530 matches
-
până pe Spătarului, poate chiar înainte de prânz. La fel cugetase și în privința costumului bun, îmbrăcat pe sub paltonul mai degrabă uzat; altul oricum n-are. Izabela o să se descurce ea să vină și singură cu copiii, să sperăm. Dar acum, aruncând priviri piezișe către ușa autobuzului, tot mai asaltată, se îndoiește că a fost într-adevăr o idee bună. Cum va coborî? Soarele a răsărit, lumea răsuflă ușurată, bună, rea cum o fi, e totuși o nouă zi. Până pe la zece, zece jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Panorama și-l aruncă Înăuntru. Drumul Îi era cunoscut, de-a lungul traseului spre Milano, printr-un mozaic de lanuri de porumb arse și dureros Înnegrite de seceta verii. Se așeză În partea dreaptă a trenului pentru a evita soarele pieziș care Încă mai răzbătea arzător, chiar dacă era luna septembrie și agresivitatea verii trecuse. La Padova, a doua oprire, zeci de studenți se Înghesuiră În tren, purtând cu ei manualele cele noi de parcă ar fi fost talismane magice ce-i vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
strălucindu-i în spatele lentilelor. Ce bine ar fi dacă și alți bărbați ar gândi ca tine! Să-ți vină să vomiți, s-a gândit Hugo. Asta era singura modalitate prin care putea descrie ce simțea el, personal. Aruncând o privire piezișă în lungul camerei, Hugo a ghicit că sentimente similare îi animau și pe ceilalți bărbați. Expresiile lor variau de la mizerabil spre ucigaș. În schimb, femeile oftau zgomotos de atâta admirație. Și dintre toate, cel mai tare ofta Lotti. —Spune-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să accepte cafeaua. S-a decis să pună capăt întâlnirii cât de repede posibil. Când se întoarce Amanda? Coatele Laurei erau așezate pe masă, iar între ele se odihnea decolteul. Destul de mulți dintre clienții de sex masculin îi aruncaseră priviri piezișe. —Să se întoarcă? Ăăăă... Ar fi trebuit să-și dea seama că Laura avea să-i pună cea mai grea întrebare. Cea fără răspuns. Dar de unde era să știe el? Amanda sunase în noaptea precedentă ca să-l anunțe că lucrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ea. Pe bune, dacă te gândeai mai bine, ideea era de-a dreptul strălucită. Plus că era mult mai simplă și mai distractivă decât majoritatea ponturilor pe care Alice le citise în La Gunoi!. Joss i-a aruncat o privire piezișă. Nu prea cred. —De ce nu? a spus Alice zâmbindu-i lui Jake, de la care aștepta o formă de încurajare. Însă, spre surprinderea ei, chipul acestuia purta semnele inconfundabile ale jenei. —Al, nu sunt sigur c-ai priceput, a zis el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
constituiau urechile, de moliciunea neverosimilă a buzelor sau de jocul roșiatic al luminii prin firele de păr. Când vocile vorbeau toate deodată și din ce În ce mai repede, mă refugiam În jocul umbrelor și al formelor corpului. Corpul Întotdeauna mă salva de otrava piezișă a vocilor, pentru că era mereu acolo, pulsând cald, În curs de a-și desfășura procesele fiziologice salvatoare. A tuși, a mă scărpina sau a face pipi deveneau tehnici de neprețuit În inevitabila confruntare cu Șaman 15 vocile. CĂci, deși eram
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
constituiau urechile, de moliciunea neverosimilă a buzelor sau de jocul roșiatic al luminii prin firele de păr. Când vocile vorbeau toate deodată și din ce în ce mai repede, mă refugiam în jocul umbrelor și al formelor corpului. Corpul întotdeauna mă salva de otrava piezișă a vocilor, pentru că era mereu acolo, pulsând cald, în curs de a-și desfășura procesele fiziologice salvatoare. A tuși, a mă scărpina sau a face pipi deveneau tehnici de neprețuit în inevitabila confruntare cu vocile. Căci, deși eram regina lor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Felix se apropie cu nesiguranță. - Aici stă domnișoara Otilia Giurgiuveanu, zise el. - Eu am adus mereu aici la domnișoara Otilia Mărculescu,ripostă factorul, sigur pe experiența lui. Tocmai atunci veni Marina, care smulse scrisoarea din mâinile factorului, aruncând o privire piezișă lui Felix. Acesta se retrase confuz în chioșcul lui, cu desăvârșire dezorientat. De ce Otilia, căci nu putea fi decât ea, să se cheme Mărculescu, și nu Giurgiuveanu? Să nu fie fata lui Costache i se părea o imposibilitate, și ipoteza
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o denunță în propria-i adolescență formativă și căreia îi opune dubiile meditației mature, dar tot prin acea privire a Melancoliei, metamorfozată. E aici un joc de ipostaze și contradicții scump nu numai poetului din G. Călinescu. Oricum, privirea indirectă, piezișă, ca atitudine lirică, e o idee profundă și plină de semnificații. Mai cu seamă dacă avem în vedere vocația fundamentală a lui G. Călinescu, de a considera lumea (în care cuprinde însăși persoana sa) sub specia comicului, deci abolind melancolia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a lui G. Călinescu, de a considera lumea (în care cuprinde însăși persoana sa) sub specia comicului, deci abolind melancolia: el se situează pe sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezișă, ce determină acea mefiență aproape generală a criticii față de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate. Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastișa, imitația se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și repezi. Vaietele și bocetele s-auzeau cumplit, astfel încît pietrele s-ar fi sfărmat de durere auzindu-le, orașul înflacărat prin foc și vânt se unise cu cerul, căci între cer și pământ nu mai era deosebire. Flacăra zbura piezișă după îndreptarea vântului... aerul ardea cu fum cu tot, cerul se dogorise, astfel încît albastra lui boltă amenința a se [a] prinde și a se nărui. Prin nori de fum roșii vedeai amestecate, ca ochi de aur, stelele timide și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cel mai adesea îi scria lui Filip al III-lea al Spaniei și monseniorului Querengo, perorându-și cauza, informându-i asupra stării sale de sănătate și a condițiilor de detenție. Scrisorile, firește, pentru a ieși din temnițele secrete, luau căi piezișe cu înșelătorii demne de mari prestidigitatori. Complicitatea, legea tăcerii, favoritismul înfloreau în umbra turnurilor carcerii cu o iuțeală pe care niciun paznic n-ar fi putut s-o stăvilească; corupției îi revenea restul. Iar când Viceregele afla de la un trimis
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
basmaua înnodată de două ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ambele mâini. De la Moși începeau marginile cu case. Asfaltul se despărțea în străzi pietruite, castanii bătrâni luau locul stâlpilor de beton, șinele tramvaielor și firele troleibuzelor se răreau, se mai auzea câte un câine lătrând. Mergeau tăcuți în această îmbrățișare piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nesfârșit lumea aceasta în care, deși lucrurile par lipsite de importanță, el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în întuneric. Și încă puțin, până când lumina felinarului trase, după sine, și umbra. Își aminti, pentru o clipă, umbrele lungi ale minerilor care apăruseră în prag, cu răsăritul în spate, când porțile hangarului se deschiseseră. Îi privise, profilați în lumina piezișă, și apoi umbrele lor, mai lungi decât ale celorlalți oameni. Berti urma să vină la noapte. Oricum, n-ar fi putut înțelege. Pentru el, compasiunea și mila, uitarea și iertarea erau același lucru. Într-adevăr, în vremurile vechi, Berti ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o îndreptă. — Și acum ? — Tot Oblicel. Maestrul suci, nedumerit, păpușa. Brațele ei moi se mișcară, dezarticulat, după trupul care i se răsturnase. — Dacă te iei după ele, spuse Tili, liniile sunt drepte. Dacă se iau ele după tine, liniile sunt piezișe. Și tu ai făcut la fel, fără să-ți dai seama. Copiilor o să le placă. — Oblicel... murmură Maestrul, punând păpușa deoparte. Ia să vedem acum ! Camera avea ferestre mari și geamuri strălucind de curățenie. La fel tavanul, cu un luminator
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
disimulau, fie făcând paradă de exuberanță, fie tăcând. Ioanide se întreba dacă Tudorel aflase cazul cu Sultana în dimineața acelei zile, și, cu toată recea stăpânire de sine, avu însuși senzația de a privi oblic, interpretând totdeodată privirea aceea hotărât piezișă a lui Tudorel drept conștiință a complicității. Poate Tudorel nu știa nimic. Nu era chip de a verifica, fiindcă de l-ar fi întrebat, răspunsul negativ nu i-ar fi inspirat încredere. Problema conștiinței lui Tudorel rămânea (gîndea Ioanide) pentru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
firească, Tudorel manifestă o rezistență inexplicabilă, aproape rea-voință. Avea pe el o cămașă de zi, subțire, cu care se vârâse sub învelitoare, fără a pune pijamaua. Neputând găsi nici o scuză logică, Tudorel ridică din umeri cu ostilitate și cu privirile piezișe, mormăind numai: - Nu pot, mi-e frig! Doctorul reflectă puțin, pipăi cămașa, apoi, părând a ceda, zise: - Cel puțin stai așa, mai la îndemînă, musiu, să-ți facauscultația. Cum vrei să te vindeci dacă nu știi ce ai? Tudorel dovedi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcut din vocație, ci fiindcă l-a îndemnat o rudă preot, ca să scape de el din casă. El n-a cunoscut viața de familie, n-a avut un cămin sigur, de aceea și acum, când îi vorbește cineva, se uită pieziș și neîncrezător. Dar dacă se încredințează că-i ești prieten, e omul cel mai devotat. - Oricum, a găsit în tine un avocat excepțional. Și... desprefemei ce părere are? - Nu prea bune, e cam misogin. A avut, spune el, o soție
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fost iertat cu condiția de a ucide cu mâna lui pe alții, ar fi executat această propunere. De obicei oamenii care se tem de moarte se sinucid, părîndu-li-se, printr-un mister al psihologiei, mai acceptabilă pieirea prin propria inițiativă. Privirile piezișe ale lui Cioarec intrigând, i se luară cu mare grijă toate obiectele ce i-ar fi putut sluji la vreun gest funest: lingură, curea. De fapt, ideea de a se sinucide nu trecu o singură clipă prin mintea lui Cioarec
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Printemps a reacționat și în fața lumii de basm care i s-a deschis la picioare când a ajuns în Champs-Elysées, străjuit de ambele părți de brazi uriași pudrați cu alb și sufocat de ghirlande și lumini. A aruncat o privire piezișă pe sub sprâncene, a mârâit și a declarat că nu e tentat să treacă pragul acestei lumi. Am făcut cale întoarsă. Apoi ne-am despărțit din nou. El a revenit în România, eu am rămas încă un an în Germania. Sejurul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
burta de grăsime Muzica interpretează Interpretarea Interpretăm conținutul lipsei de conținut Interpretăm cu pasiune lipsa pasiunii A VORBI, A CĂLCA, A LOVI, A FUTE coada sângelui. COMPOZITORUL (o ia melodramatic în brațe): Defecțiune Sunet fals Promițători de tot felul Lumina piezișă pe gazonul cărnos garantat Expresia sănătății atacate O mică crimă exactă Romantic, liric, tâlhărește PIANISTA (se îndeasă înșelător în el): Chinul se mulează în pâclă Chinul se mulează în pâcla gata cumpărată Chinul cumpără aburii pâclei Chinul se mulează ca
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
le-a distorsionat ea Însăși, cu bună știință. E vorba aici și de un hiatus retoric, de o falsificare (firească) a unei intenționalități secrete. Dar care, spre deosebire de cazurile unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
tău fiu; reîntoarce-te la noi; oh, nu ne părăsi! De ce ești atât de mulțumit? Unde vrei să mergi? Pentru ce ne urăști? Ești dus la moarte ca o oaie“. Marcianus, întorcându-se spre ea și privind-o cu ochiul pieziș, i-a spus: „De câtă vreme satana ți-a întunecat mintea și sufletul? Îndepărtează-te de noi! Oh! Lasă-mă să-mi ofer lui Dumnezeu martiriul meu“. Un creștin pe nume Zotikos sprijinindu-i mâna, a spus: „Fii tare, frate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]