persoana a III-a: să aib-ă) și (4) - rădăcina ar-: (o a patra temă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gerunziului (d-înd), (3) - rădăcina dea(stea-), formă verbală împlinită pentru conjunctiv, persoana a III-a (deci, o a treia temă de prezent): să dea, să stea, (4) - rădăcina dăd(stăt-), în structura temei imperfectului (dădeam, stăteam etc.) și a temelor perfectului dăd-ui, stăt-ui,dădusem, stătusem etc.). Având în vedere interacțiunea permanentă dintre sunetele care ajung în contact, primele două forme sub care se prezintă rădăcina verbelor a da și a sta: d(st-) și da(sta-), ar putea fi considerate variante
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să be-ți etc.), tema imperfectului (foarte puțin frecventă: bea-m, bea-i etc) și tema infinitivului (bea), în cazul cărora sufixul tematic se va fi suprapus peste elementul vocalic final al rădăcinii. O a doua rădăcină apare în structura temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd). Din prima perspectivă a conceperii rădăcinii (ceea ce rămâne după înlăturarea flectivului), rădăcina bar caracteriza și tema de plural a prezentului (bem etc.), tema infinitivului (b-ea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atunci când nu se întrebuințează formele de împrumut ale verbului sinonim a voi) apare forma vro-, o formă de compromis între cele două verbe, sinonime, a vrea și a voi: vroiam, vroiai etc. O a patra rădăcină, vr-, caracterizează structura temei perfectului (vr-ui, vr-u-sem etc., vrut), a infinitivului (vr-ea) și gerunziului (vr-înd). Cel mai puțin aberant dintre verbele neregulate (din perspectiva rădăcinii) este a mânca, verb care prezintă doar două forme de manifestare a rădăcinii: mănânc-/mânc-, la tema de singular a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația temei de participiu. Exprimă sensul de perfect absolut, la perfectul compus al indicativului, de exemplu, după ce a intrat în același tip de relații morfologice cu prezentul auxiliarului a avea: am cântat, ai cântat etc. Sunt teme legate temele care intră în relații de interdependență cu dezinențe de număr și persoană
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am cântat, ai cântat etc. Sunt teme legate temele care intră în relații de interdependență cu dezinențe de număr și persoană, ca și cu alte sufixe tematice. Așa sunt temele imperfectului: venea-m, venea-i etc. sau mai mult ca perfectului: venise-m, venise-și etc. Sunt teme primare temele verbale formate din rădăcina verbului și un sufix gramatical, teme care prezintă puncte de plecare pentru constituirea altor teme, secundare, atunci când complexității sensului gramatical îi corespunde, în planul expresiei, o structură
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care prezintă puncte de plecare pentru constituirea altor teme, secundare, atunci când complexității sensului gramatical îi corespunde, în planul expresiei, o structură morfologică complexă. Sunt teme secundare, temele constituite cu ajutorul unui sufix gramatical, de la o temă primară. Așa, de exemplu, tema perfectului este o temă primară. Dar, la indicativ, perfectul este un sens gramatical foarte general. Pentru exprimarea unui sens gramatical precis, relativ delimitat, intervin alte sufixe care restrâng câmpul semantic prea larg al temei primare. Un sufix secundar, precum -se-, intrat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
teme, secundare, atunci când complexității sensului gramatical îi corespunde, în planul expresiei, o structură morfologică complexă. Sunt teme secundare, temele constituite cu ajutorul unui sufix gramatical, de la o temă primară. Așa, de exemplu, tema perfectului este o temă primară. Dar, la indicativ, perfectul este un sens gramatical foarte general. Pentru exprimarea unui sens gramatical precis, relativ delimitat, intervin alte sufixe care restrâng câmpul semantic prea larg al temei primare. Un sufix secundar, precum -se-, intrat în relație cu tema perfectului veni-, creează tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de număr și persoană, stabilindu-și definitiv semnificația gramaticală și lexicală: venisem, veniseși, venise etc. Sufixele verbale, pentru exprimarea timpului și modului, sunt, cele mai multe, omonime. Sufixul -a-, de exemplu, poate intra în alcătuirea temei imperfectului: cânt-a-(m), în structura temei perfectului: cânt-a-(-i, și, -sem, -seși etc., -t), a infinitivului (temă liberă): cânt-a, în structura temei de plural a prezentului: cânt-a-(-ți etc.) Prin aceasta, temele înseși devin omonime, iar omonimia temelor creează impresia existenței unei aceleiași teme în structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențelor, prin care sensul gramatical (foarte complex) se fixează definitiv: venisem, veniseși etc. Pe de altă parte, sufixele tematice și, ca urmare, temele verbale înseși nu sunt aceleași pentru toate verbele, decât în cazuri extrem de rare. Tema mai mult ca perfectului, de exemplu, prezintă pentru toate verbele limbii române același sufix -se-, dar și aceasta, privită în întreaga ei structură, nu se dovedește pentru toate verbele aceeași, întrucât tema primară, pe baza căreia se formează, tema perfectului, adică, diferă de la o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tema mai mult ca perfectului, de exemplu, prezintă pentru toate verbele limbii române același sufix -se-, dar și aceasta, privită în întreaga ei structură, nu se dovedește pentru toate verbele aceeași, întrucât tema primară, pe baza căreia se formează, tema perfectului, adică, diferă de la o serie de verbe la alta: veni-se-(m), cânta-se-(m), merse-se-(m) etc. Această diversitate de sufixe tematice și, implicit, de structură a temelor verbale în chiar interiorul aceluiași timp sau mod verbal, impune, în mod necesar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de-al doilea nivel, auxiliarul este variabil în funcție de număr și persoană, permițând uneori chiar o analiză în R + flectiv (a + m/ a + i), iar tema verbală prezintă un component „lexical”- rădăcina, și un component gramatical, flectivul tematic: cânt + at. Sintagma perfectului compus-indicativ, de exemplu, se caracterizează printr-o organizare și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la conjunctiv, optativ și infinitiv - perfectul. În sintagma tuturor acestor timpuri intră cu o formă identică - a fi, dar cu diferite valori morfologice “în sine”. La viitorul anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent): voi, vei, va, vom
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme diferite pentru toate persoanele (să fiu, să fii, să fie etc.), auxiliarul a fi este redus la o formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin aceasta, conjunctivul perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]