437 matches
-
el de spaimă și din cauza pericolului, mai ager decât iepurele de câmp, a desprins vagoanele, lăsându-le baltă și țâșnind pe locomotivă, a zbughit-o și tiva! afară cu ea Atunci, puhoiul cel negru și iabraș, purtând traverse de lemn, pietroaie și armături, a ajuns la vagoanele părăsite, blocându-se în ele, ca fumul în hornul necurățat și nemaiavând scurgere la vale, s-a întors din drum, luând-o spre fundul galeriei Iar când eu am ieșit din galerie, ca să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și ironic. Da’ ce bătaie! Aoleu! Bătaie... N-am luat în anchetă bătaie d-asta. Țărani proști... tata, că mă lecuiește, că mă vindecă așa. De unde? O fost tocma’ invers. Dacă m-apuca dincolo de gard, m-apucam s-arunc cu pietroaiele. I-am spart geamurile la casă, am vrut să-i dau foc. Și nu am fost rău numa’ cu unu’ sau cu altu’. La pușcărie, știți, se-ntâmplă, hoțul, dacă vede că un milițian, pe hol, e mai moale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
izbeliște. „Mă uit la desene. La Tom și Geri“ - Constantin Valentin Capul lui mare cu mustață a vrut 2 cartușe Viceroy, 2 plicuri par avion, adidași 42, pantaloni xl. A ucis un copil de 14 ani. Felix. I-a dat pietroaie în cap și i-a dat foc. A pus frunze de porumb deasupra. În urma lui Felix a rămas palatul din Jilava, chiar la intrare: trei case de două etaje legate între ele și deasupra firma: „Felix“. Stând de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a scos și m-a dus la locul faptei, acolo-șa, unde s-a găsit mortul. Acolo se strânsese peste cinzeci și ceva de inși. M-a legat de mâini cu sârme și-a-nceput să-mi dea în cap cu pietroaie, ca să mă omoare și pe mine. Norocul meu c-a venit poliția cu ARO, călare. A venit toți acolo, m-a scos de-acolo și, de-acolo, mă duce direct la circă. Acuma, pe stradă, când mergeam la circă, venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Filozoful despre Balerină. Să se îmbete și el și să ne amintim, să o dăm dracului de listă. Ce s-a ales de noi? Scriem; eu un roman egal cu o crimă, el un Tratat ce va atârna ca un pietroi de gâtul plebei. Cine pentru cine scrie? Speram, cândva, să fac asta pentru o elită. Lipsește. În consecință, aștern CRONICA INFAMĂ. Pedeapsa unui autor fără public, fiindcă mă străduiesc să-mi distrug, la propriu, cititorii. În locul artei - leagăn al moleșelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
voce pe care am recunoscut-o pe jumătate. — Ieșiți afară de aici, evrei nenorociți, urlă tânărul. Era Heinrich, fiul în vârstă de 14 ani al lui Bruno Stahlecker, îmbrăcat în uniforma Tineretului Hitlerist motorizat. L-am zărit chiar în timp ce azvârlea un pietroi într-o altă vitrină. Râse încântat de propria-i îndemânare și zise: — Evrei împuțiți. Căutând în jur cu privirea aprobarea tinerilor săi camarazi, mă văzu pe mine în schimb. În timp ce mergeam spre el m-am gândit la toate lucrurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
spre larg. Apele se umflau și se retrăgeau cu încetineală. Această respirație calmă a mării făcea să nască și să dispară reflexe uleioase la suprafața valurilor. Înaintea lor, era noaptea fără margini. Rieux, care simțea sub degete suprafața zgrunțuroasă a pietroaielor, era stăpânit de-o stranie fericire. Întors spre Tarrou, el ghicea pe chipul calm și grav al prietenului său aceeași fericire care nu uita nimic, nici chiar asasinatul. S-au dezbrăcat. Rieux s-a aruncat cel dintâi. Reci la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
destrăbălat, iar socialismul, vizibil doar prin ochean. Mergeam seara în cimitirul central, beam palincă, dădeam foc la un badog de prenadez, ne puneam vestoanele pe cap și expiram adânc. După un sfert de oră visam. Mihai se ducea la un pietroi greu, îl ridica deasupra capului și urla „ACDC! ACDC!”, iar noi începeam să lălăim toate cântecele formației ăleia. Ce socialism, care dictatură? Inocularea mizeriei a început după aceea, în 1987, când am terminat facultatea. Am primit repartiția la Turda. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sens opus nu trebuia blocată strada, șoferii lor se opreau singuri observând ce se întâmpla în față. Al treilea grup, de intervenție rapidă, își lua sarcina să convingă cu o ploaie de pietre orice solitar îndrăzneț. Barajele erau făcute din pietroaie transportate cu roabele, pe care chiar unii dintre atacatori, jurându-se pe toți sfinții că n-au nici un amestec în cele întâmplate, ajutau după aceea să fie cărate pe marginea drumului, Oamenii ăștia strică bunul nume al cartierului nostru, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
crede contrariul, e cel mai logic dintre toate spiritele din lume, îl făcu pe Găsit să tragă concluzia că, în viața oamenilor, o dată nu ajunge. În timp ce Cipriano Algor se așeza greoi pe banca de piatră, câinele se apucă să adulmece pietroiul de sub care apăruse șopârla, dar evidenta preocupare a stăpânului a fost mai puternică în sufletul lui decât o vânătoare îndoielnică, de aceea curând se întinse cât era de lung în fața omului, pregătit pentru o interesantă conversație. Primele cuvinte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Strigă: — Société Générale, n-o să mă ai! Sare în gol. Kiril se așază exact sub chinez și-l prinde în brațe înainte de-a se izbi de asfalt. Nu mai are timp să realizeze ce ține chinezul în brațe pentru că pietroiul respectiv îi zdrobește capul. Chinezul are la gât o pancartă pe care scrie Mai bine la ruletă decât la bursă! Încă amețit de șoc, fără să-și dea seama cum de-a scăpat cu viață, chinezul își scoate pancarta de la
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cadă mai întâi o ninsoare, după care o să moară din cauza unei sinucideri. Luni, pe stradă, au început să cadă peste noi fulgi de gâscă și lui Kiril i-a căzut un chinez în cap. Și nu singur, ci împreună cu un pietroi. Chinezul a vrut să se sinucidă. Chinezul a scăpat, Kiril a murit. — O coincidență nefericită, i se putea întâmpla oricui trecea pe stradă prin locul ăla. — Dar i s-a întâmplat lui Kiril. Lui Roman... — Instalatorul polonez? Îl știu, mi-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
M-am aruncat în râul Maine. Vă rog să mă scuzați, doamnă sau domnișoară, că nu-mi dau seama după cum arătați. — Domnișoară, îl ajută mezina și-i întinde pantalonii. — Nu știu să înot. M-am dus la fund. Ca un pietroi m-am dus. Și m-am trezit pe mal. Vă rog să mă scuzați, domnișoară. — Corect, îl încurajează fata mai mare, ajutându-l să-și pună haina. M-ați nimerit. — Mă bucur. E clar, orice aș face, o să mor duminică
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
trebuie revoluția?! Am fi ieșit noi să murim cu jertfa noastră care să apărăm revoluția să triumfe? Să fim serioși, părinte! Doar suntem oameni cu scaun la cap, așezați, la casele noastre... O broscuță, cât o nucă, ieși de sub un pietroi. Cu capul ridicat privea bulbucat, când spre preot, când spre celălalt. Țongu o atinse ușurel cu crenguța de vișin pe spatele-i verzuliu. - Cunoști, părinte, istoria revoluțiilor. Poți să-mi spui una fără sânge, morți și tremurat de dositor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
până dimineața. În zori, a plecat acasă și i-a lăsat acolo. Ține mine și acum cum, traversând parcul, se oprise chiar la intrarea dinspre Bulevard și privise lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se hârjoneau pe buza Dunării. Cheiul, nepietruit acum, mâncat de ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se aplece spre mine. Simțeam cum totul, amintire, viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mă conving parcă de adevărul tău. Nu-i răspunse la scrisoare. Nu știa ce să-i răspundă. Nu avea ce să-i răspundă. O asculta și parcă tot ce răzbătea până la el nu era decât clipocitul apei lovindu-se de pietroaiele acelea pe care cei doi cățelandri încă se hârjoneau. - Omul acela cu pistoalele a fost adevărat, surâse ea. Am văzut la televizor acu’ vreo trei ani o emisiune despre colectivizare. Spuneau că la Șipoteni, în țigănie, uciseseră un activist care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
poate să fie... - Nu vrei să ne-ntoarcem? Întinse mâna și o prinse pe după umeri. O trase spre el. - Vine negura aia de ploaie. Nu simți? Își sprijini capul de umărul lui. Întinse, lenevos, răsfățându-se, piciorul spre cățelandrii de pe pietroaie. - Ce prostuți sunt. O mângâie pe braț, lăsându-și mâna spre șoldul ei. - N-am vrut să-ți răspund. Ai văzut că și la telefon n-aveam ce să-ți spun. Trebuia să vin neaparat aici, altfel... - Cetățean de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
păcate... Hâââm... Ei, de n-ar fi așa, nu s-ar povesti. Au mers cei doi cât au mers și, pe un drum, s-au întâlnit cu un om c-o mare mâhnire-n coastă, bărbatul era așezat pe un pietroi și plângeaaa, de se udase cămașa pe el. De ce plângi, omule, l-a întrebat Dumnezeu cel blând și bun. Că nu pot să văd, Dumnezeule, nu pot vedea lumina, florile, femeile, marea, munții, știu numai că ele există, dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mult, Încât nu știu, zău cum am scăpat cu viață. Mama și-a luat Într-o zi lumea În cap și dusă a fost. Îl uram și-i doream moartea, Îl uram și-mi venea să-i zdrobesc cu un pietroi mutra lui de bețivan. Mătușa mea, sora mamii, s-a luptat amărâta să mă crească cinstit, să devin și eu cineva, dar ți-am mai spus, eram de-acuma Înrăit. Fugeam de oameni sau le provocam numai rău. Un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bani, ca să mă descurc un timp. Nu a trebuit mult ca să coc În căpățâna mea idioată un lucru Îngrozitor. Am intrat noaptea pe furiș În dormitorul lui care era deasupra magazinului și l-am omorât crăpându-i capul cu un pietroi pe care-l cărasem Într-o sacoșă, după care am furat toți banii din magazin. M-au prins a doua zi. Au vrut să mă condamne la moarte, dar până la urmă, fiind minor, m-au condamnat la cincisprezece ani. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
plantații de pomi fructiferi. Simt din nou pământul sub picioare și nu fierbințeala astfaltului. Incep să-mi revin, să pot să mă concentrez, să mă gândesc la mine, la pelerinajul pe care-l fac. La scurt timp, așezat pe un pietroi enorm, întâlnesc un bărbat, cu rucsacul lângă el. Mă opresc și după ce îl salut îl întreb dacă nu cumva și el este pelerin. Surâzând, îmi răspunde afirmativ și-mi oferă boabe de struguri uscați, spunându-mi cămi dau un plus
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ani sa făcut pe partea dreaptă un fel de alee ( lată de doi metri și cu scări din doi În doi metri). Este o binecuvântare pentru cei care vor să scurteze drumul spre casă. Nu-și mai rup tocurile În pietroaie și nu mai adună tot noroiul atunci când plouă. Am urcat aceste trepte cu pas domol, fără grabă, admirând natura și savurând aerul proaspăt ( după ploaia din timpul nopții). Mai sus de Casa de Cultură se află o florărie. Am traversat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Atâta mai ai voie de la împărăție, fiindcă oricum nu-i costă nimic. Ba unii, se gândesc să impoziteze și lacrimile. Deci române, nu mai ridica glasul, stai dracului în pătrățica ta și vorba marelui om de afaceri din Ferentari, Sile Pietroi: mucles. După Revoluția ceea, sau ce dracu o fi fost în 1989, am fost tot timpul educați să tăcem și să nu reclamăm nimic fiindcă devenim turnători, delatori, foști securiști, sau ce mama dracului le-o mai fi trecut prin
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea, canionul arcuindu-se ușor. Pășind prudent pe pietroaiele adunate acolo, porni la vale. Pe măsură ce înainta, studia atent pereții, căutând un loc pe unde s-ar fi putut cățăra. Dacă voia să afle ce fac oamenii lui Boris Godunov la peștera vâlvei, trebuia să urce până sus, pe platou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]